ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2875/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2875/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 26 mai 2023
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, contestație împotriva Deciziei nr. 71/25.10.2016 a Consiliului Concurenței solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a Deciziei nr. 71/25.10.2016 a Consiliului Concurenței în privința sancționării A. S.R.L. și exonerarea de sancțiunea amenzii de 393.725 RON reprezentând 0,656% din cifra de afaceri realizată în anul 2015 aplicată în temeiul art. 55 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 republicată pentru pretinsa participare la o înțelegere verticală având drept obiect stabilirea prețurilor de revânzare a produselor marca x și y în anii 2009 și 2010 ce ar fi constituit o încălcare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței.
Prin sentința civilă nr. 34/2021 din 12 februarie 2021 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert, a dispus majorarea onorariului cu suma de 1500 RON, a pus în vedere reclamantei să achite diferența de onorariu, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 34/2021 din 12 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L..
Analizând cu prioritate excepției netimbrării, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, având în vedere faptul că recurenta nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ.: "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, …", iar potrivit alin. (3): "mențiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. ..."
Conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013: "Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.."
De asemenea, potrivit din art. 33 alin. (3) din aceeași ordonanță: "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".
Din analiza textelor de lege sus citate rezultă că recurenta avea obligația să atașeze, la cererea de recurs, dovada achitării taxelor judiciare de timbru, în cuantumul datorat.
Or, recurenta-reclamantă nu s-a conformat acestei obligații legale, nici la momentul formulării cererii de recurs, nici la solicitarea instanței.
În consecință, pentru considerentele arătate și în raport cu art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția netimbrării recursului invocată din oficiu.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 34/2021 din 12 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2023.