ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1539/2023

Ședința publică din data de 17 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 08.02.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ si fiscal, sub nr. x/2021 reclamantul a solicitat anularea Deciziei Ministerului Sănătății de respingere a cererii nr. x/23.08.2018 de recunoaștere a titlului de medic specialist specialitatea cardiologie, soluție comunicată în adresa x/24.09.2020, si implicit a deciziei Ministerului Sănătății — Centrul de resurse umane in sănătate publica nr. NT3594/11.06.2020 si a avizului Colegiului Medicilor din România, comunicat Ministerului Sănătății prin adresa nr. x/28.04.2020 și înregistrat la Ministerul Sănătății — CRUSP sub nr. x/28.04.2020.

Prin sentința civilă nr. 4294 pronunțată la data de 24 iunie 2021, Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia civilă nr. 1714 pronunțată la data de 19 noiembrie 2021, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Colegiul Medicilor din România și excepția lipsei de interes.

Totodată, a respins acțiunea formulată ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs recurentul A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și în rejudecare a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 1 alin. (2)-(4), art. 5 și art. 7 din Normele privind recunoașterea diplomelor și certificatelor și titlurilor de medic specialist eliberate de către un stat terț, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii aprobate prin H.G. nr. 764/2017.

Astfel, susține că instanța de judecată nu a avut în vedere faptul că procedura este una complexă, în funcție de avizul dat de către Comisia Mixtă, dacă acesta este pozitiv sau negativ, respectiv în cazul unui aviz pozitiv, cum este cazul recurentului, Comisia Mixtă a formulat propunerea de recunoaștere a diplomei de medic cu specialitatea cardiologie, propunere care nu a fost însușită nemotivat de către Colegiul Medicilor din România, iar în cazul unui aviz negativ, Comisia are posibilitatea de a solicita documente suplimentare privind abilitățile însușite (art. 5 alin. (5) precum și de a coopta experți din alte specialități pentru decizia definitivă, în situația în care titlurile de calificare nu coincid cu titlurile din Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală aprobat prin Ordinul nr. 1509/2008.

Se susține, totodată, că în situația în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaștere prevăzute la art. 5 alin. (3), comisia mixtă instituie procedura unei probe de aptitudini care are ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic și a abilităților practice ale solicitantului.

În raport de aceste aspecte susține recurentul că instanța de fond i-a creat o situație mai defavorabilă decât cea in care Comisia Mixtă ar fi eliberat un aviz negativ, ceea ce este inechitabil și lipsit de temei legal.

Arată recurentul și faptul că instanța a preluat sintagma "total neconformă" din concluziile Colegiului Medicilor fără, însă, a arăta de ce aceasta prevalează concluziei favorabile motivate a Comisiei mixte sau de ce aceasta exclude procedura alternativă de a completa documentele sau a parcurge proba pe aptitudini.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susține că instanța nu a analizat probele administrate și nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, și s-a limitat la a face simple mențiuni cu privire la normele substanțiale și procedurale incidente, însă nu a făcut o aplicare concretă a acestora.

Nici motivarea sumară nu corespunde exigențelor dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., pentru că instanța de control judiciar, într-o asemenea situație, este în imposibilitate de a exercita un control efectiv a hotărârii recurate, iar în cauză suntem în prezența unei limitări a raționamentului ce nu răspunde exigențelor unei motivări apte de a prezenta un raționament juridic propriu al instanței de fond.

Arată, sub acest aspect, instanța de fond a reținut faptul că deși este succintă, mențiunea existentă în cadrul adresei nr. x/28.04.2020 "cuprinde esența argumentelor avute în vedere de autoritate pentru emiterea actului respectiv neîndeplinirea condiției referitoare la durata de pregătire", fără însă a arăta, a motiva de ce susține această opinie, contrar celor analizate de către Comisia Mixtă și a soluției acesteia din urmă.

