ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3465/2023

Ședința publică din data de 22 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație împotriva rezoluției nr. 21-1464/16.09.2021 emisă de Inspectorul-Șef al Inspecției Judiciare, (comunicată la data de 29.09.20211 - privind respingerea plângerii si menținerea rezoluției nr. 21-2592/28.07.2021 de clasare a sesizării referitoare la o serie de aspecte neconforme constatate atât în activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea cât și a procurorului B. din cadru acestei unități) solicitând instanței să dispună luarea tuturor măsurilor legale pentru înlăturarea deficiențelor pe care le-a învederat, raportat la suspiciunile rezonabile privind imparțialitatea procurorului și administrarea neloială a probelor.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 344 din 23 februarie 2022 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

În esență, a susținut că motivația instanței de fond vizează o analiză formală a cauzei, conținând aprecieri contradictorii în raport cu motivele contestației în anulare, așa cum au fost omise și de la analiza intimatei, care afișează și o vădită lipsă de transparență administrativă, întrucât prezintă Anexa 26 ind.l - C.P.O.-II-03 privind un opis al lucrărilor dosarului, fără să indice la ce dosar face referire, după cum în ultima coloană nu este marcată existența sau lipsa actului din opis, aspect ce îndreptățește aprecierea că este un formulat tipizat rămas necompletat, sugerând concluzia că analiza sesizărilor în cadrul inspecției judiciare a fost pur formală, la fel ca și rezoluțiile contestate, motiv pentru care contestația dedusă judecății era perfect justificată, atât timp cât în nicio fază de judecată nu sunt prezentate lucrările dosarului care să motiveze temeinic rezoluțiile atacate - aspecte rămase neanalizate pe fondul cauzei tocmai datorită faptului că motivarea hotărârii de fond este centrată pe justificarea unei aparente conformități a inspecției judiciare.

În continuarea criticilor aduse fondului, a arătat că deși inspecția judiciară reține la fila x/8 penultimul paragraf că ordonanța procurorului de caz din 16.06.2021 ar fi fost favorabilă petiționarului, fiind efectuate verificări potrivit actelor transmise de conducerea unității de parchet a cărei activitate era pusă în discuție, când de fapt se impunea o cercetare în teren la unitatea de parchet - se poate constata că analiza de fond se limitează doar la considerente cu privire la cadrul normativ de reglementare, respectiv pe aspecte doctrinare și jurisprudențiale asociate materiei, fără o analiză punctuală asupra faptului că nu a fost administrat un probatoriu complet (atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului, așa cum este prevăzut la art. 100 C. proc. pen.), dintr-o perspectivă referitoare la imparțialitatea procurorului de caz, acuzat de încălcarea principiului loialității administrării probelor prevăzut de art. 10l C. proc. pen., dar și cu privire la problema antedatării unor documente oficiale la nivelul unității de parchet.

Reiterând considerentele contestației, care în opinia sa au rămas neanalizate pe fond, recurentul-reclamant a solicitat instanței să constate că pârâta-intimată nu răspunde sub nicio formă la motivația prin care se cere anularea rezoluțiilor atacate, esența sesizărilor pornind de la analiza defectuoasă a modului cum au fost instrumentate solicitările formulate în apărarea inculpatului reclamant, din perspectiva unei antepronunțări pe motive preconcepute, sub formularea că ceilalți inculpați au recunoscut faptele și au fost condamnați, raportat la faptul că cercetarea inculpatului A.V. a fost reluată în perioada 2020-2021, în dosarul penal disjuns nr. x/2020, respectiv, după aproape 6 ani de lăsare în nelucrare a dosarului inițial în ceea ce privește pretinsa activitate infracțională a contestatorului, așa cum a fost reținută pe repede înainte prin rechizitoriul datat la 18.06.2021 (imediat după audierea din 17.06.2021, adică atunci când s-a pus problema recuzării procurorului pentru maniera în care a instrumentat cazul), deși cercetarea penală a fost limitată doar la cele 3 acte materiale reținute încă din anul 2015, dar pentru dovedirea cărora, potrivit principiului cardinal al aflării adevărului prevăzut la art. 5, raportat la art. 327 C. proc. pen., nu a fost administrat un probatoriu complet din dubla perspectivă în favoarea și defavoarea inculpatului, așa cum este prevăzut la art. 100 C. proc. pen., singura probă fiind mărturia unui denunțător cu care inculpatul nici măcar nu a fost confruntat, în condițiile în care înregistrările potrivit mandatelor de ascultare nu aduc nicio lămurire asupra învinuirilor aduse, referindu-se cu precădere la activitatea stațiilor de inspecție tehnică periodică, care nu privesc persoana inculpatului.

