ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3203/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată inițial la data de 14.04.2020 pe rolul Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență, sub nr. de dosar nr. x/2020, mai multi reclamanti prin Sindicatul National al Politiștilor au solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul General al Politiei Romane, să se egalizeze salariul de functie/functie de bază și implicit a sporurilor care s-au aplicat la acestea, de care beneficiează fiecare dintre reclamanți la nivelul maxim, în principal în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupationale-Ministerul Afacerilor Interne, iar in subsidiar in cadrul institutiei cu care are raporturi de serviciu, începând cu data de 09.04.2015 și până la palicarea Legii nr. 153/2017; egalizarea salariului la nivel maxim pentru fiecare functie, în aceleași conditii de studii; obligarea pârâtului la plata diferențelor de drepturi salariale.

La termenul de judecată din data de 15.09.2020, in dosarul nr. x/2020 s-a dispus disjungerea cererii de chemare in judecata formulată de către reclamantul A. și inregistrarea acesteia sub un numar nou de dosar, respectiv sub nr. x/2020.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin Sentinta civilă nr. 379/15.09.2020, Tribunalul Alba a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti, având în vedere că, în conformitate cu înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată, domiciliul reclamantului A. este in Municipiul Bucuresti.

Învestită cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, – secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1845 din 19 martie 2021, a declinat competența de soluționarea cauzei privind acțiunea în contencios administrativ formulate de reclamantul Sindicatul National al Politistilor și Personalului Contractual din M.A.I. pentru A. și pârâtul Inspectoratul General al Politiei Romane, în favoarea Tribunalului Alba-Sectia de contencios administrativ si Fiscal.

Totodată, a constatat ivit conflictul de competență între Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de Insolvență și Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția CAF în vederea soluționării conflictului.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul București, a apreciat că, a fost imperios necesară interventia legiuitoriului în schimbarea regulilor de competență pe acest tip de cauze, interventie care a avut loc prin Legea nr. 212/2018, în care s-a stabilit ca reclamantul trebuie sa se adreseze instantei de la domiciliul sau sediul sau, neavând un drept de optiune între mai multe instante.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 135 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Astfel cum reiese din chiar cuprinsul actiunii, sindicatul a actionat în numele membrilor de sindicat, iar nu în nume propriu.

Faptul că Legea nr. 62/2011 conferă sindicatelor calitate procesuală activă nu este înlăturată incidenta art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât sindicatul a introdus actiunea în numele membrilor, iar art. 10 alin. (4) prevede expres ca se va respecta competenta teritorială, indiferent de calitatea în proces a celui care introduce actiunea în numele reclamantului.

Instanța de control judiciar constată, cum de altfel au reținut și instanțele aflate în conflict negativ de competență, că în cauză sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

În cauză, se impune însă a fi tranșată noțiunea de domiciliu, în raport cu adresa părții (A.) de la locuința principală din București, astfel cum rezultă din actul de identitate și adresa unde aceasta locuiește efectiv, respectiv reședința din Alba- Iulia.

Într-adevăr, din copia cărții de identitate a reclamantului, rezultă resedința acestuia, locația în care locuia efectiv, la data introducerii actiunii în data de 14.04.2020, ca fiind în Alba Iulia, str. x, jud. Alba.

Totodată, din înscrisul aflat la dosarul aflat pe rolul Tribunalului Alba, reiese că reclamantul era angajat al Inspectoratului de Politie Judetean Alba, Politia Municipiului Alba Iulia si astfel, locul unde acesta domicilia efectiv era in localitatea in care acesta lucra.

Or,potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar "reședința" este locul unde persoana fizică are locuința secundară. Cele două noțiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, iar dovada fiecăreia se realizează prin mențiuni diferite în actul de identitate.

Art. 91 din același Cod prevede că "Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate".

Se observă că în C. proc. civ. se regăsește utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalității procedurii de citare, respectiv înștiințării corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii.

Însă, în materia contenciosului administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, statuează că: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

Așadar, se constată că legiuitorul nu a utilizat alternativ cele două sintagme, cum se întâmplă în cazul procedurii de citare, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia.

Dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt de strictă interpretare și nu se poate deroga de la competența teritorială exclusivă astfel reglementată, așa încât reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

Așadar, având în vedere că domiciliul reclamantului se află potrivit copiei actului de identitate (dos. Tribunalul București) în municipiul București, str. x, etj . 2, acesta va fi avut în vedere la stabilirea competenței teritoriale, reședința unde partea are locuința secundară neputând fi invocată pentru o eventuală prorogare de competență.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului – București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I pentru A. și pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române în favoarea Tribunalul București –SCAF.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.