Intimații -pârâți Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor din România nu au formulat întâmpinare, însă la data de 09 martie 2023, intimatul-pârât Colegiul Medicilor din România a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență, că reclamantul nu îndeplinește în mod obiectiv condițiile impuse de dispozițiile art. 5, avizul negativ emis de Colegiul Medicilor este consecința directă a unei propuneri greșite, nefondate și nejustificate din partea Comisiei mixte care ar fi trebuit să țină cont de faptul că stagiatura recurentului nu poate fi considerată formare specializată și că pregătirea prin rezidențiat diferă de secundariatul clinic. Totodată, se arată că nu s-a avut în vedere de către Comisia Mixtă nici a faptul că perioada de rezidențiat în România este de 6 ani (la care se adaugă stagiatura care are o durată mai mare decât în Republica Moldova), și care este distinctă de secundariat, acesta reprezentând doar o pregătire.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei Ministerului Sănătății de respingere a cererii nr. x/23.08.2018 de recunoaștere a titlului de medic specialist specialitatea cardiologie, soluție comunicată în adresa x/24.09.2020, si implicit a deciziei Ministerului Sănătății — Centrul de resurse umane in sănătate publica nr. NT3594/11.06.2020 si a avizului Colegiului Medicilor din România, comunicat Ministerului Sănătății prin adresa nr. x/28.04.2020 și înregistrat la Ministerul Sănătății — CRUSP sub nr. x/28.04.2020.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că, reclamantul a efectuat exclusiv o perioadă se stagiatură cu o durată de 11 luni și o perioadă de secundariat clinic cu o durată de 2 ani în timp ce în România pentru obținerea titlului sunt necesare, pe lângă o perioadă de stagiatură cu o durată mai mare, o perioadă de rezidențiat de 6 ani, secundariatul fiind o pregătire distinctă de rezidențiat.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu are incidență în cauză, motivarea judecătorului de fond răspunzând adecvat la toate aspectele invocate de reclamant în cererea introductivă de instanță; motivul de recurs invocat nu are în vedere analizarea expresă de către judecător a fiecăruia dintre argumentele de fapt și de drept expuse de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune, iar nemulțumirea părții față de soluția judecătorului cu privire la pretențiile deduse judecății, nu atrage automat concluzia viciului nemotivării.

Raportat la acest motiv de casare s-a susținut prin cererea de recurs că instanța de fond nu a analizat probele administrate și nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză, și s-a limitat la a face simple mențiuni cu privire la normele substanțiale și procedurale incidente, însă nu a făcut o aplicare concretă a acestora.

Referitor la aceste critici, Înalta Curte apreciază că în recurs nu poate proceda la reanalizarea probatoriului administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de recurenta-pârâtă.

Or, ceea ce critică recurentul-reclamant, prin motivele de recurs, este chiar modul în care instanța de fond a apreciat materialul probator administrat în cauză, ceea ce excede obiectului analizei instanței de recurs.

Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) și art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanței de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecință, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or, aprecierea de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată a probelor de la dosar nu reprezintă un aspect de legalitate a hotărârii recurate, care să poată fi cenzurat de către instanța de recurs.

Această critică nu vizează, deci, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra relevanței probelor administrate.

Nici critica referitoare la faptul că motivarea hotărârii este una sumară și nu corespunde exigențelor dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., nu poate fi primită.

În repetate rânduri, instanța supremă a subliniat faptul că motivarea hotărârii judecătorești nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului.

Așadar, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată, ceea ce face ca afirmațiile reclamantei ce susțin motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 să apară ca fiind nefondate.

În ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., amintește Înalta Curte că în înțelesul acestei dispoziții legale, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept.

Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța de judecată a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În cadrul acestui motiv de casare s-a susținut faptul că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 1 alin. (2)-(4), art. 5 și art. 7 din Normele privind recunoașterea diplomelor și certificatelor și titlurilor de medic specialist eliberate de către un stat terț, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii aprobate prin H.G. nr. 764/2017, întrucât nu a luat în considerare situația în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile de recunoaștere, se pot solicita documente în completare sau parcurge o proba de aptitudini.

Criticile formulate nu pot fi primite.

Se reține că potrivit art. 1 și art. 2 din H.G. nr. 764/2017, a cărui incidență în cauză este recunoscută inclusiv de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs formulată:

"(1)Titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de statele terțe, altele decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii, echivalente specialităților medicale clinice și paraclinice prevăzute de Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008, cu modificările și completările ulterioare, sunt recunoscute drept certificate de medic specialist eliberate de Ministerul Sănătății pentru specialitatea respectivă, în vederea facilitării dreptului de exercitare a practicii medicale pe perioadă nedeterminată sau a practicii medicale temporare/ocazionale pe teritoriul României a titularilor acestora, cu condiția îndeplinirii în mod cumulativ a următoarelor condiții:

a) titularul se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 376 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României;

b) formarea de medic specialist pentru care se solicită recunoașterea s-a efectuat în condiții de studiu și practică medicală care asigură competența profesională a acestuia cel puțin similară cu competența profesională a medicilor pe plan național,

c) titlurile oficiale de calificare ca medic specialist sunt eliberate de autoritatea desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea.

