BAYIR v. TURKEY

DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 34499/03, de către Cengiz BAYIR împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care stă la 4 septembrie 2007 în calitate de Cameră compusă din: dna F. Tulkens, președinte, I. Cabral Barreto, R. Türmen, M. Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, dna A. Mularoni, D. Popović, judecători și dna F. Elens-Passos Având în vedere cererea depusă la 28 iulie 2003, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Cengiz Bayır, este un cetățean turc născut în 1973 și locuiește la Istanbul. El este reprezentat în fața Curții de către dl Metin Filorinali, avocat practicant la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant și după cum apar din documentele depuse de el, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost arestat la Istanbul la 4 aprilie 1996 de ofițeri de poliție din filiala antiterrorism din sediul Poliției din Istanbul și a fost în custodie. La 15 aprilie 1996, el a fost adus în fața judecătorului la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul, care și-a ordonat detenția în închisoare în așteptarea inițierii procedurilor penale împotriva acestuia. Procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus o acuzație la 6 mai 1996, acuzând reclamantul cu infracțiunile de, printre altele, La 24 decembrie 1997, reclamantul a fost considerat vinovat, acuzat și condamnat la un total de 18 ani de închisoare. Condamnarea reclamantului a fost anulată de Curtea de Casație la 14 decembrie 1998. Curtea de Casație a observat că reclamantul suferise de epilepsie și a susținut că, înainte de a-l condamna, instanța de judecată ar fi trebuit să obțină rapoarte medicale pentru a stabili dacă problemele medicale ale reclamantului au avut vreo influență asupra comisiei infracțiunilor. În acest caz, reclamantul ar fi putut beneficia de articolele 46 sau 47 din Codul Penal, în temeiul cărora sentința de închisoare ar fi putut fi redusă sau nici o pedeapsă impusă. În 1999 reexaminarea a început în fața Curții de Securitate de Stat din Istanbul. Potrivit unui raport medical obținut de la un spital din Istanbul, reclamantul avea capacitate penală în momentul comisiei infracțiunilor în 1996. Reclamantul a fost eliberat la 5 aprilie 2002. După ce au fost abolite Curțile de Securitate de Stat, 12 Camera a Curții de Securitate din Istanbul a preluat procesul. La 20 martie 2006, reclamantul a fost considerat vinovat și condamnat la opt ani și nouă luni de închisoare. Reclamantul a apelat împotriva condamnării sale și a procedurii în fața Curții de Casație sunt în prezent în așteptare. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenția cu privire la durata detenției sale în reținere. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul s-a plâns că a fost judecat de o Curte de Securitate de Stat care nu a fost independent sau imparțial și că observațiile procurorului prezentate Curții de Casație nu i-au fost comunicate. În conformitate cu același articol, el se plângea în continuare că nu a avut acces la un avocat atunci când a fost în custodie de poliție și că el nu a fost judecat într-un timp rezonabil. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns că lungimea detenției sale la încarcerare a fost în încălcarea articolului 5 § 3 din Convenție. Curtea constată că reclamantul a fost eliberat din custodie la 5 aprilie 2002. Cu toate acestea, el nu și-a depus cererea înainte de 28 iulie 2003. El nu a respectat, astfel, regula de șase luni prevăzută la art. 35 § 1 din Convenție. Prin urmare, acest aspect al cazului trebuie respins în conformitate cu art. 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul a susținut că el a fost judecat de o instanță care nu a fost independent sau imparțial, că principiul egalității de arme nu a fost respectat deoarece observațiile procurorului nu au fost transmise la el și, în cele din urmă, că el nu a avut acces la un avocat atunci când a fost în custodie de poliție. Prin urmare, această parte a cererii este inadmisibilă pentru neepuizarea recoursurilor interne, în conformitate cu art. 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns că procedura penală împotriva acestuia a durat mult timp, contrar articolului 6 § 1 din Convenție, fiind instigată în mai 1996 și fiind încă în așteptare. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe guvernul contestat. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerii reclamantului cu privire la dreptul său la o audiere echitabilă într-un termen rezonabil; declara restul cererii inadmisibil. Elens-Pasos Tulkens Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 34499/03

by Cengiz BAYIR

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 4

September 2007 as a Chamber composed of:

Mrs

F. Tulkens,

President,

Mr

I. Cabral Barreto,

Mr

R. Türmen,

Mr

M. Ugrekhelidze,

Mr

V. Zagrebelsky,

Mrs

A. Mularoni,

Mr

D. Popović,

judges,

and Mrs F.

Elens-Passos

,

Deputy Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 28 July 2003,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Cengiz Bayır, is a Turkish national who was born in 1973 and lives in Istanbul. He is represented before the Court by Mr Metin Filorinali, a lawyer practising in Istanbul.

The facts of the case, as submitted by the applicant and as they appear from the documents submitted by him, may be summarised as follows.

The applicant was arrested in Istanbul on 4 April 1996 by police officers from the anti-terrorism branch of the Istanbul Police Headquarters, and was placed in custody.

On 15 April 1996 he was brought before the judge at the Istanbul State Security Court, who ordered his detention on remand pending the initiation of criminal proceedings against him.

The prosecutor at the Istanbul State Security Court filed an indictment on 6 May 1996, charging the applicant with the offences of,

inter alia

, membership of an illegal organisation and of having thrown molotov cocktails.

On 24 December 1997 the applicant was found guilty as charged and sentenced to a total of eighteen years’ imprisonment.

The applicant’s conviction was quashed by the Court of Cassation on 14

December 1998. The Court of Cassation observed that the applicant had been suffering from epilepsy and held that, before convicting him, the trial court should have obtained medical reports with a view to establishing whether the applicant’s medical problems had had any bearing on the commission of the offences. If that was the case, the applicant could have benefited from Articles 46 or 47 of the Criminal Code, pursuant to which his prison sentence could have been reduced or no punishment imposed at all.

In 1999 the re-trial commenced before the Istanbul State Security Court. According to a medical report obtained from a hospital in Istanbul, the applicant had had criminal capacity at the time of the commission of the offences in 1996.

The applicant was released on 5 April 2002. After the State Security Courts were abolished, the 12

th

Chamber of the Istanbul Assize Court took over the trial.

On 20 March 2006 the applicant was found guilty and sentenced to eight years and nine months’ imprisonment.

The applicant appealed against his conviction and the proceedings before the Court of Cassation are currently pending.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention of the length of his detention on remand.

Invoking Article 6 of the Convention, the applicant complained that he had been tried by a State Security Court which had not been independent or impartial, and that the prosecutor’s observations submitted to the Court of Cassation were not communicated to him. Under the same Article, he further complained that he did not have access to a lawyer when he was in police custody and that he was not tried within a reasonable time.

THE LAW

1.

The applicant complained that the length of his detention on remand was in violation of Article 5 § 3 of the Convention.

The Court notes that the applicant was released from custody on remand on 5 April 2002. However, he did not lodge his application with the Court before 28 July 2003. He thereby failed to observe the six-month rule laid down in Article 35 § 1 of the Convention. This aspect of the case must therefore be rejected pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.

2.

Invoking Article 6 of the Convention the applicant alleged that he was tried by a court which was not independent or impartial, that the principle of equality of arms was not respected as the prosecutor’s observations were not forwarded to him and, finally, that he did not have access to a lawyer when he was in police custody.

The Court observes that the criminal proceedings against the applicant are still pending. These complaints are therefore

premature. Consequently, this part of the application is inadmissible for non-exhaustion of domestic remedies, pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.

3.

Finally, the applicant complained that the criminal proceedings against him have lasted an unreasonably long time, contrary Article 6 § 1 of the Convention, having been instigated in May 1996 and being still pending.

The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of it to the respondent Government.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to adjourn

the examination of the applicant’s complaint concerning his right to a fair hearing within a reasonable time;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

F.

Elens-Passos

F.

Tulkens

Deputy Registrar

President