ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1946/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor din Romania, a solicitat:

a) anularea în tot a actului administrativ nr. 67517/12.09.2019 emis de Ministerul Sănătății, Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică, prin care i s-a comunicat refuzul nejustificat de emitere a Ordinului de recunoaștere a gradului de calificare profesională în specialitatea medicină internă;

b) anularea în tot a actului administrativ nr. x/12.12.2019 emis de CRUSP prin care i s-a respins contestația formulată împotriva actului administrativ nr. 67317/12.09.2019;

c) obligarea Ministerului Sănătății la soluționarea cererii înregistrate sub nr. x/2017 de recunoaștere a titlului de calificare profesională în specialitatea medicină internă;

d) obligarea Ministerului Sănătății la emiterea ordinului de aprobare a recunoașterii titlului de calificare dobândit în Republica Moldova, ca urmare a promovării probei de aptitudini profesionale, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (4) coroborat cu art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 764/2017.

Prin sentința civilă nr. 378 din data de 22 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor din România, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 378 din data de 22 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă interpretarea greșită a dispozițiilor H.G. nr. 764/2017.

Potrivit art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 764/2017 "În cazul în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaștere prevăzute la art. 5 alin. (3), comisia mixtă instituie procedura unei probe de aptitudini care are ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic și a abilităților practice ale solicitantului".

Analiza întrunirii cumulative a condițiilor de la art. 1 alin. (1) și art. 5 alin. (3) se face doar pe palierul ipotezei reglementate de dispozițiile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 764/2017 potrivit cărora "în cazul în care formarea ca specialist întrunește condițiile de la art. 1 alin. (1) lit. a) și art. 5 alin. (3), comisia mixtă înaintează către Colegiul Medicilor din România procesul-verbal cu concluziile comisiei și o copie a dosarului titularului; pe baza raportului emis de către comisia mixtă, Colegiul Medicilor din România transmite Ministerului Sănătății avizul favorabil de recunoaștere". Or, chiar și în acest caz, art. 6 alin. (1) face trimitere doar la condițiile de la art. 1 alin. (1) lit. a), nicidecum la lit. b). Art. 1 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 764/2017 prevede că "a) titularul se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României".

Or, situația recurentei-reclamante se regăsește în ipoteza de la art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 764/2017, text care, spre deosebire de art. 6 alin. (1), se referă doar la criteriile de recunoaștere din art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 764/2017. Aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) - cu atât mai mult a literei b) din acest alineat, nicidecum a literei a) - și în cazul de față echivalează cu o adăugare la lege din partea instanței judecătorești, aceasta depășind atribuțiile puterii judecătorești.

Chiar dacă ar trebui aplicate și dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 764/2017, recurenta-reclamantă menționează că a efectuat pregătirea postuniversitară în specialitate în anii 1981-1983 în secundariat clinic în specialitatea terapie-pulmonologie, ceea ce echivalează, în prezent, cu specialitatea medicină internă cu aprofundare în pneumologie, ce corespunde pregătirii în specialitate în acea perioada atât în Uniunea Sovietică, cât și în România.

Ordinul privind înființarea rezidențiatului ca formă de pregătire în specialitate a medicilor în România, apare abia în 24 septembrie 1993 (Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1214 din 24.09.1993, publicat în Monitorul Oficial nr. 214 din 15 august 1994). În art. 25 alin. (1) din respectivul ordin se precizează că nu sunt afectate drepturile câștigate de medici sub regimul actelor normative anterioare. Din dosarul prezentat se poate observa că la momentul intrării în vigoare a Ordinului, recurenta-reclamantă avea un stagiu de muncă în specialitate de 11 ani, calificarea de medic specialist medicină internă de categoria 1, acordată de Ministerul Sănătății din Republica Moldova și îndeplinea funcția de șef secție medicină internă în spitalul clinic universitar din Chișinău. Mai mult, după cum se poate observa, este neglijat parcursul profesional de peste 35 ani, începând cu anul 1983, concluziile instanței și a Colegiului Medicilor echivalând cu idea că aceasta ar fi un medic începător în specialitate.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și în rejudecare admiterea acțiunii.

