ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3830/2022

Ședința publică din data de 30 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor din România, obligarea acestora la recunoașterea titlului de medic specialist, specialitatea "chirurgie generală" dobândit în Republica Moldova și de a emite un ordin în acest sens, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 764/2017 pentru aprobarea Normelor privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terț, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 652 din 26 aprilie 2021, respins excepțiile invocate de pârâți și, totodată, acțiunea formulată de reclamant, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

O primă critică se referă la faptul că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 5, 6 și 7 alin. (8) din H.G. nr. 764/2017 apreciind că nerespectarea acestor dispoziții nu are niciun efect asupra situației deduse judecății.

Susține că autoritățile pârâte au încălcat dispozițiile procedurale prevăzute imperativ de dispozițiile H.G. nr. 764/2017 unde se arată că sunt implicate mai multe autorități, fiecare cu atribuții proprii și între care există o strânsă interdependență.

Astfel, cererea și dosarul cu documentele prevăzute expres în art. 3 și 4 se depun la Ministerul Sănătății. În termen de 30 de zile, Ministerul Sănătății transmite acest dosar către o comisie mixtă constituită în acest sens, care analizează documentația și întocmește un proces-verbal cu concluziile sale. Dacă apreciază că anumite cerințe nu sunt îndeplinite, se instituie procedura probei de aptitudini, care are drept scop evaluarea parcursului profesional teoretic și a abilităților practice ale solicitanților. Raportul acestei comisii se înaintează Colegiului Medicilor din România care-l avizează și-l trimite Ministrului Sănătății, care aprobă recunoașterea sau, după caz, respingerea cererii de recunoaștere. Întreaga procedură nu trebuie să depășească 90 de zile întrucât valabilitatea unor acte este supusă unui termen extinctiv.

Or, cum cererea a fost depusă la data de 31.01.2018, iar răspunsul la plângerea prealabilă a fost primit la data de la 9.12.2019, este evident că nu a fost respectat termenul de 90 de zile, impus de art. 5 din H.G. nr. 764/2017, în care trebuia realizată întreaga procedură, de la depunerea cererii și până la emiterea ordinului de recunoaștere a titlului sau de respingere a cererii de către Ministrul Sănătății.

De asemenea, arată că nu s-a respectat procedura nici sub aspectul actelor care trebuiau emise/adoptate de organele implicate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (8) din H.G. nr. 764/2017, respingerea cererii de recunoaștere se aprobă de către Ministrul Sănătății, ceea ce conduce la concluzia că această autoritate este obligată să emită un act administrativ de respingere a cererii cu motivarea corespunzătoare a soluției.

Cu toate acestea, i s-a comunicat doar adresa emisă de directorul Centrului de Resurse Umane în Sănătate Publică (nr. x/22.03.2019) în care se arăta împrejurarea că nu există un aviz favorabil din partea Colegiului Medicilor din România întrucât stagiatura efectuată în Republica Moldova nu este echivalentă cu formarea specializată din România.

Apreciază că Colegiul Medicilor din România și-a depășit atribuția stabilită expres de art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 764/2017, potrivit căruia avizul Colegiului se dă pe baza procesului-verbal și a concluziilor comisiei mixte.

Or, un proces-verbal care constată îndeplinirea cerințelor legale nu poate fi avizat negativ, textul de lege fiind clar sub acest aspect.

În cazul său, la data de 1.02.2019, reprezentantul C.R.U.S.P. (comisiei mixte) i-a comunicat împrejurarea că dosarul a fost transmis la Colegiul Medicilor din România în vederea obținerii avizului, urmând ca, după primirea acestuia, să se întocmească ordinul de recunoaștere, astfel încât avizul negativ al Colegiului Medicilor depășește limitele stabilite de legiuitor, fiind contrar concluziilor comisiei mixte.

