ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3589/2023

Ședința publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 16 iulie 2021, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României – Camera Deputaților, a solicitat anularea în tot a Ordinului nr. 46/07.012021 și acordarea drepturilor care i se cuvin pentru activitatea desfășurată ca deputat în perioada 23.02.1998-11.12.2000.

Prin sentința nr. 146 din data de 2 februarie 2022, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată la data de 11 aprilie 2022, pe rolul Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, sub numărul de dosar x/2021

Prin sentința nr. 184/CA/2022 – P.I. din data de 26.09.2022, Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României – Camera Deputaților, a anulat Ordinul nr. 46/07.01.2021, emis de Parlamentul României – Camera Deputaților, prin Secretar General B. și a obligat pârâtul la acordarea în favoarea reclamantului a drepturilor care i se cuvin pentru activitatea desfășurată ca deputat în perioada 23.02.1998-11.12.2000.

Împotriva sentinței nr. 184/CA/2022 – P.I. din data de 26.09.2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Parlamentul României – Camera Deputaților.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că instanța de fond a dat o interpretare greșită prevederilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, respectiv dispozițiilor legale privind durata unui mandat parlamentar complet, considerând în mod nelegal că dată fiind durata diferită a mandatelor parlamentare, se poate înțelege că beneficiază de indemnizație pentru limită de vârstă și parlamentarii cu mandate incomplete, cu condiția ca durata mandatului efectiv exercitat să fie cel puțin egală cu durata unui mandat parlamentar, fără a lega aceasta de durata legislaturii în care s-a exercitat.

Or, o astfel de interpretare conduce la aplicarea greșită a normelor de drept material conținute în cadrul normativ specific.

În considerarea cadrului normativ incident solicită să se aibă în vedere următoarele:

- legislatura 1996 - 2000 a Camerei Deputaților este cuprinsă între data de 22 noiembrie 1996 (data întrunirii Parlamentului României, ales la data de 3 noiembrie 1996, la convocarea Președintelui României, prin Decretul nr. 555 din 13 noiembrie 1996, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288/14 noiembrie 1996) și data de 11 decembrie 2000 (data întrunirii Parlamentului nou ales al României, la data de 26 noiembrie 2000, la convocarea Președintelui României, prin Decretul nr. 580/5 decembrie 2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634/6 decembrie 2000);

- durata legislaturii 1996 - 2000 a Camerei Deputaților este de 48 de luni, aceasta fiind și durata mandatului parlamentar complet pentru această legislatură, conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 96/2006;

- în legislatura 1996 - 2000 reclamantul-intimat a exercitat mandatul de parlamentar în perioada 23.02.1998 - 11.12.2000, respectiv un număr de 33 de luni față de 48 de luni, durata mandatului complet pentru legislatura 22.11.1996 - 11.12.2000, fiind astfel un mandat parlamentar incomplet;

În această situație, recurentul-pârât susține că soluția instanței de fond de anulare a Ordinului nr. 46/07.01.2021 și acordarea în favoarea intimatului-reclamant a indemnizației pentru limita de vârstă pentru activitatea desfășurată ca deputat în perioada 23.02.1998-11.12.2000 este nelegală, cu încălcarea prevederilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 întrucât reclamantul intimat în legislatura 1996 - 2000 nu a exercitat mandatul Camerei Deputaților de 48 de luni ci un mandat incomplet de 33 de luni.

Un alt argument care relevă faptul că instanța de fond a dat o interpretare greșită cadrului normativ incident este și cel care privește evoluția procesului legislativ ce a condus la adoptarea modificărilor aduse Legii nr. 96/2006, respectiv faptul că, în procedura legislativă privind elaborarea și adoptarea "Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 459 din 25 iulie 2013", înregistrată la Camera Deputaților ca PL - x nr. 384/29.04.2015 și la Senat ca L nr. 203/29.04.2015 - devenită, urmare adoptării și promulgării, Legea nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor -, act normativ în baza căruia a operat introducerea dispozițiilor noului capitol privind indemnizația pentru limită de vârstă cuvenită deputaților și senatorilor, acesta a fost adoptat de cele două Camere ale Parlamentului și ca urmare a admiterii cererii de reexaminare a legii formulate de către Președintele României.

