ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3448/2013

Asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Prin rezoluția din data de 14 decembrie 2012 dată în Dosarul nr. 3296/II/5/2012 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a fost sesizată, în conformitate cu disp. art. 158 din Legea nr. 302/2004 republicată, această instanță cu privire la cererea formulată de autoritățile judiciare din Republica Austria cu privire la transferul persoanei condamnate T.P..

Cererea formulată de autoritățile austriece a fost însoțită de documentele prev. de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, respectiv: copie certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dovada rămânerii definitive, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declarație privind consimțământul persoanei condamnate de a fi transferată în România.

Examinând materialul cauzei, Curtea de Apel București a constatat că sunt îndeplinite cerințele Legii nr. 302/2004 republicată și ale Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate.

Astfel, din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate rezultă că numitul T.P. a fost condamnat, prin Sentința penală nr. 13 Hv 81/12 y a Tribunalului Landului Leoben, la o pedeapsă de 30 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de furt grav prin efracție în cadrul unei grupări constituite în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzute de art. 127, 128 alin. (2), art. 129 cifra 1 și art. 130 prima teză, cazul doi și a doua teză C. pen. austriac.

Hotărârea a rămas definitivă la data de 13 iulie 2010, astfel că este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. b) din Convenția europeană, adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b) din Legea nr. 304/2004 republicată.

Din relațiile referitoare la lichidarea condamnării transmise de statul solicitant rezultă că durata executării pedepsei de 30 de luni se va împlini la data de 21 noiembrie 2014.

În consecință, este îndeplinită și condiția prev. de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În fapt, s-a reținut că persoana condamnată, în asociere cu alte persoane și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a sustras, prin efracție, în perioada august - octombrie 2010 mai multe materiale de construcție din incinta unor societăți comerciale.

Faptele reținute în sarcina persoanei condamnate T.P. au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), g) și i) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 323 C. pen., așa încât este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 3 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În urma verificărilor efectuate de Ministerul Administrației și Internelor, Direcția pentru Evidența persoanelor, și, Administrarea Bazelor de Date. S-a constatat că numitul T.P. este fiul lui V. și E.

Din Adresa nr. 1876391/10 din 19 noiembrie 2012 a Direcției Generale a Pașapoartelor a rezultat că T.P. este cetățean român și este titularul pașaportului simplu, eliberat de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Galați, la data de 22 martie 2005.

Prin urmare este îndeplinită și condiția prev. de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate și art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2003, republicată.

Persoana condamnată, T.P., a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România la data de 7 august 2012, în vederea continuării executării pedepsei pronunțate de autoritățile austriece. Astfel, este îndeplinită și condiția prev. de art. 3 lit. d) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În prezent, persoana condamnată se află încarcerată în Penitenciarul Leoben din Republica Austria.

Prin Sentința penală nr. 74 din 25 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în raport de cele ce preced, a admis sesizarea formulată de Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la solicitarea autorităților judiciare din Republica Austria.

A recunoscut Sentința penală nr. 1Hv 81/12y a tribunalului Landului Leoben, prin care persoana condamnată T.P., cetățean român, a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 30 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt grav prin efracție în cadrul unei grupări constituite în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 127, art. 128 alin. (2), art. 129 cifra 1 și art. 130 prima teză, cazul doi și a doua teză C. pen. austriac, definitivă la data de 13 iulie 2012.

A dispus transferarea persoanei condamnate T.P. pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

A dedus prevenția acestuia de la 22 mai 2012 la zi.

Împotriva Sentinței penale nr. 74 din 25 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs persoana transferabilă T.P. a solicitat ca executarea pedepsei să fie efectuată în penitenciarul în care este încarcerat, respectiv în Austria.

Înalta Curte analizând hotărârea atacată prin prisma motivului de recurs invocat, constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Legiuitorul român a prevăzut expres în conținutul dispozițiilor art. 143 lit. a) - f) din Legea nr. 302/2004, republicată în 31 mai 2011, condițiile transferării persoanelor condamnate, condiții care au fost îndeplinite în prezenta cauză.

Condamnatul T.P. este cetățean român, conform adresei din 26 noiembrie 2012 eliberată de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (dosar Parchet) și din adresa 19 noiembrie 2012 eliberată de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte (dosar Parchet) din care rezultă că recurentul este cetățean român.

Potrivit rezumatului hotărârii, executorii (tradusă de Ministerul Justiție, dosar parchet) rezultă că Sentința nr. 13 Hv 81/12y din data de 13 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Leoben, a rămas definitivă la 13 iulie 2012, menționându-se totodată că cetățeanul român T.P. a fost găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de furt grav prin efracție, fapta fiind săvârșită parțial în formă consumată, parțial sub formă de tentativă, în cadrul unei grupări constituite în vederea săvârșiri de infracțiuni, și a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 30 de luni.

La data emiterii cererii rezumatului mai sus arătat la data de 2 octombrie 2012 (dosar parchet) înaintată de Ministerul Justiției Republica Austria când a solicitat autorităților române transferul deținutului T.P. în vederea executării restului de pedeapsă a condamnatului, acesta mai avea de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei privative de libertate de 30 de luni, pedeapsa urmând a fi finalizată la data de 21 noiembrie 2014.

În contextul cauzei există consimțământul de transfer al condamnatului de a reprezenta manifestarea unilaterală de voință prin care să-și dea acordul de a fi transferat din Republica Austria în România pentru a executa restul pedepsei, consimțământ dat la data de 7 august 2012 conform procesului-verbal (dosar parchet).

Faptele care au atras condamnarea recurentului T.P., T.N. au realizat conținutul constitutiv al infracțiuni corespondente în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g), i) cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 323 C. pen.

Există un acord asupra transferării condamnatului T.P. între România și statal de condamnare fiind aplicabile dispozițiile Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996.

Criticile invocate de apărătorul recurentului în sensul că acesta nu-și mai dă consimțământul cu privire la transferul acestuia în România pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România nu pot fi apreciate ca fiind relevante la acest moment procesual, întrucât la data de 7 august 2012, persoana transferabilă T.P. și-a dat consimțământul de a fi transferat într-un penitenciar din România (proces-verbal dosar Parchet).

Cum, în legislația actuală nu există norme care să prevadă că persoana transferabilă poate reveni asupra consimțământului dat în sensul acceptării executării pedepsei într-un penitenciar în țara al cărei cetățean este, nu se poate primi această critică invocată.

Pentru toate aceste considerente în mod corect s-a dispus de Curtea de Apel București, secția I penală prin Sentința penală nr. 74 din 25 februarie 2013, transferarea condamnatului T.P. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 30 de luni închisoare, și prin urmare, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă, ca nefondat.

Va obliga recurentul persoana transferabilă la cheltuieli de judecată conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta condamnată persoană transferabilă T.P. împotriva Sentinței penale nr. 74 din 25 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurenta condamnată persoană transferabilă T.P. la plata sumei de 420 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - CL