ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3317/2023

Ședința publică din data de 15 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 31 ianuarie 2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației Naționale (MEN), solicitând instanței să anuleze Ordinului nr. 3982/18.06.2018 prin care s-a dispus încetarea Contractului de management educațional nr. x/25.10.2016, intervenit între reclamantă și pârât.

Prin sentința civilă nr. 186/27.05.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive și, reținând dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a declinat competența la Curtea de Apel Pitești.

La data de 02 septembrie 2020, reclamanta și-a modificat cererea, solicitând ca instanța să dispună și reintegrarea sa în funcția deținută anterior emiterii ordinului contestat, cu plata drepturilor bănești de la momentul încetării contractului de management educațional și până la momentul reintegrării efective.

Prin sentința civilă nr. 220 din 24 noiembrie 2021, Curtea de Apel Pitești, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea, așa cum a fost modificată, formulată de reclamanta A., având ca obiect anularea Ordinului nr. 3982 din 18 iunie 2018, emis de pârâtul Ministerul Educației Naționale, a anulat Ordinul MEN nr. 3982/18.06.2018 și l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei drepturile cuvenite acesteia potrivit Contractului de management educațional nr. x/25.10.2016, de la data eliberării din funcție și până la data de 17 octombrie 2020, respingând ca neîntemeiat capătul de cerere privind reintegrarea în funcția deținută anterior.

Împotriva sentinței civile nr. 220 din 24 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării acestuia doar la plata către reclamantă a diferențelor dintre salariul cuvenit ca inspector școlar general adjunct și cel încasat în urma exercitării funcției de profesor.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția în discuție este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentul-pârât doar prezintă situația de fapt, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurent.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, deși așa cum s-a relevat mai sus, recurentul-pârât a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reține că prin art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și când instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, iar în aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speță, cererea de recurs se limitează doar la prezentarea situației de fapt, fără a se formula critici raportat la conținutul concret al hotărârii atacate și fără a se indica care sunt normele de drept încălcate de prima instanță.

Prin urmare, întrucât recurentul-pârât nu s-a conformat exigențelor impuse de dispozițiile legale mai sus menționate și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu și va constata nul recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității, invocată din oficiu.

Constată nul recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației împotriva sentinței civile nr. 220 din 24 noiembrie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 iunie 2023.