ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3133/2023

Ședința publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea depusă pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.05.2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Direcția Generală pentru Politici de Sănătate și Resurse Umane Serviciul de Recunoaștere a Calificărilor Profesionale din cadrul Ministerului Sănătății, prin Director General B., să oblige pârâtul la:

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 640 din 21 aprilie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Direcția Generală pentru Politici de Sănătate și Resurse Umane – Serviciul de recunoaștere a calificărilor profesionale din cadrul Ministerului Sănătății;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală pentru Politici de Sănătate și Resurse Umane – Serviciul de recunoaștere a calificărilor profesionale din cadrul Ministerului Sănătății ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință;

- a respins ca fiind neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat;

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății;

- a obligat pârâtul Ministerul Sănătății să recunoască reclamantei perioada de 4 ani drept calificare profesională prin absolvirea studiilor doctorale la University of London – London School of Hygiene and Tropical Medicine (LSHTM) din Marea Britanie, cu consecința recunoașterii titlului de calificare de medic specialist în Sănătate publică și Management;

- a obligat pârâtul Ministerul Sănătății la plata către reclamantă a sumei de 32.737,03 cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, constând în onorariu avocat 30.000 RON, în condițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., taxă judiciară de timbru 50 RON și cheltuieli de deplasare și cazare 2687,03 RON;

- a respins ca fiind neîntemeiată, în rest, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 640 din 21 aprilie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta A. și pârâtul Ministerul Sănătății.

1.3.1. Recurenta-reclamantă A., a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 640/21.04.2021 solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în totalitate a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

În motivarea arată că sentința civilă nr. 640/21.04.2021 pronunțată de Curtea de Apel București este parțial nelegală și neîntemeiată. Astfel, în mod temeinic și legal instanța de fond admite cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, însă dispune reducerea onorariului de avocat de la suma de 43.510 RON la 30.000 RON.

Instanța de fond motivează hotărârea prin aceea că prezenta cauză a fost soluționată în 3 termene de judecată și prin urmare onorariul stabilit de către părți este "disproporționat în raport cu activitatea concreta desfășurată de avocat".

Judecătorul fondului omite faptul că anterior redactării și înregistrării prezentei cauze, au fost necesare ample documentari atât cu privire la legislația și reglementările din România dar și cele aplicabile în UE, complexitatea cauzei fiind dată și de specificitatea domeniului medical și academic.

Mai mult decât atât, în cauză a fost îndeplinită și procedura prealabilă, care a presupus inclusiv obținerea documentelor doveditoare ale studiilor și adeverințe care să ateste pregătirea profesională.

Conform dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța poate să reducă motivat onorariul de avocat doar în situația în care acesta este vădit disproporționat cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând cont și de circumstanțele cauzei.

Ori în prezenta speță suntem în prezența unei acțiuni atipice, neuzuale în practica juridică, care a necesitat analiza în detaliu a legislației specifice. Mai mult, în cauză au fost desfășurate demersuri și activități specifice semnificative - obținerea adeverințelor, legalizarea înscrisurilor, redactare depunere și susținere cerere în procedura prealabilă, redactare cerere de chemare în judecată, răspuns întâmpinare și concluzii scrise, reprezentarea clientei la termenele de judecată (cu atât mai mult cu cât avocatul s-a deplasat de la Iași la București).

Prin urmare nu se justifică reducerea onorariului de avocat dispusă de instanța de fond.

1.3.2. Ministerul Sănătății, a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 640/21.04.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel București solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Motivele de casare invocate în prezentul recurs sunt prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care arată "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

Prin cererea de chemare în judecată, intimata reclamantă a solicitat: -recunoașterea titlului de calificare de medic specialist în Sănătate publică și management (doctor în sănătate publică) rezultat în urma susținerii și absolvirii studiilor doctorale la LSHTM, Londra;

- recunoașterea perioadei de 4 ani drept calificare profesională prin absolvirea studiilor doctorale la LSHTM Londra și obținerea titlului de calificare de medic specialist în Sănătate Publică și management (doctor în sănătate publică);

- plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de judecată a admis cererea de chemare în judecată și a obligat Ministerul Sănătății să recunoască reclamantei perioada de patru ani drept calificare profesională prin absolvirea studiilor doctorale la University of London - London School of Hygiene and Tropical Medicine (LSHTM) din Marea Britanie, cu consecința recunoașterii titlului de calificare de medic specialist în Sănătate Publică și Management. Totodată, instanța de judecată a obligat Ministerul Sănătății la plata către reclamantă a sumei de 32.737,03 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța această sentință instanța de judecată a reținut ca aplicabile în speță prevederile art. 3 lit. b), lit. c) și art. 11 alin. (1) lit. e) din Directiva 2005/36/CE .

