ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3192/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3192/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 26 mai 2021
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București– secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 21093/28.08.2019 emisa de Fondul de Garantare a Asiguraților prin care a fost respinsa cererea sa de despăgubire, solicitand:
- anularea Deciziei nr. 21093/28.08.2019 emisa de Fondul de Garantare a Asiguraților ca nelegala;
- obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei noi decizii privind stabilirea si plata creanței împotriva B. S.A. suportata din Fondul de Garantare.
În argumentele prezenate în susținerea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arărat ca în seara de 29.08.2014, numitul C., în calitate de conducător al ansamblului format din cap tractor marca x cu nr. de înmatriculare x ce tracta semiremorca cu nr. de înmatriculare x a condus pe strada x din localitatea Harsova (DN2a) si a surprins si accidentat minorul A. care se angajase in traversarea străzii pe marcajul pietonal.
Urmare a evenimentului rutier, minorul a fost prezentat SCJU Constanta, unde la o prima examinare s-a stabilit ca necesitat 40 zile ingrijiri medicale, cu precizarea ca leziunile traumatice i-au pus viata in primejdie.
În legătură cu evenimentul rutier s-a întocmit dosarul penal x/2014 pentru infracțiunea de vătămare corporala din culpa, dosar in care prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecătoria Harsova, vinovatul de producerea evenimentului rutier, respectiv numitul C. a fost trimis in judecata.
A mai arătat că, în dosarul penal x/2016 al Judecătoriei Harsova, in urma probelor administrate solicitate de inculpat, prin avizarea raportului medico-legal întocmit in cauza asupra subsemnatului, a rezultat ca leziunile traumatice nu au pus viata in primejdie, astfel incat soluția instanței a fost de achitare întrucât raportat strict la numărul de zile de îngrijiri medicale fapta nu este prevăzuta de legea penala, prin sentința penala 34/2019.
Raportat la situația de fapt învederată anterior si înscrisurile depuse in probatiune, considera netemeinica si nelegala decizia FGA, a apreciat că în situația data termenul de 90 de zile nu curge de la rămânerea definitiva a incheierii de deschidere a procedurii falimentului impotriva B. S.A. ci de la data la care a devenit definitiva sentința penala pronunțata in dosarul x/2016 al Judecătoriei Harsova.
1.2. Hotărârea pronunțată în cauză
Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 484 din 23 iunie 2020, a respins excepția tardivității contestației și, în consecință, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, a anulat decizia FGA nr. 21093/28.08.2019 și a obligăt FGA să emită o nouă decizie prin care să analizeze pe fond cererea de despăgubire x/16.07.2019.
Totodată, a respins în rest acțiunea.
1.3. Calea de atac exercitată și motivele de recurs înfățișate
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în condițiile art. 493 C. proc. civ.
Criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeaită.
În expunerea motivelor de recurs, în esență, reluând apărările formulate în fața instanței de fond, recurentul a arătat că, prin sentința pronunțată, instanța de fond a încălcat normele de drept material reprezentate de prevederile art. 14 alin. (1) din legea nr. 213/2015, coroborate cu dispozițiile art. 2,11,12 din Legea nr. 213/2015, dispozițiilor art. 20 alin. (1), coroborate cu dispozițiile art. 13-16 din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților si dispozițiilor art. 2548 C. civ.
A menționat că deschiderea procedurii de faliment împotriva B.. S.A. s-a dispus de instanța prin Hotărârea intermediară nr. 132 pronunțată la data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Sibiu, secția a ll-a Civilă, devenind definitivă la data de 17.03.2017, termen de la care încep a se calcula cele 90 zile (pentru creanțele născute anterior rămânerii definitive), conform prevederilor mai sus menționate.
În continuare recurentul a susținut că instanța fondului, în mod greșit, a dispus anularea Deciziei nr. 21093/28.08.2019 si a obligat subscrisa la analizarea cererii de plată pe fond, deși instrumentarea cererii de plată și a dosarului de daună s-a făcut intocmai si conform cu respectarea prevederilor Legii speciale nr. 213/2015. precum si a Normei ASF nr. 16/2015.
Împrejurarea că, pe rolul Judecătoriei Harsova, a existat un dosar penal finalizat prin sentința penală nr. 34/23.04.2019 nu are nicio relevanta din perspectiva stabilirii momentului nașterii dreptului de creanța al intimatului-reclamant, întrucât acesta coincide cu data producerii accidentului rutier (cauzator de prejudiciu).
Raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a menționat că în speță, intimatul-reclamant a înțeles să formuleze cerere de plată ia FGA doar la data de 16.07.2019, deși falimentul B. a fost de notorietate, iar FGA a făcut nenumărate comunicate de presă cu privire la pașii pe care trebuie să-i urmeze un creditor de asigurare pentru a încasa despăgubiri de la FGA.
