ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3299/2023

Ședința publică din data de 15 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia – secția contencios administrativ și fiscal la data de 08.06.2021, prin declinare de competență prin sentința civilă nr. 160/2021 din 18 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la achitarea sumei de 60.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, pentru fiecare contract încheiat aferent unei circumscripții sanitar veterinare, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 192/2021 din 27 octombrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, invocată prin întâmpinare;

- a respins acțiunea formulată de reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, întrucât excepția lipsei calității procesuale pasive a ANSVSA a fost admisă cu greșita interpretare a art. 4 din Legea nr. 236/2019.

În acest sens arată că, potrivit art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a acestei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora.

Din analiza acestor dispoziții rezultă că legiuitorul a recunoscut dreptul medicilor veterinari de a beneficia de un sprijin financiar în cuantum de 10.000 de RON lunar, pentru remunerarea unor activități sanitar-veterinare specifice, în domeniul de aplicare al normei juridice intrând beneficiarii contractelor de concesiune și sau prestări servicii încheiate anterior intrării în vigoare, respectiv anterior datei de 16.12.2019.

Conform textului legal, singura condiție instituită de alin. (1) al art. IV pentru acordarea sumei este derularea unui raport juridic contractual având ca obiect executarea activităților sanitar-veterinare, medicul veterinar beneficiind de dreptul legal prin prisma asumării calității de concesionar și a îndeplinirii corespunzătoare a obligațiilor contractuale.

Precizează că, deși este vorba de același ajutor, de același tip de activități, există diferență între contractele de concesiune aflate în derulare, pentru care medicii beneficiari sunt îndreptățiți la primirea sumei de 10.000 de RON lunar pentru îndeplinirea obligațiilor în condițiile asumate și contractele care se încheie după intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2019 și ulterior a O.U.G. nr. 117/2020, pentru care medicii concesionari sunt îndreptățiți la primirea sumei prin îndeplinirea cerințelor enumerate de art. 15 din O.G. nr. 42/2004, în forma modificată de Legea nr. 236/2019, respectiv de art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020.

Mai exact, art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 conține o reglementare tranzitorie cu privire la circumscripțiile existente pentru care sunt contracte în derulare, dispozițiile art. 15 modificate prin art. I din Legea nr. 236/2019 vizând circumscripțiile sanitar-veterinare care vor face obiectul contractării, în condițiile speciale impuse.

Or, din interpretarea textelor de lege anterior indicate, instanța apreciază că acordarea sumei de 10.000 RON lunar pentru beneficiarii contractelor de concesiune aflate în derulare nu este condiționată de elaborarea normelor metodologice ale legii, regulile instituite vizând cadrul de atribuire a serviciilor și de desfășurare a activității sanitar-veterinare în baza noilor contracte, condițiile la care au făcut trimitere pârâtele impunându-se doar contractelor încheiate după intrarea în vigoare a reglementării.

Consideră că instanța de fond a reținut în mod greșit că ANSVSA nu are calitate procesuală pasivă, întrucât a ales să se raporteze și la O.U.G. nr. 117/2020, act normativ ce stabilește principiile și procedura de urmat în stabilirea circumscripțiilor sanitar-veterinare care vor face obiectul acordurilor cadru de servicii în conformitate cu O.G. nr. 42/2004, subliniind că dispozițiile respective vor fi aplicabile și după finalizarea contractelor existente în derulare la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, urmând a se organiza o nouă procedură pentru atribuirea acordurilor cadru de servicii.

Nu în cele din urmă, recurentul-reclamant arată că art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 stabilește cu certitudine cine este operatorul de credite și din ce buget vor fi efectuate plățile, respectiv din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, astfel că aceasta este cea care trebuie să stea în judecată în calitate de pârât.

De asemenea, în virtutea principiului reparării integrale a pagubei (art. 1531 C. civ.), instanța trebuie să oblige pârâta ANSVSA să plătească reclamantului sumele de bani astfel cum sunt individualizate și în raport de criteriile enunțate în textul de lege.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Arată intimata-pârâtă că a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în raport cu împrejurarea că recurentul-reclamant are raporturi contractuale cu DSVSA Hunedoara, instituție publică cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii și din subvenții acordate de la bugetul de stat, căreia, în calitate de ordonator terțiar de credite, îi revine competența exclusivă cu privire la îndeplinirea atribuțiilor referitoare la stabilirea și plata drepturilor izvorâte din O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

În acest sens, citează dispozițiile art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (Anexa nr. 2

1

din O.G. nr. 42/2004) intitulată "Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță", în raport de care, verificarea și aprobarea solicitării la plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, precum și plata acesteia sunt de competența direcțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, instituții publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA.

