ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3182/2021

Ședința publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 24.06.2019, Reclamanta Parohia Ortodoxa Romana "Sfanțul Ierarh Nicolae" Somesu Rece în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Gilău, Comuna Gilău, Județul Cluj, a solicitat:

- anularea parțiala a poziției nr. 62 din anexa 41 a Hotărârii de Guvern nr. 969/05.09.2002 privind atestarea domeniului public a Județului Cluj precum și al municipiilor, orașelor și al comunelor din județul Cluj, cu excepția mun. Cluj-Napoca, publicata în Monitorul Oficial nr. 684 bis din data de 17.09.2002, (anexa 41 referindu-se la Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei Gilau), cu referire la Cimitirul din satul Somesu-Rece, care este în realitate cimitir parohial, si nu comunal;

- anularea parțiala a Hotărârii Consiliului Local al comunei Gilau nr. 37/08.09.1999 privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Gilau, în privința poziției nr. 62 din acest inventar, referitoare la Cimitirul din satul Somesu Rece, care este în realitate cimitir parohial, si nu cimitir comunal;

- anularea ca si nelegala a HCL Gilau nr. 86/29.05.2019 prin care s-a respins plângerea prealabila formulata de către subscrisa privind revocarea parțiala a HCL nr. 37/08.09.1999, în privința poziției nr. 62 din inventarul bunurilor aparținând domeniului public al Comunei Gilau, care cuprinde cimitirul parohial al reclamantei;

- obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu în ipoteza în care se vor opune admiterii cererii de fata.

2.1. Hotărârea/Incheierea Curții de apel

Prin încheierea din 11 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj– secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Județul Cluj.

A respins excepția tardivității invocată de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

Totodată, în temeiul art. 258 C. proc. civ., a încuviințat proba cu înscrisuri, proba testimonială și expertiza topografică solicitate de reclamanta Parohia Ortodoxă Română "Sfântul Ierarh Nicolae" Șomeșu Rece și a dispus emiterea unei adrese către pârâtul Consiliul Local al comunei Gilău pentru a comunica toate înscrisurile care au stat la baza adoptării Hotărârii Consiliului Local al comunei Gilău nr. 37/08.09.1999, precum și toate înscrisurile care atestă dreptul de proprietate asupra terenului menționat la poziția nr. 62 din anexa 41 a H.G. nr. 969/05.09.2002. A dispus citarea pentru termenul următor, în vederea audierii, a martorilor indicați de către reclamantă și a prorogat numirea expertului, stabilirea onorariului și a obiectivelor expertizei topografice pentru termenul următor.

Curtea de Apel Cluj– secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 79 din 07 iulie 2020, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română "Sfântul Ierarh Nicolae" Someșu Rece, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Gilău și Comuna Gilău, și, în consecință:

A anulat Hotărârea Consiliului Local al comunei Gilău nr. 86/29.05.2019 prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă.

A anulat în parte Hotărârea Consiliului Local al comunei Gilău nr. 37/08.09.1999 privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Gilău, în ceea ce privește poziția nr. 62 din acest inventar cu referire la Cimitirul din satul Someșul Rece.

A anulat în parte Hotărârea de Guvern nr. 969/05.09.2002 privind atestarea domeniului public a Județului Cluj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Cluj, cu excepția Municipiului Cluj-Napoca, publicată în Monitorul Oficial nr. 684 bis din data de 17.09.2002, respectiv în ceea ce privește poziția nr. 62 din anexa 41 cu referire la Cimitirul din satul Someșul Rece.

Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română "Sfântul Ierarh Nicolae" Someșu Rece, în contradictoriu cu pârâtul Județul Cluj, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și a obligat pârâții Consiliul Local al Comunei Gilău și Comuna Gilău la plata către reclamantă a sumei de 5.230 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva acestei sentințe au promovat recurs pârâții Consliul Local al Comunei Gilău, Comuna Gilău și Guvernul României în condițiile art. 493 C. proc. civ.