Astfel, s-a arătat că reclamanta a făcut dovada unei calificări profesionale, în sensul acestor prevederi, în același domeniu de sănătate publică și management sanitar, obținută la finalul celor 4 ani de studii doctorale la LSHTM Londra.

În consecință, instanța a trecut peste prevederile exprese și imperative prevăzute de art. 25 alin. (1), (2) și 3 din aceeași directivă care vizează respectarea perioadelor minime de formare specializată în medicină menționate în anexa V punctul 5.1.3, care arată că "Statele Membre urmăresc ca durata minimă a calificărilor medicale de specialitate, menționate în anexa V, punctul 5.1.3, să nu fie inferioare duratelor prevăzute la acel punct. Calificarea se efectuează sub controlul autorităților sau a organismelor competente. Ea presupune o participare personală a medicului candidat specialist la activitatea și la responsabilitățile serviciilor respective."

Prevederile Directivei nr. 36/2005/CE a Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene - (privind recunoașterea calificărilor profesionale - pentru aprobarea normelor privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist și de moașă, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparținând Spațiului Economic European sau de Confederația Elvețiană) - au fost transpuse în H.G. nr. 1282/2007, iar în conformitate cu prevederile art. 4 - (1) Recunoașterea titlurilor oficiale de calificare de medic și medic specialist, medic dentist și medic dentist specialist, respectiv farmacist obținute în celelalte state membre se face în scop profesional de către Ministerul Sănătății, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România, cu Colegiul Medicilor Dentiști din România și cu Colegiul Farmaciștilor din România și se aprobă prin ordin al ministrului sănătății.

Solicitările de recunoaștere a titlurilor oficiale de calificare de medic specialist și, respectiv, de medic dentist specialist într-o specialitate care nu este prevăzută de Nomenclatorul specialităților medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală sunt analizate de Ministerul Sănătății, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România sau cu Colegiul Medicilor Dentiști din România, după caz. Autoritățile competente române stabilesc domeniul în care solicitantul poate acorda îngrijiri medicale de specialitate și, respectiv, medico-dentare de specialitate în România, precum și titlul profesional corespunzător cu care acesta exercită activitățile profesionale.

Referitor la formarea în profesie a medicilor specialiști, arată că aceasta Directiva nr. 36/2005/CE "cuprinde o formare teoretică și practică, efectuată într-o universitate, într-un spital universitar sau, după caz, o instituție de sănătate desemnată în acest scop de către autoritățile sau organismele competente" potrivit art. 25 alin. (2) din Directiva nr. 36/2005/CE - " se realizează la cursuri de zi, pe posturi specializate, recunoscute de autoritățile competente. Formarea implică participarea la toate activitățile medicale ale departamentului în care se realizează formarea, inclusiv la serviciul de gardă, astfel încât specialistul în formare să consacre acestei formări practice și teoretice toată activitatea sa profesională, pe toată durata săptămânii de lucru și în decursul întregului an, după metodele stabilite de autoritățile competente. în consecință, aceste posturi fac obiectul unei remunerări adecvate" potrivit art. 25 alin. (3) din Directiva nr. 36/2005/CE.

Tot referitor la formarea în profesie a medicilor specialiști se arată faptul că, potrivit 25 alin. (2), paragraful 2 din Directiva nr. 36/2005/CE, "Statele membre se asigură că perioadele minime de formare medicală specializate menționate în anexa V punctul 5.1.3 să nu fie mai scurte decât perioadele prevăzute la același punct".

Specializarea la care face referire reclamanta în cererea de chemare în judecata, respectiv "specialitatea sănătate publica și management sanitar", precizam ca este prevăzuta în anexa V punctul 5.1.3 din Directiva nr. 36/2005/CE astfel:

- specializarea "sănătate publica și management", face parte din domeniul de formare în profesie numit "MEDICINA COMUNITARA", iar "durata minima a cursului de formare" este de "4 ani". Așadar, pentru specializarea "sănătate publica și management" durata cursului de formare medicală este prevăzuta în mod expres de către Directiva nr. 36/2005/CE ca fiind de minim 4 ani.