Totodată, a arătat că analiza nu răspunde la prima critică referitoare la întocmirea rechizitoriului în dosarul penal nr. x/2020 la data de 18.06.2021, adică în aceiași zi în care a fost înregistrată cererea de recuzare formulată în scris în termenul legal de 24 de ore de la constatarea imparțialității procurorului de caz, deși fusese formulată verbal și cu o zi înainte, respectiv la momentul audierii inculpatului din data de 17.06.2021 orele 14:00-15:00, când audierea a fost întreruptă brutal de poziția procurorului de caz în replică la apărările formulate de inculpat, sub aspectul că orice punct de vedere exprimat de inculpat nu va schimba convingerea procurorului, care deja întocmise rechizitoriul înainte de a fi ascultat, convingere argumentată pe motivația că toți ceilalți salariați R.A.R. acuzați în dosarul nr. x/2016 (din care s-a disjuns dosarul pendinte) au recunoscut faptele și au primit condamnările meritate, aspect care nu poate fi interpretat decât ca o antepronunțare în cauză, mai înainte de a fi administrate toate probele în aflarea adevărului, potrivit art. 5 raportat la art. 100 C. proc. pen., respectiv atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului.

Prin urmare, văzând pripa cu care s-a trecut la soluționarea dosarului penal după aproape 6 ani de lăsare în nelucrare, recurentul-reclamant a considerat că se justifică suspiciunea rezonabilă privind imparțialitatea procurorului de caz, care s-a precipitat în formularea rechizitoriului, fără să mai dea curs solicitărilor de administrare de probe în apărare, în vederea aflării adevărului, potrivit principiului garantat de art. 5 raportat la art. 327 C. proc. pen., principiu cardinal căruia i se subordonează toate celelalte principii de drept penal, pentru că fără efectuarea tuturor diligentelor în vederea aflării adevărului, nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere penală prin promovarea rechizitoriului, mai ales că urmare a interferenței în cursul declarațiilor de inculpat, procurorul de caz a fost avertizat că va fi recuzat, ceea ce în mod evident a condus la paralizarea apărării prin anunțarea finalizării rechizitoriului într-o manieră vădit precipitată față de lăsarea în nelucrare a dosarului de până la acel moment.

În continuare, a susținut că analiza nu răspunde la critica faptului că rechizitoriul anunțat a fi întocmit la data de 18.06.2021 a ajuns la instanță abia la data de 29.06.2021, situație în care inspecția judiciară trebuia să analizeze problema antedatării unor documente oficiale la nivelul unității de parchet (pentru a paraliza reacțiile în apărare), respectiv modul cum a fost justificată tardivitatea solicitărilor în apărare formulate imediat ce au fost aduse la cunoștință, motivat de o închidere a activității de urmărire penală, efectuată în pripă, pentru a fi transferată responsabilitatea la instanța de judecată, unde de cele mai multe ori legalitatea actelor de urmărire penală este acceptată sub motivația că o cercetare necorespunzătoare ar trebui să conducă la achitare, ceea ce ar presupune încărcarea agendei instanței prin reluarea activității de urmărire penală în cadrul cercetării judecătorești.

Astfel, există suspiciunea rezonabilă și cu privire la faptul că rechizitoriul a fost finalizat mult mai târziu decât la data de 18.06.2021, chiar dacă se susține confirmarea acestuia la data de 23.06.2021, ținând cont de ziua libera de Rusalii la data de 21.06.2021, întrucât nu se analizează nici faptul că în aceiași zi cu rechizitoriul fusese înregistrată cererea de recuzare formulată verbal chiar cu o zi înainte, dar nici faptul că până pe 23.06.2021 a mai existat o zi de analiză a mapei de grefă în data de 22.06.2021, rămasă în neant, deși putea fi chiar ziua depunerii rechizitoriului antedatat.

Mai mult, nu a fost analizată nici perioada îndelungată în care actul de sesizare a fost înregistrat la Tribunalul Tulcea abia la data de 29.06.2021, deși fusese confirmat la data de 23.06.2021, fără nicio analiză a inspecției judiciare pentru întârzierea înregistrării de aproape o săptămână între aceste momente, motiv pentru care am considerat că plângerea este întemeiată, însă nici sub acest aspect nu a fost verificat modul în care se efectuează înregistrările și circuitul actelor procedurale la nivelul unității de parchet, întrucât există suspiciunea rezonabilă că acestea sunt antedatate, deși sunt întocmite ulterior înregistrării.

Analiza nu răspunde nici la următoarea critică, referitoare la aprecierea că în cauză au fost administrate probe apreciate de procurorul de caz ca fiind concludente, pertinente și utile unei juste soluționări a cauzei, fără nicio analiză cu privire la lipsa unei motivații temeinice care să stea la baza refuzului administrării probelor solicitate de inculpat prin apărător, deși rechizitoriul se sprijină doar pe probele indirecte culese în anul 2015, fără ca mai apoi să intervină elemente probaționale noi - în măsura în care prezumția de nevinovăție a fost înlăturată de argumentul potrivit căruia procurorul de caz pregătise deja rechizitoriul de trimitere în judecată, menit să paralizeze continuarea declarației de inculpat în mod conștient și voluntar cu privire la faptele ce constituiau obiectul audierii din 17.06.2021, respectiv atunci când a dorit să amintească posibilitatea dezvăluirii unor aspecte care ar fi susținut în continuare nevinovăția, prin audierea martorului C. propus anterior, care avea cunoștințe asupra unor metode neprocedurale de obținere a probelor (în condițiile în care a fost lipsit de posibilitatea de a obține înregistrările pe suport CD sau măcar de ascultare la unitatea de parchet), chiar și în condițiile în care nu există nicio probă directă de acuzare, ci doar probe plăsmuite/forțate spre mărturisire provenite de la mituitor și/sau de la investigatorul sub acoperire, fără să fie admisă măcar confruntarea pentru a lămuri inclusiv momentul supravegherii video administrate în circumstanțiere, aspecte care vizează încălcarea principiului loialității administrării probelor prevăzut de art. 101 C. proc. pen.

Toate aceste aspecte se regăsesc pe suportul audio de înregistrare a declarației de inculpat din 17.06.2021 - care necesită o analiză în susținerea celor relevate mai sus - iar inspecția judiciară nu face nicio referire la o astfel de analiză, motiv pentru care am considerat plângerea justificată, la fel ca și în contestația dedusă judecății. În acest sens, potrivit art. 102 C. proc. pen. a solicitat, iar procurorul ierarhic superior trebuia să verifice și să dispună cu privire la înlăturarea probelor indirecte obținute împotriva sa, având în vedere încălcarea principiului loialității probelor prevăzut la art. 101 alin. (3) C. proc. pen., prin care "este interzis organelor judiciare și persoanelor ce acționează pentru acestea (investigatorul sub acoperire) să provoace o persoană să săvârșească ori să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii de probe".

Mai mult, inspecția judiciară nu a analizat modalitatea în care a fost comunicată ordonanța procurorului de caz din 16.06.2021, transmisă prin poștă la 18.06.2021 (oare de ce nu a fost comunicată direct la data audierii din 17.06.2021 ?) și primită la 22.06.2021, prin care se reține în esență faptul că "activitatea ilicită reținută în sarcina inculpatului nu este surprinsă de camerele de supraveghere amplasate în incinta R.A.R, Tulcea, iar activitatea investigatorilor sub acoperire nu surprinde aspecte privind pe inculpatul A.V", motiv pentru care la data de 27.06.2021 a fost formulată prin e-mail o plângere către șeful unității de parchet prin care a apreciat că trebuie reanalizată respingerea solicitării de readministrare a probatoriului cu martorii audiați în lipsa apărătorului inculpatului, dar mai ales prin confruntarea directă cu denunțătorul - a cărui mărturie pare plăsmuită în împrejurări ce tind să justifice încălcarea principiului loialității administrării probelor prevăzut de art. 101 C. proc. pen.