Motivele de recurs

Pârâții Consliul Local al Comunei Gilău și Comuna Gilău din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâții au a apreciat că soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii, nu reflectă o analiză riguroasă a situației de fapt rezultate din probele administrate și nicio interpretare și aplicare corectă a normelor pertinente din legislația aplicabilă speței.

Consideră recurentul că în mod eronat instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității cererii de chemare în judecată, având în vedere faptul că introducerea cererii de chemare în judecată s-a realizat în anul 2019, cu mult peste termenul de 1 an prevăzut de la data publicării și aducerii la cunoștință a actului administrativ, respectiv data de 07.09.2002, data publicării Anexei 41 a H.G. nr. 969/2002 privind atestarea domeniului public a Județului Cluj, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Cluj, cu excepția Municipiului Cluj-Napoca.

Astfel cum s-a justificat, actul administrativ atacat, respectiv HCL Gilău nr. 37/1999 nu are caracter vătămător pentru reclamantă întrucât nu are caracter constitutiv de drepturi, ci unul declarativ, fără să aibă ca efect modificarea regimului juridic al imobilului Cimitir din sat Someșul- Rece.

Arată că Hotărârea emisă de Consiliul Local Gilău de însușire a inventarului bunurilor din domeniul public este un act prealabil, premergător apotării H.G. nr. 969/2002, fără efecte juridice proprii.

Totodată a reiterat faptul că în opinia recurentilor, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în anexa 41 la poziția 62 din H.G. nr. 969/2002.

Față de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin recursul să, pârâtul Guvernul României învocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a apreciat că, în mod eronat, instanța de fond a omis să se pronunțe în ceea ce privește excepția tardivității cererii de chemare în judecată.

Astfel, așa cum a arătat și în fața instanței de fond, potrivit art. 108 din Constituție, republicată, hotărârile adoptate de Guvern se semnează de prim-ministru, se contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României. Măsura oficială de comunicare către cei interesați a hotărârilor Guvernului, măsură care condiționează însăși intrarea în vigoare a acestor acte administrative, este publicarea lor în Monitorul Oficial al României, moment de la care încep sâ curgă și termene/c prevăzute de Legea contenciosului administrativ.

Sustine recurentul că fiind un act administrativ individual, Hotărârea Guvernului nr. 969/2002, face parte din categoria actelor prevăzute de art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală și a căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în Monitorul Oficial. Data publicării hotărârii este 07.09.2002 în Monitorul Oficial nr. 684.

Arată recurentul că este evident, având în vedere că data publicării hotărârii a cărei anulare parțială a fost solicitată de către reclamantă este 07.09.2002 (Monitorul Oficial nr. 684), iar aceasta a sesizat instanța de contencios administrativ în anul 2019, acțiunea în justiție fiind astfel formulată cu depășirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin dispozițiile art. 1l din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin urmare, este evident că, în mod greșit instanța de fond a omis a se pronunța în ceea ce privește excepția tardivității, având în vedere faptul că introducerea cererii de chemare în judecată s-a făcut în anul 2019, adică cu mult peste termenul de decădere de 1 an de la data publicării/aducerii la cunoștință publică a actului (07.09.2002).

Apreciază ca fiind neîntemeiată susținerea instanței de fond potrivit căreia în cauză nu s-a probat de către emitentul Hotărârii Consiliului Local al comunei Gilău nr. 37/08.09.1999 împrejurarea că a dobândit proprietatea, printr-unul din modurile legale de dobândire a proprietății publice asupra terenului menționat, respectiv Cimitirul din Satul Someșu Rece, evidențiat la poziția nr. 62 din inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Gilău, motiv pentru care, în această ipoteză, impunându-se constatarea nulității parțiale a actului administrativ emis de Consiliul Local al Comunei Gilău și, totodată, a Hotărârii de Guvern nr. 969/2002 care s-a fundamentat pe actul consiliului local în atestarea acestui bun ca făcând parte din domeniul public al Comunei Gilău.

