ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 340/2020

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I., în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și secția Regională de Poliție Transporturi Brașov-Serviciul Județean de Poliție Transporturi Alba, obligarea acestora să recalculeze salariul de bază și sporurile de care beneficiază fiecare dintre reclamanți la nivelul maxim al funcției ocupate și al acestor drepturi salariale acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv familia ocupațională, începând cu 09.04.2015 și pentru viitor și obligarea Inspectoratului să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale, actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală aferentă, până la data plății efective.

2.1. Prin sentința nr. 5793 din 17 septembrie 2019, Tribunalul București

, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, față de calitatea reclamanților de funcționari publici și obiectul acțiunii (pretinse drepturi bănești de la instituția publică unde reclamanții sunt încadrați în funcția publică deținută), că în cauză sunt aplicabile, din punct de vedere al determinării competenței teritoriale, dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, ținându-se cont și de faptul că reclamanții au domiciliul în județul Alba.

Totodată, a reținut că, în vederea stabilirii competenței teritoriale, nu are relevanță sediul Sindicatului, întrucât acesta aspect este expres reglementat de art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, și nici dacă acesta este parte (reclamant) sau reprezentant.

Referitor la prevederile art. 269 alin. (3) din Codul Muncii invocate a apreciat că acestea nu sunt incidente, întrucât în cazul funcționarilor publici sunt aplicabile cu prioritate dispozițiile Legii nr. 554/2004, așa cum stabilește art. 109 din Legea 188/1999.

Prin normele de competență prevăzute în art. 10 alin. (3) și (4) din Legea 554/2004 se stabilește, implicit, că procesul privind raportul de serviciu al funcționarului public este de competența exclusivă a instanței de la domiciliul său, fiind irelevantă existența în cadrul cererii de chemare în judecată a mai multor reclamanți cu alte raporturi juridice și cu alte domicilii, într-o astfel de situație fiind obligatorie disjungerea și declinarea competenței.

În ceea ce privește aplicabilitatea art. 269 din Codul muncii prin raportare la art. 59 din C. proc. civ., tribunalul reține că nu sunt îndeplinite condițiile pentru o coparticipare, prin urmare nu sunt îndeplinite condițiile acestui text de lege.

2.2. Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de insolvență, prin sentința nr. 573 din 7 noiembrie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea 62/2011 a dialogului social, acțiunea fiind formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele membrilor de sindicat menționați în cerere.

Prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile doar în cazul cererilor formulate în condițiile art. 37 din C. proc. civ., de persoane, organizații, instituții sau autorități, altele decât organizațiile sindicale.

Or, calitate de reclamant în cauză are chiar sindicatul și nu membrii acestuia în numele cărora a acționat, astfel că domiciliul membrilor de sindicat este lipsit de relevanță sub aspectul stabilirii competenței teritoriale.

În concluzie, a arătat că, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează obligarea autorităților pârâte la recalcularea salariului de bază și a sporurilor la nivelul maxim al funcției ocupate, pentru reclamanți, începând cu data 09.04.2015, și la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate în urma recalculării ce se cuvin reclamanților (membrii de sindicat) în numele cărora a fost promovată acțiunea.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcționari publici, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

Totodată, potrivit alin. (4) al aceluiași articol, competența de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

În art. 37 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Legitimarea procesuală a altor persoane" se prevede că, în cazurile și condițiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări și de persoane, organizații, instituții sau autorități, care, fără a justifica un interes personal, acționează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.

În condițiile în care o reglementare a fost adoptată de legiuitor cu un scop clar și precis, efectele acesteia nu pot fi extinse la alte situații, mai ales când pentru aceste "alte situații" există dispoziții legale exprese.

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privința determinării instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În cauză, acțiunea a fost formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de reprezentant al funcționarilor publici, așadar, nu în calitate de reclamant, astfel încât sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018.

Textul de lege menționat instituie o competența teritorială exclusivă, stabilind, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speță domiciliul reclamanților fiind pe raza județului Alba.

Totodată, art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres și la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, când, de asemenea, competența de soluționare se respectă, text de lege care, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 212/2018, nu făcea o asemenea distincție.

În ceea ce privește aplicabilitatea art. 269 din Codul muncii prin raportare la art. 59 din C. proc. civ., se reține că în mod corect instanța de trimitere a reținure că nu sunt îndeplinite condițiile pentru o coparticipare.

Conform art. 59 din C. proc. civ., "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

Astfel, prin cererea de chemare în judecată sunt solicitate drepturi personale în temeiul unui raport juridic individual, nefiind așadar vorba de un drept/obligație comună.

De asemenea, în cadrul cererii de chemare în judecată nu suntem în fața unei cauze comune (aceeași cauză cum arată codul), întrucât cauza într-un astfel de litigiu înseamnă fundamentul raportului juridic al funcționarului public, iar în cadrul polițiștilor există raporturi juridice individuale cu angajatorul prin numire.

Nici existența unei strânse legături nu este îndeplinită, întrucât soluționarea raportului juridic pentru un funcționar public (polițist) nu are înrâurire directă sau indirectă asupra celorlalțireclamanți cât timp fiecare raport juridic trebuie analizat în parte și să fie constatate îndeplinite condițiile pentru majorarea salarială.

În privința cererilor de chemare în judecată prin care mai mulți reclamanți funcționari publici, prin intermediul unui sindicat, sesizează instanța de judecată cu raporturi juridice diferite, devin aplicabile și dispozițiile art. 100 alin. (1) din C. proc. civ., potrivită cărora, "Dacă mai mulțireclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte.".

Or, în cazul prezentei cereri de chemare în judecată nu există o legătură strânsă care să facă necesară judecata împreună.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., toți prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și secția Regională de Poliție Transporturi Brașov - Serviciul Județean de Poliție Transporturi Alba, în favoarea Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2020.