ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3205/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 26.07.2021 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiției, anularea Hotărârii nr. 2/57487/2021 emisă de Ministrul Justiției, admiterea contestației sale, anularea în parte a Ordinului nr. 1635/C/2021 emis de Ministrul Justiției, în sensul stabilirii drepturilor cuvenite ca urmare a punerii in executare a sentinței nr. 2538 din 18.11.2018 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2018, definitiva prin Decizia nr. 46/13.01.2021 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, prin raportare la nivelul maxim stabilit de Anexa V la Legea nr. 153/2017 pentru coordonatele profesionale (grad, funcție, vechime in funcție, gradație) specifice procurorilor din cadrul ICCJ, DNA, DIICOT). De asemenea, reclamanta a mai arătat că, în măsura în care obiectul raportării nu este maximul stabilit de Anexa V pentru coordonatele profesionale (grad, funcție, vechime in funcție, gradație) specifice procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ, DNA, DIICOT, se mențin inechitățile salariale care au generat litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2018

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1538 din 29 octombrie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Ministrul Justiței, a anulat adresa nr. x/9.07.2021 și OMJ nr. 1635/C/2021 și a obligat pârâții să emită pentru reclamantă un alt ordin de încadrare salarială prin care să stabilească drepturile salariale ale reclamantei începând cu 09.04.2015 și până la data pensionării, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19 prevăzut de Anexa 1 la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 13.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii judecătorești menționate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, prin care, invocând incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Printr-un prim set de critici recurentul a învederat că acțiunea este inadmisibilă, întrucât reclamanta este în prezent pensionară, astfel că litigiul din prezenta cauză nu mai poate fi judecat în contradictoriu cu Ministerul Justiției și nu mai poate viza Ordinul nr. 1635/C din 17.03.2021, deoarece acest ordin a fost emis doar pentru perioada în care reclamanta a avut calitate de judecător, iar după pensionare, raporturile dintre Ministerul Justiției și reclamantă au încetat. În opinia recurentului, pretențiile reclamantei pot fi reglate, cel mult, printr-o acțiune privind dreptul acesteia la pensie (contestare adeverință de pensionare, contestare decizie de pensionare – ce este de competența altei instanțe, implică o altă procedură și se judecă în contradictoriu cu alți pârâți). În susținerea căii de atac îndreptate asupra soluției pronunțate de prima instanță asupra fondului cauzei, recurentul a argumentat, în esență, în sensul că soluția primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. Din această perspectivă, recurentul a subliniat că emiterea Ordinului 1635/C/17.03.2021 a reprezentat o punere în executare a sentinței civile nr. 2538 din 18.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 46/13.01.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, câtă vreme prin acesta s-a stabilit că "începând cu data de 9.04.2015, doamna A., judecător la Curtea de Apel Târgu Mureș, beneficiază de drepturile salariale stabilite conform anexei la prezentul ordin. ". Făcând trimitere la aspectele statuate prin sentința civilă nr. 2538/18.11.2018, recurentul a învederat că O.U.G. nr. 27/2006 a prevăzut că indemnizație de încadrare brută lunară stabilită se calculează pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa la ordonanță. Coeficientul 19,000 a fost prevăzut în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 în vederea stabilirii salarizării procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul căruia funcționau ca structuri cu personalitate juridică DNA și DIICOT, salarizarea procurorilor de la aceste două structuri specializate având același nivel. În opinia recurentului, în contextul normativ impus de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 și aplicarea etapizată a acestui act normativ, indemnizațiile judecătorilor nu pot fi majorate, începând cu 1 ianuarie 2018, decât până la momentul atingerii plafonului maxim prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, conform art. 1 alin. (3), art. 36 alin. (1), art. 38 alin. (1), (2) lit. a) alin. (3) lit. a) și alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, recurentul a făcut trimitere