ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3338/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 14 aprilie 2021, pe rolul Curții de Apel Oradea, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Deciziei de soluționare nr. 39/11.02.2021 și a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/02.12.2020, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 70/CA/2021-P.I. din 14 iunie 2021Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția netimbrării invocată prin întâmpinare, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și, în consecință, a anulat Decizia nr. 86335/02.12.2020 și Decizia nr. 39/11.02.2021.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că instanța de fond a procedat la o aplicare greșită în speța a normelor de drept material fiscal.

Instanța a avut în vedere exclusiv susținerile intimatului-reclamant, nu a analizat cauza sub toate aspectele și în raport de toate probele existente la dosar referitor la situația de fapt și de drept în litigiu, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală în privința DGRFP Galați-AJFP Constanta.

Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/02.12.2020 a fost emisă în condiții legalitate și de temeinicie, motivat de dosarul fiscal al debitoarei S.C. B. S.R.L., procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/20.08.2015 emis în temeiul art. 176 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, precum și de înregistrarea de obligații fiscale in cuantum de 145.760 RON.

Pentru atragerea răspunderii solidare este obligatorie existenta unei condiții prealabile și anume că, debitorul principal să fie declarat insolvabil.

Procedura declarării stării de insolvabilitate reglementată de Ordinul MFP nr. 447/2007 s-a finalizat prin întocmirea procesului-verbal de insolvabilitate nr. x/20.08.2015.

În întocmirea deciziei de angajare a răspunderii solidare, au fost respectate prevederile art. 25 alin. (2) lit. c)-d) care prevăd că:

Astfel, subiectul angajării răspunderii solidare este calificat și nu poate fi alta persoana decât administratorul societății sau alte persoane - asociate pentru suma de 145.780 RON.

Obligațiile fiscale provin din declarațiile depuse de contribuabil și din deciziile de calcul accesorii, întocmite de reprezentanții fiscali, ca urmare a neachitării obligațiilor fiscale la termenul scadent.

Potrivit prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, s-au făcut demersurile necesare în vederea asigurării contribuabilului a posibilității de a consulta documentația aflată în dosarul de angajare a răspunderii solidare și de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.

În acest sens, A.J.F.P. Constanța a emis notificarea nr. x/16.07.2020 către domnul A., prin care era înștiințat să se prezinte la sediul organului fiscal, fiind comunicată prin publicitate precum și Notificarea x/27.08.2020 prin care i s-a reiterat reclamantului să se prezinte la sediul organului fiscal.

Urmare primirii notificării, contestatorul a răspuns organului fiscal cu adresa înregistrată sub nr. x/09.09.2020 prin care comunica faptul ca nu a avut implicare în administrarea societății-debitoare.

Starea de pasivitate față de achitarea obligațiilor bugetare, precum și față de demersurile inițiate de către organele de executare în scopul recuperării acestora, deși reclamantul avea indiscutabil cunoștință de obligațiile neachitate la buget constituie argumente pentru a proba reaua - credință, fiind astfel îndeplinite condițiile de răspundere solidară.

Neachitarea obligațiilor fiscale cu dobânzile și penalitățile aferente conform procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/20.08.2015, provin din analizarea evidentei analitice din fișa sintetică pe plătitor, aspect ce reprezintă o legătura de cauzalitate.

Având în vedere pasivitatea reclamantului în calitate de administrator prin raportare la îndatoririle necesare respectării și îndeplinirii obligațiilor stabilite prin lege, se constată că acesta nu a manifestat diligența unei persoane de bună credință, inacțiunea ei în sfera și accepțiunea codului de procedură fiscală fiind calificată, într-o manieră lipsită de echivoc, reaua-credință.

Consideră că existența prejudiciului în sumă de 145.780 RON este cauzator bugetului general consolidat al statului, iar repararea lui revine celui care l-a cauzat printr-o faptă ilicită "săvârșită cu vinovăție", conform art. 1357 alin. (1) C. civ.

