ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5215/2022

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal (ca efect al declinării de la Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 1328/27.05.2020), reclamanta A. a chemat în judecată Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică al Ministerului Sănătății și a solicitat obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ vizând soluționarea cererii privind recunoașterea titlului de medic specialist obstetrică-ginecologie dobândit în Republica Moldova, transmisă spre analiza Comisiei de recunoaștere a specialităților la data de 10.05.2018; obligarea pârâtului la plata sumei de 500000 (cinci sute mii) RON cu titlu de despăgubiri morale; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor judiciare suportate cu prezentul proces provocat de pârât.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 25.05.2020 reclamanta a solicitat atragerea în calitate de pârât a Ministerului Sănătății și declinarea competenței la Curtea de Apel București.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 26.05.2020 reclamanta a solicitat modificarea obiectului acțiunii inițiale și a solicitat:

- anularea procesului-verbal al Comisiei mixte de recunoaștere a titlurilor de medic specialist în specialitatea obstetrică-ginecologică din cadrul Ministerului Sănătății nr. 242/28.10.2019 referitor la solicitarea doamnei doctor A., dosar nr. x/23.08.2019 și 1856/24.10.2018;

- anularea ordinului Ministerului Sănătății din 05.12.2019 privind aprobarea de către conducerea Ministerului Sănătății a referatului de respingere a cererii de recunoaștere a titlului de medic specialist, specialitatea Obstetrică - Ginecologie pentru doamna doctor A. pe baza avizului negativ al Colegiului medicilor din România cu nr. x/29.11.2019;

- obligarea Ministerului Sănătății la prezentarea instanței de judecată a originalelor procesului-verbal nr. x/28.10.2019 a Comisiei mixte de recunoaștere a titlurilor de medic specialist în specialitatea obstetrică-ginecologie a Ministerului Sănătății, originalul avizului Colegiului medicilor din România nr. x/29.11.2019, originalul ordinului din 05.12.2019 privind aprobarea referatului de respingere a cererii A. și originalul dosarului nr. x/15.01.2018, depus la Ministerul Sănătății de către doctor A. pentru recunoașterea titlului de medic specialist, specialitatea Obstetrică-ginecologie, dobândit în Republica Moldova cu toate înscrisurile/actele anexate;

- dispunerea strămutării acțiunii înaintate de reclamanta A. în contencios administrativ de la Tribunalul București, după competență, la Curtea de Apel București, cu refacerea actelor de procedură săvârșite până în prezent, cu suspendarea judecării pricinii până la soluționarea prezentei cereri.

La termenul de judecată din data de 19.10.2020 instanța a respins excepția tardivității cererii modificatoare și excepția insuficientei timbrări. Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică a rămas fără obiect, având în vedere modificarea cererii introductive și chemarea în judecată a pârâtului Ministerului Sănătății.

Prin sentința civilă nr. 1116 din 2 noiembrie 2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de obiect, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII – CENTRUL DE RESURSE UMANE ÎN SĂNĂTATE PUBLICĂ, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurenta – reclamantă a susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut că speța dedusă judecății este guvernată de H.G. nr. 764/2017 care, în opinia instanței, reglementează foarte clar condițiile în care pot fi recunoscute în România titlurile oficiale de calificare ca medic specialist, eliberate de statele terțe (care nu fac parte din Uniunea Europeană, cum este Republica Moldova), precum și autoritățile cu competență în domeniu.

Recurenta consideră că, în mod greșit, instanța nu a avut în vedere prevederile art. 20 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora: "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."

În speța dedusă judecății, fiind vorba de dreptul fundamental la muncă, atât instanța de fond, cât și organele administrative, au obligația constituțională să se ghideze la soluționarea spețelor de acordurile internaționale la care România este parte.