la prevederile art. 34 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, precum și la dispozițiile art. 45 din Legea bugetului de stat pe anul 2020, dar și la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal - bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în ceea ce privește salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin care s-a statuat că, începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții (art. I pct. 12). Nu în ultimul rând, recurentul a evocat și prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 226/2020 (art. I alin. (1). În raport de astfel de repere normative, recurentul a opinat că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, cuantumul drepturilor salariale s-a stabilit în funcție de coordonatele carierei profesionale ale reclamantei, ce deținea funcția de judecător de curte de apel, iar nu de procuror cu grad de P.I. C. civ..J., întrucât prin sentința civilă nr. 2538 din 18.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 nu au fost atribuite grade profesionale noi, care să conducă la încadrarea pe alte coordonate a reclamantei, ci au fost acordate drepturi salariale, instanța intervenind doar asupra unui element de calcul (coeficientul de multiplicare prevăzut de O.U.G. nr. 27/2006). Astfel, în opinia recurentului, maximul la care ar trebui să se oprească indemnizația lunară în cazul reclamantei ar trebui să fie cel stabilit de lege pentru funcția de judecător cu grad de curte de apel (Cap. I lit. A) nr. crt. 2 din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017), iar nu de procuror cu grad de PÎCCJ (Cap. I lit. B) nr. crt. 1 din aceeași anexă), întrucât coeficientul 19, ca și valoarea de referință sectorială (VRS), reprezintă elemente care se utilizează în prima etapa a calculului indemnizației, însă ori de câte ori valoarea acesteia atinge maximul din anexa corespunzătoare fiecărei funcții ocupate - în speță, de judecător cu grad de curte de apel- indemnizația este limitată, în mod corespunzător, la acest maxim.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de recurs, intimata – reclamanta A. a invocat, în principal, nulitatea recursului, apreciind, în esență, că, prin argumentele expuse în memoriul de recurs, pârâtul Ministerul Justiției nu a formulat critici împotriva raționamentului logico-juridic expus de judecătorul fondului, fiind reiterate doar apărările invocate în fața primei instanțe, astfel încât recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a formula critici în sensul art. 488 C. proc. civ.. În raport de astfel de repere, intimata – reclamantă a apreciat că se impune aplicarea sancțiunii reglementate de art. 489 C. proc. civ. În subsidiar, intimata – reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală. Arătând, în esență, că prezentul litigiu vizează analiza legalității actului administrativ emis de recurent în executarea unei obligații stabilite prin hotărâre judecătorească, intimata – reclamantă a argumentat, din perspectiva chestiunii inadmisibilității cererii de chemare în judecată, în sensul calificării sale corecte drept apărare de fond și a învederat că raportul juridic existent între aceasta și recurentul - pârât în perioada vizată de Ordinul de salarizare nr. 1635/C/2021 rezultă din calitatea pe care titulara acțiunii a deținut-o până la data pensionării (25.02.2021), de judecător la Curtea de Apel Târgu Mureș. În raport de astfel de repere, intimata a subliniat că interesul procesual de a acționa în justiție este justificat conform art. 33 C. proc. civ. Din perspectiva aspectelor de fond ale cauzei, intimata – reclamantă a arătat că Ordinul nr. 1635/C/2021 a fost emis de recurentul Ministerul Justiției în executarea sentinței civile nr. 2538 din 18.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarului nr. x/2018, definitivă prin decizia civilă nr. 46 din 13.01.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, relevante în cauză fiind aspectele reținute în considerentele redate la alin. (2) și (6) din pagina 14 a antereferitei sentințe. În opinia intimatei, Ordinul nr. 1635/C/2021 emis de recurent în executarea obligației stabilite prin sus indicata hotărâre judecătorească este nelegal, deoarece nu respectă criteriile de stabilire a nivelului salarial cuprinse în considerentele titlului executoriu, iar aspectele invocate de recurentul - pârât prin memoriul de recurs, privind greșita aplicare a normelor de drept material, nu au legătură cu chestiunea litigioasă din cauza pendinte, ci vizează, în fapt, chestiunea tranșată definitiv în litigiul anterior amintit.