ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 673/2021

Ședința publică din data de 04 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01.03.2018 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților anularea deciziei nr. 13114/13.02.2018 emisă de pârât și obligarea acestuia la plata sumei de 450.000 RON cu titlu de daune morale, către victima A., în calitate de persoană vătămată, în urma producerii accidentului rutier din data de 13.02.2015.

Prin sentința nr. 3100 din data de 28 iunie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat decizia nr. 13114/13.02.2018 și a respins cererea de obligare directă a pârâtului la plata despăgubirii ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea în tot a acesteia.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma nr. 16/2015 referitoare la termenul de 90 de zile care se calculeaza în raport de data nașterii dreptului de creanță, a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015 și art. 21 alin. (2) din Norma nr. 16/2015, ce reglementează atribuțiile Fondului în ceea ce privește analiza și verificarea documentelor anexate de petent în susținerea cererii de plata, precum și a art. 2548 C. civ.

În raport de dispozițiile legale mai sus-menționate, instanța de fond a apreciat fără temei că momentul la care s-a născut dreptul de creanță al intimatei-reclamante se plasează în timp la data de 21.04.2017, considerând că ne aflăm în situația reglementată de teza a II-a din art. 14, respectiv o creanță născută ulterior datei rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

Această interpretare a instanței de fond nu poate fi primită, având în vedere că momentul nașterii dreptului de creanță al intimatei-reclamante coincide cu data producerii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii (accidentul rutier), opinie împărtășită, de altfel, de instanță, însă numai la nivel teoretic.

A apreciat recurentul că hotărârea instanței de fond este vădit nelegală, având în vedere faptul că termenul de 90 de zile este un termen de decădere, iar toate termenele imperative sunt prezumate a fi stabilite sub sancțiunea decăderii, în lipsa unei derogări. Față de formularea neechivocă a textului de lege - 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță atunci când acesta s-a născut ulterior - rezultă că termenul menționat este unul imperativ, care, conform art. 2548 C. civ., nu este supus suspendării și întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Decăderea este o sancțiune de drept civil ce constă în stingerea dreptului subiectiv prin neexercitarea lui înăuntrul termenului stabilit de lege sau de părți. Or, reclamanta sau reprezentantul său a cunoscut faptul producerii prejudiciului încă de la data producerii accidentului, neexistând niciun impediment legal în exercițiul dreptului său de a cere despăgubiri de la asigurător sau din disponibilitățile Fondului.

Rezultă, așadar, că dreptul de creanță s-a născut la data producerii accidentului de circulație (a riscului asigurat), nicidecum la data la care reclamanta pretinde că a cunoscut asigurătorul RCA.

Pe de altă parte, instanța de fond nu a avut în vedere înscrisurile din dosarul administrativ care demonstrează că intimata-reclamantă, prin reprezentanții săi, a avut posibilitatea să afle chiar din dosarul penal nr. x/2015 care este asiguratorul RCA, astfel cum rezultă din raportul de expertiză judiciară întocmit în cauza penală, ancheta socială nr. 1286/08.03.2017 sau Certificatul medico-legal nr. 76-R/A2 din 04.03.2015.

Intimata-reclamantă A. - reprezentant B., a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Criticile recurentului-pârât vizează, în esență, greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților în ceea ce privește calculul termenului de 90 de zile prevăzut de aceste norme.

Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 13114/13.02.2018, Fondul de Garantare a Asiguraților a respins ca tardive formulată cererea petentei A. de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier petrecut la data de 13.02.2015, reținând că aceasta nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și Norma ASF nr. 16/2015, respectiv 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de intrare în faliment a asigurătorului S.C. C. S.A., calculat de la data de 28.04.2016.

Această decizie a fost atacată de reclamantă și anulată de prima instanță, ca urmare a faptului că, în cazul reclamantei, termenul de 90 de zile a început să curgă de la data de 21.04.2017, data la care aceasta a cunoscut toate elementele ce i-au permis să formuleze cererea de plată la cel care s-a subrogat în obligațiile asigurătorului.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

De asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabilește că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări."

În raport cu circumstanțele speței, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanță, ale cărei considerente le validează, că momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea cererii de plată este data la care intimata-reclamantă a cunoscut asigurătorul autovehiculului implicat în accident.

Într-adevăr, evenimentul rutier a avut loc la data de 13.02.2015. Persoana vătămată A. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 100-110 de zile de îngrijiri medicale și intervenții chirurgicale și tratamente ulterioare. În urma acestui accident s-a format dosarul de cercetare penală nr. 659/P/2015, iar prin adresa emisă de I.P.J. Suceava - Politia orașului Vicovu de Sus nr. 380480 din data de 21.04.2017 s-a comunicat reclamanteu faptul că dosarul de cercetare penala este în curs de soluționare, fiind pusa în mișcare acțiunea penală împotriva numitului D., urmând ca dosarul să fie înaintat cu soluție Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuti. Cu această ocazie a fost comunicată victimei și polița RCA a autoturismului implicat în accident, până la acea dată victima necunoscând asigurătorul autovehiculului vinovat de producerea accidentului.

În acest context, Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentului conform cărora dreptul de creanță al intimatei-reclamante s-a născut la data producerii accidentului rutier, iar anumite acte de procedură din cadrul dosarului de cercetare penală dovedesc faptul că reclamanta ar fi putut lua cunoștință de numele asigurătorului la momentul audierii sale de către organele de poliție sau la momentul efectuării raportului de expertiză.

Reținând circumstanțele factuale (numărul de zile de îngrijiri medicale și urmările accidentului, ce au presupus intervenții chirurgicale ulterioare și tratament de specialitate, precum și procedura judiciară penală desfășurată pe o perioadă îndelungată de timp, nefinalizată nici la data sesizării instanței de contencios administrativ), Înalta Curte constată că până la momentul comunicării de către I.P.J. Suceava a datelor asigurătorului la care avea polița RCA persoana vinovată de producerea accidentului, victima - minor fără studii juridice nu putea să cunoască, în mod efectiv, faptul că mașina era asigurată la societatea C. S.A., intrată în faliment.

De asemenea, faptul că reclamanta a fost audiată la poliție în data de 2.06.2015 nu poate avea valențele indicate de recurrent, întrucât audierea a avut ca scop doar consemnarea declarațiilor acesteia, iar nu pentru prezentarea lucrărilor dosarului penal, astfel că nu se poate pretinde că reclamanta a cunoscut la acel moment atât paguba, cât și pe cel care răspundere de ea.

Prin urmare, instanța de fond, în mod corect, a reținut caracterul nelegal al soluției de respingere a cererii de plată ca fiind tardivă, câtă vreme dosarul penal nr. x/2015 nu s-a finalizat, iar victima - creditor de asigurare nu a cunoscut până la data de 21.04.2017 numele asigurătorului persoanei vinovate de producerea accidentului pentru a notifica Fondul, termenul de 90 de zile prevăzut de lege începând să curgă de la momentul cunoașterii efective a datelor asigurătorului.

Pentru considerentele expuse, reținând că soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, în temeiul art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 3100 din data de 28 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 februarie 2021.