DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 29361/07, de Șahap DOCĂAN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 9 decembrie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 3 iulie 2007, având în vedere decizia de a acorda prioritate cererii de mai sus în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură. Prin deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Șahap Doğan, este un cetățen turc născut în 1974 și locuiește în Tekirdağ. El este reprezentat în fața Curții de către dl. Filorinali și doamna Y. Bașara, avocați care practică la Istanbul. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 19 iunie 1996, reclamantul a fost reținut în arest de poliție de către ofițeri de poliție din ramura antiterrorismului din sediul poliției din Istanbul. La 2 iulie 1996, un singur judecător de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a ordonat detenția reclamantului la înaintare. La 2 decembrie 1996, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus o declarație de acuzare împotriva reclamantului, acuzându-l în temeiul articolului 125 din fostul Cod Penal. La 13 iunie 2001, Curtea de Securitate a statului de la Istanbul a condamnat reclamantul în temeiul articolului 125 din fostul Cod Penal pentru desfășurarea activităților în scopul de a aduce secesiunea unei părți a teritoriului național și de a-l condamna pedeapsa cu moartea. La 12 februarie 2002, Curtea de Casație a anulat hotărârea Curții de Securitate de Stat din Istanbul. Avizul pe care principalul procuror public a prezentat-o Curții de Casație nu a fost comunicat reclamantului. Prin Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004, publicată în Jurnalul Oficial la 30 iunie 2004, Curtele de Securitate de Stat au fost abolite. Cazul împotriva reclamantului a fost transferat la 14 Camera Curții de Assize din Istanbul. La 12 aprilie 2007, reclamantul a contestat detenția sa în timpul procedurii judiciare și a solicitat eliberarea sa. La 28 mai 2007, 9 Camera Curții din Istanbul și-a respins obiecția, având în vedere natura infracțiunii în cauză, existența unei suspiciuni puternice de faptul că reclamantul a comis infracția și sentința care va fi impusă dacă ar fi considerat vinovat. Camera Tribunalului din Istanbul a ordonat detenția continuată a reclamantului în funcție de natura infracțiunii, existența unei suspiciuni puternice de faptul că reclamantul a comis infracția și posibilitatea că ar abscinde dacă ar fi eliberat. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că detenția sa în timpul procedurii penale împotriva acestuia a încălcat cerințele de „temps rezonabil” și că cererea sa de a-și contesta legalitatea a fost respinsă din motive care nu au furnizat motive relevante și suficiente care justifică privarea continuă a libertății sale. În temeiul articolului 5 § 4, a susținut că detenția sa de poliție timp de treisprezece zile a încălcat cerința de „velocitate” în sensul acestei dispoziții. El a susținut în temeiul articolului 5 § 5 că nu a avut dreptul la compensare în dreptul intern pentru presupusele încălcări ale articolului 5 §§ § 3 și 4 din Convenție. Reclamantul a susținut, în temeiul articolului 6 din Convenție, că durata procedurii penale împotriva acestuia a fost încălcarea cerinței de „tempă rațională”. În plus, în temeiul articolului 6 a susținut că avizul pe care principalul procuror le-a prezentat Curtea de Casație nu i-a fost comunicat; că i-a fost refuzat un proces echitabil de către un tribunal independent și imparțial din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a judecătorilor Curții de Securitate de Stat și a prezenței până în iunie 1999 a unui judecător militar de la tribunalul de Securitate de Stat din Istanbul care l-a judecat; că nu i-a fost acordată asistență juridică în timpul detenției sale în custodie de poliție, sau în fața procurorului public și judecătorului care l-a interogat ulterior; că drepturile sale de apărare nu au fost respectate în mod corespunzător; și că dreptul său de a participa la ședințe a fost refuzat arbitrar. În sfârșit, reclamantul a susținut, în temeiul articolului 6 alineatul (2), că dreptul său de a fi presupus nevinovat a fost încălcat pentru că a fost reținut în închisoare pentru o perioadă excesivă de timp. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că detenția sa, care a durat deja peste unsprezece ani și opt luni în total, a încălcat cerința de „tempă motivabilă” și că decizia instanței interne care respinge cererea de eliberare s-a bazat pe motive stereotipice care nu au avut raționament. În baza articolului 6 § 2 din Convenție, reclamantul s-a plâns, de asemenea, că lungimea deținerii sale asupra rezidenției și-a încălcat dreptul la presupunerea de nevinovăție, susținând în continuare, în temeiul articolului 5 § 5 din Convenție, că nu avea dreptul de a compensa în dreptul intern pentru presupusele încălcări ale articolului 5. 