SAHIN v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
SAHIN v. TURKEY (CtEDO, 2007)
Decizia nr. 9043/02 de către Zafer ȘAHİN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 24 mai 2007 ca secțiune compusă din: B.M. Zupančič Președintele Türmen dna Fura-Sandström dna Gyulumyan Myjer David Thór Björgvinsson dna Ziemele, judecători și dl judecător al secțiunii Quesada având în vedere cererea depusă la 16 ianuarie 2002, având în vedere decizia parțială din 1 iunie 2006, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Zafer Șahin, este un cetățean turc născut în 1976 și locuiește la Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Filorinalı și dna Y. Bașara, avocați care practică în Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 29 octombrie 1995, reclamantul a fost luat în custodie de către ofițeri de poliție din filiala anti-terror a Direcției de Securitate din Istanbul cu privire la suspiciunile de aderare la DHKP-C (Partiul Popular Revoluționar de Eliberare-Front). La 2 noiembrie 1995, el a fost adus la judecător la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul, care a ordonat detenția sa în reținere. La 7 noiembrie 1995, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus o declarație de acuzație, acuzând reclamantul de a încerca să submineze ordinul constituțional, în temeiul articolului 146 § 1 din Codul Penal. La 13 noiembrie 1995, Curtea de Securitate a statului din Istanbul a avut prima audierie. La 25 martie 2002, Curtea de Securitate a statului din Istanbul a condamnat reclamantul în temeiul articolelor 168 § 2 și 264 din Codul Penal. La 15 octombrie 2002, Curtea de Casație a anulat hotărârea instanței de primă instanță și a trimis cazul la Curtea de Assize din Istanbul, deoarece prin Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004, Curtea de Securitate de Stat a fost abolită. La 28 octombrie 2004, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului. Acțiunea este încă în așteptare în fața Curții de Assize Istanbul. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că durata deținerii sale în reținere a fost excesivă. Reclamantul susține, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că procedura penală interzisă împotriva acestuia nu a fost încheiată într-un timp rezonabil. HOTĂRÂREA La 5 martie 2007, Curtea a primit următoarea declarație de la solicitant: „Not că Guvernul Turciei sunt dispus să plătească ex-gratie reclamantului o sumă totală de 10.000 EUR (10 mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de mine. Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că aceasta constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns.” La 16 aprilie 2007, Curtea a primit următoarea declarație semnată de Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească ex-gratie reclamantului o sumă totală de 10.000 EUR (10 mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care va fi transformat în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător. Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru valoarea la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri.