ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 392/2023

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 21.12.2020, reclamantul A. a solicitat anularea rezoluției de clasare nr. 2830/A/15.09.2020 emisă de pârâta Inspecția Judiciară în dosarul nr. x și a rezoluției inspectorului șef nr. C-20-1534/25.11.2020.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 618 din 20 aprilie 2021 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii, anularea rezoluțiilor contestate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Inspecția Judiciară, pentru continuarea cercetării disciplinare, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. În motivarea recursului s-a arătat că sentința primei instanțe conține motive contradictorii și este rezultatul interpretării și aplicării eronate a normelor de drept material. Astfel, dispozițiile art. 199 C. proc. civ. sunt clare și permit transmiterea prin poșta electronică a cererii de chemare în judecată semnată și scanată, fără a impune și obligația depunerii la dosarul cauzei a cererii în original sau a aplicării unei semnături electronice. În acest sens pot fi interpretate și dispozițiile art. 148 alin. (2), art. 270, art. 268 alin. (1) și art. 272 Cod procedură, dar și considerentele deciziilor Î.C.C.J. nr. 34/2017 și nr. 12/2020, pe care judecătorul fondului ar fi trebuit să le cunoască și să le aplice în litera și spiritul lor. De asemenea, instanța de fond și-a întemeiat soluția de respingere a acțiunii pe coroborarea greșită a dispozițiilor art. 199 cu cele ale art. 200 C. proc. civ., întrucât la alin. (1) nu se prevede decât semnătura (nu în original și nu electronică, dacă cererea este trasmisă legal prin poșta electronică). Cu toate acestea, nu au fost avute în vedere dispozițiile alin. (2) care obligau instanța (Inspecția Judiciară în acest caz) să solicite reclamantului se complinească eventualele lipsuri ale cererii, ceea ce nu s-a întâmplat, întrucât cererea acestuia îndeplinea condițiile impuse de dispozițiile art. 194-197 C. proc. civ. În finalul cererii de recurs, recurentul a apreciat că prima instanță, dar și pârâta, au nesocotit dreptul său constituțional la un proces echitabil și a subliniat faptul că în cauze similare (sesizări formulate de reclamant împotriva aceluiași judecător, C19-4587/2020 și nr. 20-2456/2020, la fel ca și în dosarul nr. x/2020) intimata Inspecția Judiciară a ales să nu invoce lipsa semnăturii electronice.

Apărările formulate de intimată Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe. Astfel, sentința recurată a confirmat, în mod corect, soluția de respingere a plângerii prealabile formulate de reclamant împotriva rezoluției de clasare pentru neîndeplinirea condițiilor de validitate prevăzute de lege, aceasta fiind comunicată Inspecției Judiciare prin poșta electronică, fără a avea încorporată, atașată sau asociată o semnătura electronică, iar semnătura de pe documentul transmis prin e-mail nu a fost aplicată în original.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Prin memoriul înregistrat sub nr. 20-2835 la data de 31.07.2020, reclamantul A. s-a adresat pârâtei Inspecția Judiciară, ca revenire la lucrarea nr. 20-2456, care era deja soluționată prin rezoluția nr. 2183/A/21.07.2020, în cuprinsul sesizării fiind invocate mai multe aspecte privind activitatea domnului judecător B. de la Tribunalul Ilfov, cu referire la dosarul nr. x/2018. Sesizarea petentului a fost clasată prin rezoluția nr. 2830/A/15.09.2020, iar plângerea formulată la inspectorul șef a fost respinsă prin rezoluția nr. C20-1543 din data de 25.11.2020, reținându-se că aceasta a fost comunicată prin poșta electronică fără a avea încorporată, atașată sau asociată o semnătură electronică, iar semnătura de pe documentul transmis prin email nu a fost aplicată în original, context în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică. Curtea de Apel București, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a rezoluțiilor anterior menționate, a admis excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, apreciind că o plângere prealabilă informă sub aspectul semnăturii echivalează cu lipsa acesteia și a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă. Verificând sentința recurată prin prisma cazului de casare reglementat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 