Instanța de fond recunoaște că deși nu s-a respectat termenul legal, că notificarea sa trebuia realizată separat de către Colegiul Medicilor, iar nu direct de către Ministerul Sănătății, și că lipsește actul ulterior din partea Ministerului Sănătății prin care să i se comunice refuzul recunoașterii dreptului, adică deși autoritățile pârâte nu au respectat elemente esențiale ale procedurii prevăzute de lege, totuși aceste nelegalități nu conduc la concluzia unei conduite abuzive și nu pot fi cenzurate de către instanța de judecată, soluție ce este, în mod clar, consecința unei interpretări eronate a dispozițiilor legale arătate și atrage motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cea de a doua critică se referă la faptul că instanța de fond a interpretat și aplicat eronat dispozițiile art. 1, 3 și 5 din H.G. nr. 764/2017.

Susține recurentul că, deși a acoperit toate cerințele prevăzute de legiuitor, cererea de recunoaștere a specialității medicale a fost respinsă.

Astfel, fiind absolvent al instituțiilor de învățământ din Republica Moldova, așa încât exista o diferență între pregătirea sa și cea a absolvenților din România, sub aspectul duratei și a materiilor studiate, însă legiuitorul a avut în vedere și o astfel de situație, reglementând-o expres în art. 5 și 7 din H.G. nr. 764/2017, dând dreptul solicitantului să acopere neîndeplinirea cerinței prevăzute la art. 5 alin. (3) prin susținerea unei probe de aptitudini, pe care a susținut-o, fiind singurul care a promovat-o, prin obținerea unei medii mai mari de 7,00.

Ca urmare, promovarea probei de aptitudini acoperă diferența de durată și programă.

După cum rezultă din dispozițiile art. 7 din H.G. nr. 764/2017, "În cazul în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaștere prevăzute la art. 5 alin. (3). comisia mixtă instituie procedura unei probe de aptitudini care are ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic și a abilităților practice ale solicitantului.

Proba de aptitudini constă în susținerea și promovarea a două componente, teoretică și clinică sau practică, în funcție de specialitate, subiectele făcând parte din tematica examenului de medic specialist aflată în vigoare. Punctajul de promovare a fiecărei probe este de minimum 7,00, pe baza baremului întocmit de comisia de examinare. Proba de aptitudini profesionale se consideră promovată dacă la finalizarea examinării solicitantul obține minimum media 7,00. Rezultatul probei de aptitudini profesionale se comunică de către comisia de examinare în scris solicitantului și Ministerului Sănătății împreună cu procesul-verbal încheiat în acest scop".

Contrar a ceea ce susține instanța de fond, constituie motiv justificat de respingere a cererii de recunoaștere neîndeplinirea cumulativă a criteriilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) și art. 5 alin. (3), constatată de comisia mixtă, precum și nepromovarea probei de aptitudini profesionale.

În sens contrar, acest text de lege nu ar avea nicio finalitate. Proba de aptitudini se susține atunci când nu sunt îndeplinite condițiile de recunoaștere prevăzute de art. 5 alin. (3) tocmai pentru a acoperi eventualele lipsuri.

Astfel, constituie motiv justificat de respingere a cererii de recunoaștere cele două situații împreună. Legiuitorul a prevăzut expres această împrejurare prin formularea textului de lege: neîndeplinirea criteriilor și (nu e folosit cuvântul "sau" ci "și") nepromovarea probei constituie motiv justificat de respingere (nu motive de respingere)

Este astfel evident că orice situație contrară, constituie un motiv nejustificat de respingere a acestei cereri.

Instanța de fond susține că rolul comisiei mixte este unul consultativ, care nu obligă nici Colegiul Medicilor și nici Ministerul Sănătății să adopte actul administrativ de recunoaștere în forma propusă de comisia mixtă, însă, această abordare schimbă voluntar importanța și caracterul actelor emise de către organele implicate în procesul de recunoaștere a specialității medicale.