Prin întâmpinările formulate, intimații-pârâți Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor din România au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 25 august 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 16 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea adresei nr. x/12.09.2019 emise de Ministerul Sănătății, Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică, prin care i s-a comunicat refuzul nejustificat de emitere a Ordinului de recunoaștere a gradului de calificare profesională în specialitatea medicină internă; anularea adresei nr. x, 35526/12.12.2019 emise de CRUSP prin care i s-a respins contestația formulată împotriva actului administrativ nr. 67317/12.09.2019; obligarea Ministerului Sănătății la soluționarea cererii înregistrate sub nr. x/2017 de recunoaștere a titlului de calificare profesională în specialitatea medicină internă; obligarea Ministerului Sănătății la emiterea ordinului de aprobare a recunoașterii titlului de calificare dobândit în Republica Moldova, ca urmare a promovării probei de aptitudini profesionale, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (4) coroborat cu art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 764/2017.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că, pentru emiterea avizului propriu, cât și avizului final, este necesar îndeplinirea cumulativă cerințelor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 764/2017 de către candidat, iar neîndeplinirea oricăreia dintre acestea conduce la respingerea cererii de recunoaștere a titlurilor/calificărilor obținute pe teritoriul statelor terțe, printre care și Republica Moldova.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, se observă că printr-o critică, recurenta-reclamantă susține că aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. b) și nicidecum a literei a) echivalează cu o adăugare la lege din partea instanței judecătorești și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești - motiv de recurs subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Înalta Curte va avea în vedere faptul că, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, în dreptul procesual civil, se poate întemeia pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive.

Instanța depășește atribuțiile puterii judecătorești când săvârșește un act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face; consfințește cu valoare legală texte abrogate; critică pe legiuitor; aplică o lege adoptată înaintea intrării ei în vigoare; se pronunță pe cale de dispoziții generale; iese din cadrul atribuțiilor sale, prin imixtiunea în domenii excluse intervenției puterii judecătorești (de exemplu, imixtiunea în atribuțiile Curții Constituționale, imixtiunea în domeniul cultelor etc.); încalcă principii fundamentale dintre cele consacrate de Constituție sau de o lege organică (de exemplu, accesul liber la justiție, dreptul la apărare, publicitatea dezbaterilor, exercitarea căilor de atac etc.); refuză să judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclară sau incompletă (denegare de dreptate); încalcă dreptul la un proces echitabil (exigență a art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, consacrată și prin art. 21 alin. (3) din Constituția României, prin art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și prin art. 6 C. proc. civ.).

Prin exces de putere se încalcă ordinea constituțională și interesul public, instanța judecătorească exercitând funcțiile puterii judecătorești peste limitele statornicite prin Constituție.

Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești vizează nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor. Teoria separației puterilor este o justificare a unui scop politic foarte concret: slăbirea puterii guvernanților în ansamblu, limitându-i pe unii prin alții. Separația puterilor comportă două aspecte bine conturate: separația parlamentului față de guvern; separația jurisdicțiilor în raport cu guvernanții, fapt ce permite controlul acestora prin judecători independenți.

Or, în cazul încălcării/aplicării greșite a normelor de drept material, așa cum susține recurenta-reclamantă, nu se aduc atingeri principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor sau interesului general, ci sunt vizate vicii ale hotărârii atacate în privința normelor de drept material.

În acest context, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, ca nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este greșită.

În motivarea cererii deduse judecății, recurenta-reclamantă a arătat că, prin cererea nr. x/2017, a solicitat intimatului-pârât Ministerul Sănătății recunoașterea titlului de calificare în specialitatea medicină internă dobândit în Republica Moldova în conformitate cu dispozițiile art. 470 indice 1 din Legea nr. 95/2006 și art. 3 din H.G. nr. 764/2017, sens în care în perioada 09-10.05.2019 a susținut proba de aptitudini care a avut ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic și ale abilităților practice în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 764/2017, iar la această probă a obținut un punctaj de 93 puncte la proba teoretică și nota 9,3 la abilitățile practice.

Având în vedere că în raport de dispozițiile art. 1 alin. (2) și (4) din H.G. nr. 764/2017 potrivit cărora:

"(2) Analizarea solicitărilor de recunoaștere a titlurilor prevăzute la alin. (1) se face de către o comisie mixtă constituită prin ordin al ministrului sănătății. (...) (4)Recunoașterea profesională a titlurilor prevăzute la alin. (1) se face de către Ministerul Sănătății, prin ordin al ministrului, după avizarea de către Colegiul Medicilor din România a raportului comisiei mixte prevăzute la alin. (2), și se finalizează cu autorizarea titularului prin eliberarea certificatului de membru de către Colegiul Medicilor din România, în vederea exercitării profesiei de medic pe teritoriul României cu titlul de medic specialist în specialitatea echivalată, cu respectarea normelor în vigoare.", prin adresa nr. x/13.06.2019, Colegiul Medicilor din România a înștiințat Ministerul Sănătății că pregătirea efectuată în Republica Moldova de către recurenta-reclamantă A. este neconformă din punct de vedere al duratei de formare și traseului de specialitate întrucât aceasta a efectuat secundariat clinic în domeniul pulmonologiei (2578 ore din totalul 3104) și a fost confirmată specialist în terapie-pulmonologie. De asemenea, "rezidențiatul în medicină internă început în România dar abandonat este irelevant în acest caz."

