Güngü împotriva Turciei

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 20013/03 de către Kemal GÜNGÜ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 1 iulie 2008 în calitate de cameră compusă de: Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 16 iunie 2003, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Kemal Güngü, este un cetățean turc născut în 1973 și locuiește la Istanbul.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Çekiç, avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 februarie 1994, reclamantul a fost retras în custodie de poliție pe suspiciune de a fi membru al PKK (Partiul Ocupatorului Kurdistan, o organizație ilegală). La 11 martie 1994, el a fost adus în fața unui singur judecător la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul, care a ordonat deținerea sa la încarcerare. La 23 iunie 1994, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus un proiect de pronunțare împotriva reclamantului și a altor patruzeci de persoane.

Reclamantul a fost acuzat de desfășurarea activităților în scopul de a aduce secesiunea unei părți a teritoriului național, pronunțată prin art. 125 din fostul Cod Penal. La 5 mai 1999, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la pedeapsa cu moartea, ulterior comutat la închisoare pe viață. La 19 septembrie 2000, Curtea de Casație a anulat hotărârea din 5 mai 1999 cu privire la unii dintre acuzați, inclusiv reclamantul, și a remis cazul la a patra Camera a Curții de Securitate de Stat din Istanbul. La sfârșitul fiecărei audieri, cea de-a patra Cameră a Curții de Securitate de Stat din Istanbul a examinat detenția reclamantului în reținere, fie din propunerea sa, fie la cererea reclamantului.

Acesta a ordonat detenția continuată a reclamantului în timp de proces, având în vedere natura infracțiunii pe care le-a fost acuzat și starea de probă. La 3 iunie 2003, reclamantul a depus o opoziție împotriva ordinii instanței de primă instanță din 28 mai 2003 pentru continuarea sa deținere în timpul deținut. La 5 iunie 2003, a cincea Cameră a Tribunalului de Securitate de Stat din Istanbul a respins obiecția reclamantului. La 21 iunie 2004, a patra cameră a Curții de Securitate de Stat din Istanbul a ordonat eliberarea reclamantului în așteptarea procesului, ținând cont de cât timp a fost reținut în reținere. Prin Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004, publicată în Jurnalul Oficial din iunie 2004, tribunalele de Securitate de Stat au fost abolite.

Cazul împotriva reclamantului a fost transferat la Curtea de Assize din Istanbul. Potrivit informațiilor din caz, procedurile împotriva reclamantului sunt încă în așteptare în fața Curții din Istanbul. COMPLAINTE Reclamantul a susținut în temeiul articolelor 5 § 3 și 6 § 2 din Convenție că detenția sa privind reținerea reținută a fost depășită cerința de „tempă rațională”. Reclamantul a susținut în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii penale aduse împotriva acestuia este excesivă.

DREPTUL Curții a primit următoarea declarație de la agentul guvernamental: „Declar că Guvernul Turciei oferă să plătească ex gratie 10.000 (10 mii) euro domnului Kemal Güngü în vederea asigurării unei soluții prietenoase a celor de mai sus Această sumă, care este destinată acoperirii oricărei prejudiciu material și moral, precum și a costurilor și cheltuielilor, va fi transformată în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data plății și fără taxe care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Curtea a primit următoarea declarație semnată de partea solicitantă: „Not că Guvernul Turciei sunt pregătite să plătească ex grație suma de 10 000 de euro către dl Kemal Güngü, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

De la expirarea celor de mai sus a menționat trei luni până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea art. 29 § 3 și să se scoată cazul din listă.

Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista sa. Președintele grefierului Sally Dolle Françoise Tulkens

SECOND SECTION

DECISION Application no. 20013/03 by Kemal GÜNGÜ against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 1 st July 2008 as a Chamber composed of: Françoise Tulkens, President, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judges, and Sally Dollé, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 16 June 2003, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Kemal Güngü, is a Turkish national who was born in 1973 and lives in Istanbul.

He was represented before the Court by Ms H. Çekiç, a lawyer practising in Istanbul. The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 25 February 1994 the applicant was taken into police custody on suspicion of membership of the PKK (the Kurdistan Worker’s Party, an illegal organisation). On 11 March 1994 he was brought before a single judge at the Istanbul State Security Court who ordered his detention on remand. On 23 June 1994 the public prosecutor at the Istanbul State Security Court filed a bill of indictment against the applicant and forty-five other persons. The applicant was charged with carrying out activities for the purpose of bringing about the secession of part of the national territory, proscribed by Article 125 of the former Criminal Code.

On 5 May 1999 the Istanbul State Security Court convicted the applicant as charged and sentenced him to the death penalty, subsequently commuted to life imprisonment. On 19 September 2000 the Court of Cassation quashed the judgment of 5 May 1999 in respect of some of the accused, including the applicant, and remitted the case to the Fourth Chamber of the Istanbul State Security Court. At the end of each hearing, the Fourth Chamber of the Istanbul State Security Court considered the applicant’s detention on remand, either of its own motion or at the applicant’s request. It ordered the applicant’s continued detention pending trial, having regard to the nature of the offence with which he was charged and the state of evidence.

On 3 June 2003 the applicant filed an objection against the first-instance court’s order of 28 May 2003 for his continued detention on remand. On 5 June 2003 the Fifth Chamber of the Istanbul State Security Court dismissed the applicant’s objection. On 21 June 2004 the Fourth Chamber of the Istanbul State Security Court ordered the applicant’s release pending trial, taking into consideration the amount of time that he had been detained on remand. By Law no. 5190 of 16 June 2004, published in the Official Gazette on 30 June 2004, State Security Courts were abolished. The case against the applicant was transferred to the Istanbul Assize Court. According to the information in the case file, the proceedings against the applicant are still pending before the Istanbul Assize Court.

COMPLAINTS The applicant contended under Articles 5 § 3 and 6 § 2 of the Convention that his detention on remand had exceeded the “reasonable time” requirement. The applicant maintained under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the criminal proceedings brought against him was excessive. THE LAW The Court received the following declaration from the Government’s Agent: “I declare that the Government of Turkey offer to pay ex gratia 10,000 (ten thousand) euros to Mr Kemal Güngü with a view to securing a friendly settlement of the above ‑ mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into new Turkish liras at the rate applicable on the date of payment and free of any taxes that may be applicable.

It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.” The Court received the following declaration signed by the applicant party: “I note that the Government of Turkey are prepared to pay ex gratia the sum of 10,000 (ten thousand) euros to Mr Kemal Güngü with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be converted into new Turkish liras at the rate applicable on the date of payment, and free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above ‑ mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts giving rise to this application.

I declare that this constitutes a final resolution of the case.” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention). In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 and to strike the case out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Sally Dollé Françoise Tulkens Registrar President