LACIN AND ELTER v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
LACIN AND ELTER v. TURKEY (CtEDO, 2008)
SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 25666/02 de Lokman LAÇİN și İskender ELTER împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 9 decembrie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimir Zagrebsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii. Având în vedere cererea depusă la 6 aprilie 2001, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dl Lokman Laçin și dl İskender Elter, sunt resortisanți turci născuți în 1971 și, respectiv, 1966 și trăiesc în Diyarbakır. Ele au fost reprezentate în fața Curții de dl M. Vefa, un avocat care practică în Diyarbakır. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 25 septembrie 1993 și, respectiv, 15 septembrie 1993, primii și al doilea solicitanți au fost arestați și arestați sub suspiciune de a fi afiliați la o organizație ilegală, și anume PKK (Partiul muncitorilor din Kurdistan). La 3 octombrie 1993, Curtea Van Magistrates le-a retras în custodie. La 10 noiembrie 1993, procurorul public de la Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a depus un proiect de pronunțare împotriva reclamanților, acuzând primul reclamant de a desfășura activități în scopul de a aduce secesiune a unei părți a teritoriului național (art. 125 din actualul cod penal defunt) și al doilea reclamant de aderare la PKK (art. 168 § 2 din respectivul cod penal și art. 5 din Legea nr. 3713). La 3 noiembrie 1997, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a constatat că reclamanții au fost vinovați în calitate de acuzați și condamnați la moarte și al doilea reclamant la 12 ani și șase luni de închisoare. La 3 noiembrie 1997, Curtea de Casație a anulat hotărârea Curții de Securitate de Stat pentru erori procedurale. La 1 februarie 2001, Curtea de Securitate de Stat Diyarbakır a pronunțat o nouă hotărâre în care a menținut condamnările și condamnările anterioare ale reclamanților. La 8 octombrie 2001, Curtea de Casație a susținut hotărârea Curții de Securitate de Stat Diyarbakır. La 7 decembrie 2001, hotărârea Curții de Casație a fost returnată în registrul Curții de Securitate de Stat Diyarbakır. COMPLAINTE Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că au fost negate o audiere echitabilă de către un tribunal independent și imparțial într-un timp rezonabil. Ei au invocat, de asemenea, articolele 3, 5 și 13 din Convenție. Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Turciei propun să plătească ex gratie 2.000 (2 mii) de euro fiecăruia dintre reclamanți, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamanților: „Not că Guvernul Turciei sunt dispus să plătească ex grație suma de 2.000 (2 mii) de euro fiecăruia dintre solicitanți, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Acceptăm propunerea și renuntăm la orice nouă afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declarăm că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica examinarea continuă a cererii (art. 37 în amendă Având în vedere cele de mai sus, este necesar să scoatem cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să elimine cererea din lista sa de cazuri. Președintele grefierului Sally Dolle Françoise Tulkens