ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 366/2023

Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 21.10.2020 sub nr. x/2020, reclamantul Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial, afiliat la Federația Publisind, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: 1. Obligarea pârâtului să realizeze selecția finală și să transmită propunerile pentru acordarea distincției Diploma Meritul judiciar clasele II și III pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul C.A. Timișoara și al instanțelor arondate, pe baza listei întocmite de aceste instanțe, atașate acțiunii;

Obligarea pârâtului să transmită propunerile pentru acordarea distincției pentru personalul prevăzut la pct. 1 către Președinția României, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței;

Obligarea pârâtului să demareze procedura de acordare a Diplomei Meritul judiciar clasele II și III pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțele și parchetele din întreaga țară, care îndeplinește condițiile de acordare a distincției. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 68 din 17 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii. 3. Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia și, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de fond a interpretat greșit atunci când a considerat că normele care reglementează acordarea Diplomei Meritul Judiciar clasele II și III personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea conferă doar o vocație în sensul acordării distincției dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 4 sau 5 din regulament, fără a crea în mod automat un drept în favoarea personalului auxiliar ce îndeplinește respectivele condiții și o obligație corelativă a Consiliului în sensul acordării diplomelor. A apreciat recurentul că, din interpretarea gramaticală, logică și juridică a prevederilor art. 4, 5, 7 din Regulamentul privind condițiile de acordare a diplomei, precum și din faptul că însuși pârâtul recunoaște în cadrul întâmpinării, rezultă că normele care reglementează acordarea diplomei sunt norme cu caracter supletiv, adică sunt normele din categoria normelor dispozitive, subcategoria normelor supletive deoarece stabilesc o anumită conduită care este obligatorie pentru părți numai în cazul în care acestea nu au prevăzut, prin voința lor, o altă conduită. A arătat recurentul că, raportat la acest aspect, nu poate fi primită interpretarea și aplicarea greșită a acestor prevederi de către prima instanță în sensul că aceste norme juridice conferă doar o vocație în sensul acordării distincției, ci este vorba despre o obligație în sarcina pârâtului pe care trebuie să o îndeplinească anual. În acest sens, art. 6 din regulament prevede că numărul de diplome acordat în fiecare an este propus de Consiliul Superior al Magistraturii, iar dacă nu ar exista această obligație în sarcina pârâtului în fiecare an, această prevedere nu ar fi existat. A concluzionat recurentul că toate dispozițiile din regulament sunt în sensul de a conduce la acordarea dreptului, CSM neputând decide dacă se vor acorda distincțiile, ci va propune numărul de diplome acordat în fiecare an și va realiza selecția finală pe baza listelor, iar ulterior, va transmite propunerile către Președinția României. A susținut recurentul că soluția de apreciere ca inoportună a procedurii de acordare a distincției golește de conținut norma de drept prevăzută de art. 71 din Legea nr. 567/2004.

Apărările intimatului Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, obligarea pârâtului să realizeze selecția finală și să transmită propunerile pentru acordarea distincției Diploma Meritul judiciar clasele II și III pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel Timișoara și al instanțelor arondate, pe baza listei întocmite de aceste instanțe, atașate acțiunii; obligarea pârâtului să transmită propunerile pentru acordarea distincției pentru personalul prevăzut la pct. 1 către Președinția României, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței; obligarea pârâtului să demareze procedura de acordare a Diplomei Meritul judiciar clasele II și III pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțele și parchetele din întreaga țară, care îndeplinește condițiile de acordare a distincției. Soluționând cauza, curtea de apel a respins acțiunea ca neîntemeiată. Recurentul-reclamant a formulat critici subsumate motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că instanța de fond a aplicat în mod eronat dispozițiile din Regulamentul privind condițiile de acordare a diplomei Meritul Judiciar clasele II și III, atunci când a considerat că aceste norme ar conferi doar o vocație în sensul acordării distincției. În opinia recurentului, este vorba despre o obligație în sarcina pârâtului, pe care acesta trebuie să o îndeplinească anual, întrucât soluția de apreciere ca inoportună a procedurii de acordare a distincției golește de conținut norma de drept prevăzută de art. 71 din Legea nr. 567/2004. Înalta Curte apreciază că aceste critici sunt nefondate. Potrivit prevederilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, în activitate, cu o vechime de 25 de ani și, respectiv, 20 de ani, poate fi distins cu Diploma Meritul judiciar clasele II și III, prevăzută de Legea nr. 303/2004, pentru merite deosebite în activitate, respectarea în mod exemplar a îndatoririlor de serviciu și obținerea în decursul întregii activități numai a calificativului "foarte bine ". (2)Modalitatea de propunere și condițiile concrete pentru acordarea Diplomei Meritul judiciar clasele II și III se stabilesc prin regulament aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii." Prin Hotărârea nr. 96/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost aprobat Regulamentul privind condițiile de acordare a Diplomei Meritul Judiciar clasele II și III personalului auxiliar de specialitate din instanțe judecătorești și parchete, care prevede: "Art. 4 - Diploma Meritul Judiciar clasa II pentru merite deosebite în activitate se poate acorda persoanelor din cadrul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, care îndeplinesc următoarele condiții: a) au o vechime de 25 de ani în activitate; b) au obținut în decursul întregii activități numai calificativul "foarte bine"; c) și-au îndeplinit în mod exemplar îndatoririle de serviciu, respectând dispozițiile legilor, regulamentelor și ale codului deontologic. Art. 5 - Diploma Meritul Judiciar clasa III se poate acorda pentru merite deosebite în activitate persoanelor din cadrul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, care îndeplinesc următoarele condiții: a) au o vechime de 20 de ani în activitate; b) au obținut în decursul întregii activități numai calificativul "foarte bine"; c) și-au îndeplinit în mod exemplar îndatoririle de serviciu, respectând dispozițiile legilor, regulamentelor și ale codului deontologic. Art. 6 - Numărul de diplome acordat în fiecare an este propus de Consiliul Superior al Magistraturii. Art. 7 - (1) În vederea nominalizării persoanelor care vor fi propuse pentru acordarea Diplomei Meritul Judiciar clasele II și III, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele curții de apel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurând general al Parchetului Național Anticorupție și procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel transmit Consiliului Superior al Magistraturii lista nominală a persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 4 sau

