ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5136/2021

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24.04.2018 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților anularea Deciziei nr. 13745/23.03.2018, obligarea pârâtului la plata sumei de 378.746 RON, reprezentând diferența dintre despăgubirea plătită de F.G.A. (71.254 RON) și despăgubirea cuvenită - plafonată la limita de garantare prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 - pentru daunele cauzate prin vătămarea reclamantei în accidentul rutier din data de 18.09.2013 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 4662 din data de 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat, în parte, Decizia nr. 13745/23.03.2018 în sensul că a admis cererea de plată pe suma de 176.254 RON (26.254 RON daune materiale și 150.000 RON daune morale) iar nu pentru suma de 71.254 RON cum s-a aprobat, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenței de despăgubiri în cuantum de 105.000 RON și a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamanta A., cât și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ambii criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (8) C. proc. civ.

În motivarea recursului formulat, reclamanta A. a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită și încălcarea dispozițiilor Legii nr. 213/2015, Normei A.S.F. nr. 16/2015, precum și ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, date fiind prevederile Legii nr. 213/2015 și ale Normei A.S.F. nr. 16/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților are un rol de apreciere a despăgubirii doar când față de asigurătorul intrat în insolvență nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească. În schimb, în situația în care, față de societatea de asigurări, a fost pronunțată o hotărâre judecătorească, prin care despăgubirea a fost cuantificată, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, Fondul de Garantare a Asiguraților poate doar să o plafoneze la suma de 450.000 de RON.

Sentința civilă nr. 2515/13.05.2015, îndreptată prin încheierea din data de 27.05.2015, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2014, beneficiază de autoritate provizorie de lucru judecat. Aceasta rămâne o hotărâre care se bucură de prezumția irefragabilă de adevăr, în ceea ce privește despăgubirea pentru daunele morale suferite de reclamantă cuantificate la valoarea de 125.000 de euro, chiar reclamanta este îndreptățită la plafonul de garantare de 450.000 de RON, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.

În acest context, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. și a ignorat efectul pozitiv al lucrului judecat de Tribunalul București în cadrul dosarului nr. x/2014, cu motivarea că pârâtul nu a fost parte în litigiul menționat.

Recurenta a evocat și fragmente din literatura de specialitate recentă, conform cărora:

"Efectul autorității de lucru judecat însoțește hotărârea de la momentul pronunțării ei, fără să fie nevoie să se aștepte epuizarea exercițiului căilor de atac, pentru a putea fi invocată cu această valoare, tocmai pentru că este expresia funcției jurisdicționale a statului, care se manifestă indiferent de gradul instanței care a pronunțat hotărârea și indiferent dacă judecata a avut loc în primă instanță sau în cadrul căilor de atac"... "Finalitatea autorității de lucru judecat fiind aceea de a asigura imutabilitatea verificării jurisdicționale, ea va funcționa din chiar momentul adoptării hotărârii" . . . . . . . . . ."Efectul pozitiv al autorității delucru judecat, consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., presupune, în termenii acestui text, că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Aceasta înseamnă că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual cum se întâmplă în cazul excepției autorității de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți (în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional). Reglementarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, aspect deosebit de important, are drept scop prevenirea evitării contrazicerilor dintre considerentele hotărârilor judecătorești. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat funcționează, astfel cum s-a menționat anterior, atunci când în al doilea proces se pune o problemă rezolvată printr-o hotărâre anterioară și nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni litigioase puse în discuție în cadrul celor două procese. Atâta vreme cât aspectul litigios a fost consemnat și rezolvat în actul jurisdicțional anterior, indiferent că s-a făcut pe calea dispozitivului sau numai în considerente, înseamnă că el nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea instanței, impunându-se noii judecați ca un "dat" ce nu poate fi ignorat."

Pentru motivele expuse, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 378.746 de RON, reprezentând diferența dintre despăgubirea plătită de F.G.A. (71.254 de RON) și despăgubirea cuvenită - plafonată la limita de garantare prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 (450.000 de RON).

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a arătat că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și ale art. 16 și 21 din Norma nr. 16/2015 de aplicare, cât și a dispozițiilor art. 49 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul nr. 14/2011, în vigoare la data accidentului.

Suma de 450.000 RON este acordată cu titlu de daune morale de către recurentul-pârât prin aplicarea Ghidului de protecție a victimelor străzii, un document de referință în acordarea sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale a unor vătămări corporale sau decese, precum și în concordanță cu Procedura internă a Fondului privind soluționarea pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, procedură elaborată în temeiul dispozițiilor art. 30, coroborate cu dispozițiile art. 11-16 din Legea nr. 213/2015.