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul formulat de recurentul – pârât Ministerul Justiției față de întâmpinarea depusă de intimata – reclamanta A., acesta a solicitat respingerea excepției nulității recursului pentru neîndeplinirea obligației de motivare și a invocat aspectul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, în raport de emiterea Ordinului Ministrului Justiției nr. 6245/C/30.12.2021.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 31 mai 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 5 aprilie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, când cauza a fost amânată pentru data de 31 mai 2023. Prin încheierea de ședință din data de 5 aprilie 2023, Înalta Curte a luat act de subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție în drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, respectiv Ministrului Justiției, în raport de prevederile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022. De asemenea, prin aceeași încheiere, Înalta Curte a respins ca neîntemeiată excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă A., prin întâmpinare. II. Soluția instanței de recurs asupra căii de atac formulate Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și continuat de succesoarea sa în drepturi, Înalta Curte de Casație și Justiție, este fondat, în limitele și pentru următoarele considerente: Examinând cererea de recurs depusă în cauză, Înalta Curte apreciază drept nefondate criticile aduse de recurent soluției primei instanțe de respingere a apărărilor pârâtului privind inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată. În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că încetarea calității de judecător, prin pensionare, nu reprezintă un impediment pentru exercitarea acțiunii în contencios administrativ, câtă vreme, prin cererea de chemare în judecată, instanța a fost învestită, printre altele, cu verificarea legalității Ordinului nr. 1635/C/2021 emis de Ministrul Justiției și care o privea și pe reclamantă. Or, în prezenta cauză reclamanta a clamat calitatea de persoana vătămată prin emiterea ordinului în discuție, susținând că, prin acesta, s-ar fi adus atingere unui drept recunoscut de lege sau unui interes legitim aferent perioadei în care a activat drept judecător, motiv pentru care nu se poate reține un fine de neprimire a acțiunii în contencios administrativ, în sensul celor evocate de recurent. Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază drept fondate criticile subsumate de recurent cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care acesta susține teza unei nelegalități a hotărârii primei instanțe ce ar deriva din eronata aplicare și interpretare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportate la Cap. I lit. A) nr. crt. 2 din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, în limitele și pentru argumentele ce vor fi expuse în paragrafele ulterioare. Analizând chestiunea rămânerii fără obiect a acțiunii, invocată de Ministerul Justiției prin răspunsul la întâmpinare (pe care instanța de control judiciar o califică drept apărare de fond, întrucât nu are structura unei veritabile excepții), Înalta Curte apreciază că susținerile recurentului (subsumate unei astfel de chestiuni) sunt nefondate. Dintr-o primă perspectivă, Înalta Curte observă că Ordinul Ministrului Justiției nr. 6245/C/30.12.2021, de care se prevalează recurentul-pârât, a fost emis la 30 decembrie 2021, ulterior pronunțării sentinței atacate. Prin urmare, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond (29 octombrie 2021). Or, emiterea unui ordin după soluționarea cauzei în primă instanță, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea, ci o punere în executare a dispozițiilor hotărârii primei instanțe, având efectul unei achiesări parțiale sau totale la cele stabilite prin sentință. Dintr-o a doua perspectivă, din cuprinsul cererii de chemare în judecată se reține că, prin argumentele ce au vizat ultimul paragraf al părții introductive a Ordinului nr. 1635/C/2021 coroborat cu anexa la Ordin, reclamanta nu a criticat însăși aplicarea, prin antereferitul ordin, a plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, din perspectiva luării în considerare a coeficientului de multiplicare 19 (prevăzut de lit. A). pct. 13 din Anexa 1 la O.G. nr. 27/2006), ci tipul plafonului aplicat, susținând intimata – reclamantă, în esență, că maximul la care ar trebui să se oprească indemnizația lunară ar fi cel pentru procuror cu grad de PÎCCJ, DNA, DIICOT (Cap. I lit. B) nr. crt. 1 din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017), iar