Așadar, din cele prezentate mai sus, raportat la prezenta cauza, reiese că Ministerul Sănătății poate atesta, titlul de medic specialist în vederea recunoașterii acestora de către celelalte state daca este îndeplinita una din cele doua variante:

Referitor la activitatea desfășurată în alt stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparținând Spațiului Economic European sau de Confederația Elvețiană precizam faptul ca Ministerul Sănătății nu este abilitat să ateste experiența profesională desfășurată pe teritoriul altei tari, respectiv Anglia.

Arată că reclamanta, inițial, a depus o adresă prin email, înregistrată cu nr. x/18.12.2018, prin care solicita ce documente trebuie să conțină dosarul privind obținerea certificatului de conformitate de medic specialist în specialitatea sănătate publică și management. Petentei i s-a adus la cunoștință conținutul dosarului prin adresa nr. x/07.01.2019;

Petenta a revenit cu adresa nr. x/12.02.2019, depunând documente incomplete necesare obținerii certificatului de medic specialist în specialitatea sănătate publică și management. Prin adresa x/26.02.2019, petentei i s-au solicitat, documente justificative în completare, necesare eliberării certificatului medic specialist în specialitatea sănătate publică și management;

Prin cererea nr. x/03.04.2019, petenta a depus din nou un dosar incomplet prin DSP București, prin care solicită același lucru, anume, eliberarea certificatului de medic specialist în specialitatea sănătate publică și management. Ca urmare acestui demers, prin adresa x/13.05.2019, s-au solicitat acte suplimentare, în sensul în care să prezinte un document de experiență profesională, întrucât doamna dr. A., a efectuat specializarea prin secundariat cu durată de 3 ani, fiind specialist din dec. 1994. În România durata de pregătire pentru specialitatea sănătate publică și management a fost majorată la 4 ani. Astfel, prima serie de rezidenți cu durata de pregătire de 4 ani, a finalizat stagiul la 31 dec. 1998, dată la care doamna dr. A. era deja medic specialist.

Având în vedere că doamna dr. A., este medic specialist în sănătate publică și management din decembrie 1994, este necesară prezentarea documentelor care atestă experiența profesională dobândită în România ca medic specialist în specialitatea sănătate publică și management, de 3 ani consecutivi care preced eliberarea certificatului de conformitate de medic specialist în specialitatea sănătate publică și management.

În acest context, doamna dr. A., prin Cabinet de avocat C.,a înaintat o serie de documente privind activitatea desfășurată în Marea Britanie și alte documente privind titlul de doctor în sănătate publică. Ca urmare acestui demers, prin adresa nr. x/02.03.2020, s-au solicitat informații suplimentare Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, privind Atestatul nr. x/A.N./28.03.2017, eliberat doamnei dr. A., fiind înștiințată și doamna dr. A..

La data de 31.03.2020, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, a comunicat că Atestatul de recunoaștere nr. x/A.N./28.03.2017, a fost emis în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, Secțiunea a 12 a, Ciclu III-Studii universitare de doctorat, art. 169 (2) fiind înștiințată și doamna dr. A. prin Cabinetul de avocat C., cu adresa nr. x/22.04.2020.

Ținând cont de faptul că, doamna dr. A., a efectuat specializarea prin secundariat, cu durata de trei ani, eliberarea unui eventual certificat de conformitate poate fi luată în discuție numai la prezentarea unui document din care să rezulte că a exercitat activitatea de medic specialist în mod efectiv și legal, în sănătate publică și management, pe teritoriul României, minim 3 ani consecutiv din ultimi 5 ani care preced eliberarea documentului respectiv, sau la prezentarea copiei integrale a cărții de muncă cu înscrisurile angajatorului din care să rezulte că a efectuat pregătirea în secundariat în această specialitate.

Documentul la care face referire reclamanta, respectiv cel eliberat de University of London-London School of Hygiene and Tropical Medicine din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, nu este titlu de calificare (așa cum în mod greșit a reținut instanța) conform art. 377 din Legea 95/2006 ci un document emis în baza prevederilor art. 158 alin. (6) lit. a) din Legea educației naționale nr. 1/2011 care arată că "doctoratul este o condiție pentru cariera profesională în învățământul superior și cercetare", acesta neputând substituii o formare specializată de tipul rezidențiatului iar diploma de doctor în medicină nu este similară unui titlu de calificare de medic specialist.

Totodată, conform prevederilor art. 174 din Lega educației naționale nr. 1/2011 punctul 8 " Rezidențiatul reprezintă forma specifică de învățământ postuniversitar pentru absolvenții licențiați ai programelor de studii medicină, medicină dentară și farmacie care asigură pregătirea necesară obținerii uneia dintre specialitățile cuprinse în Nomenclatorul specialităților medicale, medico dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală. Organizarea și finanțarea rezidențiatului se reglementează prin acte normative specifice".