Concret, prestarea activităților sanitar-veterinare prevăzute de art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, și plata lunară pentru fiecare contract a sumei de 10.000 RON sunt obligațiile principale ce rezultă pentru recurentul-reclamant, respectiv pentru DSVSA Hunedoara din existența raporturilor juridice născute prin semnarea, de către aceștia a contractelor de concesiune menționate în acțiune.

În soluționarea acestei excepții procesuale, instanța de fond a reținut că, pentru a stabili cărei autorități îi revine obligația de plată a sumelor respective, trebuie decelată natura juridică a sumelor pretinse de către reclamant.

Procedând la această verificare, instanța de fond a ajuns la concluzia corectă că suma de 10.000 RON lunar, așa cum rezultă fără echivoc din corpul O.G. nr. 42/2004, modificată prin Legea nr. 236/2019, este prevăzută pentru fiecare contract de concesiune/contract de prestări servicii ca o contraprestație echivalentă serviciilor realizate în cadrul activităților sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, fiind, deci, alocată în executarea acestor contracte.

În mod corect a reținut instanța de fond că direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene sunt cele care încheie contractele de concesiune, care gestionează și realizează controlul activităților sanitar-veterinare pe teritoriul județului, și, pe cale de interpretare, inclusiv cele care achită suma prevăzută la art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 au fost citate trunchiat, omițând recurentul-reclamant să precizeze că textul de lege prevede că beneficarii contractelor pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanță primesc suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Județene, respectiv a municipiului București, în baza decontului și a documentelor justificative.

Or, în situația în care, verificarea și soluționarea cererii de plată formulată de recurentul-reclamant sunt atributul DSVSA Hunedoara, împrejurarea că, în locul acesteia, a fost chemată în judecată autoritatea centrală, a determinat în mod corect admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a ANSVSA și respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte constată că este neîntemeiată și urmează să o respingă, întrucât, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurentul-reclamant din perspectiva greșitei admiteri a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 același Cod.

II.2. În ceea ce privește fondul recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, urmând a se casa sentința atacată și a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Se reține din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, că demersul judiciar inițiat de reclamantul din prezenta cauză vizează constatarea refuzului nejustificat al pârâtei A.N.S.V.S.A. de a dispune admiterea cererii de plată a sumei de 10.000 RON/lună, formulate în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 raportat la art. 15 din O.G. nr. 42/2004, urmată de obligarea pârâtei la plata sumelor astfel cuvenite.

Fiind învestită cu soluționarea recursului declarat de reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., Înalta Curte constată caracterul întemeiat al criticii formulate de acesta vizând soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.S.V.S.A.

Potrivit art. 36 din C. proc. civ., "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Astfel, Înalta Curte reține că reclamantul a adresat pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cererea prin care a solicitat să i se acorde suma de 10.000 RON prevăzută de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019. Or, din punct de vedere procesual, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor are calitate procesuală pasivă în cauză în condițiile în care este autoritatea căreia reclamantul i-a adresat cererea în privința căreia a fost emis pretinsul refuz nejustificat care este contestat în prezenta cauză.

Cât privește apărările intimatei-pârâte referitoare la împrejurarea că, potrivit dispozițiilor legale, obligația de acordare a sumelor pretinse nu îi incumbă, Înalta Curte reține că privesc fondul cauzei, urmând a fi valorificate cu ocazia stabilirii caracterului justificat sau nejustificat al refuzului de acordare pe care l-a exprimat în cuprinsul adresei nr. x/10.12.2020.

În consecință, se reține că hotărârea a fost dată fără cercetarea fondului cauzei, neputându-se realiza o astfel de analiză direct de către instanța de recurs, întrucât s-ar afecta dreptul părților la un proces echitabil.

Așa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza toate susținerile, argumentele și apărările părților, urmând a se analiza și aspectele de fond invocate în susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, față de soluția casării cu trimitere.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de Cabinet Medical Veterinar A. împotriva sentinței nr. 192/2021 din 27 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 iunie 2023.