ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2877/2023

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României –Camera Deputaților și Parlamentul României-Senatul României anularea Hotărârii nr. 2/24 iunie 2021 pentru numirea directorului general interimar al Societății Române de Televiziune (adoptată de Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului), cu obligarea pârâților la repunerea reclamantei (președinte al consiliului de administrație dizolvat) în situația anterioară emiterii actului administrativ - în funcția de director general, până la numirea noului consiliu de administrație, în baza dispozițiilor art. 26 alin. (4) din Legea nr. 41/1994, cu obligarea pârâților la repararea pagubei cauzate, prin achitarea integrală a contravalorii indemnizațiilor lunare de care a fost privată (pentru perioada cuprinsă între momentul revocării din funcție și momentul repunerii în situația anterioară emiterii actului administrative), precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1634 din 11 noiembrie 2021, a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, invocată din oficiu și a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Parlamentul României –Camera Deputaților și Parlamentul României- Senatul României, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că este absolut evident că Hotărârea nr. 2/2021 a Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului a fost emisă în scopul executării în concret a legii, respectiv pentru aplicarea dispozițiilor art. 46 alin. (8) din Legea nr. 41/1995, în vederea numirii unui director general interimar la Societatea Română de Televiziune iar nu în exercitarea atribuțiilor de control parlamentar prevăzut de art. 31 alin. (5) din legea fundamentală, cum în mod necorespunzător concluzionează instanța de fond, emiterea actului litigios realizându-se în regim de putere publică, constituind expresia prerogativelor prevăzute de Legea nr. 41/1994 în beneficiul Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului în vederea exercitării atribuțiilor acestei entități funcționale a Parlamentului României, conferind posibilitatea de a se impune cu forță juridică obligatorie pentru apărarea interesului public. Recurenta mai arată că prin Decizia nr. 307/2012 și prin Decizia nr. 783/2012 Curtea Constituțională a României a statuat că Senatul si Camera Deputaților reprezintă "singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul își îndeplinește atribuțiile constituționale". În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Camera Deputaților și Senatul României au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând că Hotărârea nr. 2/24.06.2021 adoptată de Senat și Camera Deputaților în ședință comună, nu este rezultatul unei activități de natură administrativă. Exercitarea de către Parlament a acestei atribuții nu vizează organizarea executării legii în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, ci este expresia realizării unui control al forului legislativ. În opinia intimaților hotărârea atacată nu reprezintă un act administrativ, cu caracter normativ, supus procedurii de suspendare și anulare în condițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, astfel că instanța de fond în mod corect a dispus admiterea excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești. Având în vedere cele precizate mai sus, se observă că a fost respectată procedura legală prevăzută de Legea nr. 41/1994 pentru numirea directorului general interimar în persoana doamnei B., iar Hotărârea nr. 2 a Birourilor Permanente ale Senatului și Camerei Deputaților a fost adoptată cu respectarea tuturor normelor de drept incidente.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Prin Hotărârea nr. 2/24.06.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 621/24.06.2021, Parlamentul României –Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului hotărăște numirea doamnei B. în funcția de director general interimar al Societății Române de Televiziune, pentru o perioadă de 60 de zile. Temeiul de drept avut în vedere la adoptarea acestei hotărâri l-a reprezentat prevederile art. 46 alin. (8) din Legea nr. 41/1994, ca urmare a constatării lipsei cvorumului legal în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 23 iunie 2021. Curtea de Apel a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând că hotărârea atacată nu reprezintă un act administrativ, soluție pe care instanța de control judiciar nu o împărtășește. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 46 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune detaliază formele de exercitare a controlului parlamentar (prevăzut de art. 31 alin. (5) din Constituție) prin referire Ia rapoarte, informații si documente privind activitatea Societății Române de Televiziune. De asemenea, potrivit prevederilor art. 31 alin. (5) din legea fundamentală, "Serviciile publice de radio și de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale și politice importante exercitarea dreptului la antenă. organizarea acestor servicii și controlul parlamentar asupra activităților lor se reglementează prin lege organică.", ceea ce înseamnă (contrar interpretării instanței de fond) ca reglementarea prin lege organică privește nu doar controlul parlamentar al serviciului public de televiziune, ci și organizarea serviciului respectiv. Interpretarea instanței de fond potrivit căreia nu suntem în prezența unui act de punere în executare a legii, în sensul si înțelesul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, este argumentată pe Decizia nr. 429/2021 a Curții Constituționale (pronunțată în cauza având ca obiect sesizarea de neconstituționalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 31/2021 privind numirea directorului general interimar al Societății Române de Televiziune) nu poate fi apreciată ca fiind incidentă în cauză. Conform instanței de fond, actul infralegislativ contestat de către reclamanta A. are natura juridică a actelor emise în exercitarea atribuțiilor de control parlamentar, după cum se degajă din prevederile art. 31 alin. (5) din Constituția României și prin urmare este exclus controlului judecătoresc întemeiat pe prevederile Legii contenciosului administrativ. Din acest motiv, instanța a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, invocată din oficiu, și, în consecință, a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă împotriva Hotărârii nr. 2 din 24 iunie 2021. Raționamentul judecătorului fondului este eronat, întemeindu-se pe o interpretare greșită a art. 46 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune. Întreaga argumentație a judecătorului fondului se bazează pe decizia nr. 429/2021 a Curții Constituționale, care însă nu este incidentă în cauză. Exercitarea atribuțiilor de control parlamentar asupra activității Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune se realizează exclusiv prin hotărâri ale Plenului Camerei Deputaților, hotărâri ale Plenului Senatului și hotărâri ale Plenului celor două camere reunite ale Parlamentului așa rezultă fără echivoc din Decizia nr. 429/2021 a Curții Constituționale a României, având în vedere dispozițiile art. 146 lit. l) din Constituție și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, norme juridice invocate expres de către Curte cu ocazia fundamentării juridice a concluziei că este competentă a examina constituționalitatea hotărârii Parlamentului României nr. 21/2021 (paragraful 21 din decizia nr. 429/2021). Prin urmare, hotărârea contestată în prezenta cauză, adoptată fiind de birourile permanente ale Senatului și Camerei Deputaților, nu este expresia controlului parlamentar asupra activității serviciului național de radiodifuziune/televiziune, ci este un act infralegislativ supus controlului instanței de judecată în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004. În condițiile în care prima instanță nu a judecat fondul cauzei devin incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dispoziții coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce va conduce la soluția de admitere a recursului, de casare a sentinței atacate și de trimitere spre rejudecare a cauzei aceleiași instanțe.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.