Prin adresa nr. x, 55526/12.12.2019, Ministerul Sănătății - Centrul de resurse umane în sănătate publică a transmis recurentei-reclamante faptul că "Comisia de soluționare a contestațiilor constituită în baza H.G. nr. 764/2017 întrunită la data de 05.12.2019 a luat în discuție contestația și a "validat decizia Colegiului Medicilor din România" apreciind că proba de aptitudini nu poate fi folosită pentru compensarea duratei de formare nerealizate și a recomandat ca titlul de medic specialist medicină internă acordat de către statul terț să nu fie recunoscut pe teritoriul României".

Prima instanță a reținut că, ceea ce vor analiza însă atât comisia mixtă, la emiterea avizului propriu, cât și Colegiul Medicilor, în scopul emiterii avizului final, este îndeplinirea de către candidat a cerințelor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 764/2017, respectiv îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

"a) titularul se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 376 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României;

b) formarea de medic specialist pentru care se solicită recunoașterea s-a efectuat în condiții de studiu și practică medicală care asigură competența profesională a acestuia cel puțin similară cu competența profesională a medicilor pe plan național;

c) titlurile oficiale de calificare ca medic specialist sunt eliberate de autoritatea desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea.(...)"

Fiind vorba despre condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea oricăreia dintre acestea conduce la respingerea cererii de recunoaștere a titlurilor/calificărilor obținute pe teritoriul statelor terțe, printre care și Republica Moldova.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 1 din Normele privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terț, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 764 din 11 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 832 din 20 octombrie 2017, nr. 832 din 20 octombrie 2017, "(1) Titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de statele terțe, altele decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii, echivalente specialităților medicale clinice și paraclinice prevăzute de Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008, cu modificările și completările ulterioare, sunt recunoscute drept certificate de medic specialist eliberate de Ministerul Sănătății pentru specialitatea respectivă, în vederea facilitării dreptului de exercitare a practicii medicale pe perioadă nedeterminată sau a practicii medicale temporare/ocazionale pe teritoriul României a titularilor acestora, cu condiția îndeplinirii în mod cumulativ a următoarelor condiții:

a) titularul se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 376 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României;

b) formarea de medic specialist pentru care se solicită recunoașterea s-a efectuat în condiții de studiu și practică medicală care asigură competența profesională a acestuia cel puțin similară cu competența profesională a medicilor pe plan național;

c) titlurile oficiale de calificare ca medic specialist sunt eliberate de autoritatea desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea.

(2) Analizarea solicitărilor de recunoaștere a titlurilor prevăzute la alin. (1) se face de către o comisie mixtă constituită prin ordin al ministrului sănătății."

Într-adevăr, dispozițiile art. 5 alin. (3) din același act normativ menționează în mod expres că:

"Comisia mixtă analizează pregătirea în specialitate efectuată, precum și alte documente atestând formarea specializată, respectiv experiența profesională a titularului și stabilește dacă formarea de specialist a solicitantului întrunește cumulativ următoarele cerințe:

a) s-a efectuat în una dintre specialitățile medicale prevăzute de Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008, cu modificările și completările ulterioare;

b) condițiile de organizare, desfășurare și supraveghere a formării, durata și curriculumul de pregătire teoretică și practică în specialitate sunt similare/echivalente condițiilor de formare prevăzute în România de normele în vigoare pentru specialitatea în cauză;

c) competențele profesionale de medic specialist conferite sunt similare celor atestate prin certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sănătății în specialitatea respectivă;

d) formarea este atestată prin titlu de calificare de medic specialist eliberat de autoritatea competentă desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul formator."

Însă, dispozițiile art. 7 menționează în mod expres că:

"(1) În cazul în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaștere prevăzute la art. 5 alin. (3), comisia mixtă instituie procedura unei probe de aptitudini" care are ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic și a abilităților practice ale solicitantului. (2) Proba de aptitudini constă în susținerea și promovarea a două componente, teoretică și clinică sau practică, în funcție de specialitate, subiectele făcând parte din tematica examenului de medic specialist aflată în vigoare. Punctajul de promovare a fiecărei probe este de minimum 7,00, pe baza baremului întocmit de comisia de examinare. Proba de aptitudini profesionale se consideră promovată dacă la finalizarea examinării solicitantul obține minimum media 7,00. Rezultatul probei de aptitudini profesionale se comunică de către comisia de examinare în scris solicitantului și Ministerului Sănătății împreună cu procesul-verbal încheiat în acest scop."

