ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2966/2022

Ședința publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 martie 2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Prin sentința civilă nr. 448 pronunțată la data de 17 septembrie 2019, Curtea de Apel București:

- a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A.;

- a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, pârâtul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, instanța de fond reținând în mod eronat că a avut calitatea de colaborator al Securității și sunt îndeplinite în privința sa cele două condiții prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Recurentul-pârât a arătat că a efectuat stagiul militar în cadrul Securității, iar ulterior a fost angajat ca pădurar în cadrul Ocolului silvic Dolhasca. În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, respectiv paza și protecția fondului forestier, intra în discuții cu diverse persoane.

S-a mai arătat că din conținutul notelor informative semnate de acesta, rezultă că nu este îndeplinită prima cerință pentru întrunirea calității de colaborator, aceea ca prin informațiile furnizate să se denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Toate informațiile furnizate de pârât au vizat aspecte absolut benigne din perspectiva care interesa organele de securitate, mai exact chestiuni banale, generale din viața de zi cu zi a persoanelor vizate.

Mai mult decât atât, din cele două note informative date rezultă că persoana în cauză nu a făcut afirmații dușmănoase, că nu s-a arătat nemulțumită, că nu s-au purtat discuții asupra evenimentelor politice, că nu a adus elogieri la vremurile trecute, respectiv că nu cunoaște evenimente politice de actualitate.

Împrejurarea că persoanele respective erau urmărite de securitate nu prezintă relevanță din perspectiva activităților concrete ale pârâtului, după cum nu prezintă relevanță nici sarcinile trasate în diversele note ale ofițerului de securitate, puse subsecvent pe notele informative, sarcini care - deși aveau în vedere activități sau atitudini potrivnice regimului - nu își găsesc corespondent în informațiile furnizate efectiv.

În egală măsură, aprecierile general pozitive ale ofițerilor care au întocmit diferitele note de analiză a activității pârâtului în ceea ce privește colaborarea sa nu sunt în măsură, prin ele însele, cât timp nu se coroborează cu cuprinsul notelor informative furnizate, să antreneze concluzia că activitatea sa se încadrează în sfera noțiunii de "colaborator".

Nici cea de-a doua condiție nu este îndeplinită în speță, întrucât din Notele de constatare depuse de reclamant la dosarul cauzei, rezultă că pârâtul a comunicat niște întâmplări organelor de Securitate, de care a luat cunoștință întâmplător, fără a desfășura activități care să aducă atingere drepturilor si libertăților fundamentale ale acelor persoane sau a le încălca viața privată.

Consideră recurentul-pârât că, în raport de metoda de informare - "prin discuții" - nu s-a probat de către reclamant modalitatea concretă în care s-ar fi încălcat dreptul la viața privată, din cuprinsul înscrisurilor respective nerezultând nici încălcarea, nici că modalitatea folosită ar fi fost aptă sau ar fi produs efectul unei atare încălcări a dreptului la viața privată.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul-pârât.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de instanță, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A., în temeiul dispozițiilor art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008.

Potrivit prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, "b) (este) colaborator al Securității - persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului."

Criticile recurentului-pârât, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând greșita aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, sunt neîntemeiate.

Instanța de control judiciar constată că în cauză au fost dovedite condițiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, respectiv persoana să fi furnizat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei au fost depusă nota informativă din 14.05.1988, prin care recurentul-pârât informa Securitatea în legătură cu numitul D.M. "(...) ca fiind o persoană cu preocupări religioase. Posedă la domiciliu cărți cu conținut religios, iar în repetate rânduri l-am auzit discutând despre religie și despre respectarea ei.". Înalta Curte constată că aceste informații fac parte din activitățile considerate potrivnice regimului comunist totalitar, care se opunea libertății de exprimare. Denunțarea apartenenței la o anumită grupare religioasă era considerată o atitudine potrivnică, iar această acțiune putea atrage persecuții din partea organelor represive ale regimului comunist.

Nu pot fi reținute susținerile recurentului-pârât în sensul că denunțarea acestei apartenețe a numitului D.M. nu reprezintă prin ea însăși o atitudine potrivnică regimului comunist, câtă vreme autoritățile comuniste de la acel moment o percepeau astfel și informările de acest gen conduceau inevitabil la îngrădirea drepturilor persoanelor vizate, prin urmărirea și supravegherea acestora, astfel cum s-a întâmplat și în speța de față.

Cât privește consecințele produse de activitatea pârâtului cu privire la persoanele vizate, Înalta Curte constată că art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu se referă la îngrădirea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficientă "vizarea" unei astfel de îngrădiri. Or, oferirea de informații era aptă să afecteze dreptul la viață privată al persoanei vizate, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la libertatea cuvântului, prevăzut de art. 19 din același pact și de Constituția României de la 1965, astfel cum a susținut și intimatul-reclamant CNSAS și a confirmat instanța de fond, iar recurentul-pârât putea și trebuia să conștientizeze că, prin furnizarea informațiilor, asupra persoanei denunțate exista riscul de a se desfășura acțiuni de represalii din partea organelor statale. În concluzie, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-pârât, prin care s-a susținut că faptele sale nu au produs consecințe asupra persoanelor vizate în nota informativă.

Înalta Curte mai are în vedere și împrejurarea că situațiile de excepție în care furnizarea de informații nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, acestea nefiind regăsite în speță.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere și faptul că recurentul nu se poate apăra nici invocând natura muncii desfășurate și nici normele interne care reglementau activitatea Securității, deoarece acestea nu pot constitui temei legal pentru săvârșirea de abuzuri, pentru încălcarea drepturilor constituționale și a drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute în tratatele internaționale asumate de România.

Așadar, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 2 lit. b) prima teză din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a fi constatată calitatea acestuia de colaborator al Securității, aspect legal și corect constatat și de către instanța de fond, dovedirea în cauză a desfășurării unor activități apte să conducă la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, respectiv, dreptul la viață privată și la liberă exprimare, așa cum au fost descrise de instanța de fond, fiind suficientă.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 488 din 17 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2022.