În acest sens, condiția imperativă a exercitării a cel puțin un mandat parlamentar a fost introdusă ca urmare a reexaminării legii pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor la solicitarea Președintelui României, care a evidențiat necesitatea clarificării ipotezei juridice a mandatelor incomplete sub aspectul continuității perioadei de mandat efectiv exercitate, luate în calcul la stabilirea indemnizației (în forma adoptată inițial în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatorilor, din 16 iunie 2015, și trimisă spre promulgare Președintelui României, și asupra căreia a fost formulată cererea de reexaminare, această perioadă neputând fi mai mică de 6 luni), întrucât în caz contrar, se poate deduce că legiuitorul recompensează activitatea sporadică, inclusiv desfășurarea acesteia în mandate diferite, ca singură condiție a însumării a 6 luni, fie chiar și neconsecutive".

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se susține că, instanța de fond a invocat în mod greșit o pretinsă situație de discriminare prin interpretarea normelor de drept material conținute în art. 2 lit. c) și d) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 respectiv:

- art. 2 lit. c) din Normele metodologice: mandat parlamentar: -perioada de timp cuprinsă între data întrunirii legale a Camerei Deputaților/Senatului si data întrunirii legale a Camerelor nou-alese;

- art. 2 lit. d) din Normele metodologice: durata mandatului parlamentar complet - durata corespunzătoare fiecărei legislaturi.

Or, aceste norme nu stabilesc în afara dispozițiilor legale durata unui mandat pentru a putea pretinde, cum în mod nelegal a reținut instanța de fond, că s-ar crea discriminare pentru unii parlamentari care au exercitat în legislatura 1990-1992 un mandat de 28 de luni și astfel ar elimina de la drepturi pe alți parlamentari care au exercitat în alte legislaturi mandate cu durata mai mare de 28 de luni dar nu au exercitat un mandat egal cu durata legislaturii respective.

În consecință, dispunând anularea Ordinului nr. 46/07.01.2021 și obligarea subscrisei la acordarea drepturilor care i se cuvin reclamantului-intimat pentru activitatea desfășurată ca deputat în perioada 23.02.1998 - 11.12.2000 instanța a încălcat dispozițiile legale incidente în cauză pentru că nu a ținut cont de condițiile pe care legea le impune pentru emiterea unui ordin de acordare a indemnizației pentru limită de vârstă în conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, republicată și ale Hotărârii Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006.

Prin întâmpinarea formulată intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 10 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 28 iunie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea în tot a Ordinului nr. 46/07.012021 și acordarea drepturilor care i se cuvin pentru activitatea desfășurată ca deputat în perioada 23.02.1998-11.12.2000.

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății, a anulat Ordinul nr. 46/07.01.2021, emis de Parlamentul României – Camera Deputaților, prin Secretar General B. și a obligat pârâtul la acordarea în favoarea reclamantului a drepturilor care i se cuvin pentru activitatea desfășurată ca deputat în perioada 23.02.1998-11.12.2000.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în Legislatura 1996-2000, din data de 22 noiembrie 1996, data întrunirii Parlamentului, mandatul a fost ocupat de dl. C. iar, ca urmare a decesului acestuia, Parlamentul a declarat vacant acest mandat și, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la data de 23.02.1998, ca urmare a validării alegerii și a depunerii jurământului, pentru acest mandat a fost validat de către Parlament reclamantul, mandat pe care l-a exercitat până la sfârșitul legislaturii, 11.12.2000 - 33 luni.

Instanța de fond a considerat că prin prevederile art. 2 lit. c) și d) din Normele metodologice nr. 1/2016 publicate în Monitorul Oficial nr. 270/08.04.2016, Partea I, se elimină dreptul la îndemnizația pentru limită de vârstă pentru mandate incomplete, fără a fi respectate dispozițiile art. 49 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, modificată prin Legea nr. 357/2015, în conformitate cu care îndemnizația pentru limită de vârstă va fi acordată și pentru mandate incomplete, proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar. Sub acest aspect, se creează o discriminare întrucât normele metodologice pun în drepturi pe unii parlamentari care au exercitat în legislatura 1990-1992 un mandat de 28 luni și elimină de la drepturi pe alții care în legislaturile ulterioare au exercitat mandate cu durata mai mare de 28 luni, dar nu au exercitat un mandat egal cu durata legislaturii respective, cum este și cazul reclamantului. Totodată, în cazul mandatelor incomplete se poate înțelege că, pentru a beneficia de îndemnizație pentru limită de vârstă, durata mandatului efectiv exercitat trebuie să fie de cel puțin 28 luni.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate și subsumate cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Astfel, prin primul motiv de recurs, se invocă interpretarea greșită a prevederilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, respectiv a dispozițiilor legale privind durata unui mandat parlamentar complet, considerând în mod nelegal că dată fiind durata diferită a mandatelor parlamentare, se poate înțelege că beneficiază de indemnizație pentru limită de vârstă și parlamentarii cu mandate incomplete, cu condiția ca durata mandatului efectiv exercitat să fie cel puțin egală cu durata unui mandat parlamentar, fără a lega aceasta de durata legislaturii în care s-a exercitat.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se invocă interpretarea greșită a normelor de drept material conținute în art. 2 lit. c) și d) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 respectiv:

