ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2395/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal la data de 11.01.2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (F.G.A.), a solicitat anularea deciziei nr. 19469/21.03.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților și obligarea Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei noi decizii prin care să admită integral cererea de plată înregistrată sub nr. x/29.01.2019, respectiv să admită integral despăgubirea reclamantei cu suma de 35.000 euro cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 702 din 29 octombrie 2019 a Curții de Apel București – secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate arătând că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 14 și art. 20 din Legea nr. 213/2015 (motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.). S-a arătat că data nașterii dreptului de creanță este data la care reclamanta a cunoscut atât persoana vinovată de producerea accidentului, debitorul obligației de plată, cât și întinderea pagubei. Până la data de 27.11.2018 (data comunicării ordonanței de clasare a dosarului penal nr. x/2016), până la pronunțarea unei soluții în dosarul penal, nașterea dreptului de creanță constând în prejudiciul suferit de reclamantă în accidentul rutier este suspendată, depinzând în exclusivitate de vinovăția făptuitorului (condiție a antrenării răspunderii civile). Doar cu ocazia întocmirii Referatului cu propunere de clasare în cauza penală 8309/P/2016 reclamanta a aflat că numitul B. a încălcat prevederile art. 111 alin. (4) și art. 108 alin. (1), lit. b) pct. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, astfel că acesta se face vinovat exclusiv de producerea accidentului rutier. În data de 23.01.2019, în urma studierii dosarului penal, prin avocat, a aflat că persoana care răspunde de repararea pagubei este S.C. C. S.A. Astfel, creanța nu s-ar fi putut naște până la cunoașterea asigurătorului de răspundere civilă auto ce a asigurat valabil autoturismul condus de numitul B.. De asemenea, pentru a se stabili întinderea prejudiciului creat erau necesare o serie foarte îndelungată de investigații și tratamente medicale. La momentul accidentului nu se putea cunoaște gravitatea vătămării conform indicatorilor medico-1egali, existența unei infirmități, existența unei pierderi a capacității de muncă. Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și admiterea contestației.

Apărările formulate în cauză Intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat A arătat pârâtul intimat că dreptul de creanță al recurentei – reclamante s-a născut la data producerii accidentului, respectiv la data de 21.09.2016. În mod corect prima instanță a reținuta că cererea de plată a fost depusă cu depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 21 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este întemeiat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea de plata înregistrata la F.G.A. sub nr. x/04.02.2019, reclamanta a solicitat sa fie despăgubită cu suma de 35.000 euro, ca urmare a prejudiciului suferit în urma accidentului rutier petrecut la data de 21.09.2016. În cadrul instrumentării dosarului de daună, din analizarea tuturor documentelor, s-a dispus respingerea cererii de plata apreciindu-se că petenta a formulat și depus cererea de plata la F.G.A. după expirarea termenului legal, pentru asigurătorul C. S.A. aflat în faliment. In acest sens, s-a emis Decizia nr. 19469/21.03.2019, Fondul de Garantare a Asiguraților respingând cererea de plată cu motivarea că a intervenit tardivitatea introducerii solicitării despăgubirilor prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților. Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestuia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv este incident, având în vedere interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale incidente. Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: "în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi" iar la alin. (2) "Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potențialul creditor și se depune direct la sediul Fondului sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate." Dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților menționează: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr.

Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii Judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări". Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condițiile și termenele în care își pot exercita drepturile de a obține despăgubirile la care sunt îndreptățiți. Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv. În cauza de față, însă, dreptul recurentei-reclamante de a sesiza Fondul de Garantare a Asiguraților privind despăgubirile la care era îndreptățită, nu putea fi exercitat până la momentul la care a cunoscut fapta prejudiciabilă (vătămarea) și autorul accidentului. Data nașterii dreptului de creanță al recurentei este 27.11.2018, data comunicării ordonanței de clasare a dosarului penal nr. x/2016, act care indică fapta prejudiciabilă și autorul faptei. Victima a cunoscut autorul, prejudiciul, precum și debitorul obligației de plată cu ocazia soluționării dosarului penal, iar nu la data accidentului. Scopul instituirii de către legiuitor, prin dispoziția art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015, a termenului de decădere de 90 de zile, este acela de a sancționa creditorii de asigurare care rămân în pasivitate în mod culpabil, în sensul că nu înțeleg să formuleze o cerere de plată în acest interval de timp. Or, în cazul de față, reclamanta nu a rămas în pasivitate, neputând fi sancționată prin respingerea cererii ca tardivă, pe motiv că s-a derulat în cauză o procedură penală, finalizată printr-o soluție de clasare. În acest context, având în vedere art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, termenul până la care recurenta - reclamantă trebuia să depună cererea de plată era de 90 de zile de la data de 27.11.2018, aceasta depunând cererea de despăgubire la data de 29.01.2019, în termenul legal. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că, în mod greșit, autoritatea pârâtă a constatat tardivitatea depunerii cererii de plată, reținând că termenul de 90 de zile curge de la data de 17.03.2017, data rămânerii definitive a procedurii de faliment împotriva S.C. C. S.A., urmând a dispune anularea actului. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, va obliga pârâtul FGA la soluționarea pe fond a cererii de despăgubire, aprobarea sau respingerea, în tot ori în parte a unei cereri de plată fiind atributul Comisiei speciale din cadrul FGA, în cadrul procedurii administrative necontencioase, instanța având doar posibilitatea de a cenzura legalitatea deciziei ce va fi emisă de pârât. 6. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va admite acțiunea, va anula decizia atacată și va dispune obligarea pârâtului la soluționarea cererii de plată.