45 alin. (1) și (2), art. 45 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, dar și ale art. 194 și art. 196, 199 C. proc. civ. Astfel, apreciind asupra condițiilor de formulare a plângerii împotriva rezoluției de clasare, Înalta Curte constată că nu există în conținutul Legii nr. 317/2004 dispoziții speciale cu privire la condițiile de validitate a plângerii. Singurele condiții de validitate la care se referă Legea nr. 317/2004 sunt cele de la art. 45 alin. (1) și (2) din actul normativ, care privesc însă modul de formulare a sesizării inițiale, cu săvârșirea abaterii disciplinare. Potrivit textelor menționate "(1)Inspecția Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris și motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori. (2) În cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situația de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează și se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege." Legea specială menționează așadar, drept condiții de formă ale sesizării: forma scrisă, semnătura, indicarea datelor de identificare ale autorului, motivarea în fapt. În lipsa unor norme speciale cu privire la condițiile de formă ale plângerii împotriva rezoluției de clasare, cum corect a observat instanța de fond, urmează a se aplica regulile ce guvernează situațiile asemănătoare, respectiv prevederile art. 45 alin. (1) și (2) redate anterior, concluzionându-se în sensul că și în cazul plângerii împotriva rezoluției de clasare se impun aceleași condiții ale formulării sale în scris, ale inserării datelor de identificare ale autorului și a motivării și, la final, cele referitoare la inserarea semnăturii. Or, astfel cum rezultă din Rezoluția din data de 25.11.2020, plângerea a fost transmisă de petent în format electronic, conținând semnătura olografă a acestuia, fără însă ca această semnătură să fie "originală". Având în vedere că în legătură cu aplicarea semnăturii în original, textul Legii nr. 317/2004 de asemenea nu conține mențiuni speciale, urmează a se aplica normele generale, respectiv dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. f) și art. 196 C. proc. civ., care trebuie corelate inclusiv cu dispozițiile generale ale art. 148 C. proc. civ.: "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…), precum și semnătura." Totodată, urmează a fi avute în vedere și prevederile art. 268 din C. proc. civ., cu denumirea marginală "Rolul semnăturii": "(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege." Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie scrisă de mâna acesteia, neputând să fie dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă. Acest lucru conduce la concluzia obligativității semnării cererii în original de parte, cum în mod corect a concluzionat și instanța de fond. Cu toate acestea, contrar celor reținute prin sentința recurată, Înalta Curte va constata că în cauză nu pot fi ignorate dispozițiile art. 196 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora: "[...] lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății în fața primei instanțe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înștiințat în acest sens prin citație. În cazul în care reclamantul este prezent în instanță, acesta va semna chiar în ședința în care a fost invocată nulitatea.[...]". Va constata instanța de recurs că normele de procedură nu sancționează lipsa semnăturii originale din conținutrul cererii cu anularea imediată a acesteia, ci dau posibilitatea părții să remedieze aceste lipsuri, ceea ce în mod corespunzător ar trebui aplicat și în procedura reglementată de Legea nr. 317/2004. Este adevărat că această procedură nu impune o etapă de regularizare a cererii/sesizării specifică procedurilor judiciare, însă dispozițiile legale menționate devin pe deplin aplicabile în lipsă de stipulație contrară, mai ales în condițiile în care, potrivit celor anterior menționate, cererea poate fi depusă inclusiv "prin poștă, curier, fax sau scanată și transmisă prin poștă electronică, ori prin înscris în formă electronică (...)" (art. 199 alin. (1) C. proc. civ.) Așadar, fiind recunoscut faptul că sesizările și plângerile pot fi înaintate inclusiv prin aceste mijloace de comunicare, care nu asigură în mod necesar transmiterea unei cereri semnată în original (ex. fax, scanată) în mod evident la primirea lor autoritatea competentă va trebui să dea eficiență inclusiv prevederilor art. 196 alin. (2) C. proc. civ., în sensul de a da posibilitatea petentului să asigure aplicarea semnăturii olografe originale, ori transmiterea unui exemplar original al cererii, prin înștiințarea acestuia asupra obligațiilor menționate. Că aceasta este interpretarea corectă a legii rezultă inclusiv din aceea că, potrivit normelor de procedură civilă, cererea nu va putea fi niciodată anulată pentru lipsa semnăturii fără informarea în prealabil a titularului cu privire la obligația de a semna în original/de a înainta un exemplar semnat în original, în caz contrar sancțiunea anulării apărând disproporționată în raport de scopul urmărit. În mod similar, observând că respingerea plângerii împotriva rezoluției de clasare reprezintă o sancțiune drastică, de natură a bloca demersul petentului având ca obiect constatarea săvârșirii de către magistrat a unei abateri disciplinare, urmează a se reține, contrar concluziilor instanței de fond, că intimata Inspecția judiciară avea obligația de a informa titularul asupra viciilor constatate cu privire la plângerea formulată de acesta și de a-i da posibilitatea de a le remedia anterior soluționării, cu atât mai mult cu cât actul conținea totuși o semnătură scanată (aspect relevat de mențiunile rezoluției din 25.11.2020). Nu în ultimul rând, Înalta Curte va observa că în cauză prezintă relevanță inclusiv contextul formulării sesizării către inspecția judiciară și ulterior a plângerii împotriva rezoluției de clasare dată de inspectorul judiciar, respectiv situația epidemiologică generată de pandemia de Covid-19 din anul 2020. În toată această perioadă instanțele de judecată, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție, au acceptat ca cererile reprezentând acțiuni, întâmpinări, cereri de apel, recurs sau concluzii scrise să fie comunicate prin e-mail, solicitând părților să depună aceleași înscrisuri în original, tocmai pentru ca semnătura să fie olografă, pentru a da posibilitatea părților să își exercite drepturile conferite de lege, iar sancțiunea nulității a intervenit numai dacă acestea nu respectau dispozițiile art. 196 C. proc. civ. Cum în prezenta cauză, recurentul-reclamant nu a fost înștiințat, astfel cum impun dispozițiile art. 196 alin. (2) C. proc. civ., despre obligația de a depune un exemplar original al plângerii formulate purtând semnătura olografă, Înalta Curte va aprecia că intimata-pârâtă Inspecția judiciară a aplicat petentului o sancțiune disproporționată, neconformă cu normele procedurale menționate, care îi erau pe deplin aplicabile. Totodată, prin menținerea soluției Inspecției judiciare și, pe cale de consecință, prin constarea faptului că, în realitate, nu a fost parcursă procedura prealabilă obligatorie deoarece plângerea împotriva rezoluției de clasare nu a fost semnată în original, instanța de fond a dispus la rândul său o măsură disproporționată, dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale anterior indicate, ceea ce atrage incidența cazului de casare prev de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. De asemenea, Înalta Curte reține că recurentul a invocat și cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe care însă îl apreciază nefondat, câtă vreme nu s-a prezentat o motivare circumstanțiată a acestuia, iar criticile expuse se raportează la aspecte ce țin de aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, circumscrise motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În consecință, întrucât prima instanță și-a întemeiat întregul său raționament pe aprecierea eronată că reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă, ceea ce a condus la respingerea cererii ca inadmisibilă, nefiind soluționat fondul cauzei, observând instanța de recurs că în interpretarea dispozițiilor art. 45 1 alin. (3)-(5) din Legea nr. 317/2004 Curtea de Apel București este competentă să se pronunțe asupra tuturor aspectelor ce au făcut obiectul sesizării și ale plângerii, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicție și asigurării tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților și în temeiul art. 20 din Legea nr. 544/2004 raportat la art. 498 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.