ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 810/2023

Ședința publică din data de 16 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 16.05.2019, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 19722/10.04.2019 emise de pârât și obligarea pârâtului la plata daunelor materiale în cuantum de 38.936 RON și a daunelor morale în cuantum de 50.000 euro, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 982 din 19 octombrie 2020, Curtea a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe sau, în subsidiar, casarea hotărârii atacate și, reținând cauza spre rejudecare, admiterea contestației formulate împotriva Deciziei nr. 19722/10.04.2019 emise de Fondul de Garantare a Asiguraților, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat în esență următoarele:

Având în vedere solicitarea recurentului de a i se majora despăgubirile materiale până la data de 17.02.2021, astfel cum sunt actele doveditoare depuse la dosarul de daună constituit de pârâtă, instanța Curții de Apel București consideră că ar fi trebuit să formuleze către Fondul de Garantare o nouă solicitare, neobservând instanța că, în fapt, o dată cu înaintarea pretențiilor de despăgubire a menționat acest aspect.

Nimic nu a împiedicat pârâta să extindă acordarea despăgubirilor inclusiv pe perioada 26.02.2019-17.02.2021, adică până la data reexaminării capacității de muncă, ținând cont astfel de Decizia medicală asupra capacității de muncă nr. 566 din data de 26.02.2019.

Acest fapt nu a fost sancționat de către instanța Curții de Apel București, care s-a mărginit a face constatarea că, recurentul ar fi putut face o nouă solicitare pârâtei în acest sens.

Consideră că modul în care instanța Curții de Apel București a tratat solicitarea recurentului intră în contradicție cu dispozițiile legale ale art. 1385 alin. (1) C. civ., potrivit căruia: "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel", respectiv ale alin. (2) al aceluiași articol care prevede că: "Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică".

În mod cert instanța Curții de Apel București nu a ținut cont de aceste dispoziții, deși le amintește în considerentele sentinței, pronunțând o hotărâre care intră în contradicție cu prevederile art. 1385 din C. civ.

Este evident că prejudiciul este unul cert și neîndoielnic, cel puțin până la data de 17.02.2021, data reexaminării capacității sale de muncă, astfel că aceste prevederi sunt incidente speței de față și ar fi trebuit aplicate cu strictețe, mai ales că, recurentul prin diminuarea capacității de muncă suferă un prejudiciu material, important.

Consideră că instanța Curții de Apel București a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor legale care impun repararea integrală a prejudiciului creat prin accidentul de circulație în care a fost implicat fără voia sa, astfel că din acest punct de vedere este necesară reformarea sentinței atacate.

În ceea ce privește respingerea acordării daunelor morale solicitate, de asemenea, consideră că sentința instanței Curții de Apel București, cel puțin din prisma considerentelor reținute, intră în contradicție cu dispozițiile legale incidente.

Pentru a motiva respingerea solicitării sale de majorare a daunelor morale, Curtea de Apel București reține că, în speță au fost aplicate dispozițiile privind "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese"- procedură administrativă internă a FGA.

Consideră că era de datoria instanței Curții de Apel București să verifice legalitatea aplicării unei proceduri interne, unilaterale, care nu este adusă la cunoștința terților, ținând cont, eventual, de dispozițiile art. 30 și 31 din Legea nr. 213/2015.

Instanța Curții de Apel București se mărginește să constate aplicarea acestei proceduri interne, constatând totodată că această procedură este una care reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului.

În afară de faptul că instanța de judecată a Curții de Apel București se mărginește să insiste pe caracterul obiectiv și corect al Procedurii, normă cu caracter internă, netransparentă și inaccesibilă creditorilor de asigurare, nu face o analiză efectivă a solicitărilor recurentului, nu realizează o cercetare efectivă a cererii cu care a fost sesizată, cu alte cuvinte nu-și îndeplinește rolul de instanță judecătorească.

Acest aspect este cu atât mai nefiresc cu cât în cazul altui Ghid de aceeași natură cu Procedura "internă" a FGA, dar folosit de Fondul de protecție a victimelor străzii, tot pentru cuantificarea artificială a cuantumului daunelor morale acordate victimelor accidentelor de circulație, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 130/23.01.2019 a decis că un astfel de Ghid nu reprezintă un criteriu legal de evaluare a prejudiciului moral, fiind doar un instrument administrativ și neavând caracterul și puterea unui act normativ.

Este evident faptul că procedura de care s-a folosit F.G.A. atunci când a emis pe seama recurentului Decizia nr. 19722/10.04.2019, contestată în prezentul dosar, este una care nu are un caracter normativ, ci unul strict intern, fapt care ar fi trebuit sesizat de instanța Curții de Apel București și cenzurat ca atare, nu luat act că s-a ținut cont de această Procedură.