(2) Analizarea solicitărilor de recunoaștere a titlurilor prevăzute la alin. (1) se face de către o comisie mixtă constituită prin ordin al ministrului sănătății.

(3) Comisia mixtă prevăzută la alin. (2) este formată din președinte, doi membri și un secretar. Președintele și un membru sunt desemnați la propunerea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății, iar celălalt membru și secretarul sunt desemnați la propunerea Colegiului Medicilor din România.

(4) Recunoașterea profesională a titlurilor prevăzute la alin. (1) se face de către Ministerul Sănătății, prin ordin al ministrului, după avizarea de către Colegiul Medicilor din România a raportului comisiei mixte prevăzute la alin. (2), și se finalizează cu autorizarea titularului prin eliberarea certificatului de membru de către Colegiul Medicilor din România, în vederea exercitării profesiei de medic pe teritoriul României cu titlul de medic specialist în specialitatea echivalată, cu respectarea normelor în vigoare.

(5) Exercitarea activităților profesionale de medic specialist se face pe baza titlurilor oficiale de calificare ca medic recunoscute și a documentelor emise de către Ministerul Educației Naționale și de către Ministerul Sănătății, prin care se atestă recunoașterea formării medicale de bază și, respectiv, de medic specialist, și cu îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei de medic.

Art. 2. Recunoașterea titlurilor de calificare prevăzute la art. 1 alin. (1) constă în analiza formării în specialitate și a competențelor profesionale însușite de titular în statul terț emitent comparativ cu cerințele de formare și competențele profesionale prevăzute în România de normele în vigoare pentru specialitatea respectivă.

Prioritar, se obsevă din conținutul dispozițiilor art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 764/2017, că deși procedura de recunoaștere este demarată prin constituirea comisiei mixte, totuși rolul acesteia este unul consultativ, textul art. 1 alin. (4) din H.G. nr. 764/2017 arătând că raportul acestei comisii trebuie avizat de Colegiul Medicilor care emite avizul final ce stă la baza ordinului de recunoaștere a titlului.

Raportul comisiei mixte este așadar un raport consultativ, care nu obligă Colegiul Medicilor să adopte actul administrativ de recunoaștere în forma propusă de comisia mixtă.

Pe de altă parte, avizul emanând de la Colegiul Medicilor potrivit procedurii reglementate prin H.G. nr. 794/2017 este un aviz conform, Ministerul fiind ținut la respectarea recomandărilor din acest aviz.

Pornind de la aceste concluzii, va reține Înalta Curte că avizele conforme/obligatorii, sunt acele opinii pe care organul care emite un act administrativ de autoritate este obligat să le solicite unui anumit organ al administrației publice, iar la emiterea actului trebuie să se conformeze acestuia.

Pe de altă parte însă, avizele consultative sunt acele opinii pe care organul care emite un act administrativ de autoritate este obligat, potrivit legii, să le solicite, dar nu este obligat să țină seama de conținutul acestora.

În procedura de recunoaștere, comisia mixtă constituită prin ordin al Ministerului Sănătății este cea care demarează această procedură, după care, în vederea obținerii avizului conform, este sesizat Colegiul Medicilor

Ceea ce vor analiza însă atât comisia mixtă, la emiterea raportului/procesului-verbal, cât și Colegiul Medicilor în scopul emiterii avizului final, este îndeplinirea de către candidat a cerințelor instituite prin art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 764/2017, respectiv îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

"a) titularul se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 376 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României;

"b) formarea de medic specialist pentru care se solicită recunoașterea s-a efectuat în condiții de studiu și practică medicală care asigură competența profesională a acestuia cel puțin similară cu competența profesională a medicilor pe plan național,

c) titlurile oficiale de calificare ca medic specialist sunt eliberate de autoritatea desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea.(...)"

Fiind vorba despre condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea oricăreia dintre acestea conduce la respingerea cererii de recunoaștere a titlurilor/calificărilor obținute pe teritoriul statelor terțe, printre care și Republica Moldova.

Va observa Înalta Curte și faptul că art. 1 alin 1 lit. b) din H.G. nr. 764/2017 face referire la dovedirea unor condiții de studiu și de practică medicală, cel puțin similare cu competența profesională a medicilor pe plan național.

Prin cererea de recurs, reclamantul a avansat ipoteza potrivit căreia, prin raportare la dispozițiile art. 7 alin. (1) din Norme, în situația în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaștere prevăzute la art. 5 alin. (3), comisia mixtă instituie procedura unei probe de aptitudini.