Date fiind toate aceste prevederi legale, documentul Doctor of Philosophy eliberat la data de 27.03.2014 de către University of London - London School of Hygiene and Tropical Medicine din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, nu constituie titlu de medic specialist în specialitatea sănătate publică și management, titlul pe care intimata reclamantă îl deține în România deja din anul 1994, iar perioada petrecută în Marea Britanie pentru obținerea documentului mai sus menționat nu poate substituii experiența profesională de trei ani consecutivi din ultimii cinci ani, cerință necesară pentru a i se elibera un certificat de conformitate pentru titlul de medic specialist.

În ceea ce privește respingerea excepției autorității de lucru judecat invocată de Ministerul Sănătății se arată că aceasta a fost soluționată cu încălcarea identității de cauză existentă între cele două cereri de chemare în judecată, respectiv a cererii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 și prezenta cauză.

Astfel, instanța de fond ce a soluționat cererea ce face obiectul prezentului dosar a trecut peste aspectele deja soluționate definitiv prin sentința nr. 3315/10.12.2015 prin care instanța de judecată a respins cererea de chemare în judecată iar pentru a pronunța această sentință, instanța a avut în vedere inclusiv doctoratul obținut în sănătate publică ia LSHTM din Londra. Aceeași instanță a reținut faptul că noțiunea de perioada minimă de formare specializată nu poate fi asimilată noțiunii de curriculum de pregătire și examen.

Instanța de fond, trecând peste aspecte deja judecate și care au cel puțin valoare de putere de lucru judecat, "principial" a stabilit că "a nu acorda niciun efect pe planul recunoașterii calificării profesionale a reclamantei în domeniul " sănătate publică și management" a studiilor doctorale urmate de reclamantă la LSHTM Londra echivalează cu lipsirea de orice conținut a acestor studii."

Referitor la cheltuielile de judecată acordate prin sentința atacată se arată că instanța de fond a redus cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat la 30.000 RON reținând faptul că cererea de chemare în judecată a fost soluționată de-a lungul a trei termene de judecată, dintre care unul a fost acordat la solicitarea apărătorului reclamantei.

Având în vedere complexitatea redusă a cauzei precum și munca efectivă depusă de apărătorul ales, apreciază că instanța de judecată a acordat o sumă vădit disproporționată.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului și/sau reputația celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate. De asemenea, tot subscris caracterului rezonabil, ele trebuie să fie și previzibile, adică să fie la timp recunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta să aibă dreptul a le contesta și combate.

Față de eventualele cheltuielile de judecată care ar urma să fie solicitate de intimatul reclamant în prezentul recurs, în cazul în care instanța de recurs va respinge recursul formulat de Ministerul Sănătății sau îl va admite doar în parte, solicităm diminuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, astfel încât acesta să aibă un caracter rezonabil.

1.4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Ministerul Sănătății ca fiind nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată avansate în recurs.

Recurentul-pârât Ministerul Sănătății, prin întâmpinarea formulată, a invocat, pe cale de excepție, nulitatea recursului promovat de reclamantă, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea ca nefondat a demersului judiciar promovat de către recurenta-reclamantă.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că deși recurenta-reclamantă a invocat incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în realitate, pct. 6 a fost invocat formal, nefiind adusă nicio critică din perspectiva acestui motiv de casare.

În ceea ce privește excepția nulității recursului declarat de reclamanta A., invocată de recurentul-pârât, Înalta Curte o va respinge constatând că au fost formulate argumente de ordin critic care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocându-se în concret pronunțarea hotărârii recurate cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la posibilitatea instanței de a reduce motivat, chiar și din oficiu, partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, sentința atacată urmând a fi analizată în raport cu acest motiv.

Referitor la excepția tardivității recursului formulat de pârâtul Ministerul Sănătății, invocată din oficiu, Înalta Curte o va respinge raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv borderoul corespondenței din data de 15.12.2021 prin care se face dovada înaintării căii de atac declarate prin serviciul poștei militare.

2.2. Argumente de fapt și de drept relevante

În ceea ce privește recursul declarat de recurentele-pârâte Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu cererea de chemare în judecată a pârâților-recurenți prin care a solicitat recunoașterea titlului de calificare de medic specialist în Sănătate Publică și management (doctor în sănătate publică) rezultat în urma susținerii și absolvirii studiilor doctorale la LSHTM Londra, recunoașterea perioadei de 4 ani drept calificare profesională prin absolvirea studiilor doctorale la LSHTM Londra și obținerea titlului de calificare de medic specialist în sănătate publică și management, cu cheltuieli de judecată.

