DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 45572/04 de Tuncer EROL împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care stă la 24 martie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 8 octombrie 2004, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Tuncer Erol, este un cetățean turc născut în 1981 și locuiește la Istanbul. El este reprezentat în fața Curții de către dl Filorinalı și dna F. Köstak, avocați care practică la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 5 martie 1999, reclamantul a fost luat în custodie de poliție de către ofițeri de poliție din Biroul Antiterrorist al sediului poliției din Istanbul. La 12 martie 1999, un singur judecător la Tribunalul de Securitate de Stat din Istanbul a ordonat detenția anterioară a reclamantului. La 19 martie 1999, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus un proiect de pronunțare, acuzând, printre altele , reclamantul în temeiul articolului 168 § 2 din fostul Cod Penal cu aderarea la o organizație ilegală. La 11 decembrie 2001, Camera 5 a Tribunalului de Securitate de Stat din Istanbul a declarat reclamantul vinovat. La 1 octombrie 2002, Curtea de Casație a anulat hotărârea Curții de Securitate de Stat din Istanbul. Avizul pe care principalul procuror public a prezentat-o la Curtea de Casație nu a fost comunicat reclamantului. La 22 iunie 2004, reclamantul a contestat detenția sa în timpul procedurii judiciare și a solicitat eliberarea sa. La 25 iunie 2004, 6 Camera Curții de Securitate de Stat din Istanbul și-a respins obiecția, având în vedere conținutul dosarului. Prin Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004, publicată în Jurnalul Oficial la 30 iunie 2004, Tribunalele de Securitate de Stat au fost abolite. Cazul împotriva reclamantului a fost transferat la cea de-a 13-a Camere a Curții de Securitate din Istanbul. La 7 septembrie 2004, 13 Camera Tribunalului din Istanbul a ordonat eliberarea reclamantului în timpul procesului. La 21 noiembrie 2006, 13 Camera Tribunalului din Istanbul a constatat că reclamantul a fost vinovat. Potrivit informațiilor din dosar, cazul este încă în așteptare în fața Curții de Casație. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că durata deținerii sale preliminare a încălcat cerința de „temps rezonabil” și că cererile sale de eliberare au fost respinse din motive care nu au furnizat motive relevante și suficiente care justifică privarea continuă a libertății sale. De asemenea, el se plângea că dreptul său de a fi presupus nevinovat a fost încălcat deoarece a fost reținut pentru o perioadă excesivă de timp în timpul procedurii judiciare. În temeiul articolului 5 § 4, a susținut că detenția sa de poliție timp de șapte zile a încălcat cerința de „velocitate” în sensul acestei dispoziții. El a susținut în temeiul articolului 5 § 5 că nu a avut dreptul la compensare în dreptul intern pentru presupusele încălcări ale articolului 5 §§ § 3 și 4 din Convenție. Reclamantul a susținut, în temeiul articolului 6 din Convenție, că durata procedurii penale împotriva acestuia a fost încălcarea cerinței de „tempă rațională”. În sfârșit, reclamantul a susținut că avizul pe care principalul procuror le-a prezentat Curtea de Casație nu i-a fost comunicat; că i-a fost refuzat un proces echitabil de către un tribunal independent și imparțial din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a judecătorilor Curții de Securitate de Stat și a prezenței până în iunie 1999 a unui judecător militar de la tribunalul de Securitate de Stat din Istanbul care l-a judecat; că el nu a fost furnizat asistență juridică în timpul detenției sale în custodie de poliție; și că drepturile sale de apărare nu au fost respectate în mod corespunzător în timpul interogarii martorilor. DREPTUL Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că detenția sa, care a durat aproximativ patru ani și opt luni în total, a încălcat cererea de „tempă rațională” și că decizia instanței interne care respinge cererea de eliberare a acestuia se bazează pe motive stereotipice care nu au avut raționament. Fără a specifica orice dispoziție a Convenției, reclamantul s-a plâns, de asemenea, că durata detenției sale preliminare a încălcat dreptul la presunție de nevinovăție, susținând în continuare, în temeiul articolului 5 § 5 din Convenție, că nu avea dreptul la compensare în dreptul intern pentru presupusele încălcări ale articolului 5. Reclamantul a susținut, de asemenea, în temeiul articolului 6 din Convenție, că durata procedurii penale împotriva acestuia, care a durat deja peste nouă ani și opt luni, a fost excesivă. Curtea consideră oportună examinarea plângerii privind dreptul la presunție de inocence din punctul de vedere al articolului 3 având în vedere în principal durata detenției anterioare a reclamantului. Curtea consideră că nu poate determina, pe baza cazului, admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul s-a plâns că a fost deținut în custodie de poliție timp de șapte zile fără a fi adus în fața unui judecător, care stătea bolnav cu noțiunile de „prompt” în temeiul articolului 5 § 3 și de „precizion” în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție. Curtea observă că detenția reclamantului în custodie de poliție s-a încheiat la 12 martie 1999. Cu toate acestea, cererea a fost depusă în fața Curții la 8 Octombrie 2004, care este mai mult de șase luni mai târziu (a se vedea, de exemplu, Can7 vs. Turcia (dec.), nr. 70317/01, 1 septembrie 2005). Rezultă că aceste plângeri au fost depuse din timp și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Reclamantul a susținut că o serie de drepturi sale în temeiul articolului 6 din Convenție au fost încălcate în procedura penală interzisă împotriva acestuia. Prin urmare, reclamațiile reclamantei în temeiul prezentei dispoziții sunt prematuri. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 1 și 4 din Convenția pentru neepuizarea recourslor interne (a se vedea, de exemplu, Koç c. Turcia (dec.), nr. 36686/07, 26 februarie 2008). Din aceste motive, Curtea este în unanimitate Decide să suspende examinarea plângerilor reclamantului cu privire la dreptul său de a fi eliberat în așteptarea procesului în temeiul art. 5 § 3 din Convenție, dreptul său la compensare în temeiul art. 5 § 5 din Convenție și dreptul său la o audiere echitabilă într-un timp rezonabil în temeiul art. 6 § 1 din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Sally Dolle Françoise Tulkens Președintele grefierului
Application no. 45572/04
by Tuncer EROL
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 24
March 2009 as a Chamber composed of:
Françoise Tulkens,
President,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
judges,
and Sally Dollé,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 8 October 2004,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Tuncer Erol, is a Turkish national who was born in
1981 and lives in Istanbul. He is represented before the Court by Mr
M.
Filorinalı and Ms F. Köstak, lawyers practising in Istanbul.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 5 March 1999 the applicant was taken into police custody by police officers from the Anti-Terrorist Branch of the Istanbul police headquarters.
On 12 March 1999 a single judge at the Istanbul State Security Court ordered the applicant’s pre-trial detention.
On 19 March 1999 the public prosecutor at the Istanbul State Security Court filed a bill of indictment, charging the applicant,
inter alia
, under Article 168 § 2 of the former Criminal Code with membership of an illegal organisation.
On 11 December 2001 the 5
th
Chamber of the Istanbul State Security Court found the applicant guilty as charged.
On 1 October 2002 the Court of Cassation quashed the judgment of the Istanbul State Security Court. The opinion which the principal public prosecutor had submitted to the Court of Cassation was not communicated to the applicant.
On 22 June 2004 the applicant objected to his detention during the judicial proceedings and requested his release.
On 25 June 2004 the 6
th
Chamber of the Istanbul State Security Court dismissed his objection, having regard to the content of the case file.
By Law no. 5190 of 16 June 2004, published in the Official Gazette on 30 June 2004, State Security Courts were abolished. The case against the applicant was transferred to the 13th Chamber of the Istanbul Assize Court.
On 7 September 2004 the 13
th
Chamber of the Istanbul Assize Court ordered the applicant’s release pending trial.
On 21 November 2006 the 13
th
Chamber of the Istanbul Assize Court found the applicant guilty as charged.
According to the information in the case file, the case is still pending before the Court of Cassation.
The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention that the length of his pre-trial detention had breached the “reasonable time” requirement and that his requests for release had been rejected on grounds which failed to provide any relevant and sufficient reasons justifying the continuing deprivation of his liberty. He also complained that his right to be presumed innocent had been violated because he had been detained for an excessive length of time during the judicial proceedings.
The applicant further contended under Article 5 § 3 of the Convention that the length of his detention in police custody had been excessive.
He maintained under Article 5 § 4 that his detention in police custody for seven days had breached the requirement of “speediness” for the purposes of that provision.
He argued under Article 5 § 5 that he had had no right to compensation in domestic law for the alleged violations of Article 5 §§ 3 and 4 of the Convention.
The applicant contended under Article 6 of the Convention that the length of the criminal proceedings brought against him had been in breach of the “reasonable time” requirement.
Lastly, the applicant alleged under Article 6 that the opinion which the principal public prosecutor had submitted to the Court of Cassation had not been communicated to him; that he had been denied a fair trial by an independent and impartial tribunal on account of the lack of independence and impartiality of State Security Court judges and of the presence until June 1999 of a military judge on the bench of the Istanbul State Security Court which had tried him; that he had not been provided with legal assistance during his detention in police custody; and that his defence rights had not been duly observed during the questioning of the witnesses.
1.
The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention that his detention, which had lasted approximately four years and eight months in total, had breached the “reasonable time” requirement and that the domestic court’s decision rejecting his request for release had been based on stereotypical grounds that lacked reasoning. Without specifying any provisions of the Convention, the applicant also complained that the length of his pre-trial detention had violated his right to presumption of innocence. He further alleged under Article 5 § 5 of the Convention that he had had no right to compensation in domestic law for the alleged violations of Article 5. The applicant also contended under Article 6 of the Convention that the length of the criminal proceedings against him, which had already lasted over nine years and eight months, had been excessive.
The Court deems it appropriate to examine the complaint concerning the right to presumption of innocence from the standpoint of Article
5
§
3 as it mainly concerns the length of the applicant’s pre-trial detention.
The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of these complaints and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.
2.
The applicant complained that he had been detained in police custody for seven days without being brought before a judge, which sat ill with the notions of “promptly” under Article 5 § 3 and “speedily” under Article 5 §
4 of the Convention.
The Court observes that the applicant’s detention in police custody ended on 12 March 1999. However, the application was lodged with the Court on 8
October 2004, that is more than six months later (see, for example,
Canseven v. Turkey
(dec.), no. 70317/01, 1 September 2005).
It follows that these complaints were lodged out of time and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.
3.
The applicant alleged that a number of his rights under Article 6 of the Convention had been breached in the criminal proceedings brought against him.
The Court observes that these proceedings are still pending. The applicant’s complaints under this provision are therefore premature. Consequently, this part of the application must be rejected pursuant to Article 35 § 1 and 4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies (see, for example,
Koç v. Turkey
(dec.), no. 36686/07, 26 February 2008).
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to adjourn
the examination of the applicant’s complaints concerning his right to be released pending trial under Article 5 § 3 of the Convention, his right to compensation under Article 5 § 5 of the Convention and his right to a fair hearing within a reasonable time under Article 6 § 1 of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Registrar
President