Sahin împotriva Turciei

Decizia nr. 9043/02 de către Zafer ȘAHİN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 24 mai 2007 ca secțiune compusă din: B.M. Zupančič Președintele Türmen dna Fura-Sandström dna Gyulumyan Myjer David Thór Björgvinsson dna Ziemele, judecători și dl judecător al secțiunii Quesada având în vedere cererea depusă la 16 ianuarie 2002, având în vedere decizia parțială din 1 iunie 2006, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Zafer Șahin, este un cetățean turc născut în 1976 și locuiește la Istanbul.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Filorinalı și dna Y. Bașara, avocați care practică în Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii în fața Curții. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 29 octombrie 1995, reclamantul a fost luat în custodie de către ofițeri de poliție din filiala anti-terror a Direcției de Securitate din Istanbul cu privire la suspiciunile de aderare la DHKP-C (Partiul Popular Revoluționar de Eliberare-Front). La 2 noiembrie 1995, el a fost adus la judecător la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul, care a ordonat detenția sa în reținere. La 7 noiembrie 1995, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a depus o declarație de acuzație, acuzând reclamantul de a încerca să submineze ordinul constituțional, în temeiul articolului 146 § 1 din Codul Penal.

La 13 noiembrie 1995, Curtea de Securitate a statului din Istanbul a avut prima audierie. La 25 martie 2002, Curtea de Securitate a statului din Istanbul a condamnat reclamantul în temeiul articolelor 168 § 2 și 264 din Codul Penal. La 15 octombrie 2002, Curtea de Casație a anulat hotărârea instanței de primă instanță și a trimis cazul la Curtea de Assize din Istanbul, deoarece prin Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004, Curtea de Securitate de Stat a fost abolită. La 28 octombrie 2004, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului. Acțiunea este încă în așteptare în fața Curții de Assize Istanbul. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că durata deținerii sale în reținere a fost excesivă.

Reclamantul susține, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că procedura penală interzisă împotriva acestuia nu a fost încheiată într-un timp rezonabil. HOTĂRÂREA La 5 martie 2007, Curtea a primit următoarea declarație de la solicitant: „Not că Guvernul Turciei sunt dispus să plătească ex-gratie reclamantului o sumă totală de 10.000 EUR (10 mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de mine.

Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru sumă la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Turciei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că aceasta constituie o soluționare finală a cazului.

Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns.” La 16 aprilie 2007, Curtea a primit următoarea declarație semnată de Guvern: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească ex-gratie reclamantului o sumă totală de 10.000 EUR (10 mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii menționate mai sus pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în euro, care va fi transformat în lira turcă nouă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător.

Se plătește în termen de trei luni de la data notificării hotărârii formulate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pentru valoarea la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă.

Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri.

THIRD SECTION

DECISION Application no. 9043/02 by Zafer ȘAHİN against Turkey The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 24 May 2007 as a Chamber composed of: Mr B.M. Zupančič , President , Mr R. Türmen , Mrs E. Fura-Sandström , Mrs A. Gyulumyan , Mr E. Myjer , Mr David Thór Björgvinsson , Mrs I. Ziemele, judges , and Mr S Quesada , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 16 January 2002, Having regard to the partial decision of 1 June 2006, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Zafer Șahin, is a Turkish national who was born in 1976 and lives in Istanbul.

He was represented before the Court by Mr M. Filorinalı and Mrs Y. Bașara, lawyers practising in İstanbul. The Turkish Government (“the Government”) did not designate an Agent for the purposes of the proceedings before the Court. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 29 October 1995 the applicant was taken into custody by police officers from the anti-terror branch of the Istanbul Security Directorate on suspicion of membership in the DHKP-C (Revolutionary People’s Liberation Party-Front). On 2 November 1995 he was brought before a judge at the Istanbul State Security Court who ordered his detention on remand. On 7 November 1995 the public prosecutor at the Istanbul State Security Court filed a bill of indictment, charging the applicant with attempting to undermine the constitutional order, under Article 146 § 1 of the Criminal Code.

On 13 November 1995 the Istanbul State Security Court held its first hearing. On 25 March 2002 the Istanbul State Security Court convicted the applicant under Articles 168 § 2 and 264 of the Criminal Code. On 15 October 2002 the Court of Cassation quashed the judgment of the first-instance court and remitted the case to the Istanbul Assize Court, since by Law no. 5190 of 16 June 2004, State Security Courts had been abolished. On 28 October 2004 the applicant was released pending trial. The proceedings are still pending before the Istanbul Assize Court. COMPLAINTS The applicant complains under Article 5 § 3 of the Convention that the length of his detention on remand was excessive. The applicant alleges under Article 6 § 1 of the Convention that the criminal proceedings brought against him were not concluded within a reasonable time.

THE LAW On 5 March 2007 the Court received the following declaration from the applicant: “I note that the Government of Turkey are prepared to pay ex gratia to the applicant an all-inclusive amount of EUR 10,000 (ten thousand euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned application pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as legal costs and expenses connected with the case, shall be paid in euros, to be converted into new Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by me. It shall be payable within three months from the date of notification of the decision delivered by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights.

In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and I have reached.” On 16 April 2007 the Court received the following declaration signed by the Government: “I declare that the Government of Turkey offer to pay ex gratia to the applicant an all-inclusive amount of EUR 10,000 (ten thousand euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned application pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which also covers legal expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in euros, to be converted into new Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by the applicant and/or his duly authorised representative. It shall be payable within three months from the date of notification of the decision delivered by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final settlement of the case. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.” The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties.

It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention). Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Registrar President