Subliniază că rolul atribuit de legiuitor comisiei mixte este deosebit de important, chiar primordial, pentru că aceasta analizează documentele, parcursul profesional și aptitudinile solicitantului. Dacă rolul acesteia ar fi minim, cum pretinde instanța, atunci întreaga procedură ar fi inutilă, Colegiul Medicilor putând lua decizii după liberul său arbitru, indiferent dacă avizul său este corect sau nu.

În fine, apreciează că soluția la care s-a oprit instanța de fond încalcă o serie de dispoziții comunitare care reglementează dreptul de a circula și dreptul de a profesa pe teritoriul Uniunii Europene, respectiv articolul 53 alin. (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, care prevede că recunoașterea reciprocă a diplomelor și a altor calificări cerute în fiecare stat membru pentru a avea acces la anumite profesii reglementate poate fi folosită pentru a facilita libertatea de stabilire și de a presta servicii, și îl supune unei situații discriminatorii, iar refuzul recunoașterii titlului de medic încălcă dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului potrivit cu care "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".

În hotărârea dată în Cauza Thlimmenos vs. Grecia din 6 aprilie 2000, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că "dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenție, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații analoage, fără a oferi justificări obiective și rezonabile dar și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite necomparabile".

De asemenea, ar fi încălcate dispozițiile art. 2 al Directivei Consiliului Uniunii Europene din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă (2000/78/CE) potrivit cu care "o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într-o manieră mai puțin favorabilă decât este, a fost sau va fi tratată într-o situație asemănătoare o altă persoană, o discriminare indirectă se produce atunci când o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră poate avea drept consecință un dezavantaj special pentru persoane de o anumită religie sau convingeri, cu un anumit handicap, de o anumită vârstă sau de o anumită orientare sexuală, în raport cu altă persoană".

Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâții Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor din România au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește contextul factual, se constată că reclamantul s-a adresat Ministerului Sănătății pentru recunoașterea a titlului de medic specialist, specialitatea chirurgie generală, dobândit în Republica Moldova, arătând că este medic chirurg din 1988, a obținut titlul de doctor în medicină, tema lucrării de doctorat fiind "Atitudinea chirurgicală asupra focarului de peritonită postoperatorie în dependență de localizarea lui în cavitatea peritonială", deține 3 certificate de inovație în domeniul chirurgie, i s-a oferit, prin Ordin de stat, distincția "Meritul civic" pentru contribuția adusă sistemului medical, este autor/coautor a 24 lucrări publicate în reviste de specialitate și 29 studii prezentate la conferințe și congrese de specialitate și a participat la 10 cursuri de perfecționare în domeniul chirurgiei și la numeroase lucrări, congrese, conferințe etc.

Ca urmare a analizei documentației depuse de reclamant, Ministerul Sănătății - Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică (CRUSP) a transmis Comisiei Mixte de recunoaștere a titlului de medic specialist în specialitatea chirurgie generală adresa nr. x/04.05.2018, în vederea analizării și comunicării opiniei conform prevederilor H.G. nr. 764/2017. Comisia a răspuns, în data de 24.05.2018, că "solicitantul nu întrunește cerința alin. (3) lit. b) din art. 5, respectiv durata și curriculumul de pregătire nu sunt similare/echivalente condițiilor de formare prevăzute în România", iar conform art. 7 a apreciat că nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaștere și a considerat necesară instituirea procedurii probei de aptitudini.

În data de 11.10.2018 Ministerul Sănătății a primit procesul-verbal al Comisiei Mixte de recunoaștere a titlului de medic specialist, întocmit în urma susținerii probei de aptitudini de către reclamant, prin care se atesta că acesta a fost declarat promovat cu media 8,03.

Prin adresa nr. x/21.02.2019, Colegiul Medicilor din România (CMR) a informat CRUSP că nu a avizat recunoașterea specialității de chirurgie generală în cazul reclamantului, cu motivarea că "stagiatura nu este echivalentă cu formarea specializată, așa cum este definită și acceptată în România și Europa, iar doctoratul și educația continuă în domeniu nu pot fi luate în considerare ca formare specializată.