În esență, în motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta este titulara Diplomei de doctor medic din anul 1990, medic specialist în sănătate publică și management sanitar din 1995 și absolventă a doctoratului în sănătate publică la LSHTM, Londra: 02.10.1995 - 17.03.1997, activitate didactica, medic specialist în sănătate publica și management.

În perioada martie 1999 - martie 2001, a finalizat studiile doctorale teoretice la LSHTM Londra și începând din februarie 2000, a fost angajată în specialitate de sănătate publică și management în Isle of Man.

În perioada martie 2001 - iunie 2011, a fost angajată ca specialist în sănătate publică în 2 departamente din Guvernul Isle of Man, British Isle: Sănătate și asigurări sociale — Departament of Health and Social Security, respectiv Afaceri interne -Departament of Home Affairs.

Reclamanta este în posesia certificatului de medic specialist în specialitatea Sănătate publică și management nr. x/23.10.2018, eliberat de Ministerul Sănătății având la bază Ordinul Ministerului Sănătății nr. 2214/27.12.1994, pe baza examenului susținut în sesiunea decembrie 1994.

Arată că certificatul de medic specialist îi atestă activitatea profesională doar pe teritoriul României, motiv pentru care se află în imposibilitatea de a pune la dispoziția autorităților din Marea Britanie certificatul de conformitate de medic specialist și care conferă dreptul de a-și exercita profesia de medic specialist în sănătate publică în spațiul comunitar.

În conformitate cu Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale art. 50 (1), "atunci când hotărăsc asupra unei cereri de obținere a autorizației de exercitare a profesiei reglementate în cauză în aplicarea prezentului, titlu, autoritățile competente ale statului membru gazdă pot solicita documentele și certificatele enumerate în anexa VII."

Anexa VII - 2. Certificate – "Pentru a facilita punerea în aplicare a titlului UI capitolul III din prezenta directivă, statele membre pot prevedea ca beneficiarii care îndeplinesc condițiile de formare necesare să prezinte, împreună cu titlurile lor de calificare, un certificat eliberat de autoritățile competente ale statului membru de origine care atestă că titlurile simt cele prevăzute de prezenta directivă."

Pentru eliberarea de către Ministerul Sănătății a prezentului certificat de conformitate de medic specialist se impun a fi îndeplinite condițiile din Art. 25 din Directiva 2005/36/CE, cu denumirea marginala "Formarea medicilor specialiști" care impune:

Reclamanta a realizat formarea specializată prevăzută de art. 25 alin. (2) Directiva 2005/36/CE pe parcursul celor 4 ani de studii doctorale la LSHTM, Londra și obținerea titlului de calificare de medic specialist în Sănătate publică și management (doctor în sănătate publică).

Având în vedere că reclamantei i s-a recunoscut doctoratul și perioada doctorală de 4 ani la LSHTM, Londra și obținerea titlului de calificare de medic specialist în Sănătate publică și management (doctor în sănătate publică) doar de către CNRED/Ministerul Educației Naționale cu Atestat nr. x/A.N./28.03.2017, solicită ca în baza art. 4 și art. 45 din Hotărârea nr. 1282/2007 actualizată recunoașterea de către Ministerul Sănătății în colaborare cu Colegiul Medicilor din România a titlului oficial de calificare de medic specialist în Sănătate publică și management (doctor în sănătate publică) obținut la LSHTM, Londra, ținând cont de următoarele aspecte relevante ale legislației europene și naționale:

Se arată că în baza dispozițiilor art. 25 din Directivă, se impun a fi îndeplinite două condiții, și anume: existența unei formări de bază în medicină, conform alin. (1), condiție îndeplinită de prin diploma de doctor medic din anul 1990 și urmarea unei formări specializate, conform alin. (2), care trebuie să fie desfășurată într-o universitate, spital universitate, instituție desemnată în acest scop, pe o perioadă ce nu poate fi mai mică decât cea prevăzută în anexa 5.1.3. Ținând cont de specialitatea de medic a reclamantei în Sănătate publică și management și prin trimitere la Anexa 5.1.3, "Public health medicine", solicită să se constate că trebuie îndeplinita condiția minimă de formare de 4 ani.