nu cel de judecător cu grad de curte de apel (Cap. I lit. A) nr. crt. 2 din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017). Ordinul Ministrului Justiției nr. 6245/C/30.12.2021 a avut în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, iar nu coeficientul de multiplicare 19, prevăzut de lit. A). pct. 13 din Anexa 1 la O.G. nr. 27/2006 și tipul plafonului aplicabil în determinarea indemnizației lunare de încadrare, motiv pentru care nu se poate reține lipsa de obiect a cererii de chemare în judecată, cât timp drepturile evocate de reclamantă nu au fost pe deplin recunoscute. Pe de altă parte, însă, verificând hotărârea primei instanțe sub aspectul manierei în care Curtea de Apel București a dezlegat chestiunea criteriilor de stabilire a nivelului salarial trasate prin sentința civilă nr. 2538 din 18.11.2018, (pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018) din perspectiva efectelor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 (privite prin raportare la maximul stabilit prin Anexa V a Legii nr. 153/2017), Înalta Curte observă că prima instanță a verificat o atare sentință civilă (nr. 2538 din 18.11.2018) fără a observa, însă, și aspectele statuate prin considerentele încheierii din data de 24.06.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, prin care a fost soluționată cererea de lămurire a sentinței civile nr. 2538 din 18.11.2018, formulată de pârâtul Ministerul Justiției. Or, prin încheierea din data de 24.06.2021, Curtea de Apel București a statuat expres asupra limitelor cadrului procesual dedus judecății în dosarul nr. x/2018, privite inclusiv din perspectiva efectelor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Astfel de aspecte nu au fost observate, însă, de prima instanță, la momentul soluționării cauzei pendinte, motiv pentru care analizarea întregii legalități a Ordinul nr. 1635/C/2021 s-a făcut prin raportare la o situație de fapt insuficient verificată de instanța de fond. De asemenea, Înalta Curte observă că obiectul cererii de chemare în judecată vizează un dublu palier de analiză, în sensul că reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ nu doar cu o acțiune prin care a susținut nelegalitatea antereferitului ordin urmare aplicării greșite a prevederilor legale indicate în paragrafele anterioare, ci și cu o acțiune prin care a invocat starea de discriminare ce, în opinia reclamantei, s-ar genera dacă s-ar aprecia că maximul de referință ar fi cel de judecător cu grad de curte de apel (Cap. I lit. A) nr. crt. 2 din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017) iar nu cel de procuror cu grad de PÎCCJ, DNA, DIICOT (Cap. I lit. B), nr. crt. 1 din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017). În acest sens este sintagma "În caz contrar, se mențin inechitățile salariale care au generat litigiul ce a format obiectul dosarului nr. x/2018" din cuprinsul cererii de chemare în judecată. Or, acest palier al acțiunii în contencios administrativ cu care Curtea de Apel București a fost învestită de reclamanta A. nu a fost cercetat, în niciun mod, de prima instanță. În concluzie, apreciind că prin hotărârea pronunțată instanța de fond a realizat o aplicare a prevederilor legale fără a dezlega și aspectele arătate în paragrafele anterioare, Înalta Curte reține incidența cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. și apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, soluție de natură a nu priva părțile de un grad de jurisdicție. Justificarea acestei soluții rezidă și în împrejurarea că nedezlegarea antereferitelor aspecte de către prima instanță împiedică instanța de recurs să verifice caracterul fondat al restului motivelor de casare și argumentelor invocate de recurent prin calea de atac promovată, neputându-se realiza o analiză concretă a acestor aspecte, dată fiind interdependența dintre clarificarea chestiunilor evidențiate anterior și maniera de interpretare și aplicare a normelor de drept incidente situației de fapt deduse judecății în cauza pendinte. Pentru considerentele expuse mai sus, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și continuat de succesoarea sa în drepturi, Înalta Curte de Casație și Justiție, va casa sentința civilă nr. 1538 din 29 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să analizeze acțiunea reclamantei în raport de aspectele de fapt și temeiurile legale invocate, dar și de cele expuse în memoriul de recurs, să valorifice toate apărările și susținerile părților și toate înscrisurile depuse la dosar, în vederea asigurării accesului la dublul grad de jurisdicție.