Față de aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă s-a aflat în situația prevăzută de art. 7 alin. (1) din Normele privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terț, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 764 din 11 octombrie 2017, iar în cadrul probei de aptitudini a obținut un punctaj de 93 puncte la proba teoretică și nota 9,3 la abilitățile practice.

În acest context, Înalta Curte constată că, atât timp cât dispozițiile art. 7 alin. (1) din Normele privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist menționează în mod expres că în cazul în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaștere prevăzute la art. 5 alin. (3), comisia mixtă instituie procedura unei probe de aptitudini care are ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic și a abilităților practice ale solicitantului, dispozițiile art. 7 alin. (4) conform cărora "neîndeplinirea cumulativă a criteriilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) și art. 5 alin. (3), constatată de comisia mixtă, precum și nepromovarea probei de aptitudini profesionale constituie motiv justificat de respingere a cererii de recunoaștere", au fost interpretate în mod greșit, reținându-se fără temei că în speța dedusă judecății criteriile prevăzute la art. 5 alin. (3) și promovarea probei de aptitudini profesionale trebuie îndeplinite în mod cumulativ.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că din conținutul normei rezultă faptul că, evaluarea parcursului teoretic și a abilităților practice, prin susținerea probei de aptitudini echivalează cu îndeplinirea criteriului de practică medicală și împreună cu celelalte documente anexate de candidat la dosarul de recunoaștere a titlului/calificării profesionale conduce la admiterea cererii acestuia de recunoaștere a titlului dobândit în Republica Moldova.

Concluzionând, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată, va adminte în parte acțiunea formulată de reclamanta A., va anula adresa nr. x/12.09.2019 emis de Ministerul Sănătății, Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică, adresa nr. x și adresa nr. x/12.12.2019, emise de Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică prin care s-a respins contestația formulată împotriva actului administrativ nr. 67317/12.09.2019.

Ținând cont de dispozițiile art. 6 din același act normativ care menționează în mod expres că, "În cazul în care formarea de specialist analizată întrunește toate cerințele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) și art. 5 alin. (3), comisia mixtă înaintează către Colegiul Medicilor din România procesul-verbal cu concluziile comisiei și o copie a dosarului titularului, iar pe baza raportului emis de către comisia mixtă, Colegiul Medicilor din România transmite Ministerului Sănătății avizul favorabil de recunoaștere", va obliga pârâtul Colegiul Medicilor din România să procedeze la avizarea favorabilă a cererii reclamantei și să înainteze dosarul intimatului-pârât Ministerul Sănătății în vederea emiterii ordinului de aprobare a recunoașterii titlului de calificare dobândit în Republica Moldova.

De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere și procedura instituită de dispozițiile art. 1 alin. (4) din același act normativ potrivit cărora, recunoașterea profesională a titlurilor prevăzute la alin. (1) se face de către Ministerul Sănătății, prin ordin al ministrului, după avizarea de către Colegiul Medicilor din România a raportului comisiei mixte prevăzute la alin. (2), și se finalizează cu autorizarea titularului prin eliberarea certificatului de membru de către Colegiul Medicilor din România, în vederea exercitării profesiei de medic pe teritoriul României cu titlul de medic specialist în specialitatea echivalată, cu respectarea normelor în vigoare.

Așa fiind, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe a fost dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată, va adminte în parte acțiunea formulată de reclamanta A., va anula adresa nr. x/12.09.2019 emis de Ministerul Sănătății, Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică, adresa nr. x și adresa nr. x/12.12.2019, emise de Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică prin care s-a respins contestația formulată împotriva actului administrativ nr. 67317/12.09.2019, va obliga pârâtul Colegiul Medicilor din România să procedeze la avizarea favorabilă a cererii reclamantei și să înainteze dosarul pârâtului Ministerul Sănătății în vederea emiterii ordinului de aprobare a recunoașterii titlului de calificare dobândit în Republica Moldova.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 378 din 22 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Adminte în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor din România.

Anulează adresa nr. x/12.09.2019 emis de Ministerul Sănătății, Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică, adresa nr. x și adresa nr. x/12.12.2019, emise de Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică prin care s-a respins contestația formulată împotriva actului administrativ nr. 67317/12.09.2019.

Obligă pârâtul Colegiul Medicilor din România să procedeze la avizarea favorabilă a cererii reclamantei și să înainteze dosarul pârâtului Ministerul Sănătății în vederea emiterii ordinului de aprobare a recunoașterii titlului de calificare dobândit în Republica Moldova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2022.