ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1261/2022

Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26.07.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, formulând contestație împotriva Deciziei nr. 20608/05.07.2019 privind soluționarea cererii de despăgubire/plată formulate de reclamant nr. 3155/30.01.2018, solicitând anularea acesteia și obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 921 din 6 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii și, după rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. În motivarea recursului, după prezentarea situației de fapt, a arătat că era imposibil ca la data accidentului să fi putut cunoaște paguba, astfel cum reține instanța de fond. Conform ordonanței de clasare din 13.06.2017, s-a clasat cauza privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă a recurentului întrucât, conform raportului de expertiză medico-legală efectuat, a avut nevoie de 80-85 zile de îngrijiri medico-legale, fiind sub limita de 90 zile prevăzute de lege pentru ca fapta să existe. Din cuprinsul ordonanței de clasare rezultă că accidentul rutier a fost cauzat din culpa exclusivă a șoferului B.. Împotriva ordonanței de clasare, a arătat recurentul că a formulat plângere ce a făcut obiectul cauzei nr. 3037/329/2017 a Judecătoriei Turnu Măgurele, soluția instanței fiind pronunțată la 27.11.2017. A apreciat recurentul că de la acest moment, 27.11.2017, curge termenul de 90 de zile de la care se naște dreptul de a solicitat despăgubirea/plata către intimată, iar nu data accidentului, astfel cum în mod eronat susține aceasta. A mai arătat recurentul că nu ar fi putut solicita intimatei plata vreunei sume cu titlu de despăgubiri cât vreme dosarul penal era pe rol, existând posibilitatea ca, în cazul în care se stabilea un număr mai mare de 90 de zile de îngrijiri medico-legale, să valorifice această pretenție constituindu-se parte civilă. A concluzionat recurentul că modalitatea concretă de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale astfel cum a fost reținută de pârât în cuprinsul actului atacate nu corespunde intenției legiutorului, în condițiile existenței pe rol a dosarului penal nesoluționat.

Apărările intimatului Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 20608/05.07.2019 emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, precum și obligarea pârâtului la plata sumelor solicitate prin cererea de plată, respectiv suma de 150.000 euro reprezentând daune morale si 50.000 RON reprezentând daune materiale ca urmare a prejudiciului suferit in urma accidentului rutier din 26.11.2015. În cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 213/2015 și de Norma nr. 16/2015, a fost emisă Decizia nr. 20608/05.07.2019 prin care pârâtul a respins cererea petentului ca tardivă, fiind emisă cu depășirea termenului legal de 90 de zile stabilit de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma de aplicare nr. 16/2015 emisă de ASF. Instanța de fond a respins cererea reclamantului, reținând că, în ceea ce privește data nașterii dreptului de creanță, aceasta este chiar data evenimentului rutier (26.11.2015), când reclamantul a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. În consecință, Curtea a constatat că cererea de plată depusă de reclamant la data de 25.01.2018 nu a fost formulată în termenul legal de 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment față de C. S.A.. Înalta Curte împărtășește soluția instanței de fond de respingere a acțiunii, urmând a fi menținută prin respingerea recursului, dar cu substituirea parțială a motivării, în privința datei nașterii dreptului de creanță: Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi." De asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabilește că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr.

Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări." Deschiderea procedurii de faliment împotriva C. S.A. s-a făcut prin încheierea pronunțată la data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Sibiu, secția a II-a Civila, devenind definitivă la data de 17.03.2017, termen de la care încep a se calcula cele 90 zile (pentru creanțele născute anterior rămânerii definitive), conform prevederilor mai sus menționate. Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative evocate, fiind inserate condițiile și termenele în care-și pot exercita drepturile de a obține despăgubirile la care sunt îndreptățiți. Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispozițiile legii și a actelor normative emise pentru organizarea și executarea legii cu relevanță pentru situația lor juridică. Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiutor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripție. În cauza de față, data nașterii dreptului de creanță privind despăgubirile este aceea la care recurentul-reclamant a cunoscut fapta prejudiciabilă (vătămarea) și autorul accidentului, respectiv 09.02.2016, data formulării plângerii prealabile împotriva numitului B., pentru infracțiunile de vătămare corporală prevăzută și pedepsită de art. 194 C. pen., vătămare corporală din culpă prevăzută și pedepsită de art. 196 C. pen. Fiind vorba despre o creanță născută anterior rămânerii definitive a hotărârii de faliment, termenul de formulare a cererii privind despăgubirea era de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. În aceste condiții, cererea de plată adresată de reclamant la data de 25.01.2018 este formulată cu depășirea termenului de 90 de zile stabilit de 14 din Legea 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este fondat. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 921 din 6 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.