Reclamantul a formulat contestație împotriva Deciziei CMR, iar prin Decizia nr. 1/05.12.2019 Comisia de soluționare a contestațiilor constituită în baza H.G. nr. 764/2017 a validat decizia Colegiului Medicilor din România și a apreciat că proba de aptitudini nu poate fi folosită pentru compensarea duratei de formare nerealizată, recomandând ca titlul de medic specialist chirurgie generală acordat acestuia de către statul terț să nu fie recunoscut pe teritoriul României.

Prin cererea adresată instanței de judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâților Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor din România la recunoașterea titlului de medic specialist, specialitatea "chirurgie generală", dobândit în Republica Moldova și de a emite un ordin în acest sens, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 764/2017 pentru aprobarea Normelor privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terț, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii, însă prin sentința recurată cererea sa a fost respinsă ca nefondată.

O primă critică formulată de către recurentul-reclamant împotriva sentinței se referă la faptul că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 5, 6 și 7 alin. (8) din H.G. nr. 764/2017. Arată recurentul că deși nu a fost respectat termenul de 90 de zile, impus de art. 5 din H.G. nr. 764/2017, în care trebuia realizată întreaga procedură, de la depunerea cererii și până la emiterea ordinului de recunoaștere a titlului sau de respingere a cererii de către Ministrul Sănătății și nu s-a respectat procedura sub aspectul actelor care trebuiau emise/adoptate de organele implicate, în mod greșit a apreciat prima instanță că aceste aspecte nu pot fi sancționate.

Înalta Curte constată că, deși dispozițiile legale la care face referire recurentul-reclamant reglementează termenul și modul în care se derulează procedura de recunoaștere a titlului de medic specialist, nu este prevăzută expres de lege natura juridică a termenului de 90 de zile și nici sancțiunea care intervine în cazul nerespectării sale, aspecte în lipsa cărora nu se poate concluziona că nerespectarea termenului atrage nulitatea actelor emise cu depășirea lui.

Pe de altă parte însă, analiza structurii termenului, precum și a modalității de reglementare a întregii proceduri de recunoaștere, care impune acesteia un caracter obligatoriu, conduce la concluzia că autoritatea publică este obligată să respecte termenul de derulare a procedurii, iar nesoluționarea cererii în termenul prevăzut de lege este de natură a produce părții o vătămare în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

În speță, Înalta Curte reține că nerespectarea termenului nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, neexistând o "tăcere a administrației" raportat la obiectul cererii reclamantului în condițiile în care, în conformitate cu procedura instituită prin norme, între reclamant și cele trei organisme cu atribuții în soluționarea cererii de recunoaștere a titlului s-a derulat o corespondență constantă în tot intervalul de timp scurs între data formulării cererii și cea a introducerii acțiunii.

Totodată, în acord cu judecătorul fondului, se reține că depășirea acestui termen nu poate avea, per se, efectul recunoașterii specialității de chirurgie generală în cazul reclamantului, întrucât recunoașterea acestui drept presupune verificarea îndeplinirii, în persoana reclamantului, a condițiilor impuse de lege.

Acest efect nu poate fi produs nici de o eventuală nerespectare a procedurii sub aspectul actelor care trebuiau emise/adoptate de organele implicat, respectiv depășirea de către Colegiul Medicilor a limitelor impuse de legiuitor, așa încât susținerile recurentului-reclamant cu privire la acest aspect urmează a fi verificate în cadrul analizei criticilor referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1, 3 și 5 din H.G. nr. 764/2017.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ceea ce se circumscrie situației în care instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Sub un prim aspect, prima instanță, analizând rolul comisiei constituite în vederea derulării procedurii de urmat pentru recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terț, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii, astfel cum este aceasta reglementată prin Anexa la H.G. nr. 764/2017, precum și natura actelor emanând de la aceasta și de la Colegiul Medicilor din România, judecătorul fondului a reținut că din modul de redactare a prevederilor art. 1 alin. (2) și (4), coroborate cu prevederile art. 7 alin. (8) din H.G. nr. 764/2017, rezultă că raportul comisiei mixte este unul consultativ, în timp ce avizul emis de Colegiul Medicilor din România este unul conform, Ministerul Sănătății fiind, așadar, ținut să respecte recomandările din acest aviz.