- art. 2 lit. c) din Normele metodologice: mandat parlamentar: -perioada de timp cuprinsă între data întrunirii legale a Camerei Deputaților/Senatului și data întrunirii legale a Camerelor nou-alese;

- art. 2 lit. d) din Normele metodologice: durata mandatului parlamentar complet - durata corespunzătoare fiecărei legislaturi.

În cauza de față Înalta Curte constată că, prima instanță a dat o interpretare greșită dispozițiilor legale incidente cauzei.

Conform dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 2006, modificată prin Legea nr. 357/2015 referitoare la "Dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă" menționează că:

(1) Deputații și senatorii care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare, eșalonate, după caz, în anexele nr. 5 și 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleași legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeși pentru un nou mandat.

(2) Deputații și senatorii beneficiază de indemnizația pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

(3) Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate și se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizația brută lunară aflată în plată. Cuantumul net al indemnizației pentru limită de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizații brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exercițiul mandatului.

(4) Pentru mandate incomplete, indemnizația pentru limită de vârstă se calculează proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puțin de un mandat parlamentar.

(11) Modul de aplicare a prevederilor prezentului articol se stabilește prin norme metodologice, aprobate de Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului."

Pentru legislatura 1996-2000, durata mandatului parlamentar complet este de 48 de luni și este cuprinsă între data de 22 noiembrie 1996 (data întrunirii Parlamentului României, ales la data de 3 noiembrie 1996, la convocarea Președintelui României, prin Decretul nr. 555 din 13 noiembrie 1996, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288/14 noiembrie 1996) și data de 11 decembrie 2000 (data întrunirii Parlamentului nou ales al României, la data de 26 noiembrie 2000, la convocarea Președintelui României, prin Decretul nr. 580/5 decembrie 2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634/6 decembrie 2000).

Din actele depuse în dosarul cauzei rezultă că, intimatul-reclamant a exercitat un mandat de deputat în perioada 23.02.1998-11.12.2000, respectiv un număr de 33 de luni, în timp ce durata mandatului complet pentru legislatura 22.11.1996-11.12.2000 a fost de 48 de luni.

Faptul că, intimatul-reclamant a fost validat la data de 23.02.1998 de către Camera Deputaților pentru un mandat de deputat în circumscripția electorală Satu Mare (Legislatura din 1996-2000), ca urmare a decesului deputatului C. și a exercitat acest mandat până la sfârșitul legislaturii, anume 11.12.2000, respectiv 33 luni și 17 zile, nu poate fi interpretat că acesta ar fi exercitat un mandat complet, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 6/2006: "Durata mandatului de deputat sau de senator este egală cu durata mandatului Camerei din care face parte, în afară de cazurile în care mandatul încetează din alte cauze prevăzute de Constituție și de prezenta lege, înainte de termen."

De asemenea, Înalta Curte constată că din interpretarea dispozițiilor art. 49 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 96/2006 rezultă că aceste dispoziții condiționează exercitarea cel puțin a unui mandat complet de parlamentar, iar în cazul în care după exercitarea unui mandat complet un deputat a fost validat în următoarea legislatură, la stabilirea indemnizației pentru limită de vârstă acest mandat incomplet poate fi avut în vedere proporțional cu perioada de mandat efectiv exercitată.