Actul administrativ cu caracter individual, anulat parțial de către instanța de fond, nu are caracter vătămător pentru intimata-reclamantă deoarece acesta nu este constitutiv de drepturi, ci declarativ, constatând doar bunurile inventariate în domeniul public local.

Contrar celor reținute de instanța de fond, a arătat că hotărârile consiliului local sunt acte administrative, de sine stătătoare, emise de o autoritate a administrației publice locale, sunt aduse la cunoștință publică prin afișare în locuri autorizate și prin publicare într-un cotidian local de mare tiraj (după cum dispune atât art. 83 din Legea nr. 24/2000, republicată cât și Legea nr. 215/2001, republicată) si pot fi contestate în fața instanțelor judecătorești competente.

Recurentul critică soluția instanței de fond și prin raportare la faptul că, aceasta trebuia să ia în considerare faptul că, prin hotărârea de Guvern, și prin hotărârile autorităților publice locale, nu se delimitează proprietatea unităților administrativ-teritoriale de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat. Prin aceste acte administrative, consiliile locale/județene stabilesc doar regimul juridic diferențiat (proprietatea publică sau proprietatea privată) numai cu privire la bunurile lor, voința juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local sau județean aparținând, deci, autorităților locale. De altfel, intervenția Guvernului asupra inventarelor astfel cum au fost ele însușite prin acte ale autorităților locale, în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri ar fi reprezentat o ingerință în autonomia locală, consacrată prin Constituție și prin Legea ni .215/2001, cu modificările și completările ulterioare, cât și o depășire a atribuțiilor conferite prin Legea nr. 213/1998.

Efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietății publice diferențiat de regimul juridic al proprietății private, ce aparține tot unității administrativ-teritoriale.

Așadar, în speță, nu poate fi reținut ca întemeiat motivul de nelegalitate invocat de către reclamantă, în sensul în care hotărârea de Guvern este susceptibilă de a-i produce o vătămare în propriile interese.

Mai mult decât atât, la elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 555/2001 (în vigoare la data respectivă), proiectul actului administrativ fiind avizat de către autoritățile publice interesate în aplicarea acestuia și de către Ministerul Justiției care, potrivit art. 8 alin. (6) din Regulament, avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalității, încheind succesiunea operațiunilor din etapa de avizare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Parohia Ortodoxă Română Sfântul Ierarh Nicolae Someșu Rece a formulat întâmpinare in cauză în condițiile art. 205 C. proc. civ.. În dezvoltarea apărărilor, a invocat, pe cale de excepție, nulitatea recursului declarat de pârâte, astfel cum a fost calificată de instanță, având în vedere că acestea cuprind critici care privesc temeinicia hotărârii și nu pot face obiectul analizei din recurs. Pe fondul cauzei a solicitat, respingerea recursurilor ca nefondate.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 26 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte, analizând, conform art. 248 din C. proc. civ., excepția nulității recursurilor invocată de intimata- reclamantă constată că nu poate fi primită având in vedere că, prin cerererile de recurs, au fost dezvoltate critici ce se subsumează cazului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că dată fiind similitudinea criticilor și a motivelor de recurs înfățișate de cele două recurente cu privire la soluția pronunțată de către instanța de fond, urmează a le analiza grupat, răspunzând acestora prin argumente comune.

De asemenea, este de menționat că, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) coroborat cu art. 488 din C. proc. civ., recursul este o cale de atac extraordinară în cadrul căreia poate fi realizat un control judiciar limitat la aspecte care interesează nelegalitatea sentinței ce a fost pronunțată de instanța de fond.

Pe de altă parte este relevant a fi amintit principiul legalității căilor de atac, principiu care își găsește expresie în prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. astfel "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta".