(2) Listele cuprinzând persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 5 vor fi întocmite de către colegiile de conducere ale instanțelor și parchetelor, cu consultarea prim-grefierului sau grefierului-șef de la judecătorii sau de la parchetele de pe lângă acestea. (3) Consiliul Superior al Magistraturii realizează selecția finală și transmite propunerile pentru acordarea distincțiilor către Președinția României". Astfel, potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, în activitate, cu o vechime de 25 de ani și, respectiv, 20 de ani, poate fi distins cu Diploma Meritul judiciar clasele II și III. Totodată, dispozițiile art. 4 și 5 din Regulamentul privind condițiile de acordare a Diplomei Meritul Judiciar clasele II și III personalului auxiliar de specialitate din instanțe judecătorești și parchete prevăd faptul că distincția se poate acorda persoanelor din cadrul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, care îndeplinesc condițiile menționate. Prin urmare, judecătorul fondului a reținut în mod corect că, din interpretarea coroborată a normelor aplicabile, rezultă că acestea conferă doar o vocație în sensul acordării distincției dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 4 sau art. 5 din regulament, fără a crea în mod automat un drept în favoarea personalului auxiliar ce îndeplinește respectivele condiții și o obligație corelativă Consiliului în sensul acordării diplomelor. Nu se identifică niciun temei de drept și nici recurentul nu a indicat un astfel de text legal care să justifice instituirea automată a unui drept la îndeplinirea condițiilor impuse de Regulament și acordarea distincției cu înlăturarea dreptului Consiliului în aprecierea pe care însuși legiuitorul i-a conferit-o, Consiliul Superior al Magistraturii putând aprecia asupra oportunității acordării acestei distincții. Recurentul a indicat dispozițiile art. 4, 5, 6 și 7 din Regulament în susținerea punctului său de vedere că ar fi vorba despre o obligație în sarcina pârâtului pe care acesta trebuie să o îndeplinească anual, însă chiar art. 4 și 5 invocate prevăd că distincția se poate acorda persoanelor din cadrul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, care îndeplinesc condițiile menționate. Înalta Curte reține că în cuprinsul art. 71 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, normă juridică de ordin superior, legiuitorul a folosit sintagma "poate fi distins", iar în art. 4 și art. 5 din regulament s-a folosit sintagma "se poate acorda" cu privire la diplomele Meritul Judiciar clasele II și III, astfel că sunt nefondate susținerile recurentului, întrucât acestea ar duce la transformarea reglementării cuprinse într-o normă ce conferă doar o vocație în sensul acordării distincției dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de legiuitor, într-o reglementare care să creeze în mod obligatoriu drepturi și obligații conexe. Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de un drept de apreciere conferit însuși de legiuitor, putând aprecia asupra oportunității acordării distincției, iar în speță, oportunitatea luării deciziei de acordare a Diplomei Meritul judiciar clasele II și III a fost analizată de Consiliu prin prisma situației și necesităților concrete ale întregului sistem judiciar, astfel încât nu se poate vorbi de un exces de putere în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004. Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial împotriva sentinței civile nr. 68 din 17 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.