ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2657/2022

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2019, din data de 03.10.2019, reclamantul Consiliul Concurenței a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună suspendarea executării punctului din Decizia nr. 3/06.08.2018 privind luarea măsurilor pentru stabilirea întinderii și recuperarea prejudiciului în sumă de 2.020.291 RON provenind din plata nelegală în anul 2018 a indemnizațiilor de performanță, precum și sumele reprezentând accesorii - până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, în temeiul art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, anularea parțială a Deciziei nr. 3/06.08.2019, emisă de către Directorul Direcției 1 din cadrul Departamentului VIII al Curții de Conturi, în ceea ce privește Punctul II.2 - luarea măsurilor pentru stabilirea întinderii și recuperarea prejudiciului în sumă de 2.020.291 RON, provenind din plata nelegala în anul 2018 a indemnizațiilor de performanță, precum și sumele reprezentând accesorii - precum și anularea în integralitate a încheierii nr. 18/12.09.2019 emisă de către Comisia pentru soluționarea contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, ca fiind nelegale și neîntemeiate.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 905 pronunțată în data de 6 decembrie 2019, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins în întregime cererea formulată de reclamantul Consiliul Concurenței, privind suspendarea executării și anularea Deciziei nr. 3/06.08.2019, emisă de către Directorul Direcției I din cadrul Departamentului VIII al Curții de Conturi și a încheierii nr. 18/12.09.2019, în contradictoriu cu pârâta Curtea De Conturi A României, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 905 pronunțată la 6 decembrie 2019 de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a formulat 2 recursuri reclamantul Consiliul Concurenței, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost motivată. Prin cererea depusă la data de 9 martie 2020, recurentul a precizat că înțelege să declare recurs împotriva modului de soluționare a cererii de suspendare a executării Punctului II.2 din Decizia nr. 3/06.08.2019, invocând în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În cuprinsul motivelor de recurs, după expunerea pe larg a situației de fapt, recurenta a susținut următoarele: - Instanța de fond a reținut, în mod eronat, în sentinta recurată faptul că argumentele autorității de concurentă în susținerea cererii de suspendare nu sunt apte să demonstreze o vădită nelegalitate a actelor administrative contestate, reprezentând veritabile motive de nelegalitate, care nu ar putea fi examinate în procedura sumară specifică cererii de suspendare a executării, fiind aspecte ce țin strict de fondul cauzei. - în ceea ce privește existența cazului bine justificat arată următoarele: Solicitarea de suspendare a Deciziei nr. 3/2019 formulată de către autoritatea de concurență se întemeiază pe o aparență de nelegalitate a actului contestat determinată în principal de faptul că plata indemnizațiilor de performanță a fost realizată de către Consiliul Concurenței în baza unor dispoziții legale care sunt și în prezent în vigoare, nefiind abrogate în mod expres de niciun act normativ (incluzând Legea nr. 153/2017), aspecte recunoscute în mod expres și de către pârâtă prin întâmpinarea depusă în fata primei instanțe. Instanța de fond în mod greșit a ignorat faptul că Legea nr. 21/1996 a suferit modificări succesive ulterior adoptării Legii nr. 153/2017, astfel încât, în măsura în care legiuitorul ar fi dorit abrogarea acestei norme speciale (art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea concurenței nr. 21/1996), ar fi făcut-o în mod direct și expres, ceea ce nu s-a întâmplat. Judecătorul fondului nu a procedat la judecarea fondului litigiului, în urma unei analize prima facie a cauzei, deși indemnizațiile de performanță au fost acordate de Președintele Consiliului Concurentei cu respectarea legislației în vigoare în domeniu. Indemnizațiile nu sunt supuse prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, iar prevederile art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea concurentei au un caracter special, care derogă de la legislația din domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice. - sub aspectul existența unei pagube iminente arată următoarele: Contrar celor retinute de către instanța de fond prin sentinta recurată, Consiliul Concurentei nu putea aduce alte probe în cauză, în afara de cele din dosarul administrativ, aflate deja la dosarul raportat la specificitatea și obiectul cauzei. Totodată, a arătat și a subliniat exact care este paguba autorității de concurență, respectiv perturbarea previzibilă gravă a funcționării Consiliului Concurenței, care reprezintă o autoritate publică autonomă ce desfășoară o activitate cu un grad ridicat de complexitate și importanță pentru mediul economic. În situația în care autoritatea de concurență ar pune în aplicare dispozitivul Deciziei nr. 3/2019, până Ia data de 16.03.2020 (termen prelungit prin Decizia Curtii de Conturi nr. 3/1/12.02.2020) în condițiile în care aceste măsuri au fost dispuse de către Curtea de Conturi cu o interpretare a legii contrară voinței legiuitorului în ceea ce privește personalul Consiliului Concurenței, activitatea autorității de concurentă va fi perturbată în mod semnificativ. Susține că sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru ca instanța de contencios administrativ să dispună suspendarea executării actului administrativ. Prin recursul depus la data de 20 martie 2020, recurentul a precizat că înțelege să declare recurs împotriva modului de soluționare a fondului cauzei și, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată cu consecința anulării Punctului II.2 din Decizia nr. 3/06.08.2019, în ceea ce privește luarea măsurilor pentru stabilirea întinderii și recuperarea prejudiciului în sumă de 2.020.291 RON, provenind din plata nelegală în anul 2018 a indemnizațiilor de performantă, precum și sumele reprezentând accesorii - astfel cum a fost menținută prin Incheierea nr. 18/12.09.2019 a Comisiei pentru soluționarea contestațiilor din cadrul Curții de Conturi. După expunerea pe larg a situației de fapt și a legislației incidente, pe fondul cauzei, reclamantul a susținut următoarele: - cu privire la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.: ü Instanța de fond nu a motivat în mod concret care sunt argumentele pentru care consideră că prevederile art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 21/1996 nu ar avea caracter special față de norma generală, Legea nr. 153/2017, deși era evident că intenția legiuitorului a fost de a constitui o categorie distinctă de drepturi salariale, cu aplicabilitate exclusivă la nivelul autorității de concurență, care să nu fie reglementată de prevederile generale în materia salarizării personalului din sectorul bugetar. Or, intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 nu a înlăturat caracterul special al prevederilor din Legea nr. 21/1996, având în vedere că nu au apărut motive noi care să înlăture rațiunea pentru care aceste drepturi salariale speciale au fost create de legiuitor, în afara cadrului general în materia salarizării personalului bugetar. S-a precizat că legiuitorul a aprobat includerea în bugetul autorității de concurență a acestor sume de bani în vederea utilizării lor conform art. 31 alin. (5) din Legea concurenței, prin votarea Legii nr. 2/2018 a bugetului de stat pe anul 2018. Ori, în mod evident, dacă art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea concurenței ar fi fost abrogat și deci s-ar fi aflat în ipoteza în care nu a fi avut temei legal pentru aceste cheltuieli bugetare, Parlamentul, în mod cert, nu ar fi votat legea bugetului pentru autoritatea de concurență, incluzând alocarea sumelor aferente indemnizației de performanță. ü prevederile art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 21/1996 sunt în prezent în vigoare și nu sunt contradictorii față de prevederile Legii nr. 153/2017. În mod eronat instanța de fond nu a reținut că voința legiuitorului, la edictarea normelor din Legea 153/2017 nu a fost nicidecum în sensul abrogării dispozițiilor art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 21/1996, întrucât dacă aceasta ar fi fost intenția s-ar fi adăugat si această situație printre cazurile de abrogare de la art. 44 din Legea nr. 153/2017, la fel cum a menționat la pct. 15 din art. 44 că se abrogă expres. ü Este surprinzătoare concluzia instanței cu privire la faptul că nu există o echivalență între indemnizațiile de performanță reglementate de Legea nr. 21/1996 și premiile de excelență reglementate de Legea nr. 153/2017, în contextul în care premiile de excelență (prevăzute de Legea cadru nr. 153/2017) și indemnizația de performantă (prevăzută de Legea nr. 21/1996) au un regim și un conținut juridic distinct, fiind reglementate de acte normative diferite, aspecte care au fost prezentate în mod detaliat de Consiliul Concurenței în argumentațiile formulate în primă instanță. Subliniază că acordarea indemnizațiilor de performantă nu se încadrează în enumerarea categoriilor de drepturi care nu puteau fi acordate de către instituțiile publice în anul 2017 (spre exemplu avem în vedere prevederile art. 9 din O.U.G. nr. 99/2016 care interziceau acordarea în cursul anului 2017 de premii, tichete cadou, prime de vacantă, vouchere de vacantă), întrucât legiuitorul a circumstanțiat restricțiile doar cu privire la anumite drepturi salariale expres menționate, fără a include în sfera acestora și indemnizația de performanță. ü instanța de fond nu a avut în vedere legislația și jurisprudența europeană în analiza acordării indemnizațiilor de performanță personalului de excepție al Consiliului Concurenței. Sub acest aspect subliniază faptul că legislația Uniunii Europene, prin Directiva nr. 1/2019 "Empowering National Competition Authoritics",ECN +" care consolidează dreptul național reprezentat de Legea concurenței nr. 21/1996 și prevalează asupra dreptului național contrar, prevede măsuri privind consolidarea