Din analiza situației faptice și a fondului activ legislativ incident spetei, se identifică legătura de cauzalitate între starea de insolvabilitate a debitoarei S.C. B. S.R.L., pe de o parte, și comportamentul fiscal necorespunzător, adoptat de persoana responsabilă - reclamantul, în calitate de administrator, cu privire la obligațiile pe care le-a avut prin exercitarea mandatului său sau a activităților generatoare de venituri, respectiv neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin Decizia de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală nr. 86335/02.12.2020, în raport de analiza situației S.C. B. S.R.L., s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantului A., asociat unic în perioada 10.12.2013-17.07.2014, asociat cu cotă de participare la beneficii și pierderi de 30% din data de 17.07.2014 până în prezent și administrator cu puteri depline în perioada10.12.2013 – 17.07.2014 al S.C. B. S.R.L., arătându-se că acesta a desfășurat activitate în interesul societății, iar această activitate a avut ca rezultat starea de insolvabilitate a acesteia.

În ceea ce privește temeiul de drept al răspunderii solidare a reclamantului au fost reținute dispozițiile art. 25, alin. (2), lit. d) din Legea 207/2015.

Recurenta înțelege să critice hotărârea atacată, arătând că instanța de fond ar fi aplicat greșit normele de drept material prin aceea că nu a apreciat pertinența și concludența mijloacelor și raționamentul propus de către aceasta.

Mai susține recurenta că, în speță, este îndeplinită condiția prealabilă a declarării insolvabilității debitorului principal, iar starea de pasivitate a reclamantului, în calitate de asociat, față de neachitarea de către societate a obligațiilor bugetare, constituie argument pentru reaua sa credință și duce la îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii solidare.

Se mai invocă de către recurentă că reclamantul ar fi omis demararea procedurii de insolvență a societății B. S.R.L., în temeiul Legii nr. 85/2014 și că, deși a avut posibilitatea de a solicita, în numele societății, facilități fiscale pentru achitarea obligațiilor bugetare, reclamantul nu a făcut acest lucru, preferând, în schimb, să își cesionez părțile sociale.

În concluzie se arată că starea de pasivitate a reclamantului, față de neachitarea obligațiilor fiscale ale B. S.R.L., constituie argumente pentru a proba reaua-credință a reclamantului și se află în legătură de cauzalitate cu neachitarea obligațiilor bugetare de către această societate.

Înalta Curte constată că reclamantul a deținut calitatea de administrator al societății B. S.R.L. până la data de 03.05.2014, când, prin Hotărârea AGA nr. 2/03.05.2014, a fost revocat din funcție, în calitatea de administrator fiind numit asociatul C., hotărârea fiind înregistrată în Registrul Comerțului și, astfel, opozabilă tuturor, inclusiv recurentei.

Astfel fiind, în calitate de asociat minoritar, nu avea atribuții în declararea sau plata obligațiilor fiscale ale societății, acestea fiind prerogativa exclusivă a administratorului, conform legislației în materie.

În același sens, în mod corect, a reținut instanța de fond că, doar neachitarea obligațiilor bugetare de către societate, nu conduce la concluzia îndeplinirii condiției relei - credințe, impusă de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, fiind necesară indicarea și a unei împrejurări distincte de simpla inacțiune, omisiune, din care să rezulte reaua - credință a reclamantului.

În ceea se privește susținerea că reclamantul ar fi omis, în mod voit, să întreprindă măsurile de demarare a procedurii de insolvență a societății B. S.R.L., ceea ce se califică ca rea –credință, Înalta Curte apreciază că aceste apărări nu pot fi acceptate având în vedere că încetarea mandatului de administrator are ca efect suprimarea puterilor administratorului de a acționa în numele și pe seama societății și de a îndeplini acte de administrare, astfel încât, de la data revocării (03.05.2014), reclamantul nu mai puteam să reprezinte, în mod legal, societatea, ori să fac acte de administrare sau orice fel de acte în numele acesteia.