Aceste susțineri nu pot fi primite întrucât nu aceasta este interpretarea corectă a prevederilor Normelor aprobate prin H.G. nr. 764/2017.

Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 764/2017 "Comisia mixtă analizează pregătirea în specialitate efectuată, precum și alte documente atestând formarea specializată, respectiv experiența profesională a titularului și stabilește dacă formarea de specialist a solicitantului întrunește cumulativ următoarele cerințe:

a) s-a efectuat în una dintre specialitățile medicale prevăzute de Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008, cu modificările și completările ulterioare;

b) condițiile de organizare, desfășurare și supraveghere a formării, durata și curriculumul de pregătire teoretică și practică în specialitate sunt similare/echivalente condițiilor de formare prevăzute în România de normele în vigoare pentru specialitatea în cauză;

c) competențele profesionale de medic specialist conferite sunt similare celor atestate prin certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sănătății în specialitatea respectivă;

d) formarea este atestată prin titlu de calificare de medic specialist eliberat de autoritatea competentă desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul formator", iar potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 764/2017 "(1)În cazul în care nu sunt întrunite în totalitate criteriile de recunoaștere prevăzute la art. 5 alin. (3), comisia mixtă instituie procedura unei probe de aptitudini care are ca scop evaluarea parcursului profesional teoretic și a abilităților practice ale solicitantului. (...)"

Contrar susținerilor recurentului reclamant, din conținutul normei nu rezultă faptul că evaluarea parcursului teoretic și a abilităților practice, prin susținerea probei de aptitudini, ar înlătura în mod necesar de la aplicare prevederile actului referitoare la dovedirea condițiilor de studiu și practică medicală, o astfel de concluzie nerezultând din textul normei, care nu impune proba de aptitudini doar în situația în care nu este îndeplinită o anumită cerință de la art. 5 alin. (3), ci în oricare/toate situațiile reglementate de art. 5 alin. (3) lit. a)-d).

În acest sens, se poate imagina inclusiv ipoteza în care candidatul nu îndeplinește doar una dintre condițiile de la art. 5 alin. (3), sau ipoteza în care acesta nu îndeplinește 2, 3 sau mai multe dintre aceste condiții, în oricare dintre aceste situații proba de aptitudini fiind necesară, fără a se putea susține însă, în mod pertinent, că admiterea candidatului în urma susținerii acestei probe ar echivala cu îndeplinirea tuturor criteriilor necesare recunoașterii calificării/titlului de medic, fără alte evaluări suplimentare și ar conduce la admiterea cererii acestuia de recunoaștere a titlului.

Prin urmare, chiar dacă recurentul ar fi susținut proba de aptitudini, titlul de calificare ca medic specialist tot nu ar fi putut fi emis atâta vreme cât condițiile impuse prin dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 764/2017 nu au fost îndeplinite.

În acest sens, se reține că în mod corect Colegiul Medicilor din România a emis avizul negativ în condițiile în care recurentul-reclamant a efectuat studii postuniversitare prin secundariat clinic, cu durată de 2 ani, între anii 2000 - 2002 în cardiologie și o stagiatura cu durată de 11 luni, efectuată în perioada 1996 - 1997, care nu poate fi luată în considerare în cadrul niciunei formări specializate.

În România specialitatea în cardiologie se dobândește prin finalizarea unui rezidențiat care are o durată de 6 ani, potrivit Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1509/2008 privind aprobarea Nomenclatorului de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală.

Se observă că H.G. nr. 764/2017 reglementează foarte clar condițiile în care pot fi recunoscute în România titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de statele terțe precum și autoritățile cu competență în domeniu.

Astfel, un element esențial îl reprezintă formarea de medic specialist în condiții de studiu și practică medicală care asigură competența profesională a acestuia cel puțin similară cu competența profesională a medicilor pe plan național

Prin urmare, alegațiile recurentului că instanța de judecată nu a luat în considerare situația în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile de recunoaștere, astfel că se pot solicita documente în completare sau parcurge o probă de aptitudini, nu pot fi primite atâta vreme cât condițiile impuse de dispozițiile H.G. nr. 761/2017 nu au fost îndeplinite de recurentul reclamant, și așa cum s-a arătat, susținerea probei de aptitudini nu poate înlătura de la aplicare dispozițiile legale referitoare la dovedirea condițiilor de studiu și practică medicală.

În consecință, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1714 din 19 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2023.