În lumina exigențelor ce rezidă din normele procedurale menționate, Înalta Curte constată că nu pot fi analizate susținerile recurentelor care descriu parcursul judecării litigiului în precedenta etapă procesuale, și nici cele care se referă la o situație de fapt diferită de cea care a fost reținută de curtea de apel pe baza analizei probelor.

Tot astfel, instanța de recurs nu poate analiza direct legalitatea hotărârii primei instanțe, ci analiza ce urmează a se realiza se va constitui într-un control judiciar asupra judecății realizate de instanța de fond astfel aceasta cum se reflectă în sentință (pronunțată de această instanță) împotriva căreia a fost exercitat recursul.

Hotărârea judecătorească recurată explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a respins acțiunea.

Alegațiile recurentelor vizează mai degrabă modalitatea instanței de fond de interpretare a probelor administrate în cauză, însă aceasta, asa cum s-a mentionat anterior este una care tinde a determina o reapreciere a probelor și a situației de fapt ce s-a stabilit în baza lor, demers care este incompatibil cu judecata în recurs.

Conform art. 258 corelat cu art. 264 din C. proc. civ., instanțelor de fond le-a fost atribuită atât competența de a evalua și a hotărî în privința administrării probelor care sunt utile și concludente pentru stabilirea situației de fapt (căreia i se circumscrie raportului juridic litigios), cât și puterea de a aprecia liber probele concret administrate.

Astfel fiind, aprecierea recurentelor în sensul că, în speță, instanța de fond nu s-a pronunțat în privința excepției tardivității, în realitate instanța fondului s-a pronunțat si a respins ca neîntemeiata excepția tardivității invocata prin încheierea de ședința din data de 11 septembrie 2019 așa cum s-a menționat și în prezenta decizie.

Așa cum reiese din încheierea pronunțată în data de 11 septembrie 2019, procedând la calificarea naturii juridice a actului administrativ contestat, instanța a constatat că H.G. nr. 969/05.09.2002 este un act administrativ individual, întrucât nu conține reglementări cu caracter general, impersonal și obligatoriu, care să producă efecte erga omnes, destinatarii acestui act administrativ fiind un număr determinat de subiecți.

Prin urmare, a reținut instanța fondului, având în vedere caracterul de act individual al H.G. nr. 969/05.09.2002 că nu a fost comunicat reclamantei iar termenul prevăzut pentru introducerea cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea acestui act curge în raport de momentul luării la cunoștință de către reclamantă a conținutului acestei hotărârii de guvern.

Astfel, curtea a reținut că momentul publicării hotărârii de guvern în Monitorul Oficial nu este cel al comunicării acestui act administrativ destinatarilor săi, deoarece prevederile art. 108 alin. (4) din Constituția României instituie publicarea hotărârilor de guvern în Monitorul Oficial drept o condiție de existență a actului, iar nu drept condiție de opozabilitate față de particulari, sancțiunea nepublicării fiind inexistența actului.

Ca atare, contrar susținerilor recurentelor Înalta Curte reține că prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, incidente în cauză prin raportare la actul administrativ contestat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c), astfel că, s-a reținut în mod corect că intimata -reclamantă este un terț interesat, vătămat într-un drept al său, care a formulat către pârâtul Consiliul Local al Comunei Gilău plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în termenul prevăzut de același act normativ, termen ce a început să curgă din momentul luării la cunoștință de actul atacat.

După cum s-a mai arătat, H.G. nr. 969/05.09.2002 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 684 din 17 septembrie 2002, anexele nefiind însă publicate în același monitor, respectiv Anexa nr. 41 la H.G. nr. 969/05.09.2002 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Gilău fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 684 bis din 17 septembrie 2002 iar, conform înscrisului depus la dosar la fila x, intimata -reclamantă s-a adresat recurentului pârâtului Consiliul Local al Comunei Gilău la data de 15.04.2019, în sensul de a-i fi eliberate documentele care au stat la baza includerii Cimitirului Prohial din Someșu Rece în domeniul public al Comunei Gilău prin Hotărârea Consiliului Local Gilău nr. 37 din 08.09.1999 și, în măsura în care există, hotărârea de guvern prin care a fost aprobată anexa referitoare la domeniul public al comunei Gilău.