Prin urmare, cu referire la caz, atât organele administrative la emiterea actelor contestate, cât și instanța judiciară la soluționarea litigiului aveau obligația de a se ghida de art. 5 din Acordul din 20 iunie 1998 între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, acordate de instituții de învățământ acreditate în România și în Republica Moldova, modificat ulterior prin Protocolul de amendare din 26 august 2010, potrivit căruia: "Diplomele de învățământ superior eliberate de instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, recunoscute conform legii, anterior adoptării reglementărilor naționale care implementează Procesul Bologna și diplomele de Licență eliberate de instituțiile acreditate de învățământul superior, anterior adoptării reglementărilor naționale care implementează Procesul Bologna în România, pentru durată de studii identice, domeniu și profil, se recunosc reciproc pe teritoriul statului celeilalte Părți."

În continuarea cererii de recurs, recurenta – reclamantă a reiterat susținerile formulate pe fondul cauzei, în fața primei instanțe.

Intimatul – pârât Ministerul Sănătății a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

Recurenta – reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește situația de fapt, instanța de recurs reține că prin cererea înregistrată la pârâtul Ministerul Sănătății sub nr. x/15.01.2018, reclamanta A. a solicitat recunoașterea specialității de medic obstetrician-ginecolog primită în Republica Moldova. Ulterior, prin cererea nr. x/8.10.2018, reclamanta a revenit și a solicitat pârâtului accelerarea procedurii de examinare a dosarului privind recunoașterea titlului de calificare de medic obstetrician-ginecolog dobândit în Republica Moldova.

Prin procesul-verbal nr. x/28.10.2019, Comisia mixtă de recunoaștere a titlurilor de medic specialist în specialitatea Obstetrică Ginecologie a analizat dosarul reclamantei A. și a concluzionat că nu îndeplinește în totalitate criteriile de recunoaștere prevăzute în H.G. nr. 764/2017 - art. 5 alin. (3).

Astfel, s-a menționat în procesul – verbal că a efectuat stagiul de pregătire în rezidențiat Obstetrică Ginecologie în Republica Moldova a fost de 11 luni, totalizând 84 ore didactice și că, deși a mai efectuat 5 cursuri postuniversitare totalizând 3 luni de curs, durata pregătirii este semnificativ mai mică decât cea prevăzută în Nomenclatorul de specialități medicale aprobat prin OMS 1109/2008 și Anexele 1-3 la OMS/MEC 678/4252/2017. De asemenea, s-a mai menționat că există diferențe notabile ale curiculelor de pregătire în rezidențiat, precum și că durata și tematica celor 5 cursuri de perfecționare absolvite nu sunt suficiente pentru a putea compensa diferențele consemnate mai sus.

Prin adresa nr. x/29.11.2019, Colegiul Medicilor din România a comunicat pârâtului Ministerul Sănătății că în ceea ce privește dosarul nr. x/2018, y/2019 al reclamantei A., avizul este negativ întrucât a efectuat doar 11 luni de stagiatură în secție de O.G., formarea specializată lipsind complet, fiind în neconformitate cu H.G. nr. 764/2017.

Prin adresa nr. x/06.12.2019, pârâtul Ministerul Sănătății a comunicat reclamantei că cererea de recunoaștere a titlului de medic specialist, specialitatea obstetrică-ginecologie a fost respinsă, având în vedere avizul negativ al Colegiului Medicilor din România emis în baza procesului-verbal al Comisiei mixte de recunoaștere a titlului de medic specialist în specialitatea Obstetrică Ginecologie.

Prin demersul judiciar inițiat în fața instanței de contencios administrativ, reclamanta A. urmărește obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ vizând soluționarea cererii privind recunoașterea titlului de medic specialist obstetrică-ginecologie dobândit în Republica Moldova și plata unor despăgubiri morale.

Instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, iar reclamanta a formulat recurs, criticând hotărârea din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că recurenta – reclamantă a invocat prin cererea de recurs nerespectarea de către instanța de judecată la soluționarea litigiului, dar și de către organele administrative la soluționarea cererii sale, a obligației de respectare a prevederilor art. 5 din Acordul din 20 iunie 1998 între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, acordate de instituții de învățământ acreditate în România și în Republica Moldova, modificat ulterior prin Protocolul de amendare din 26 august 2010, deși, făcând totodată trimitere la art. 20 alin. (2) din Constituția României.