Sub un al doilea aspect, s-a reținut că ceea ce vor analiza, atât comisia mixtă, la emiterea raportului/procesului-verbal, cât și Colegiul Medicilor, în scopul emiterii avizului final, este îndeplinirea de către candidat a cerințelor instituite prin art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 764/2017, respectiv îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

"a) titularul se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 376 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României; "b) formarea de medic specialist pentru care se solicită recunoașterea s-a efectuat în condiții de studiu și practică medicală care asigură competența profesională a acestuia cel puțin similară cu competența profesională a medicilor pe plan național; c) titlurile oficiale de calificare ca medic specialist sunt eliberate de autoritatea desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea."

Ca urmare, judecătorul fondului a reținut că, fiind vorba despre condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea oricăreia dintre acestea conduce la respingerea cererii de recunoaștere a titlurilor/calificărilor obținute pe teritoriul statelor terțe, printre care și Republica Moldova.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Normele privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terț, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 764 din 11 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 832 din 20 octombrie 2017, recunoașterea profesională a titlurilor oficiale de calificare ca medic specialist se face de către Ministerul Sănătății, prin ordin al ministrului, după avizarea de către Colegiul Medicilor din România a raportului comisiei mixte.

În ceea ce privește rolul și natura actelor emise de către comisia mixtă și Colegiul Medicilor din România, Înalta Curte constată că, deși este corectă concluzia la care a ajuns judecătorul fondului, în sensul că avizul emis de Colegiul Medicilor din România este unul conform, Ministerul Sănătății fiind obligat să țină cont de acesta la emiterea ordinului de recunoaștere/respingerea cererii de recunoaștere, interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 5-7 din Normele privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist, nu susține concluzia acestuia în ceea ce privește rolul consultativ al comisiei mixte în cadrul procedurii de recunoaștere.

Astfel, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1): "În cazul în care comisia mixtă stabilește că formarea de specialist analizată întrunește toate cerințele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) și art. 5 alin. (3) aceasta înaintează către Colegiul Medicilor din România procesul-verbal cu concluziile comisiei și o copie a dosarului titularului. Pe baza raportului emis de către comisia mixtă, Colegiul Medicilor din România transmite Ministerului Sănătății avizul favorabil de recunoaștere".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (8), invocate și de către judecătorul fondului, "Respingerea cererii de recunoaștere se aprobă de către ministrul sănătății pe baza avizului negativ temeinic justificat înaintat de Colegiul Medicilor din România pe baza concluziilor stabilite de comisia mixtă și a procesului-verbal detaliat întocmit în acest sens de acesta și se aduce la cunoștința petentului împreună cu motivele care stau la baza acesteia".

Rezultă astfel că, deși avizul conform se emite, în ambele cazuri de către Colegiul Medicilor, acesta are la bază raportul/procesul-verbal al comisiei mixte, căreia îi aparține plenitudinea de competență în analizarea cererii de recunoaștere și verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. a) și art. 5 alin. (3) din Normele privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist.

În ceea ce privește motivele de respingere a cererii de recunoaștere a specializării, Înalta Curte reține că într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 1 din Norme, avut în vedere de judecătorul fondului "(1) Titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de statele terțe, altele decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii, echivalente specialităților medicale clinice și paraclinice prevăzute de Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008, cu modificările și completările ulterioare, sunt recunoscute drept certificate de medic specialist eliberate de Ministerul Sănătății pentru specialitatea respectivă, în vederea facilitării dreptului de exercitare a practicii medicale pe perioadă nedeterminată sau a practicii medicale temporare/ocazionale pe teritoriul României a titularilor acestora, cu condiția îndeplinirii în mod cumulativ a următoarelor condiții:

a) titularul se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 376 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României;

b) formarea de medic specialist pentru care se solicită recunoașterea s-a efectuat în condiții de studiu și practică medicală care asigură competența profesională a acestuia cel puțin similară cu competența profesională a medicilor pe plan național;

c) titlurile oficiale de calificare ca medic specialist sunt eliberate de autoritatea desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea.

