ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3424/2021

Ședința publică din data de 04 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Guvernul României, pentru nerespectarea Legii nr. 127/2019, art. 86.

2.1. Hotărârea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale

Prin sentința nr. 136 din 19 ianuarie 2021, Tribunalul Dolj a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu de instanță.

A declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

A reținut Tribunalul Dolj că pretențiile reclamantei, oricare ar fi ele, nu pot excede atribuțiilor și competențelor legale ale acestei autorități, astfel încât eventuala vătămare a drepturilor sale subiective și existența unei răspunderi administrativ-patrimoniale nu poate fi analizată și stabilită decât de instanțele specializate de contencios administrativ.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Craiova– secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 55 din 26 februarie 2021, Curtea de Apel Craiova a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

A declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect obligația de a face, în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

A constatat ivit conflictul negativ de competență.

A dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului la ÎCCJ, secția CAF, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

A reținut, în esență, Curtea de Apel Craiova că, în fapt, reclamanta solicită aplicarea dispozițiilor art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 dispoziții legale care consfințesc valoarea punctului de pensie de 1775 RON începând cu 01.09.2020. Ulterior aceste dispoziții legale au fost modificate în sensul că valoarea punctului de pensie a scăzut la 1442 RON, ceea ce a însemnat o creștere a pensiei cu doar 14% în loc de 40%, așa cum fusese inițial legiferat. În speță, ne aflăm în fața unei cereri de chemare în judecată ce are ca temei și scop ocrotirea unui drept social prin obligarea pârâtei la aplicarea unei dispoziții legale în materie de asigurări sociale.

Conform dispozițiilor art. 95 C. proc. civ. și art. 266 și următoarele din Codul Muncii Tribunalul are plenitudine de competență în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă și asigurări sociale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că demersul judiciar al reclamantei, în calitate de pensionară, vizează obligarea pârâtului Guvernul României la aplicarea dispozițiilor art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 dispoziții legale care consfințesc valoarea punctului de pensie de 1775 RON, începând cu 01.09.2020, dispoziții ulterior modificate, în sensul că valoarea punctului de pensie a scăzut la 1442 RON, ceea ce a determinat o creștere a pensiei cu 14% și nu cu 40% cum se prevăzuse inițial.

Chestiunea care trebuie dezlegată în speță și care a generat conflictul negativ de competență constă în a stabili dacă raportul juridic litigios s-a născut pe tărâmul asigurărilor sociale sau pe cel al contenciosului administrativ.

Din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta nu înțelege să conteste actul de stabilire a cuantumului pensiei emis de Casa Teritorială de Pensii, în temeiul legii. Nemulțumirea reclamantei constă în faptul că Guvernul României, în calitate de autoritate a puterii executive nu a aplicat în mod corespunzător o lege, situație care a condus la o majorare a pensiei mult mai mică decât cea propusă prin soluția legislativă, fără însă a fi invocată culpa instituției publice competentă să stabilească în favoarea reclamantei pensia cuvenită acesteia.

Prin urmare, în speță, nu putem vorbi despre existența unor raporturi obligaționale de asigurări sociale născute între reclamantă și Guvernul României, demersul acesteia având o conotație adiacentă protejării unui interes general, public, despre care pretinde că a fost nesocotit de Guvernul României prin neexecutarea corespunzătoare a legii.

În acest context, nu se poate reține în speță existența unui conflict de asigurări sociale rezultat din Legea nr. 127/2019 privind sistemul de pensii publice, în sensul greșitei aplicări a acesteia de către autoritatea competentă să stabilească cuantumul pensiei cuvenite reclamantei.

Excluzând ipoteza existenței unui conflict de asigurări sociale, Înalta Curte reține că în speță, reclamanta invocă vătămarea sa într-un drept recunoscut de lege prin atitudinea nelegală a unei autorități publice constituită la nivel central, exprimată prin neexecutarea corespunzătoare a legii și modificarea acesteia în sensul diminuării cuantumului majorării punctului de pensie propus de legiuitor.

În acest context, litigiul nu poate fi plasat decât în sfera contenciosului administrativ reglementat de Legea nr. 554/2004, pretențiile reclamantei putând fi încadrate în ipoteza art. 1 din legea menționată potrivit căruia: "orice, persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Prin urmare, fiind vorba de un litigiu privind un raport juridic obligațional născut în regim de putere publică, prin pretinsa nerespectare a legii de către autoritatea executivă competentă să organizeze punerea acesteia în executare, sunt aplicabile regulile de competență stabilite de art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2020 Instanța competentă:,,(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de Iei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ si fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În raport de calitatea de autoritate publică centrală a pârâtului Guvernul României, precum și de obiectul demersului judiciar inițiat de reclamantă, Înalta Curte constată că în cauză, competența materială de soluționare revine secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel în raza căreia își are domiciliul reclamanta (art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004), respectiv Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pârâtul Guvernul României, în favoarea Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 iunie 2021.