În mod greșit a reținut instanța de fond că se creează o discriminare între parlamantarii care au exercitat un mandat de 28 luni în legislatura 1990-1992 și cei care au exercitat mandate cu o durată mai mare în legislaturile ulterioare, având în vedere, pe de o parte, că începând din anul 1990 conform legislaturilor, durata mandatelor parlamentare a fost de 28, 48 și respectiv 49 de luni, iar pe de altă parte că potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, se poate înțelege că beneficiază de îndemnizație pentru limită de vârstă și parlamentarii cu mandate incomplete, cu condiția ca durata mandatului efectiv exercitat să fie cel puțin egală cu durata unui mandat parlamentar, iar un mandat efectiv exercitat este egal cu durata legislaturii în care a fost exercitată funcția de deputat.

Faptul că, normele metodologice pun în drepturi pe unii parlamentari care au exercitat în legislatura 1990-1992 un mandat de 28 luni și elimină de la drepturi pe alții care în legislaturile ulterioare au exercitat mandate cu durata mai mare de 28 luni, dar nu au exercitat un mandat egal cu durata legislaturii respective, cum este și cazul intimatului-reclamant, nu pot fi considerate discriminatorii atât timp cât durata mandatelor este diferită de la o legislatură la alta și sunt în concordanță cu dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. c) din Normele metodologice privind acordarea indemnizației pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006, republicată, aprobate prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului nr. 1/2016, republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 270/8. IV.2016, potrivit cărora: "Indemnizația pentru limită de vârstă se cuvine deputatului/senatorului care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: c) a exercitat cel puțin un mandat parlamentar complet ca deputat/senator"; iar dispozițiile art. 2 lit. c) din Normele metodologice, menționează că: "mandat parlamentar: perioada de timp cuprinsă între data întrunirii legale a Camerei Deputaților și Senatului și data întrunirii legale a Camerelor nou-alese"; art. 2 lit. d) din Normele metodologice: "durata mandatului parlamentar complet - durata corespunzătoare fiecărei legislaturi".

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că prima instanță a invocat o interpretare a acestor norme în spiritul legii, însă această interpretare contravine literei legii, ceea ce nu poate fi admis.

Condiția cerută de lege este aceea a exercitării a cel puțin unui mandat parlamentar complet, așa cum rezultă explicit din coroborarea normelor anterior enunțate.

Un alt argument care arată că instanța de fond a dat o interpretare greșită cadrului normativ incident rezultă din evoluția procesului legislativ ce a condus la adoptarea modificărilor aduse Legii nr. 96/2006 prin Legea nr. 357/2015 – act normativ în baza căruia a operat introducerea dispozițiilor noului capitol privind indemnizația pentru limită de vârstă cuvenită deputaților și senatorilor. Din urmărirea acestui proces legislativ rezultă că a fost introdusă condiția imperativă a exercitării a cel puțin unui mandat parlamentar complet ca urmare a reexaminării Legii pentru completarea Legii nr. 96/2006, la solicitarea Președintelui României.

În concluzie, interpretarea dată de instanța de fond normelor de drept substanțial aplicabile este greșită și a condus la neaplicarea uneia dintre condițiile sine qua non cerute de lege pentru acordarea indemnizației pentru limită de vârstă.

Sensul dispozițiilor art. 49 alin. (4) trebuie identificat printr-o interpretare coroborată a lor cu prevederile alin. (1) al aceluiași articol, care stabilesc dreptul la indemnizație (prin raportare la mandatul parlamentar definit în art. 6 din lege), precum și cu reglementarea de punere în aplicare a legii din cuprinsul Normelor metodologice, ce conțin o interpretare legală a prevederilor din art. 49 din Lege.

În cauză nu se poate afirma că Normele metodologice adaugă la lege, întrucât acordarea beneficiului are ca premisă exercitarea a cel puțin unui mandat de deputat sau senator, în înțelesul art. 6 din lege și art. 63 din Constituție. Dacă legiuitorul ar fi urmărit să extindă beneficiul și pentru mandate incomplete, s-ar fi exprimat explicit în acest sens.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, context în care argumentele expuse de recurentul-pârât în calea de atac a recursului sunt apte să determine casarea hotărârii de fond.

În considerarea argumentelor expuse, fiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată și rejudecând va respinge cererea de chemare în judecată formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaților, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Parlamentul României-Camera Deputaților împotriva sentinței nr. 184/CA din 26 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea recurată și rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaților, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 iunie 2023.