ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2853/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. w/52021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 26360/02.06.2021 primită în 14.06.2021, de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor aferente deciziei nr. 1466/2020 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar nr. x/2015, ce constă în despăgubiri materiale în sumă de 206000 RON și 40000 euro daune morale (echivalentul în RON la data plății).

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1613 din 10 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1613 din 10 noiembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Recurentul-reclamant a susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, în opinia sa fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că hotărârea atacată este rezultatul încălcării dreptului la un proces echitabil și a accesului la justiție, prin respingerea nejustificată a probelor solicitate a fi administrate de aceasta, cu încălcarea art. 6 din CEDO. În opinia sa, în mod netemeinic și nelegal, instanța s-a oprit la termenul de 90 de zile de la data declarării falimentului B., întrucât dosarul penal s-a judecat până în anul 2020. Având în vedere că instanța nu a admis probele atasate în dosarul nr. x/2015, solicită atasarea dosarului sau trimiterea cauzei spre rejudecare. Conform art. 186 C. proc. civ., solicită repunerea în termen având în vedere că până la această dată Tribunalul Argeș nu i-a comunicat hotărârea la domiciliul său din com. Băiculești. De asemenea, hotărârea nu a fost comunicată nici către B.. Prin urmare, această hotărâre nu este irevocabilă, nefiind comunicată tuturor părților, motiv pentru care solicită atasarea dosarului nr. x/2015 În fine, a susținut că cererea de plată a fost comunicată în termen în raport de dovezile de comunicare din dosarul penal. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a invocat excepția nulității recursului, întrucât nu sunt aduse critici de nelegalitate a sentinței recurate. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, prima instanță făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente situației de fapt reținute, cererea de plată fiind depusă cu depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de Legea nr. 213/2015.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data 25 mai 2025, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentul-reclamant privesc greșita interpretare și aplicare a legii, respectiv raportarea în mod greșit de către prima instanță la termenul de 90 de zile prevăzut de Legea nr. 213/2015 în condițiile în care dosarul penal s-a judecat în anul 2020, putând fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2. Argumente de fapt și de drept relevante Prin decizia nr. 26360/02.06.2021 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, petentului A. i s-a respins cererea de plată, întrucât nu a formulat-o în termenul legal stipulat de art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2016 și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015. In acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, cu contestație împotriva deciziei nr. 26360/02.06.2021 primită în 14.06.2021, de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor aferente deciziei nr. 1466/2020 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosar nr. x/2015, ce constă în despăgubiri materiale în sumă de 206000 RON și 40000 euro daune morale (echivalentul în RON la data plății). Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamantul formulând cerere de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În ceea ce privește incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul existenței de motive contradictorii ori străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică care să se circumscrie acestui text de lege, astfel că nu se poate realiza controlul judiciar cu privire la acest aspect. Prin criticile formulate în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat, în esență, că instanța de fond i-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin respingerea nejustificată a probelor solicitate de acesta, în continuare interpretând/aplicând greșit dispozițiile legale incidente în cauză privind termenul de 90 de zile prin raportare la interpretarea dată de recurent datei nașterii dreptului de creanță, critici pe care instanța de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Astfel, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi". Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților stipulează că: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr.

Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări … " Așadar, pentru a se putea naște pentru pârâtul FGA obligația de plată a unei creanțe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanțe de asigurare are obligația formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile, care este un termen imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată. Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuție (art. 2545 alin. (2) C. civ.). Așadar termenul în discuție nu este un termen de prescripție, ci un termen de decădere în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ.. Nefiind un termen de prescripție, termenului de 90 de zile nu îi sunt aplicabile regulile acestor termene nici în privința datei de la care începe să curgă nici în privința suspendării sau întreruperii, afară dacă legea prevede expres altfel (art. 2548 C. civ.). Totodată, acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Așadar, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanță fiind născut anterior), fie data nașterii dreptului de creanță, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Înalta Curte constată că prin încheierea pronunțată la data de 03.12.2015 în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul București, secția a VII-a civilă s-a dispus deschiderea procedurii de faliment împotriva B. S.A., hotărârea devenind definitivă la data de 28.04.2016. Astfel, în raport de prevederile legale antereferite, instanța de control judiciar reține că de la data de 28 aprilie 2016 începe să curgă termenul de 90 zile, pentru creanțele născute anterior rămânerii definitive a acestei hotărâri. În cauză, este incidentă însă a doua ioteză, respectiv când dreptul de creanță s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Astfel, se constată că sentința penală nr. 150/13.11.2019 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș a rămas definitivă la data de 23.07.2020, data pronunțării decizie civile nr. 1466/2020 a Tribunalului Argeș în dosarul nr. x/2015, iar reclamantul a formulat cererea de plată la data de 18.02.2021. Din examinarea criticilor formulate de reclamant și a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte, împărtășind opinia primei instanțe, reține că problema de drept controversată în speță este aceea dacă dreptul de creanța s-a născut la data rămânerii definitive a sentinței penale sau la data comunicării deciziei penale, neputând fi primită interpretarea dată de recurent dispozițiilor legale în sensul că decizia penală a fost redactată în luna octombrie 2020 și nu a fost comunicată părților din dosar, acesta fiind și în prezent în termenul de exercitare a dreptului de recurs, motiv pentru care solicită o repunere în termen în baza art. 186 C. proc. civ., cerere care excedează prezentul cadru procesual. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 552 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel, cum este și cazul dedus judecații. Înalta Curte, în acord cu opinia judecătorului fondului, constată că ceea ce prezintă relevanță în cauză, în acest context, este data rămânerii definitive a hotărârii penale, iar cum sentința penală nr. 150/13.11.2019 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș a rămas definitivă la data de 23.07.2020, prin decizia nr. 1466/2020 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2015, aceasta reprezintă data la care s-a născut dreptul de creanță al reclamantului și, totodată, data de la care începe să curgă termenul de decădere de 90 de zile. Prin urmare în mod legal s-a reținut prin decizia atacată că termenul până la care reclamantul ar fi trebuit să depună cererea de plata către FGA s-a împlinit la un interval de 90 de zile, calculate începând cu data de 23.07.2020, data rămânerii definitive a soluției date de instanța penală, fiind lipsită de suport critica recurentului în sentul că prima instanță s-a oprit în mod greșit la termeul de 90 de zile în condițiile în care procesul penal s-a judecat până în anul 2020. Împrejurarea că decizia penală a fost redactată în luna octombrie 2020 ori susținerile cu privire la necomunicarea acesteia nu prezintă relevanță din perspectiva nașterii dreptului de creanță, în condițiile în care soluția este definitivă de la data pronunțării, astfel cum s-a arătat anterior. În plus, soluția definitivă pronunțată într-o cauză aflată pe rolul instanțelor de judecată poate fi dovedită cu certificatul referitor la soluțiile pronunțate de instanță, eliberat în condițiile prevăzute de art. 160 alin. (7) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești din 17.12.2015 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 970/28.12.2015), cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la momentul de referință, prevederile din Norma 16/2015 a ASF referindu-se tocmai la cazul imposibilității de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, respectiv declarația pe proprie răspundere în sensul susținerii acestor documente justificative cu privire la care autoritatea administrativă abilitată să statueze și să concretizeze dreptul subiectiv pretins de reclamant are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare a cererilor în cadrul legii. În fine, Înalta Curte reține că este lipsită de suport și susținerea recurentului cu privire la respingerea probelor solicitate de acesta, în condițiile în care în ședința publică la care s-a soluționat cauza, Curtea a încuviințat probatoriul solicitat în dosarul cauzei, conform art. 255 și art. 258 C. proc. civ. În concluzie, având în vedere că reclamantul a depus la pârâtul FGA cererea de plată prevăzută de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma 16/2015 a ASF la data de 18.02.2021, cu depășirea termenului anterior menționat, soluția de respingere a acesteia ca tardivă este legală. Prin urmare, nu se poate reține că recurentului-reclamant i-a fost încălcat înncălcarea dreptul la un proces echitabil, prin respingerea contestației de către instanța de fond, întrucât prin formularea cererii de plată cu depășirea termenului prevăzut de lege, recurenul-pârât nu a fost suficient de diligent pentru conservarea drepturilor sale, astfel că interpretarea proprie dată textelor normative invocate de aceasta în memoriul de recurs nu pot fi reținute, termenele pentru exercițiul drepturilor subiective ale părților având ca scop stimularea activității procesuale a acestora prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor, cum este și cazul de față. Prin urmare, constatând că Decizia contestată a fost emisă de pârât cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 și ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care s-a respins contestația formulată împotriva acesteia, ca neîntemeiată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.