Cu toate acestea, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (4) doar "neîndeplinirea cumulativă a criteriilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) și art. 5 alin. (3), constatată de comisia mixtă, precum și nepromovarea probei de aptitudini profesionale constituie motiv justificat de respingere a acesteia".

Astfel, dispozițiile art. 5 alin. (3) din același act normativ menționează în mod expres că:

"Comisia mixtă analizează pregătirea în specialitate efectuată, precum și alte documente atestând formarea specializată, respectiv experiența profesională a titularului și stabilește dacă formarea de specialist a solicitantului întrunește cumulativ următoarele cerințe:

a) s-a efectuat în una dintre specialitățile medicale prevăzute de Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008, cu modificările și completările ulterioare;

b) condițiile de organizare, desfășurare și supraveghere a formării, durata și curriculumul de pregătire teoretică și practică în specialitate sunt similare/echivalente condițiilor de formare prevăzute în România de normele în vigoare pentru specialitatea în cauză;

c) competențele profesionale de medic specialist conferite sunt similare celor atestate prin certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sănătății în specialitatea respectivă;

d) formarea este atestată prin titlu de calificare de medic specialist eliberat de autoritatea competentă desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul formator."

Însă, dispozițiile art. 7 menționează în mod expres că:

"(1) În cazul în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaștere prevăzute la art. 5 alin. (3), comisia mixtă instituie procedura unei probe de aptitudini" care are ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic și a abilităților practice ale solicitantului. (2) Proba de aptitudini constă în susținerea și promovarea a două componente, teoretică și clinică sau practică, în funcție de specialitate, subiectele făcând parte din tematica examenului de medic specialist aflată în vigoare. Punctajul de promovare a fiecărei probe este de minimum 7,00, pe baza baremului întocmit de comisia de examinare. Proba de aptitudini profesionale se consideră promovată dacă la finalizarea examinării solicitantul obține minimum media 7,00. Rezultatul probei de aptitudini profesionale se comunică de către comisia de examinare în scris solicitantului și Ministerului Sănătății împreună cu procesul-verbal încheiat în acest scop."

Față de aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant s-a aflat în situația prevăzută de art. 7 alin. (1) din Normele privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terț, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii, aprobate prin Hotărârea

Guvernului nr. 764 din 11 octombrie 2017, iar în cadrul probei de aptitudini a obținut un punctaj de 8,03.

În acest context, Înalta Curte constată că, atât timp cât dispozițiile art. 7 alin. (1) din Normele privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist menționează în mod expres că în cazul în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaștere prevăzute la art. 5 alin. (3), comisia mixtă instituie procedura unei probe de aptitudini care are ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic și a abilităților practice ale solicitantului, în mod greșit a reținut judecătorul fondului că promovarea acestei probe nu are aptitudinea de a suplini criteriul din art. 5 alin. (3) referitor la dovedirea condițiilor de studiu și practică medicală, neîndeplinit de către solicitant.

Interpretarea dispozițiilor legale în modalitatea în care a făcut-o judecătorul fondului conduce, practic, la acreditarea ideii că proba de aptitudini nu produce niciun efect, indiferent dacă este promovată sau nu, ceea ce ar însemna de fapt că instituirea acestei probe este inutilă și lipsită de efecte juridice.

Or, pe lângă faptul că legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei și nu în sensul neaplicării - actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat - trebuie avut în vedere și faptul că aplicarea art. 7 alin. (1) din Norme nu poate fi restrânsă în mod aleatoriu, fără ca legiuitorul să prevadă în mod expres aceasta.