Susținerea recurentei nu poate fi primită, având în vedere, pe de o parte, că, astfel cum rezultă din chiar titlul Acordului, prevederile acestuia vizează recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice, nu și a titlurilor de specialist, iar pe de altă parte, potrivit art. 10 din Acord "Recunoașterea profesională și încadrarea în activitatea profesională se fac conform legislației naționale în vigoare pe teritoriul statului fiecărei părți semnatare a prezentului acord".

Întrucât reclamanta a solicitat în cadrul prezentului dosar obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la recunoașterea titlului de medic specialist obstetrică-ginecologie dobândit în Republica Moldova, în cauză sunt incidente prevederile H.G. nr. 764/2017 privind aprobarea Normelor privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terț, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ceea ce se circumscrie situației în care instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Potrivit art. 1 din Normele privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terț, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 764 din 11 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 832 din 20 octombrie 2017, nr. 832 din 20 octombrie 2017, "(1) Titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de statele terțe, altele decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii, echivalente specialităților medicale clinice și paraclinice prevăzute de Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008, cu modificările și completările ulterioare, sunt recunoscute drept certificate de medic specialist eliberate de Ministerul Sănătății pentru specialitatea respectivă, în vederea facilitării dreptului de exercitare a practicii medicale pe perioadă nedeterminată sau a practicii medicale temporare/ocazionale pe teritoriul României a titularilor acestora, cu condiția îndeplinirii în mod cumulativ a următoarelor condiții:

a) titularul se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 376 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României;

b) formarea de medic specialist pentru care se solicită recunoașterea s-a efectuat în condiții de studiu și practică medicală care asigură competența profesională a acestuia cel puțin similară cu competența profesională a medicilor pe plan național;

c) titlurile oficiale de calificare ca medic specialist sunt eliberate de autoritatea desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea.

(2) Analizarea solicitărilor de recunoaștere a titlurilor prevăzute la alin. (1) se face de către o comisie mixtă constituită prin ordin al ministrului sănătății."

Art. 2 statuează că recunoașterea titlurilor de calificare prevăzute la art. 1 alin. (1) constă în analiza formării în specialitate și a competențelor profesionale însușite de titular în statul terț emitent comparativ cu cerințele de formare și competențele profesionale prevăzute în România de normele în vigoare pentru specialitatea respectivă.

Dispozițiile art. 5 alin. (3) din același act normativ menționează în mod expres că: "Comisia mixtă analizează pregătirea în specialitate efectuată, precum și alte documente atestând formarea specializată, respectiv experiența profesională a titularului și stabilește dacă formarea de specialist a solicitantului întrunește cumulativ următoarele cerințe:

a) s-a efectuat în una dintre specialitățile medicale prevăzute de Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008, cu modificările și completările ulterioare;

b) condițiile de organizare, desfășurare și supraveghere a formării, durata și curriculumul de pregătire teoretică și practică în specialitate sunt similare/echivalente condițiilor de formare prevăzute în România de normele în vigoare pentru specialitatea în cauză;

c) competențele profesionale de medic specialist conferite sunt similare celor atestate prin certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sănătății în specialitatea respectivă;

d) formarea este atestată prin titlu de calificare de medic specialist eliberat de autoritatea competentă desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul formator."

Astfel, ceea ce analizează atât comisia mixtă, la emiterea avizului propriu, cât și Colegiul Medicilor, în scopul emiterii avizului final, este îndeplinirea de către candidat a cerințelor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 764/2017, respectiv îndeplinirea cumulativă a condițiilor mai sus citate.