În concluzie, susține recurentul, pentru soluționarea dosarului de daună nr. unic x și a cererii de plată înregistrată la FGA cu nr. x/16.07.2019, Fondul de garantare a asiguraților a emis în mod întemeiat Decizia nr. 21093/28.08.2019 prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de plată depusă de către intimatul-reclamant, nefiind respectate prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015.
1.4. Apărările formulate în cauză
Legal citat, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului declarat în cauză și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței civile recurate.
1.5. Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 26 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul de față, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:
Considerentele Curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.
Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul-pârât sunt elemente care țin de temeinicia respingerii acțiunii de către instanța de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ținând de aprecierea suverană a instanțelor de fond.
Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Chestiunea litigioasă dezlegată de instanța de fond a fost în primul aceea a termenului legal de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin 1 din legea nr. 213/2015, în ceea ce privește natura termenului și data de la care acesta începe să curgă.
Astfel, instanța de fond, a reținut cu privire la exceptia tardivitatii contestatiei, că acesta nu este întemeiată întrucât actiunea fost introdusa la data de 13.09.2019 (plic postal dosar), iar decizia atacata a fost comunicata reclamantului la data de 04.09.2019 .
Prin urmare, acțiunea a fost depusă de reclamant cu respectarea termenului de 10 zile de la comunicarea deciziei FGA, astfel cum prevăd art. 23 alin. (5) din Legea nr. 503/2004, corob cu art. art. 19 din Legea nr. 503/2004.
În continuare instanța de fond, reține că data nașterii dreptului de creanță al părții reclamante privind despăgubirile în speță este aceea la care partea reclamantă a cunoscut fapta prejudiciabilă (vătămarea) și autorul accidentului.
În aceste condiții, curtea de apel a constatat că, victima a cunoscut autorul si prejudiciul la data de 23.04.2019 (data sentinței), iar nu la data accidentului, întrucât, așa cum rezultă din sentinta penala mentionata.
Instanța de primă jurisdicție a reținut având în vedere art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, că termenul până la care reclamantul trebuia să depună cererea de plată de 90 de zile, a început să curgă de la data de 23.04.2019, astfel că reclamantul a depus cererea de despagubire la FGA la data de 12.07.2019, în termenul legal, astfel că Decizia FGA atacată este nelegală, acțiunea reclamantului urmând să fie admisă în parte, decizia FGA atacata urmand sa fie anulata.
Verificând sentința recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de recurent, vizând modalitatea de soluționare a cererii adresate Fondului, Înalta Curte reține următoarele:
Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."
De asemenea, art. 20 din Norma A.S.F. nr. 16/2015 stabilește că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări."
Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative evocate, fiind inserate condițiile și termenele în care-și pot exercita drepturile de a obține despăgubirile la care sunt îndreptățiți. Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispozițiile legii și a actelor normative emise pentru organizarea și executarea legii cu relevanță pentru situația lor juridică.
Or, potrivit dispozițiilor art. 2545 alin. (2) C. civ., incidente speței, nașterea dreptului de creanță - la repararea pagubelor cauzate prin fapte ilicite - este "data când păgubitul a cunoscut sau a trebuit să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea".
Cum bine a punctat instanța fondului, data nașterii dreptului de creanță al părții reclamante privind despăgubirile în speță este aceea la care partea reclamantă a cunoscut fapta prejudiciabilă (vătămarea) și autorul accidentului.
Așadar, acest termen începe să curgă de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări, în cazul reclamantului de la data nașterii dreptului de creanță al părții reclamante este 23.04.2019 – data sentinței mentionate – act care indică fapta prejudiciabilă și autorul faptei.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute criticile recurentului-pârât în sensul că reclamantul nu a formulat cererea de plată în termen de 90 de zile de la data ramanerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a S.C. B. S.A. (17.03.2017), așa cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 și cele ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.
În contextul în care, prin sentinta penale nr. 34/23.04.2019, pronunțata de Judecatoria Hârșova, în dosarul nr. x/2016 (f. x și urm. dosar) privind pe inc. C. (fapta din 29.08.2014, inc. accidentand pe minorul A.), instanța penală a dispus achitarea inculpatului (art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. – fapta nu este prevăzută de legea penală) și a lasat nesolutionata actiunea civila, este mai mult decțât evident că data nașterii dreptului de creanță al părții reclamante este 23.04.2019 – data sentinței mentionate – act care indică fapta prejudiciabilă și autorul faptei.
Prin urmare, respingerea ca tardivă a cererii de plată formulată de reclamant este nelegală, în condițiile în care dreptul de creanță s-a născut la data de 23.04. 2019, iar cererea de plată a fost depusă la recurentul-pârât parat la data de 12.07.2019 (data postei), în interiorul termenului de 90 de zile, prevăzut de art. 14 teza a II-a din Legea nr. 213/2015.
Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, recursul declarat în cauză urmează a fi respins, ca nefondat, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
III Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârât.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Repinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 484 din 23 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București– secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.