Prezumția și obligația de cunoaștere a conținutului M. Of. operează doar față de normele de drept, nu și față de actele administrative individuale, pentru care trebuie făcută dovada legală a comunicării, sens în care s-a pronunțat și Decizia Curții Constituționale nr. 797/2007, astfel că nu pot fi reținute criticile recurentelor cu privire la excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată.

Cu privire la legalitatea sentinței atacate

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Cluj a fost învestită cu anularea parțială a poziției 62 din Anexa nr. 41 a Hotărârii Guvernului nr. 969/2002 privind atestarea domeniului public al județului Cluj, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Cluj, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 și nr. 684 bis din 17 septembrie 2002, cu privire la "Cimitir sat Someșul-Rece", în suprafață de 2,50 ha, și anularea parțială a Hotărârii Consiliului Local a comunei Gilău nr. 37/08.09.1999 cu privire la înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului-cimitir mai sus menționat, precum și anularea ca nelegală a Hotărârii Consiliului Local a comunei Gilău nr. 86/29.05.2019 prin crare a fost respinsă cererea formulată de reclamantă.

Raportat la conținutul cererii de chemare în judecată și față de prevederile Legii nr. 213/1998, a căror incidență a fost corect examinată, Înalta Curte reține că, în adevăr, problema de drept ce se impunea a fi soluționată în cauză viza determinarea regimului juridic al terenului în litigiu astfel că instanța, în raport de obiectul prezentului litigiu, a pus în vedere emitentului Hotărârii Consiliului Local al comunei Gilau nr. 37/08.09.1999 să comunice toate înscrisurile care au stat la baza hotărârii atacate, precum și toate înscrisurile care atestă dreptul de proprietate asupra terenului menționat la poziția nr. 62 din anexa 41 a H.G. nr. 969/05.09.2002.

Totodată, instanța a administrat proba cu martori, și a dispus și realizarea unui raport de expertiză în vederea identificării la fața locului, cadastral și din punct de vedere al cărții funciare, expertul indicând că terenul are categoria de folosință Curți construcții cimitir și se identifică din punct de vedere al cărților funciare cu nr. topografic x, înscris în cartea funciară nr. x Someșu Rece.

Pentru acest teren instanța a constatat, în raport de împrejurarea că în evidențele Consiliului Local al comunei Gilău figurează terenul în litigiu, cu destinație de cimitir, ca fiind dobândit în anul în 1956, că în speță sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 177 din 4 august 1948 pentru regimul general al cultelor religioase și ale Decretului nr. 233 din 23 februarie 1949 privind aprobarea Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române.

Contrar criticilor recurenților Înalta Curte apreciază, raportat la prevederile art. 9 din Decretul nr. 177 din 4 august 1948, analizate și de judecătorul fondului, ca și la actele și lucrările dosarului, că este corectă premiza legală ce a stat la baza raționamentului instanței de fond în soluționarea prezentei cauze, reținând că statul a acordat cultelor religioase recunoscute dreptul de a deține în proprietate cimitire pentru credinciosii lor, autoritățile locale având obligația de înființa cimitire numai în ceea ce privește persoanele care nu aparțin cultelor ce au cimitire.

De altfel, prin Decretul nr. 233 din 23 februarie 1949 privind aprobarea Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române emis de Ministerul Cultelor, în capitolul intitulat Cimitirele rurale, la art. 181-182 s-a arătat că fiecare parohie rurală are dreptul la un cimitir pentru îngroparea morților, care este proprietatea parohiei, cimitirul și locul său administrându-se de organele parohiale.

