ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 267/2023

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecția Judiciară, a solicitat anularea rezoluției inspectorului-șef nr. C21-1405 din 07.09.2021 și a rezoluției de clasare nr. 2301/A din data de 27.07.2021, emisă în dosarul nr. x de inspectorul judiciar, ca netemeinice și nelegale, admiterea contestației, desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 112 din 28 ianuarie 2022, a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că hotărârea pronunțată este nelegală, întrucât instanța a încălcat regulile de procedură, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind dată cu încălcarea normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta precizează că în 24.11.2021 a solicitat în scris amânarea termenului de judecată, stabilit pentru 3.12.2021, în vederea angajării unui avocat pentru a o reprezenta în fața instanței de judecată.

Având în vedere confuzia creată la nivelul completului de judecată și lipsa pronunțării acestuia privind solicitarea legal formulată pentru amânarea termenului în vederea angajării unui apărător, precum și argumentele care au condus la stabilirea termenului de judecata din 28.01.2022, respectiv necesitatea repunerii " cauzei pe rol, față de cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantă pentru angajarea unui apărător și asigurarea reprezentării convenționale a acesteia în fața instanței, ce nu a fost soluționată de instanță", este mai mult decât evident că neavând o soluție de admitere a unui nou termen pentru angajare apărător, m-am aflat în imposibilitatea angajării acestuia, rostul contractării serviciilor juridice de la un profesionist nefiind justificat în lipsa aprobării cererii formulate, de către instanța de judecată.

Recurenta precizează că cererea de amânare a fost întemeiată, deoarece a întâmpinat probleme medicale din noiembrie 2021- martie 2022 (simptome ce au determinat intervenție chirurgicală).

Principiul dreptului la apărare are, în primul rând, o valoare constituțională. Dreptul la apărare reprezintă un principiu constituțional, consacrat în art. 24 din Constituția României.

Sesizarea Inspecției Judiciare și a instanței de fond, s-au efectuat după obținerea unei soluții definitive și pentru aspecte care nu mai fac obiectul judecății în niciun dosar, fiind greșită afirmația instanței de fond că "Reclamanta urmărește în fapt, exercitarea de către Inspecția Judiciară a unui drept de (re)apreciere asupra procesului penal..."

Total greșită această afirmație a instanței de fond, netemeinică și nelegală fiind soluția pronunțată, motivat de faptul că aspectele sesizate în plângerea formulată cu privire la activitatea judecătorului.

Eronat susține Inspecția Judiciară și instanța de fond ca "Inspecția judiciară nu are în competența de a verifica legalitatea activității judiciare, acest atribut fiind în mod exclusiv al instanțelor de judecată".

Inspecția judiciara are activitatea reglementată de art. 44 alin. (3) și art. 45, și în continuare din Legea nr. 317/2004, nefiind precizate astfel de interpretări.

Se poate constata din rezoluțiile emise de reprezentanții Inspecției Judiciare, din actele depuse la dosarul cauzei că acestea nu conțin documente, acte care să susțină exercitarea cu bună credință a activității de către judecătorul a căror acte le-am sesizat ca fiind abateri disciplinare.

În conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare inspecției Judiciare aprobat prin Ordinul Inspectorului Șef nr. 49/2021 și art. 11 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobat prin Ordinul Inspectorului Șef nr 51/2021, inspectorii judiciari trebuiau sa procedeze la o verificare prealabilă, la colectarea de documente, acte, informații pentru a se asigura de corectitudinea modului de lucru al magistratului în cauză, de respectarea atribuțiilor de serviciu și a reglementărilor legale.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Hotărârea de fond ar putea fi casată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., doar în situația unei încălcări a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, acestea fiind, în principal, o eventuală nerespectare a dreptului la apărare, a principiului contradictorialitații și a dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilității sau a oralității dezbaterilor, aspecte care nu pot fi reținute în cauza de față.

Astfel, instanța de fond a judecat cauza pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, astfel încât nu se poate pune problema nerespectării dreptului la apărare, a principiului contradictorialitații și a dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilității sau a oralității dezbaterilor.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

Înalta Curte constată că petenta și-a exprimat nemulțumirea față de soluția dispusă de judecătorul de cameră preliminară, d-na B., în cauza nr. 640/44/2020/a1 pe rolul Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Verificările au fost finalizate la data de 27.07.2021 prin rezoluția nr. 2301 în lucrarea nr. 21-2372, prin care s-a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, întrucât nu au fost identificate indicii privind săvârșirea de către doamna judecător B. din cadrul Curții de Apel Iași a vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Pentru a dispune astfel, inspectorul judiciar a reținut faptul că judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea cauzei nr. 640/44/2020/a1 a prezentat în considerentele încheierii din 22.12.2020 argumentele de fapt și de drept care au justificat soluția de respingere, ca nefondate, a cererilor și excepțiilor privind restituirea cauzei la parchet pentru refacerea întregii urmăriri penale, excluderea unor probe și constatarea nulității unor acte de urmărire penală, constatând legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. x/2019 din 13.10.2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, privind pe petentă, trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de violarea vieții private prevăzută de art. 226 alin. (1) și (5) C. pen. și de instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 304 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, astfel că s-a dispus începerea judecății în cauză privind pe petentă.

Totodată, a reținut că nu se poate deduce săvârșirea unei abateri disciplinare doar din împrejurarea că încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară a fost desființată în parte, în condițiile în care s-a prevăzut chiar de către legiuitor această posibilitate potrivit art. 34-347 C. proc. pen.

Împotriva rezoluției de clasare, reclamanta a formulat plângere, în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Plângerea a fost respinsă de Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare prin rezoluția nr. C21-1405 din data de 07.09.2021 reținându-s că rezoluția contestată este motivată, răspunzând tuturor aspectelor invocate în sesizarea formulată de petiționar, precum și faptul că aceasta cuprinde argumentele de fapt și de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate de inspectorul judiciar, fiind dispusă cu respectarea condițiilor legale speciale în materie și a Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție. Recurenta-reclamantă a formulat contestație împotriva rezoluției Inspectorului-șef nr. C21-1405 din data de 07.09.2021 și împotriva rezoluției nr. 2301/A din data de 27.07.2021 emisă în dosarul nr. x a Inspecției Judiciare la Curtea de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal, contestație respinsă, ca neîntemeiată, în mod temeinic și legal.

Înalta Curte constată că potrivit principiului independenței judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanța de judecată și nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Rezultă, așadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecății excedează competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

Recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare vizând în concret operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată și care se subsumează tocmai raționamentului logico-juridic al magistratului.

Cu alte cuvinte, stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești.

Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviințarea și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.

Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esență garanția imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție, garanție care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluționat cererile de apel, pronunțându-se asupra argumentelor invocate de părți, motivarea hotărârii explicând și fundamentând soluția concretizată în dispozitivul deciziei.

Reaua-credință presupune intenția frauduloasă a magistratului: ea se manifestă prin încălcarea cu bună știință de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi și/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puțin magistratul, deși nu urmărește expres, acceptă în mod conștient vătămarea unei persoane.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi este un element distinct de reaua-credință a magistratului sau de grava neglijență – aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept. Or, în cauză, nu s-au prezentat și identificat indicii temeinice privind reaua-credință, nici privind grava neglijență a magistratului.

Grava neglijență presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijență se apreciază, între altele, de exemplu, și în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanțe. Dincolo de aceste aspecte, sunt și alți factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuții etc. Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijență, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă.

Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 112 din 28 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2023.