În aceeași măsură, nu putea să formuleze, în numele societății, cererea de deschidere a procedurii insolvenței, având în vedere și faptul că, în conformitate cu prevederile art. 66 alin. (5) din Legea insolvenței nr. 85/2014, care reglementează cererea de insolvență formulată de debitor: "Cererile persoanelor juridice vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta (...)". Ori, reclamantul, nemaiavând calitatea de administrator și dreptul de reprezentare al societății, nu putea semna cererea de deschidere a procedurii insolvenței și nu putea reprezenta societatea în susținerea acestei cereri.

Pe de altă parte, cesiunea de părți sociale la care se referă recurenta a avut loc la data de 03.05.2014 (prin Hotărârea AGA nr. 2/03.05.2014), deci anterior datei la care obligațiile fiscale din speță s-au născut (ianuarie 2015 - aprilie 2015) respectiv anterior datei declarării insolvabilității societății (prin Procesul-verbal nr. x/20.08.2015), deci nu se poate accepta ideea ca cesiunea să se fi făcut pentru evitarea plății unor datorii care nici nu existau.

În drept, sunt incidente dispozițiile art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală care au următorul conținut: "Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale".

Răspunderea solidară reglementată de dispozițiile procedurii fiscale are natura unei răspunderi civile delictuale însă legiuitorul a prevăzut și condiții speciale pentru antrenarea acesteia. Astfel, pentru a se atrage răspunderea solidară în condițiile codului de procedură fiscală, sunt necesare dovezi concludente în vederea demonstrării relei-credințe a persoanei căreia i se atrage acest gen de răspundere. Nicidecum nu se poate constata că simpla deținere a calității de administrator sau asociat al societății insolvabile sau emiterea unei decizii de impunere ar conduce, în mod automat, la o prezumție de rea-credință.

Reaua-credință este definită, din punct de vedere juridic, ca fiind "incorectitudine, atitudine a unei persoane care săvârșește un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de conviețuire socială, pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale".

Doar faptul că nu au fost achitate la scadență obligațiile fiscale ale societății reprezintă o prezumție simplă din care nu rezultă îndeplinirea tuturor condițiilor arătate anterior privind răspunderea delictuală a fostului administrator/asociat, iar în ipoteza susținută de organul fiscal, s-ar ajunge la împrejurarea răspunderii automate a unui administrator/asociat al unei societăți, odată cu constatarea datoriilor societății prin emiterea deciziei de impunere, ceea ce este contrar însăși voinței legiuitorului care a reglementat condițiile specifice, de excepție, a răspunderii personale a reprezentantului debitoarei.

De asemenea, buna-credință se prezumă, astfel că este necesară indicarea și a unei împrejurări distincte de simpla inacțiune, omisiune, din care să rezulte reaua-credință a reclamantului. Reaua-credință ce este asimilabilă unei intenții directe, calificate prin scop, respectiv reclamantul să fi urmărit producerea rezultatului nefavorabil, constând în sustragerea de la declararea și plata debitelor fiscale, chiar prin acțiuni concrete în acest sens, sau după caz asimilabilă intenției indirecte, dacă există împrejurări care să releve faptul că reclamantul nu a urmărit rezultatul dar acceptă posibilitatea intervenirii lui, fiindu-i indiferent.

Totodată conform art. 12 alin. (4) din Noul Codul de procedură fiscală, buna-credință a contribuabilului se prezumă până când organul fiscal dovedește contrariul.

Ca un argument de natură logică-juridică se reține faptul că vinovăția nu se dovedește prin excluderea cauzelor care înlătură răspunderea cum ar fi forța majoră sau cazul fortuit, ci prin analiza faptei care se impută sub aspectul existenței elementului intelectiv și volitiv al vinovăției. Tocmai din acest motiv organul fiscal trebuia să indice elementele concrete și nu afirmații cu caracter general, din care să rezulte existența vinovăției, lucru care însă nu a fost realizat în speță.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În temeiul art. 453 alin. (1), C. proc. civ., Înalta Curte obligă recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 4.780 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva sentinței nr. 70/CA/2021-P.I. din 14 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Oradea– secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 4.780 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2022.