ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1068/2023

Ședința publică din data de 28 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat anularea Deciziei nr. 25670/19.01.2020 și obligarea pârâtului, în principal, la emiterea unei decizii de admitere a cererii de plată privind acordarea despăgubirilor în cuantum de 50.000 euro; în subsidiar, la analizarea pe fond a cererii de plată înregistrată sub nr. x/23.11.2020; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 922 din 14 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs, recurentul - reclamant a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea normelor de drept material prin greșita aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015.

În opinia recurentului, în materia răspunderii civile, dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului.

Într-adevăr, la momentul accidentului, recurentul a cunoscut vătămarea corporală și persoana vinovată, dar nu ar fi putut cunoaște efectele care subzistă în timp ale vătămărilor produse.

Astfel, dacă în cazul prejudiciilor materiale, data producerii faptei și data producerii prejudiciului pot să coincidă, în cazul prejudiciilor morale, cunoașterea existenței prejudiciului și implicit nașterea creanței nu va coincide cu data producerii faptei.

Nașterea creanței diferă între o creanță născută ca urmare a producerii unui prejudiciu material și o creanță născută ca urmare a producerii unui prejudiciu moral. Efectele accidentului care subzistă în timp dau naștere prejudiciului moral ce se solicită a fi recuperat.

Prin urmare, este nelegală aprecierea instanței de fond potrivit căreia nașterea dreptului de creanță a avut loc la data producerii evenimentului rutier și cel mai târziu la data rămânerii definitive a hotărârii penale. Diminuarea continuă a calității vieții subsemnatului, dă naștere unui drept de creanță distinct de cel născut la momentul producerii accidentului și, implicit, dă dreptul la solicitarea de despăgubiri oricând atât timp cât aceste efecte subzistă.

Intimatul - pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015:

"(1) În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților stipulează că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări. Cererea de plată se adresează Fondului și se depune la sediul acestuia, direct sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Cererea de plată se poate depune și la mandatarii desemnați de către Fond în acest scop. La cererea de plată se anexează, în copie legalizată, actele/înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanțe de asigurări".

Așadar, pentru a se putea naște, în sarcina intimatului-pârât FGA, obligația de plată a unei creanțe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanțe de asigurare are obligația formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile; acest termen este unul imperativ, nerespectarea lui atrăgând sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată.

Legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea termenului de decădere de 90 de zile: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanță fiind născut anterior), fie data nașterii dreptului de creanță, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Atât timp cât reclamantul a urmărit ca prin cererea de chemare în judecată să obțină plata despăgubirilor de la Fondul de garantare a asiguraților, calea procesuală prevăzută de Legea nr. 213/2015 este aplicabilă și obligatorie, excluzând în temeiul principiului specialia generalibus derogant calea unei acțiuni de drept comun.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, iar conduita oricărui creditor de asigurare este precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condițiile și termenele în care-și pot exercita drepturile de a obține despăgubirile la care ar fi îndreptățit.

Pentru realizarea drepturilor privind despăgubirile, persoanele interesate se pot raporta doar la dispozițiile legii și ale actelor normative emise pentru organizarea și executarea legii cu relevanță pentru situația lor juridică.

Înalta Curte constată că prin încheierea pronunțată la data de 03.12.2015, în dosarul nr. x/2015, de către Tribunalul București, secția a VII-a civilă, s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva B. S.A., hotărârea devenind definitivă la data de 28.04.2016.

Prima instanță a apreciat că dreptul de creanță s-a născut la data la care a avut loc evenimentul rutier, respectiv 23.07.2011, aceasta fiind și data la care reclamantul a înregistrat un prejudiciu.

Mai mult, rămânerea definitivă a cauzei penale prin care s-a stabilit cu titlu definitiv răspunderea penală a persoanei vinovate de accidentul rutier marchează ultimul moment (și cel mai favorabil) care poate fi considerat data nașterii dreptului de creanță, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, indiferent dacă reclamantul a participat sau nu în procedura penală.

Prin urmare, recurentul avea posibilitatea să depună o cerere de plată la FGA înăuntrul termenului de decădere de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1), teza I sau teza a II-a din Legea nr. 213/2015, caz în care data limita pentru depunerea cererii de plată a fost 28.07.2016 sau curge de la data soluționării procesului penal prin sentința penală nr. 816/19.10.2018 a Judecătoriei Sectorului 2 București, în dosarul nr. x/2018, prin acordul de recunoaștere a vinovăției, caz în care data limita pentru depunerea cererii de plată a fost 19.01.2019.

Ori, recurentul a depus cererea de plată la data de 23.11.2020, cu depășirea termenului prevăzut de lege, instanța de fond reținând în mod corect că aceasta este tardivă indiferent dacă se consideră că a vizat o creanță născută anterior (prin raportare la data producerii evenimentului rutier) sau ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului (prin raportare la rămânerea definitivă a sentinței penale de condamnare a persoanei vinovate).

Prin urmare, reținând că Decizia nr. 25670/19.01.2021 (care din eroare a fost datată de către autoritatea emitentă ca fiind emisă în 19.01.2020, eroare ce a fost păstrată în toate actele dosarului atât de către părți cât și de către instanță), a fost emisă de pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 și ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 922 din 14 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 februarie 2023.