Prin urmare, luând în considerare motivele de fapt și de drept invocate, este evident că îndeplinește condițiile recunoașterii calificării profesionale în baza căreia se impune eliberarea titlului de calificare profesională de medic specialist în sănătate publică și management. Ministerul Sănătății având astfel obligația corelativă de a recunoaște acest titlu oficial de calificare de medic specialist, în baza art. 4 și respectiv 45 din Hotărârea de Guvern nr. 1.282/2017.

Înalta Curte constată că, potrivit certificatului eliberat de Ministerul Sănătății sub nr. x/23.10.2018, având la bază OMS nr. 2214/27.12.1994 (emis ca urmare a promovării examenului de medic specialist de către recurenta-reclamantă în sesiunea decembrie 1994 pentru specializarea sănătate publică și management) s-a recunoscut reclamantei-recurente calitatea de medic specialist în specializarea mai sus menționată, specializare a cărei durată era la acel moment de trei ani, în anul 1998 mărindu-se această durată la 4 ani.

Așadar, la data la care petenta s-a adresat recurenților-pârâți, durata specializării sale în sănătate publică și management era de trei ani conform dispozițiilor legale în vigoare la acel moment.

Instanța de control judiciar reține incidența în cauză a dispozițiilor anexei V pct. 5.1.3 din Directiva nr. 36/2005/CE potrivit cărora specializarea "sănătate publică și management sanitar" face parte din domeniul de formare în profesie numit "medicina comunitară" iar durata minimă a cursului de formare este de 4 ani.

Totodată, dispozițiile art. 23 alin. (1) din aceeași directivă stipulează faptul că titlurile de calificare de medic specialist care nu îndeplinesc cerințele de formare profesională, prevăzut de art. 25 se recunosc dacă sunt însoțite de un certificat care atestă faptul că titularii s-au consacrat în mod efectiv și legal activităților în cauză pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani dinainte de data de eliberare a certificatului.

Așadar, în raport de dispozițiile anexei V pct. 5.1.3 al Directivei, statul membru de origine (România) nu poate elibera recurentei-reclamante un certificat care să ateste o perioadă minim de formare medicală specializată în Sănătate Publică și Management de 4 ani cum în mod eronat a reținut judecătorul fondului.

Pe de altă parte, în analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de Directiva 2005/36 pentru recunoașterea perioadei de 4 ani drept calificare profesională prin absolvirea studiilor doctorale la University of London (cu consecința recunoașterii titlului de calificare de medic specialist în Sănătate Publică și Management), instanța de fond nu a avut în vedere prevederile exprese ale art. 25 alin. (3) din Directivă care stipulează neechivoc faptul că "formarea se realizează pe bază de program integral, pe posturi specializate, recunoscute de autoritățile competente. Formarea implică participarea la toate activitățile medicale ale departamentului în care se realizează formarea, inclusiv la serviciul de gardă, astfel încât specialistul în formare să consacre acestei instruiri practice și teoretice toată activitatea sa profesională, pe durata săptămânii de lucru și în decursul întregului an, după metodele stabilite de autoritățile competente".

Așadar, reținând că absolvirea unor studii doctorale în Londra nu poate echivala cu consacrarea efectivă, pe teritoriul României, activităților specifice calificării profesionale menționate în dispozițiile directivei anterior citate, pe o perioadă de cel puțin trei ani consecutivi, în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 23 alin. (1) din directivă, Înalta Curte apreciază întemeiate criticile recurentelor-pârâte subsumate cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul că în mod eronat a reținut prima instanță faptul că diploma de doctor în medicină nu este similară unui titlu de calificare de medic specialist.

Criticile recurentului-pârât referitoare la greșita respingere de către judecătorul fondului a excepției autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 3315/10.12.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă prin neapelare sunt în fapt argumente în susținerea efectului pozitiv al lucrului judecat și nu vizează raționamentul judecătorului fondului care a concluzionat că obiectul prezentei cauze este distinct de cel tranșat în litigiul anterior, astfel încât Înalta Curte va menține soluția primei instanțe în această privință.

2.3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În raport de cele anterior menționate, constatând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătății, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă, constatând că acesta vizează în mod exclusiv aplicarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în privința cuantumului cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantă, ținând cont de soluția de admitere a recursului pârâtului Ministerul Sănătății cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondată calea de atac promovată de către recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului formulat de pârâtul Ministerul Sănătății, invocată din oficiu.

Respinge excepția nulității recursului formulat de reclamanta A., invocată de recurentul-pârât.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 640 din 21 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 640 din 21 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.