5 § 3 și art. 6 § 2 din Convenție, numai din punctul de vedere al art. 3 deoarece se referă în principal la durata detenției reclamantei în reținere. Curtea consideră că aceasta nu poate determina, pe baza cazului, admisibilitatea acestor plângeri și că este, prin urmare, necesară, în conformitate cu articolul (2) Reclamantul a susținut, în conformitate cu art. 6 din Convenție, că durata procedurii penale împotriva acestuia, care a durat deja peste 12 ani și patru luni, a fost excesivă. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. 3. Reclamantul a susținut, în conformitate cu art. 5 § 4 din Convenție, că unicul judecător de la Curtea de Securitate de Stat, care a ordonat detenția sa în așteptarea procesului, nu a intervenit decât treisprezece zile după arestarea sa și că o perioadă atât de lungă s-a îmbolnăvit cu noțiunea de „ rapid”. Curtea reiterează, de la început, că, potrivit cazului stabilit Legea organelor Convenției, în cazul în care nu este disponibilă nici un remediu intern pe termen de șase luni de la data actului presupus constituie o încălcare a Convenției (Ege v. Turcia (dec.), nr. 47117/99, 10 februarie 2004; Dogan v. Turcia (dec.), nr. 67214/01, 7 iunie 2005). Curtea observă că custodia poliției reclamantului s-a încheiat la 2 iulie 2005. 1996. Cu toate acestea, cererea a fost depusă la Curte la 3 iulie 2007, adică, peste șase luni mai târziu, după care această plângere a fost depusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 1 și 4 din Convenție. 4. Reclamantul a afirmat că o serie de drepturi ale acesteia în temeiul articolului 6 din Convenție au fost încălcate în cadrul procedurii penale împotriva sa. Curtea observă că aceste proceduri sunt încă pendente. Punerile reclamantei în temeiul acestei dispoziții sunt, prin urmare, prematuri. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 și 4 din Convenția pentru neepuizarea căilor interne de recurs (a se vedea, de exemplu, Koç c. Turcia (dec.), nr. 36686/07, 26 februarie 2008). Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerilor reclamantului cu privire la dreptul său de a fi eliberat în așteptarea procesului în temeiul art. 5 § 3 din Convenție, a dreptului său la compensare în temeiul art. 5 § 5 din Convenție și a dreptului său la o audiere echitabilă într-un timp rezonabil în temeiul art. 6 § 1 din Convenție; declara restul cererii inadmisibil.
Application no. 29361/07
by Șahap DOĞAN
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 9
December 2008 as a Chamber composed of:
Françoise Tulkens,
President,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
András Sajó,
Nona Tsotsoria,
Ișıl Karakaș,
judges,
and Sally Dollé,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 3 July 2007,
Having regard to the decision to grant priority to the above application under Rule 41 of the Rules of Court.
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Șahap Doğan, is a Turkish national who was born in 1974 and lives in Tekirdağ. He is represented before the Court by Mr
M.
Filorinali and Ms Y. Bașara, lawyers practising in Istanbul.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 19 June 1996 the applicant was taken into police custody by police officers from the anti-terrorism branch of the Istanbul police headquarters.
On 2 July 1996 a single judge at the Istanbul State Security Court ordered the applicant's detention on remand.
On 2 December 1996 the public prosecutor at the Istanbul State Security Court filed a bill of indictment against the applicant, charging him under Article 125 of the former Criminal Code.
On 13 June 2001 the Istanbul State Security Court convicted the applicant under Article 125 of the former Criminal Code of carrying out activities for the purpose of bringing about the secession of part of the national territory and sentenced him to the death penalty.
On 12 February 2002 the Court of Cassation quashed the judgment of the Istanbul State Security Court. The opinion which the principal public prosecutor had submitted to the Court of Cassation was not communicated to the applicant.
By Law no. 5190 of 16 June 2004, published in the Official Gazette on 30 June 2004, State Security Courts were abolished. The case against the applicant was transferred to the 14
th
Chamber of the Istanbul Assize Court.