Astfel, cu justețe s-a reținut că Hotărârea Consiliului Local al comunei Gilau nr. 37/08.09.1999 privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Gilau, în care la poziției nr. 62 s-a consemnat Cimitirul din satul Somesu Rece este lovită de nulitate în ceea ce privește această mențiune.

Practic, recurenta Comuna Gilău nun a dovedit că ar fi fost, la data adoptării acestei hotărâri, proprietară asupra terenului în speță, proprietate care să fi fost dobândită printr-una din modalitățile prevăzute de lege la data la care susține că a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren, o atare concluzie fiind pe deplin susținută de actele administrate în cauză.

Hotărârea de Guvern are natura juridică a unui act administrativ individual emis în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, prin ea însăsi nu constituie un titlul de proprietate, astfel că inventarul care a făcut obiectul Hotărârii de Guvern nr. 969/05.09.2002 a fost anterior însușit prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Gilău nr. 37/08.09.1999.

În anexa la legea nr. 213/1998, pct. III, sunt indicate bunurile care fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor si municipiilor, iar la subpunctul 10 sunt menționate: cimitirele orășenești si comunale. Rezulta, așadar, fara dubiu ca din domeniul public al unei comune, în speța Comuna Gilau, putea sa facă parte doar un cimitir comunal, or cimitirul în litigiu nu a fost niciodată un cimitir comunal, ci a fost un cimitir parohial încă de la data realizării acestuia - anul 1968 si a fost folosit ca si atare-ca si cimitir parohial de atunci si pana în prezent, adică de peste 50 de ani.

Pe acest din urmă aspect considerentele primei instanțe sunt elocvente și pertinente, relevanță prezentând desigur faptul că recurenta Comuna Gilău nu a deținut niciodată în proprietate terenul care reprezintă cimitirul parohial, aspect coroborat și cu depoziția martorului martorul A. (dosar fond) care a precizat că terenul acestei pășuni a fost deținut de oamenii din satul Someșu Rece care au dat teren pentru pășune și apoi au strâns bani cu care au împrejmuit terenul, pentru ca animalele pășunate să nu intre peste morminte. A precizat și că terenul din jurul cimitirului este și în prezent pășune și se găsește în proprietatea Composesoratului Someșu Rece.

Pe cale de consecință, toate aserțiunile recurentelor referitoare la ipoteticele modificări ale regimului acestui teren survenite în decursul timpului, dincolo de faptul că sunt lipsite de relevanță, nici nu pot face obiect de cercetare în cadrul prezentei cauze în condițiile în care, astfel cum s-a indicat deja, nelegalitatea includerii acestui teren în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al statului nu constituie, în sine, un titlu de proprietate în favoarea statului, valabilitatea atestării domeniului public al statului fiind condiționată de existența, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietății publice considerente care se impun, pentru identitate de rațiune și în ceea ce privește domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, cum este cazul în speță.

Față de cele învederate și reținând regimul juridic al terenului în litigiu a cărui apartenență la domeniul public al statului nu s a probat de către emitentul l Hotărârii Consiliului Local al comunei Gilău nr. 37/08.09.1999, astfel că în mod corect instanța fondului a constatat nulitatea parțială a actului administrativ atacat emis de Consiliului Local al comunei Gilău și a Hotărârii de Guvern nr. 969/05.09.2002, care s-a fundamentat pe actul consiliului local în atestarea acestui bun ca făcând parte din domeniul public al Comunei Gilău.

Concluzionând asupra criticilor de nelegalitate, în baza argumentelor expuse punctual, Înalta Curte reține că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând se impune a se preciza că și în ceea ce privește soliția dată de instanța de fond asupra excepție lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Județul Cluj este corectă, față de dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. b) și alin. (2) și art. 36 din Codul de procedură .

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

Pentru toate considerente expuse, reținând că sunt neîntemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în baza art. 496 din același cod, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul declarat de pârâții Consliul Local al Comunei Gilău și Comuna Gilău împotriva sentinței nr. 79 din 07 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj– secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2021.