Procedând la o interpretare sistematică a legii, prin luarea în considerare a legăturilor textului de lege interpretat cu alte dispoziții din același act normativ, Înalta Curte urmează a determina domeniul de aplicare al art. 7 alin. (1), demers în cadrul căruia va porni de la calificarea acestei prevederi legale ca normă generală ori normă specială, prin respectarea regulii potrivit căreia norma specială derogă de la norma generală (generalia specialibus derogant), concluzia fiind că norma generală reprezintă regula, iar norma specială excepția.

Se constată astfel că, deși art. 5 alin. (3) din Normele privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist, text general în materia condițiilor ce trebuie îndeplinite de titularii cererilor de recunoaștere, impune dovedirea faptului că formarea de specialist a solicitantului întrunește cumulativ următoarelor cerințe: a) s-a efectuat în una dintre specialitățile medicale prevăzute de Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008, cu modificările și completările ulterioare; b) condițiile de organizare, desfășurare și supraveghere a formării, durata și curriculumul de pregătire teoretică și practică în specialitate sunt similare/echivalente condițiilor de formare prevăzute în România de normele în vigoare pentru specialitatea în cauză;c) competențele profesionale de medic specialist conferite sunt similare celor atestate prin certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sănătății în specialitatea respectivă;d) formarea este atestată prin titlu de calificare de medic specialist eliberat de autoritatea competentă desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul formator", legiuitorul a înțeles a institui o regulă specială, o excepție de la regula anterior enunțată, prin art. 7 alin. (1), prin care a stabilit că "În cazul în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaștere prevăzute la art. 5 alin. (3), comisia mixtă instituie procedura unei probe de aptitudini care are ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic și a abilităților practice ale solicitantului", concluzia fiind că promovarea acestei probe a fost are aptitudinea de a suplini neîndeplinirea criteriului din art. 5 alin. (3) referitor la dovedirea condițiilor de studiu și practică medicală.

Această concluzie este confirmată și de dispozițiile art. 7 alin. (4), care stabilesc că doar "neîndeplinirea cumulativă a criteriilor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) și art. 5 alin. (3), constatată de comisia mixtă, precum și nepromovarea probei de aptitudini profesionale constituie motiv justificat de respingere a cererii de recunoaștere".

Astfel, aplicând regulilor de interpretare gramaticală, ținând seama de sintaxa și morfologia propoziției, de semantica termenilor sau expresiilor utilizate, Înalta Curte constată existența în cuprinsul art. 7 alin. (4), a două teze, legate prin conjuncția coordonatoare copulativă "precum și" care realizează, de regulă, joncțiunea între unități sintactice aflate pe același plan, aspect ce impune concluzia că legiuitorul a acordat promovării probei de aptitudini aceeași valență ca și cea acordată îndeplinirii criteriilor de la art. 5 alin. (3) din norme.

În consecință, contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că din conținutul normei rezultă faptul că evaluarea parcursului teoretic și a abilităților practice, prin susținerea probei de aptitudini, echivalează cu îndeplinirea criteriului de practică medicală, care conduce, împreună cu celelalte documente anexate de candidat la dosarul de recunoaștere a titlului/calificării profesionale, la admiterea cererii acestuia de recunoaștere a titlului dobândit în Republica Moldova.

Pentru aceste considerente, fiind incident motivul de casare invocat de recurentul-reclamant, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și, în rejudecare, va admite acțiunea, obligând pârâții, conform atribuțiilor ce le revin, la recunoașterea titlului de medic specialist, specialitatea "chirurgie generală" dobândit de reclamant în Republica Moldova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 652 din 26 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamant.

Obligă pârâții la recunoașterea titlului de medic specialist, specialitatea "chirurgie generală" dobândit de reclamant în Republica Moldova și de a emite un ordin în acest sens, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 764/2017 pentru aprobarea Normelor privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terț, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Obligă pârâții să plătească reclamantului suma de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (din fond și recurs), constând în onorariu de avocat, și suma de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru (din fond și recurs).

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.