Instanța de fond nu a avut în vedere această procedură, deși în cuprinsul deciziei contestate s-a arătat faptul că "în stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul de Garantare a Asiguraților ține seama de criterii determinate și încadrarea pe praguri valorice, agreate printr-o procedură internă ce ține seama de aspectele menționate cât și de practica instanțelor de judecată în situații similare".

Totodată, astfel cum s-a arătat în decizie, în analizarea și soluționarea dosarului de daună, Fondul se raportează la consecințele negative suferite de victimă atât pe plan fizic cât și psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, în măsura în care i-a fost afectată situația familială, socială, profesională. În analizarea cererii de plată a reclamantei, s-au stabilit despăgubirile într-o măsură în care să nu se ajungă la o îmbogățire fară just temei a părții civile, cu individualizarea daunelor morale prin raportare la circumstanțele concrete ale producerii evenimentelor.

Prin această procedură internă standardizată de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese se asigură un tratament echitabil și ncdiscriminaloriu față de orice victimă a accidentelor rutiere și, totodată, se asigură o transparență în procesul adoptării soluției administrative, fiind relevante în adoptarea acestei practici și dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment".

Astfel, având în vedere că recurentul-pârât nu poate efectua plăți cu titlu de despăgubiri peste suma de 450.000 RON, iar persoanele îndreptățite a primi daune morale au tendința de a solicita sume aflate la limita maximă a plafonului de garantare, chiar peste acest plafon (cum este cazul în speță), este obiectivă și rezonabilă adoptarea de către Fond a unei proceduri interne standardizate prin care sunt stabilite criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenția fiecare situație particulară dintre multiplele care se pot ivi în realitate.

Din analiza documentelor existente la dosarul de daună și Raport de expertiză medico-legal nr. x/2013, emis de Institutul National de Medicină Legală "Mina Minovici", reiese ca reclamanta a necesitat 90 de zile de îngrijiri medicale.

Ca urmare a numărului de îngrijiri medicale s-a avut în vedere încadrarea petentei în unul din cele 3 praguri, iar în funcție de elementele concrete ale cazului exista posibilitatea în cadrul fiecărui prag de variere a sumei, având în vedere și criteriile referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, toate aceste criterii fiind subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs petentului.

Prin urmare, Fondul s-a raportat la această procedură internă, respectiv la Anexa 3 din Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese - criterii determinare vătămări corporale, prag 2 - în cazul vătămării corporale cu respectarea integrală a funcționalității, fiind considerată vătămare gravă cea pentru care partea vătămată a necesitat îngijiri medicale de cel puțin 30 de zile și de maxim 90 de zile încadrarea în punctaj se va face spre minim dacă vătămarea corporală a avut ca urmare una dintre consecințele expuse în cadrul acestui prag și spre maxim dacă vătămarea corporală a cumulat cel puțin două consecințe dintre cele expuse, 210 - 500 RON/zi de îngrijire medicală (procedură folosită în prezent de lichidatorul judiciar) având în vedere particularitățile spetei și a acordat valoarea de 500 de RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală, rezultând 45.000 RON.

Deși instanța de fond a avut în vedere Raportul de expertiză medico-legală, reținând în esență că "pârâtul s-a raportat la un criteriu obiectiv și rezonabil (zilele de îngrijiri medicale cu luarea în considerare a urmărilor concrete ale accidentului rutier) în raport de documentația anexată cererii" din care reiese ca vătămarea corporală a necesitat un număr de 90 de zile de îngrijiri medicale, în mod greșit a acordat despăgubiri morale în cuantum de 150.000 RON, reținând, astfel, că valoarea prejudiciului este de 1.666,66 RON/zi de îngrijire medicală.

Soluția instanței de fond este greșită, având în vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune recurentul-pârât, care nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Pentru aceste motive, pârâtul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

Fiecare dintre cei doi recurenți a depus întâmpinare față de celălalt recurs promovat în cauză, solicitând, în esență, respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu solicitarea de anulare a Deciziei nr. 13745/23.03.2018, urmată de obligarea pârâtului la plata sumei de 378.746 RON, reprezentând diferența dintre despăgubirea plătită de F.G.A. (71254 RON) și despăgubirea cuvenită - plafonată la limita de garantare prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 - pentru daunele cauzate prin vătămarea reclamantei în accidentul rutier din data de 18.09.2013.

Prima instanță a admis, în parte, cererea dedusă judecății, a anulat, în parte, Decizia nr. 13745/23.03.2018 în sensul că a admis cererea de plată pe suma de 176.254 RON (26.254 RON daune materiale și 150.000 RON daune morale), iar nu pentru suma de 71.254 RON cum s-a aprobat, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenței de despăgubiri în cuantum de 105.000 RON și a respins în rest cererea ca neîntemeiată, reținând în esență că, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de apreciere în echitate a cuantumului acestora, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc., fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate.

De asemenea, a reținut că, deși Fondul de garantare a asiguraților a stabilit cuantumul daunelor morale prin raportare la un criteriu obiectiv (zilele de îngrijiri medicale) acesta nu a luat în calcul și particularitățile speței respectiv multiplele leziuni suferite, care au necesitat intervenție chirurgicală și au impus imobilizare la pat o perioadă îndelungată de timp, în dependență față de cei din jur, recuperarea medicală fiind un proces anevoios, care a necesitat echipamente medicale specializate inclusiv reluarea mersului cu ajutorului unui cadru metalic.

Fiind învestită cu soluționarea cererilor de recurs formulate în cauză, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe nu este rezultatul aplicării și interpretării eronate a dispozițiilor legale în materie și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a invocat interpretarea greșită a dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și art. 16 și 21 din Norma nr. 16/2015, cât și a dispozițiilor art. 49 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul nr. 14/2011, în vigoare la data accidentului.

Conform art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015:

"În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență."

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Norma nr. 16/2015:

"Fondul asigură plata despăgubirilor/indemnizațiilor către creditorii de asigurări ai asigurătorilor aflați în faliment, în limitele plafonului de garantare și în condițiile prevăzute de Legea nr. 213/2015 și de prezenta normă."

Conform prevederilor art. 49 pct. 1 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;

f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Rezultă, așadar, că daunele morale pot fi stabilite în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, însă stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să includă o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

De asemenea, instanța de control judiciar reține că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Astfel, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial poate include o doză de aproximare, iar instanța poate avea în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, însă aceasta trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Acest principiul se degajă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, respectiv acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că prima instanță, în mod corect, a reținut că stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să includă o doză de apreciere în echitate, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc., și nu doar prin raportare la la un criteriu obiectiv (zilele de îngrijiri medicale).

Cum judecătorul fondului a evidențiat restrângerea posibilităților de viață familială și socială ale intimatei-reclamante ca urmare a accidentului produs și în mod corect a stabilit un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, Înalta Curte va respinge argumentele recurentului-pârât, care pretinde că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale.

Referitor la motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă A. prin care se invocă încălcarea prevederilor Legii nr. 213/2015 și ale Normei A.S.F. nr. 16/2015 prin prisma faptul că în situația în care, față de societatea de asigurări, a fost pronunțată o hotărâre judecătorească, prin care despăgubirea a fost cuantificată, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, iar Fondul de Garantare a Asiguraților ar avea doar posibilitatea de a o plafona la suma de 450.000 de RON, Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.

Dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 conform cărora:

"Plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment" nu atrag o obligație expresă pentru acordarea plafonului maxim, ci posibilitatea creditorului de asigurare de a obține despăgubiri în limita acestui plafon.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a acordat despăgubiri prin raportare la suferințele provocate de multiplele leziuni postraumatice care datează din 18.09.2013, respectiv politraumatism cu multiple fracturi de bazin și ale proceselor transversale vertebrale - fractură ramuri ilio și ischio-pubiene bilateral, fractură aripă sacrată cu interesarea găurilor sacrate, fractură acetabulară anterioară bilateral și fractură ale proceselor transversale L4-L5, pentru a căror vindecare au fost necesare 80 - 90 zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din Raportul de expertiză medico-legală nr. x întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici.

Cu privire la dispozițiile și considerentele sentinței civile nr. 2515/13.05.2015 pronunțată de Tribunalul București, prin care B. S.A. a fost obligată să plătească daune morale în cuantum de 125.000 Euro recurentei-reclamante din prezenta cauză, prima instanță a reținut în mod just că aceasta nu se poate prevala de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat conform dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., datorită faptului că Fondul de Garantare a Asiguraților nu a fost parte în dosarul nr. x/2014. Astfel, hotărârea pronunțată în primă instanță se poate bucura cel mult de autoritate de lucru judecat provizorie pronunțată în contradictoriu cu asigurătorul, iar nu cu Fondul de Garantare a Asiguraților, care ajunge să garanteaze plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul în care intervine falimentului unui asigurător.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința atacată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A., decedată pe parcursul soluționării procesului, moștenitori fiind C., D., E. și F. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 4662 din 14 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2021.