Față de considerentele arătate, a solcitat admiterea recursului privind contestația în anularea rezoluțiilor, cu consecința luării măsurilor legale pentru înlăturarea deficiențelor învederate.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, față de criticile expuse de recurent și motivele prezentate de acesta, intimata-pârâtă a opinat în sensul că nu se poate aprecia că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau – în exprimarea recurentului - că motivația instanței de fond vizează o analiză formală a cauzei.

De asemenea, a arătat că recurentul nu indică în concret, cu trimitere la hotărârea instanței de fond care ar fi aprecierile contradictorii în raport cu motivele contestației în anulare și că, niciuna dintre criticile formulate, nu poartă asupra legalității sentinței recurate, acestea reprezentând, în fapt, interpretări și opinii ce tind să valideze un raționament juridic care să conducă la o soluție favorabilă reclamantului, dar care se află în contradicție cu realitatea obiectivă constatată și interpretată de instanța de fond în conformitate cu dispozițiile legale incidente în materie.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 22 iunie 2023, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Prin sesizarea adresată autorității publice intimate, înregistrată sub nr. x-2592, recurentul-reclamant a reclamat presupuse nereguli cu privire la administrarea probatoriului, la modul de soluționare a cererilor sale și la afirmațiile procurorului de caz ce ar putea echivala, în opinia sa, cu o antepronunțare, toate acestea în legătură cu soluționarea dosarului penal nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Sesizarea recurentului-reclamantului a fost clasată prin rezoluția din 28.07.2021 emisă în lucrarea nr. 21-2592 a Direcției de inspecție pentru procurori, în temeiul art. 45 alin. (4) teza I din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, motivat de faptul că aspectele semnalate nu conturează elementele vreunei abateri disciplinare.

Împotriva rezoluției de clasare recurentul-reclamant a formulat plângere în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, aceasta fiind respinsă prin rezoluția Inspectorului Șef din 16.09.2021 emisă în lucrarea nr. C21-1464.

În acest context, recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu contestație împotriva rezoluției Inspectorului Șef din 16.09.2021 emisă în lucrarea nr. C21-1464 prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției din 28.07.2021 emisă în lucrarea nr. 21-2592.

Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată reținând, în esență, că actele administrative atacate sunt legale și temeinice.

Recurentul-reclamantul a criticat legalitatea sentinței de fond, solicitând admiterea recursului privind contestația în anularea rezoluțiilor, cu consecința luării măsurilor legale pentru înlăturarea deficiențelor învederate.

Preliminar examinării criticilor formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte amintește că legiuitorul a încadrat calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. prevăd faptul că: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Totodată, sunt relevante dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. care instituie sancțiunea nulității recursului în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, prevederile legale anterior menționate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs și având în vedere considerațiile teoretice expuse anterior, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor invocate, apreciind că acestea pot fi circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În concret, recurentul-reclamant a susținut că motivația instanței de fond vizează o analiză formală a cauzei, conținând aprecieri contradictorii în raport cu motivele contestației în anulare și că anumite aspecte au rămas neanalizate pe fondul cauzei tocmai datorită faptului că motivarea hotărârii de fond este centrată pe justificarea unei aparente conformități a inspecției judiciare.

A mai criticat faptul că analiza de fond s-a limitat doar la considerente cu privire la cadrul normativ de reglementare, respectiv pe aspecte doctrinare și jurisprudențiale asociate materiei, fără o analiză punctuală asupra faptului că nu a fost administrat un probatoriu complet (atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului, așa cum este prevăzut la art. 100 C. proc. pen.), dintr-o perspectivă referitoare la imparțialitatea procurorului de caz, acuzat de încălcarea principiului loialității administrării probelor prevăzut de art. 10l C. proc. pen., dar și cu privire la problema antedatării unor documente oficiale la nivelul unității de parchet.

