ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 100/2021

Ședința publică din data de 14 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 14.03.2018 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând:

- anularea deciziei nr. 13270 din data de 28.02.2018 emisa de FGA - primita la 05.03.2018;

- obligarea FGA la examinarea cererii de plată și la plata despăgubirilor.

Prin sentința civilă nr. 219 din 22 ianuarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 691 din 19 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii în sensul obligării pârâtului la plata despăgubirilor solicitate.

În motivarea recursului arată că, în mod nejustificat, instanța de fond a considerat că o expertiză tehnică auto nu este oportună în a lămuri mecanismul producerii accidentului rutier în data de 10.08.2014, accident comis de conducătorul auto B. cu auto marca x nr. x.

La o analiză atentă a probelor existente în dosarul penal nr. x/2014 dar și a probelor administrate pe parcursul cercetării judecătorești rezultă în mod cert ca, în cauză au concurat la producerea accidentului atât conducătorul auto cât și victima - recurentul - reclamant A., culpa celor doi determinând evenimentul rutier respectiv.

Astfel, conducătorul auto B. a încălcat dispozițiile art. 35 și 48 din O.U.G. nr. 195/2002, iar culpa victimei constă în faptul că a circulat imprudent pe carosabil.

Consideră că instanța trebuia să aibă în vedere această realitate, sa dea eficientă logicii producerii accidentului rutier și să constate că cele 4 elemente ale răspunderii civile delictuale sunt întrunite (vinovăția sub forma culpei comune fiind evidentă), motiv pentru care apreciază că trebuia admisă contestația sa.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate.

În esență, susține că prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și a făcut o corectă aplicare a textelor de lege incidente.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În fapt, la data de 10.08.2014 a avut loc un accident de circulație din culpa reclamantului A., care în calitate de pieton a circulat neregulamentar pe carosabil fiind acroșat de conducătorul autovehiculului cu nr. de înmatriculare x. Din accident a rezultat vătămarea corporala a petentului.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei nr. 13270 din data de 28.02.2018 emisa de FGA - primita la 05.03.2018 și obligarea FGA la examinarea cererii de plată și la plata despăgubirilor de 170.000 de RON daune morale și materiale, reprezentând prejudiciul suferit in urma evenimentului rutier din data de 10.08.2014 .

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea, reținând că asigurătorul nu acorda despăgubiri pentru prejudiciul produs din culpa exclusiva a persoanei prejudiciate.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative aplicabile, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului.

Criticile recurentului - reclamant vizează lipsa încuviințării expertizei tehnice auto și neobservarea de către instanța de fond a faptului că în cauză, vinovăția are forma culpei comune, respectiv atât a reclamantului, cât și a conducătorului auto.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt nefondate, având în vedere că din înscrisurile existente la dosarul administrativ, precum și din cele existente în dosarul penal nr. x/2014 înaintat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, nu s-a reținut culpa conducătorului autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, ce era asigurat RCA la asigurătorul C. S.A., conform poliței de asigurare seria x nr. x

Astfel cum a arătat și prima instanță, potrivit prevederilor art. 27, pct. 1, lit. b) din Norma A.S.F. nr. 14/2011, în forma în vigoare data producerii accidentului, "asigurătorul nu acorda despăgubiri pentru prejudiciul produs din culpa exclusiva a persoanei prejudiciate."

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, "asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asigurații răspund delictual față de terțe persoane";

Având ca reper aceste dispoziții legale, în contextual factual anterior expus, Înalta Curte constată că în mod corect s-a stabilit în cauză, că în lipsa vinovăției asiguratului nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a acestuia și, pe cale de consecință, nici obligația Fondului de a plăti despăgubiri.

Nu pot fi primate criticile recurentului referitoare la nelegalitatea sentinței atacate pentru neîncuviințarea probei cu expertiza tehnico-auto, administrarea probelor fiind o chestiune de apreciere la latitudinea instanței de fond, iar nu un aspect de nelegalitate al sentinței atacate.

De altfel, în mod corect a apreciat prima instanță că în cauză, nu se impune administrarea probei cu expertiza tehnico-auto, având în vedere că motivul pentru care s-a respins acțiunea reclamantului a fost lipsa vinovăției conducătorului auto, acest aspect fiind stabilit în dosarul penal nr. x/2014 înaintat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău și neputând fi pus din nou în discuție în cadrul acțiunii în contencios.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că sentința de fond a fost dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de reformare prin prisma criticilor de nelegalitate invocate de recurent.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 219 din 22 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 219 din 22 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2021.