competențelor autorităților naționale de concurență, propunând, în acest sens, noi norme care să abiliteze autoritățile de concurență din statele membre să aplice cu mai multă eficacitate normele europene antitrust. - cu privire la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. consideră că, pe lângă o interpretare și aplicare eronată în speță a normelor legale incidente, sentința recurată cuprinde argumentații și interpretări contradictorii ale instanței de fond în motivarea soluției dispuse, respectiv în analiza situației de fapt și de drept aplicabilă în cauză. Astfel, în cuprinsul considerentelor Sentinței recurate, instanța de fond a procedat la o motivare contradictorie în ceea ce privește valabilitatea prevederilor art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 21/1996, invocând că acest act normativ a fost abrogat atât în mod implicit (indirect), cât și în mod expres odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017. Totodată, deși Curtea reține în mod constant în cadrul sentinței că Legea cadru nr. 153/2017 reglementează în mod exclusiv drepturile salariale ale personalului bugetar, totuși are în vedere și analizează și situația sportivilor și a colectivelor sportive, ca situație de excepție de la prevederile legii cadru.

Apărări formulate în cauză Intimata-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 17 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 aprilie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Recursul reclamantului Consiliul Concurenței împotriva soluției privind anularea parțială a Deciziei nr. 3/06.08.2019, emisă de către Directorul Direcției 1 din cadrul Departamentului VIII al Curții de Conturi, în ceea ce privește Punctul II.2 a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Referitor la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților, fiind afectată de viciu nelegalității hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Sub acest aspect se constată că hotărârea instanței de fond răspunde cerinței argumentării soluției adoptate, considerentele acesteia conținând analiza complexă și detaliată a motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, cu luarea în considerare și diseminarea apărărilor părților împrocesuate. Împrejurarea că instanța de fond a dedus că prevederile art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 21/1996 nu ar avea caracter special față de norma generală, Legea nr. 153/2017 și că, în cauză nu are aplicabilitate Directiva nr. 1/2019, nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că analiza facută corespunde dispozițiilor art. 425 din C. proc. civ. De asemenea, nu poate fi reținută o contradictorialitate între argumentul instanței potrivit căruia legea cadru reglementează în mod exclusiv drepturile personalului bugetar și situația sportivilor ce pot fi premiați în baza altor norme legale, preexistente la data intrării în vigoare a legii cadru de salarizare, întrucât instanța a vorbit de o realitate normativă, asupra legalității căreia nu fusese învestită a se pronunța. Prin urmare, este nefondată această critică de nelegalitate. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instituția recurentă critică în primul rând reținerea eronată de către instanța de fond a faptului că prevederile art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 21/1996 nu ar avea caracter special față de norma generală, Legea nr. 153/2017 și sunt dispoziții abrogate și mai mult, Directiva nr. 1/2019 nu are incidentă în cauză. Înalta Curte precizează că, în cauză, există putere de lucru judecat parțială în raport de soluția pronunțată în dosarul nr. x/2019, unde s-a stabilit cu definitiv prin decizia nr. 1614 pronunțată la 17 martie 2022 de către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal că "art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 21/1996 prin care se reglementează indemnizația de performanță acordată personalului Consiliului Concurenței cu rezultate deosebite a fost abrogată expres prin art. 44 alin. (1) pct. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017" . Astfel, în dosarul nr. x/2019, reclamantul Consiliul Concurenței a contestat aceleași tip măsuri, ca în prezenta cauză, ce au fost aplicate pentru anul 2017 de către Curtea de Conturi. Astfel, în urma unui control s-a reținut în sarcina acestuia nereguli financiare de aceeași natură, ce au fost consemnate în procesul-verbal de constatare și în raportul de audit financiar, înregistrate sub nr. x/29 noiembrie 2018, iar pentru remedierea acestora a fost emisă decizia nr. 8/2018, menținută prin încheierea nr. 2/20 februarie 2019, pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul instituției pârâte. Reclamantul a contestat măsurile sus indicate, iar prin sentința civilă nr. 268/13 iunie 2019 a secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București fiind respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată promovată de către Consiliul Concurenței, măsurile rămând definitive prin decizia nr. 1614 pronunțată la 17 martie 2022 de către Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019. Înalta