On 12 April 2007 the applicant objected to his detention during the judicial proceedings and requested his release.
On 28 May 2007 the 9
th
Chamber of the Istanbul Assize Court dismissed his objection, having regard to the nature of the offence in question, the existence of a strong suspicion that the applicant had committed the offence and the sentence that would be imposed if he were to be found guilty.
At a hearing held on 4 June 2008, the 14
th
Chamber of the Istanbul Assize Court ordered the applicant's continued detention in view of the nature of the offence, the existence of a strong suspicion that the applicant had committed the offence and the possibility that he would abscond if released.
The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention that his detention during criminal proceedings against him had breached the “reasonable time” requirement and that his request to challenge its lawfulness had been rejected on grounds which failed to provide any relevant and sufficient reasons justifying the continuing deprivation of his liberty.
He maintained under Article 5 § 4 that his detention in police custody for thirteen days had breached the requirement of “speediness” for the purposes of that provision.
He argued under Article 5 § 5 that he had had no right to compensation in domestic law for the alleged violations of Article 5 §§ 3 and 4 of the Convention.
The applicant contended under Article 6 of the Convention that the length of the criminal proceedings brought against him had been in breach of the “reasonable time” requirement.
He further alleged under Article 6 that the opinion which the principal public prosecutor had submitted to the Court of Cassation had not been communicated to him; that he had been denied a fair trial by an independent and impartial tribunal on account of the lack of independence and impartiality of State Security Court judges and of the presence until June 1999 of a military judge on the bench of the Istanbul State Security Court which had tried him; that he had not been provided with legal assistance during his detention in police custody, or before the public prosecutor and the judge who had subsequently questioned him; that his defence rights had not been duly observed; and that his right to attend the hearings had been denied arbitrarily.
Lastly, the applicant contended under Article 6 § 2 that his right to be presumed innocent had been violated because he had been detained on remand for an excessive length of time.
1.The applicant complained under Article 5 § 3 of the Convention that his detention, which had already lasted over eleven years and eight months in total, had breached the “reasonable time” requirement and that the domestic court's decision rejecting his request for release had been based on stereotypical grounds that lacked reasoning. Relying on Article 6 § 2 of the Convention the applicant also complained that the length of his detention on remand had violated his right to the presumption of innocence. He further alleged under Article 5 § 5 of the Convention that he had had no right to compensation in domestic law for the alleged violations of Article 5.
The Court deems it appropriate to examine the complaints under Article
5 § 3 and Article 6 § 2 of the Convention from the standpoint of Article
5
§
3 alone as they mainly concern the length of the applicant's detention on remand.
The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of these complaints and that it is therefore necessary, in accordance with Rule
54
§
2
(b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.
2.The applicant maintained under Article 6 of the Convention that the length of the criminal proceedings against him, which had already lasted over twelve years and four months, had been excessive.
The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.
3.The applicant argued under Article 5 § 4 of the Convention that the single judge at the State Security Court who had ordered his detention pending trial had not intervened until thirteen days after his arrest and that such a lengthy period sat ill with the notion of “speedily”.
The Court reiterates at the outset that, according to the established case
‑
law of the Convention organs, where no domestic remedy is available the six-month period runs from the date of the act alleged to constitute a violation of the Convention (
Ege v. Turkey
(dec.), no.
47117/99, 10
February 2004;
Dogan v. Turkey
(dec.), no. 67214/01, 7 June 2005).
The Court observes that the applicant's police custody ended on 2
July
1996.However, the application was lodged with the Court on 3
July
2007, that is, more than six months later.
It follows that this complaint has been lodged out of time and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.
4.The applicant alleged that a number of his rights under Article 6 of the Convention had been breached in the criminal proceedings brought against him.
The Court observes that these proceedings are still pending. The applicant's complaints under this provision are therefore premature. Consequently, this part of the application must be rejected pursuant to Article 35
§
1
and
4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies (see, for example,
Koç v. Turkey
(dec.), no. 36686/07, 26 February 2008).
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to adjourn
the examination of the applicant's complaints concerning his right to be released pending trial under Article 5 § 3 of the Convention, his right to compensation under Article 5 § 5 of the Convention and his right to a fair hearing within a reasonable time under Article 6 § 1 of the Convention;
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Registrar
President