ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.06.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3606/2023

HOTĂRÂRE
28.06.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3606/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 28 iunie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța – secția Civilă la data de 10.05.2022, petenta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - ISCTR, anularea procesului-verbal de contravenție nr. x/27.04.2022, exonerarea de la plata amenzii, iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul, reducerea cuantumului amenzii contravenționale, cu cheltuieli de judecată. În drept, petentul și-a întemeiat plângerea contravențională pe disp. O.G. nr. 2/2001 și O.U.G. nr. 37/2007.

Prin sentința civilă nr. 12466 din data de 27.10.2022, Judecătoria Constanța – secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Constanța, invocată de către intimată prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de petenta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - ISCTR, în favoarea Judecătoriei Brăila.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Constanța a reținut că prin procesul-verbal de contravenție nr. x/27.07.2022 încheiat de intimatul Inspectoratul de Politie al Județului Tulcea- Serviciul Politiei Rutiere, a sancționat petenta A. S.R.L. pentru săvârșirea unei contravenții prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002.

Conform prevederilor art. 32 alin. (1) din O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor "plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția", iar potrivit alin. (2) "controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1)", fiind stabilită astfel o competență teritorială exclusivă a instanței de la locul săvârșirii faptei, competență pe care părțile nu o pot înlătura.

Se constată că fapta ce a determinat aplicarea sancțiunii contravenționale prin procesul-verbal contestat a fost săvârșită pe raza localității Brăila.

Pe cale de consecință, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale, iar în temeiul art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

Cauza a fost înregistrată la data de 27.12.2022 pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. x/2022.

Prin sentința civilă nr. 1986 din data de 24.04.2023, Judecătoria Brăila – secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brăila, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de petenta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - ISCTR, în favoarea Judecătoriei Constanța.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Brăila a reținut că prin procesul-verbal de contravenție nr. x/27.07.2022 încheiat de intimatul Inspectoratul de Politie al Județului Tulcea- Serviciul Poliției Rutiere, petenta A. S.R.L. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 14.000 RON pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. j) din O.G. nr. 37/2007 și de art. 61 alin. (1), lit. b) pct. i) din O.G. nr. 43/1997.

Potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Totodată, din interpretarea dispozițiilor art. 126 C. proc. civ., în coroborare cu dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanța constată că în litigiile referitoare la plângerile contravenționale, competența teritorială este exclusivă. În consecință, în speța supusă analizei, conform dispozițiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetența teritorială trebuie invocată de către părți ori de către judecător, din oficiu, cel târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, plângerea se depune și se soluționează în baza competenței alternative la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul.

Art. 10 din O.G. nr. 37/2007 stabilește - Contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 62 din O.G. nr. 43/1997 stabilește - Prevederile art. 61 se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța notează că art. 32 alin. (1) din O.G nr. 2/2001 prevede o competență alternativă de soluționare a plângerilor contravenționale oferind contravenientului posibilitatea ca, începând cu data de 24.04.2022, să aleagă între judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția și judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul. Instanța reține că acesta reprezintă o normă generală de competență în materia contravențiilor, de la care legiuitorul poate deroga prin norme speciale, însă O.G. nr. 37/2007 și O.G. nr. 43/1997 nu prevăd norme speciale de competență pentru soluționarea plângerilor contravenționale.

Având în vedere că reclamantul este cel căruia legiuitorul i-a conferit dreptul de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente, conform art. 116 din C. proc. civ., iar sediul petentului este în localitatea Agigea, jud. Constanța, instanța a constatat că Judecătoriei Constanța îi revine competența de soluționare a cauzei, potrivit alegerii reclamantului de a înregistra acțiunea pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 10.05.2022.

Pentru motivele expuse anterior, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brăila, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Ca urmare a ivirii conflictului negativ de competență, în temeiul art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Constanța – secția Civilă, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, cererea de chemare în judecată vizează anularea procesului-verbal de contravenție nr. x/27.04.2022, exonerarea de la plata amenzii, iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul, reducerea cuantumului amenzii contravenționale.

Problema care a generat conflictul de competență între cele două instanțe privește stabilirea competenței teritoriale procesuale, din perspectiva obiectului cauzei și a naturii actului juridic dedus judecății.

Într-adevăr, prin procesul-verbal de contravenție nr. x/27.07.2022 încheiat de intimatul Inspectoratul de Politie al Județului Tulcea- Serviciul Poliției Rutiere, petenta A. S.R.L. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 14.000 RON pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. j) din O.G. nr. 37/2007 și de art. 61 alin. (1), lit. b) pct. i) din O.G. nr. 43/1997.

Ordonanța Guvernului nr. 37 din 7 august 2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, menționează la art. 10 că "pentru soluționarea contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare."

În același sens sunt și dispozițiile art. 62 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor care, referitor la contestarea faptelor ce constituie contravenții, dacă nu constituie infracțiune potrivit legii penale, menționează în mod expres că: "Prevederile art. 61 se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare".

În acest context, pentru stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2 din 12 iulie 2001, privind regimul juridic al contravențiilor conform cărora: "Plângerea se depune și se soluționează în baza competenței alternative la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul."

Fiind reglementată competența alternativă a instanței, contravenientul are posibilitatea de a alege între cele două instanțe, respectiv judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul.

În cauza dedusă judecății petentul A. S.R.L. cu sediul în localitatea Agigea, jud. Constanța a înțeles să se adreseze instanței în a cărei rază teritorială își are sediul, aspect în raport de care, competența de soluționare a prezentei cauze aparține Judecătoriei Constanța.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța – secția Civilă.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. S.R.L. și pârâtul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier-ISCTR în favoarea Judecătoriei Constanța.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 iunie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1432/2021
Ședința publică din data de 9 martie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin plângerea contravențională înregistrat
ÎCCJ 2024-12-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5939/2024
din urmă fiind un text cu caracter general, aplicabil în absența unei norme juridice speciale. A mai reținut că nu poate fi aplicată contravențiilor săvârșite ca urmare a încălcării dispozițiilor Codului rutier competența alternativă reglem
ÎCCJ 2023-09-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4226/2023
stanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Constanța a reținut incidența art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2
ÎCCJ 2022-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4888/2022
Ședința publică din data de 25 octombrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Judecăto
ÎCCJ 2023-10-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4501/2023
Ședința publică din data de 12 octombrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin cererea înregistrată
Sursă