Revenind la susținerea potrivit căreia instanța Curții de Apel București nu a făcut o cercetare judecătorească efectivă, consideră că Procedura de care se prevalează FGA în soluționarea unor cereri de natura celei de față, nu poate constitui criteriu de evaluare judiciară a daunelor morale și nu poate avea caracter obligatoriu pentru instanțele de judecată. Din acest punct de vedere instanța de judecată avea obligația să verifice efectiv solicitarea sa și să stabilească ea însăși, în temeiul practicii și doctrinei judiciare caracterul fondat sau nu al solicitărilor sale. O procedură internă care nu este altceva decât o culegere de date statistice privind despăgubirile acordate în timp de instanțele judecătorești, privită ca o medie aritmetică, nu poate să țină, în niciun caz locul cercetării judecătorești. Cu atât mai puțin poate să înlocuiască legislația și jurisprudența în materie.

Consideră că o analiză realizată efectiv de o instanță judecătorească nu se poate rezuma doar la aprecierea ca fiind corecte dispozițiile unei proceduri interne, administrative, total netransparente și fără valoare normativă, ci ar fi trebuit dezvoltate în motivarea hotărârii judecătorești criteriile de analiză a prejudiciului moral, raportate la valorile lezate, la principiile echității și proporționalității, în raport cu jurisprudența internă și cea a CEDO, astfel ca investirea unei instanțe cu o pricină să nu aibe doar caracter iluzoriu în ceea ce privește soluția pronunțată, justițiabilul având așteptarea rezonabilă cu privire Ia actul de justiție, că i se va cerceta cu atenție solicitarea.

Doctrina de specialitate a mai arătat de asemenea că motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justețea soluției pronunțate, nefiind o chestiune de volum, ci de conținut. O motivare corectă presupune răspunsuri precise la toate capetele de cerere, pe baza probelor administrate, a argumentelor și raționamentelor juridice, referirea la realitatea faptelor și la judecăți verificate în concret la speța de față, prin evitarea motivărilor sprijinite pe formulări generale, abstracte.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. .

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, pe motiv că nu este motivat, apreciind că argumentele recurentului sunt identice cu cele invocate în acțiune. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamant consideră în mod eronat faptul că, intimatul putea să extindă acordarea despăgubirilor inclusive pentru perioada 26.02.2019-17.02.2021, având în vedere că, nu se poate calcula venitul nerealizat decât pana la data la care dosarul a fost supus analizei Comisiei speciale a FGA, pentru orice alte venituri nerealizate ulterioare acestei date, recurentul-reclamant având posibilitatea de a se adresa în termenul legal cu o nouă cerere către instituția intimată.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 471 alin. (5) coroborat cu art. 205 din C. proc. civ., Legea nr. 213/2015, Legea nr. 85/2014, Legea nr. 503/2004, Legea nr. 136/1995, Normă1 ASF nr. 23/2014, C. civ., C. proc. civ., Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Preliminar, în ceea ce privește excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte urmează a o respinge, apreciind că susținerile recurentului-reclamant pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. .

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reține că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, în speță au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conțină "expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Totodată, Înalta Curte constată că, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În concepția legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele recurentului-reclamant, cât și pe cele ale intimatului, și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reține că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Ca principiu, instanța de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt și de drept cuprinse de sentința recurată, se reține că, prima instanță a respectat întrutotul exigențele motivării acesteia, conform art. 425 alin. 1lit. b) C. proc. civ., recurentul având posibilitatea de a evalua conținutul concret al sentinței atacate și a-și formula și structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

Cu privire la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte reține că, sunt întemeiate, pentru următoarele motive:

Instanța de fond nu a făcut o corectă interpretare și aplicare a textelor de lege incidente în cauză.

Astfel, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 1385 alin. (1) C. civ., "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel". Alin. 2 al aceluiași articol prevede că "Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică".

Constată instanța de control judiciar că, la data de 31.05.2017, recurentul a înregistrat o cerere de plată la Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a solicitat să fie despăgubit cu suma de 662 RON/lună constând în diferența de venit începând cu data de 12.04.2016 până la încetarea stării de invaliditate, dacă va fi cazul și cu suma de 100.000 euro reprezentând daune morale.

Analizând dispozițiile legale prin raportare la starea de fapt din cauză, apreciază că în mod nelegal și netemeinic intimata-pârâtă nu a acordat despăgubiri reprezentând nerealizarea câștigului din muncă, în condițiile în care prin acte medicale oficiale se dovedește că starea de invaliditate a recurentului-reclamant va persista până cel puțin la data de 17.02.2021, dosar.

