ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2981/2023

Ședința publică din data de 31 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.12.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat obligarea acesteia la "comunicarea Rezoluției nr. P21-7427, precum și declanșarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorilor în cauză" și obligarea acestora la plata unor daune morale și despăgubiri în cuantum de 1.000.000 RON.

Reclamantul a susținut că i s-a comunicat doar un răspuns pe e-mail, prin care i s-a adus la cunoștință că, prin Rezoluția din 12.11.21 în dos. nr. P21-7427 a fost clasată sesizarea sa ca fiind nesemnată, fără a-i fi, însă, comunicată și rezoluția, deși a formulat mai multe solicitări în acest sens.

Prin sentința civilă nr. 1274 din data de 05.07.2022, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1274 din data de 05.07.2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

Prin cererea de recurs se susține că hotărârea este lovită de nulitate, fiind nemotivată și nemenționându-se motivele pentru care au fost înlăturate cererile sale. Așa cum a menționat și se poate constata, hotărârea nu cuprinde nicio motivare, pretinsa motivare cuprinde copii trunchiate din întâmpinarea depusă de pârâta Inspecția Judiciară, fără vreo explicație și referire la cele arătate în plângerea formulată de reclamant. De asemenea, hotărârea este vădit ilegală, cu încălcarea normelor de drept material și este contradictorie.

În continuare, recurentul-reclamant a arătat că, atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea de ajutor public și sesizările adresate intimatei-pârâte sunt semnate în conformitate cu dispozițiile legale, prevăzute de nr. 455/2001. Nici intimata-pârâtă, nici instanța, nu menționează de ce nu ar fi valabilă semnătura, rezultând indubitabil că e valabila, fapt constatat de însăși instanța, atât prin soluționarea și admiterea cererii de ajutor public, cât și prin soluționarea în fond a cauzei, acestea nefiind anulate ca nesemnate.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 15 decembrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 31 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat obligarea intimatei-pârâte la "comunicarea Rezoluției nr. P21-7427, precum și declanșarea acțiunii disciplinare împotriva judecătorilor în cauză" și obligarea acestora la plata unor daune morale și despăgubiri în cuantum de 1.000.000 RON.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând în esență că, solicitarea reclamantului de a-fi comunicată rezoluția emisă în lucrarea cu nr. P21-7427 este lipsită de temei, câtă vreme se observă că pârâta a procedat la comunicarea rezoluției în discuție către reclamant, cu adresa de înaintare nr. x din 06.01.2022, conform celor precizate în cuprinsul acesteia, au fost "recomunicate, în copie, rezoluțiile emise în lucrările cu nr. P21-7427, P21-7428, P21-7429", fiind precizate, totodată, și datele și modalitatea în care acestea au fost comunicate inițial petiționarului. Cu privire la cererea petentului prin care a solicitat declanșarea cercetării disciplinare în privința magistraților vizați de sesizarea nr. P21-7427 s-a reținut incidența dispozițiilor art. 45 indice 1 alin. (2). din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora: "În cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situația de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează și se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege". În raport de aceste dispoziții, instanța de fond a constatat că intimata-pârâtă în mod just a constatat că solicitarea înregistrată sub nr. P21-7427 nu respectă condițiile de probă sau de validitate prevăzute de lege, sens în care, în temeiul dispozițiilor art. 45 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a dispus clasarea acesteia.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs, recurentul-reclamant susține că hotărârea prime instanțe nu este motivată, cuprinde motive contradictorii, precum și faptul că a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția adoptată, context în care, Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant susține că nu i-au fost comunicate rezoluțiile de clasare de către intimata-pârâtă.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că sesizarea formulată de reclamantul A. prin intermediul poștei electronice, a fost înregistrată la data de 11.11.2021, sub nr. P21-7427, iar prin referatul din aceeași dată (11.11.2021) al compartimentului registratură din cadrul Inspecției Judiciare, s-a constatat că "e-mailul adresat Inspecției Judiciare de către petentul B. la data de 11.11.2021, nu deține semnătură electronică validă", context în care, rezoluția "lipsă semnătură/clasare", urmată de semnătura olografă a adjunctului inspectorului-șef al Inspecției Judiciare a fost aplicată pe înscrisul în format fizic rezultat în urma tipăririi corespondenței electronice primite.

Ca urmare aceste rezoluții, s-a întocmit de către Serviciul secretariat și relații publice din cadrul Inspecției Judiciare adresa nr. x/23.11.2021, prin care, petentul a fost informat cu privire la clasarea sesizării sale pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, respectiv, lipsa semnăturii petentului.

La aceeași dată, reclamantul a transmis, prin poșta electronică, o "plângere împotriva Rezoluției din 12.11.2021 în dos. nr. P21-7427", solicitând admiterea plângerii și efectuarea cercetărilor în cauză, susținând că, "sesizarea are semnătură electronică și este semnată în conf. cu disp. legale". Înscrisul cu conținutul menționat mai sus a fost atașat unui mesaj e-mail, în corpul căruia, petiționarul precizează că solicită să i se comunice "rezoluțiile din dos. nr. P21-7427, P21-7428, P21-7429".

Cu adresa de înaintare nr. x din 06.01.2022 au fost "recomunicate, în copie, rezoluțiile emise în lucrările cu nr. P21-7427,P21-7428, P21-7429", fiind precizate, totodată, și datele și modalitatea în care acestea au fost comunicate inițial petiționarului.

Așa fiind, Înalta Curte constată că, dispozițiile art. 45 indice 1 alin2. din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora: "În cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situația de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează și se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege" au fost interpretate în mod corect de prima instanță având în vedere că, analiza condițiilor de admisibilitate a semnăturii electronice a fost realizată prin prisma dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 referitoare la comunicarea prin mijloace electronice de comunicare la distanță, conform cărora: "în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii."

Față de aceste dispoziții legale, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că, sesizarea petiționarului, comunicată la data de 11.11.2021, în modalitatea de transmitere electronică, nu răspunde exigențelor de formă impuse înscrisurilor în format electronic și nu a permis stabilirea veridicității datelor privind identitatea petiționarului, nefiind un document original sub semnătură privată.

Așa fiind, Înalta Curte constată că în urma corespondenței purtate prin intermediul poștei electronice, recurentul-reclamant a intrat în posesia rezoluției emise în lucrarea cu nr. P21-7427 și pe cale de consecință, motivele de recurs sunt nefondate sub acest aspect.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1274 din 5 iulie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 31 mai 2023.