Cu referire la aceste critici, instanța de control judiciar amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei (verificarea legalității rezoluțiilor contestate) și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății, respectiv art. 45

1

alin. (4) lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Astfel, judecătorul fondului a analizat cererea de chemare în judecată în mod judicios, a stabilit corect obiectul acesteia, a identificat în concret situația de fapt, precum și nemulțumirile reclamantului și a explicat în mod clar și logic raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii acțiunii ca neîntemeiată, fiind așadar nefondate susținerile recurentului-reclamant potrivit căreia motivarea instanței de fond vizează o analiză formală a cauzei sau că analiza s-a limitat doar la considerente cu privire la cadrul normativ de reglementare.

În plus, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, instanța nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, acestea putând fi analizate global, printr-un raționament juridic de sinteză ori luând în considerare un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație, nu constituie automat motiv de casare a sentinței. Pentru a avea această consecință, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părții, ceea ce nu este cazul în speță.

Or, prima instanță a sistematizat susținerile părților în funcție de legătura lor logică și a examinat efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, prin raportare la dispozițiile legale relevante care sunt incidente în cauză, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului-reclamant neputând să atragă casarea hotărârii.

De asemenea, nu sunt apte să conducă la casarea sentinței nici susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora motivarea hotărârii ar conține aprecieri contradictorii în raport cu motivele contestației în anularea rezoluțiilor de clasare.

Celelalte teze ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, se referă la situațiile în care există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; or motivarea soluției cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă.

Înalta Curte constată că niciuna dintre situațiile expuse anterior nu se identifică în cauză, de altfel, nefiind indicate nici de către recurentul-reclamant ca atare. Prin urmare, afirmațiile generale, aprecierile subiective ale părții sau simplele îndoieli cu privire la legalitatea sentinței primei instanțe nu pot atrage admiterea recursului și casarea sentinței.

Cât privește susținerile din paginile 2 și 3 ale recursului, instanța de control judiciar constată că recurentul-reclamant s-a limitat la reiterarea considerentelor contestației formulate împotriva rezoluțiilor Inspecției Judiciare, fiind nemulțumit de soluția de clasare și de soluția pronunțată de prima instanță.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare, însă, aplicarea și interpretarea textelor care le consacră se impun a fi făcute de o manieră strictă și limitativă, acestea găsindu-și incidența doar atunci când sunt întrunite în mod cumulativ toate cerințele expres reglementate de lege, însoțite de o probațiune adecvată, care să depășească simplele afirmații și aprecieri ale petentului.

În deplin acord cu mențiunile din rezoluția de clasare și cu reținerile judecătorului fondului, Înalta Curte constată că nemulțumirile exprimate de recurentul-reclamant în cuprinsul sesizării referitoare la faptul că, în opinia sa, nu a fost administrat un probatoriu complet de către procuror vizează modul în care procurorul de caz a instrumentat dosarul penal nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea și excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecției Judiciare. În speță, au efectuate toate verificările necesare cu privire la nemulțumirile petentului, însă în raport cu atribuțiile legale ale intimatei-pârâte, în limitele și cu respectarea principiului independenței procurorilor în dispunerea soluțiilor, consacrat de art. 3 alin. (1

1

) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

De asemenea, în ceea ce privește susținerile cu privire la "suspiciunea rezonabilă privind imparțialitatea procurorului de caz", Înalta Curte constată că recurentul-reclamant, prin avocat, a formulat o cerere de recuzare a procurorului de caz, aceasta fiind soluționată de prim procuror Parchetului prin ordonanța nr. 53/11/2/2021 emisă la data de 23.06.2021. Or, și în această situație, instanța de control judiciar reține că exercitarea dreptului prevăzut la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac și care trebuie să respecte principiul autorității de lucru judecat, nefiind permis Inspecției Judiciare să își exprime un punct de vedere cu privire la legalitatea soluției date asupra cererii de recuzare.

Înalta Curte amintește că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de procuror și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală. În speță însă, nu sunt îndeplinite aceste cerințe, câtă vreme celelalte aspecte sesizate care vizează o antepronunțare a procurorului de caz sau antedatarea unor documente oficiale sunt simple suspiciuni ale recurentului-reclamant, fără a fi însoțite de o probațiune adecvată.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 344 din 23 februarie 2022 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.