Fiind vorba despre condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea oricăreia dintre acestea conduce la respingerea cererii de recunoaștere a titlurilor/calificărilor obținute pe teritoriul statelor terțe, printre care și Republica Moldova.

Potrivit Nomenclatorului din 2008 de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală aprobat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008, Secțiunea 2, poz. 44, pentru specialitatea obstetrică-ginecologie durata de pregătire este de 5 ani.

Așadar, în România titlul de medic specialist în specialitatea obstetrică-ginecologie se obține dacă este urmată pregătirea specifică de învățământ postuniversitar pentru absolvenții licențiați ai facultăților de medicină (rezidențiatul) pe o durată de 5 ani.

Față de dispoziții legale anterior reținute, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă s-a aflat în situația în care nu a îndeplinit criteriile prevăzute în art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 764/2017, mai exact durata de pregătire este mult inferioară duratei de pregătire prevăzute de OMS nr. 1109/2008 și anexele 1-3 la OMS/MEC 678/4252/2017.

Contrar susținerilor recurentei-reclamantă referitoare la faptul că nu a fost dată nicio apreciere înscrisurilor/actelor anexate la dosar privind experiența bogată acumulată în domeniul dat pe o perioadă de 44 ani de zile în domeniul obstetrică -ginecologie, de către Comisia mixtă, instanța de recurs reține că aceasta din urmă a avut în vedere toată perioada în care reclamanta a efectuat stagii de studii și rezidențiat, inclusiv acele cursuri de perfecționare, a căror durată a fost echivalată, în acord cu art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 764/2017, însă durata de pregătire a reieșit a fi mult inferioară duratei de pregătire prevăzute de reglementarea națională pentru desfășurarea profesiei de medic specialist în specialitatea obstetrică - ginecologie (5 ani).

În acord cu opinia instanței de fond, faptul că recurenta-reclamantă are 44 ani experiență în domeniul obstetrică ginecologie nu prezintă relevanță atât timp cât H.G. nr. 764/2017 reglementează ca și condiție durata studiilor și nu vechimea în specialitate.

Cum reclamanta a obținut avize negative atât din partea Comisiei mixte cât și din partea Colegiului Medicilor din România, constatând faptul că formarea profesională cât și durata de pregătire a reclamantei în afara granițelor României nu sunt conforme și prin urmare nu poate fi recunoscută, nu au fost întrunite cerințele legale care să stabilească în sarcina Ministerului Sănătății obligația de emitere a actului administrativ cu caracter individual de recunoaștere a specialității dobândite în Republica Moldova, astfel încât în mod corect instanța de fond a apreciat justificat refuzul pârâtului Ministerul Sănătății, exprimat prin adresa nr. x/06.12.20219, de a recunoaște reclamantei titlul de medic specialist, specialitatea obstetrică - ginecologie, dobândit în Republica Moldova.

În ceea ce privește nerespectarea termenului de 90 de zile, impus de art. 5 din H.G. nr. 764/2017, în care trebuia realizată întreaga procedură, de la depunerea cererii și până la emiterea ordinului de recunoaștere a titlului sau de respingere a cererii de către Ministrul Sănătății, Înalta Curte constată că, deși dispozițiile legale la care face referire recurenta-reclamantă reglementează termenul și modul în care se derulează procedura de recunoaștere a titlului de medic specialist, nu este prevăzută expres de lege natura juridică a termenului de 90 de zile și nici sancțiunea care intervine în cazul nerespectării sale, aspecte în lipsa cărora nu se poate concluziona că nerespectarea termenului atrage nulitatea actelor emise cu depășirea lui.

Totodată, în acord cu judecătorul fondului, se reține că depășirea acestui termen nu poate avea, per se, efectul recunoașterii specialității de obstetrică - ginecologie în cazul reclamantei, întrucât recunoașterea acestui drept presupune verificarea îndeplinirii, în persoana reclamantului, a condițiilor impuse de lege.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin reprezentant B. împotriva sentinței civile nr. 1116 din 2 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 noiembrie 2022.