Așadar, în raport de cele reținute anterior, Înalta Curte constată că, în mod nelegal, instanța de fond a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului FGA la plata sumei de 38396 RON, reprezentând diferența de venit, între pensia de asigurări sociale de care beneficia recurentul-reclamant, la data cererii adresate FGA, și salariul minim net pe economie de 925 RON.

Sunt întemeiate și criticile recurentului referitoare la respingerea daunelor morale solicitate.

Astfel, Înalta Curte reține că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale și în consecință, angajarea răspunderii societății asigurătoare, una dintre condiții se referă la existența prejudiciului.

Pentru ca un prejudiciu patrimonial să dea dreptul victimei de a cere repararea lui este necesar să aibă caracter cert și să nu fi fost reparat încă.

Un prejudiciu este cert atunci când existența lui este sigură, neîndoielnică și totodată poate fi evaluat în prezent. Sunt certe prejudiciile actuale și prejudiciile viitoare și sigure.

Prin prejudiciu actual se înțelege acela care s-a produs în totalitate până la data la care se cere repararea lui.

Prejudiciile viitoare și sigure sunt acele prejudicii care deși nu s-au produs, este sigur că se vor produce, putând fi evaluate în prezent.

În cauză, din actele medicale a reieșit că, recurentul-reclamant a suferit o fracturare a vertebrelor T11 și T12, durerile suportate fiind de o intensitate și durată majore. Referitor la durerile fizice, o componentă a acestora o reprezintă și cele încercate ca urmare a fizioterapiei necesare recuperării medicale ulterioare fracturării coloanei vertebrale și înlăturării celorlalte efecte secundare derivate din aceasta (scolioza etc).

Totodată, consecințele acestei vătămări se manifestă în continuare, fiindu-i restricționată libertatea locomotorie, întrucât trebuie să evite orice mișcări bruște, ridicarea de greutăți și orice activitate care depășește o activitate de intensitate mică.

Toate aceste împrejurări conduc la concluzia existenței unui prejudiciu moral suferit de recurentul-reclamant, care trebuie acoperit de intimat conform Legii 123/2015, art. 1387-1388 C. civ., ale Normelor ASF.

Cât despre întinderea acestui prejudiciu și daunele morale ce se cuvin recurentului, Înalta Curte notează că, la nivel legislativ și de principiu, nu există criterii obiective, abstracte, respectiv acele criterii precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se "ghidează" după criterii subiective, variabile de la caz la caz.

Daunele morale constituie consecințe dăunătoare cu un conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale și se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc.

În orice caz, trebuie adăugată și exigența unei limite naturale: daunele morale să nu fie excesive, nerezonabile, fără simțul măsurii, să nu devină astfel nelegitime.

Întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.

Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

În cauză, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant a suferit, în mod clar, un prejudiciu moral decurgând din durerile fizice și psihice cauzate prin accident, astfel că, în raport de prevederile Legii 123/2015, cele ale art. 1387-1388 C. civ., ale Normelor ASF, reiese că, este nelegală soluția de respingere a capătului de cerere privind daunele morale.

Totuși, în concret, suma solicitată prin acțiune, de 50000 euro, este mult prea mare față de prejudicial suferit, astfel că, instanța de control apreciază că, suma de 50000 RON, în plus față de sumele acordate de intimatul-pârât, sunt de natură să acopere contravaloarea prejudiciului suferit de recurent.

Prin urmare, aceste din urmă aspecte invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care nu reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul.

Va casa sentința recurată și, în rejudecare:

Va admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Va anula în parte Decizia nr. 19722/10.04.2019 a Fondului de Garantare a Asiguraților, în sensul că va admite cererea de plată și pentru suma de 38.396 RON, daune materiale, și pentru suma de 50.000 RON daune morale, în plus față de sumele acordate de către pârât.

În conformitate cu prevederile art. 453 C. proc. civ. va obliga intimatul-pârât la plata sumei de 200 RON către recurentul-reclamant A., reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.

Admite recursul formulat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 982 din 19 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, în rejudecare:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Anulează în parte Decizia nr. 19722/10.04.2019 a Fondului de Garantare a Asiguraților, în sensul că admite cererea de plată și pentru suma de 38.396 RON, daune materiale, și pentru suma de 50.000 RON daune morale, în plus față de sumele acordate de către pârât.

Obligă intimatul-pârât la plata sumei de 200 RON către recurentul-reclamant A., reprezentând taxă judiciară de timbru.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.