Curte a reținut în cuprinsul deciziei nr. 1614 pronunțată la 17 martie 2022 următoarele: "… reclamantul Consiliul Concurenței insistă în argumentația că dispozițiile art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 21/1996 prin care s-a prevăzut că veniturile acestuia vor fi utilizate pentru indemnizația de performanță acordată personalului Consiliului Concurenței cu rezultate deosebite, este o normă specială în raport de dispozițiile Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care a rămas în vigoare și după intrarea în vigoare a acestuia act normativ, nefiind astfel abrogat nici expres, nici implicit, și că reglementarea acestui drept nu este incompatibilă cu dispozițiile legii-cadru de salarizare. Susținerile recurentei reclamantei sunt nefondate. Potrivit art. 31 din Legea nr. 21/1996 "(...) (5) Veniturile realizate de Consiliul Concurenței potrivit alin. (4) se utilizează pentru: c) indemnizație de performanță acordată personalului Consiliului Concurenței cu rezultate deosebite, în condițiile legii; (...) (6) Personalul Consiliului Concurenței poate beneficia de indemnizația de performanță acordată din veniturile prevăzute la alin. (4). Modul de acordare a indemnizației de performanță se stabilește prin regulament al Consiliului Concurenței". Regulamentul privind acordarea indemnizațiilor de performanță aprobat prin Ordinul președintelui nr. 1267/19 decembrie 2017, emis în temeiul delegării legislative anterior menționate, prevede la art. 2 că: "În sensul prezentului regulament, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: a) indemnizație de performanță - recompensă financiară de care poate beneficia personalul Consiliului Concurenței pentru obținerea unor rezultate profesionale deosebite; b) criterii de performanță - standardele care evaluează nivelul performanței profesionale; c) caracteristici/rezultate ale activității angajatului - rezultate, indicatori, competențe, comportamente pe baza cărora sunt evaluate performanțele profesionale. Conform art. 3 din acest act infralegal: "(1) Indemnizația de performanță are un caracter nepermanent, fiind acordată o singură dată pe an, în condițiile legii și ale prezentului regulament, pe baza rezultatelor profesionale obținute în anul anterior. (2) Indemnizația de performanță nu reprezintă premiul de excelență reglementat de prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările si completările ulterioare, fiind stabilită și acordată potrivit prevederilor Legii concurenței nr. 21/1996". Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice are ca obiect de reglementare potrivit art. 1 stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, categorie în care intră și personalul Consiliului Concurenței, indiferent de natura veniturilor care reprezintă sursa de finanțare, bugetul consolidat de stat sau venituri proprii. Potrivit art. 7 alin. (1) lit. m) din acest act normativ venitul salarial al personalului din sectorul bugetar este compus din salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare, indemnizațiile lunare și, după caz, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele și premiile, precum și alte drepturi în bani și/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar. Reglementând un drept de natură salarială, indemnizația de performanță, Legea nr. 21/1996, în această privință, este o normă specială în raport de Legea-cadru nr. 153/2017. Din acest punct de vedere este corectă aprecierea instanței de fond, conform cu care chiar dacă norma din Legea nr. 21/1996 a concurenței, modificată prin Legea nr. 347/2015, se referă doar la un anumit drept salarial (indemnizația de performanță), în timp ce norma din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă reglementarea cu caracter general în materia salarizării, indiferent de natura drepturilor salariale, subliniindu-se doar suprapunerea parțială a sferei de aplicare a legii generale și a celei speciale, din perspectiva unor drepturi salariale al căror regim juridic este concomitent reglementat. Dată fiind anterioritatea legii speciale în raport cu cea generală, aceasta nu poate fi abrogată de legea generală decât în mod expres, așa cum rezultă cu evidență din dispozițiile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 potrivit cărora "Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres". Însă în privința abrogării recurenta consideră eronat că acest eveniment nu a avut loc. Abrogarea expresă intervine atunci când suprimarea unei legi sau a unei alte dispoziții legale este exprimată explicit, iar abrogarea implicită (prezumtivă sau tacită) intervine atunci când legea noua conține dispoziții incompatibile cu legea veche, fără să prevadă care dispoziții contrare se abrogă sau așa cum rezultă din art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 "În cazuri deosebite, în care la elaborarea și adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite". La rându-i abrogarea expresă poate fi directă atunci când se nominalizează legea sau capitolele ori articolele dintr-o lege care se abrogă, cum e cazul art. 44 alin. (1) pct. 15 din Legea-cadru nr. 153/2017, sau indirectă, atunci când se prevede ieșirea din vigoare a legilor sau actelor normative, contrare legii noi, prin utilizarea formulei general folosită de legiutor "orice alte dispoziții contrare se abrogă", cum e cazul art. 44 alin. (1) pct. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017. Prin urmare, legiuitorul la elaborarea Legii-cadru nr. 153/2017 a utilizat ca mijloc de scoatere din vigoare a normelor speciale anterioare atât abrogarea expresă directă art. 44 alin. (1) pct. 1 - 35 din acest act normativ cât și abrogarea expresă indirectă, așa cum s-a arătat în precedent. Pentru incidența cazul de abrogare expresă indirectă în cazul art. 31 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 21/1996 se impune a fi analizat caracterul de contrarietate al acestor dispoziții în raport cu cele ale Legii-cadru nr. 153/2017. Prin art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 legiutorul reclamă caracterul de exclusivitate al acestui act normativ în privința drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, care începând cu data intrării în vigoarea a acestui act normativ, "sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege", excepțiile fiind strict prevăzute de legiutor la art. 2 alin. (2) prin identificarea persoanelor juridice ai căror angajați nu sunt supuși acestei legi de salarizare, categorie în care nu intră reclamanta. De asemenea, s-a dispus prin art. 38 alin. (2) lit. a) din același act normativ "menținerea în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Chiar dacă art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea - cadru nr. 153/2017, de care se prevalează auditorii pârâtei, teză îmbrățișată de instanța de fond, nu are un rol prohibitiv în acordarea unor drepturi salariale la niveluri superioare celor anterioare intrării în vigoare a acestui act normativ, ci de garantare pe perioada indicată a unui venit salarial în același cuantum cu cel anterior avut, caracterul de exclusivitate în reglementare în domeniul salarial bugetar al acestui act normativ nu poate fi negat, orice majorare salarială, spor nou ori drept salarial impunându-se a fi acordat numai în acest cadru legal, dintre cele reglementate cu caracter de specificitate fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaționale de funcții bugetare. (art. 9 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017). Pe de altă parte, este corectă aprecierea instanței de fond, întemeiată pe apărările pârâtei, în sensul că indemnizația de performanță prin specificul și caracteristicile pe care le prezintă, este similară cu premiul de excelență prevăzut în legea - cadru de salarizare la art. 26 alin. (1), ceea ce demonstrează că prin noul cadru legal au fost cuprinse toate drepturile personalului bugetar, inclusiv cele legate de stimularea acestuia pentru rezultate excepționale. Așa cum s-a reținut prin hotărârea atacată, indiferent de denumirea atribuită acestei forme de recompensare a personalului, aceasta are același statut și același obiect cu premiul de excelență la care face referire legea de salarizare, de recompensare a personalului cu rezultate deosebite, ambele acordându-se numai în funcție de performanța angajaților, iar nu ca o obligație periodică a angajatorului, sursa veniturilor sau modalitatea de acordare nefiind relevante pentru a face o distincție de natură juridică între cele două drepturi. Prin urmare, reglementarea cu caracter special a unui drept salarial din sfera de reglementare exclusivă asumată de legiutor printr-un act normativ ulterior cu caracter general în domeniul salarizării, demonstrează caracterul contrar al normei speciale în raport cu legea generală, caracter care se impune cum mai mare evidență și urmare a constatării că un drept salarial similar a primit reglementare în norma generală." În cazul în speță, Înalta Curte constată că este putere de lucru judecat parțială în raport de soluția pronunțată în dosarul x/2019, în care s-a stabilit definitiv că sumele nu puteau fi plătite în temeiul unei prevederi legale abrogate. Critica vizând incidența în cauză a Directivei nr. 1/2019 este nefondată, întrucât controlul Curții de Conturi a vizat drepturi salariale din anul 2018 și prevederea europeană nu poate fi aplicată retroactiv. Prin urmare, Înalta Curte nu poate concluziona decât că Decizia nr. 3/2019 a Curții de Conturi și încheierea nr. 18/12.09.2019 emise de Curtea de Conturi sunt legale prin prisma criticilor formulate de reclamantă, astfel că hotărârea instanței de fond care a validat-o este motivată, fiind dată cu aplicare corectă a normelor drept material aplicabile. În ceea ce privește recursul reclamantului Consiliul Concurenței împotriva soluției privind suspendarea executării actelor administrative contestate, trebuie precizat că este inutilă analizarea acestor motive, atâta timp cât a fost tranșat fondul. Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Consiliul Concurenței împotriva sentinței civile nr. 905 din 6 decembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate .