ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2616/2023

Cererea de chemare în judecată și hotărârea instanței de fond Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 septembrie 2017, pe rolul Tribunalului București – secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2017 și declinată în favoarea Tribunalului Ilfov, secția civilă, unde a fost înregistrată la data de 20 iunie 2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Ilfov, a solicitat obligarea pârâtei să răspundă la cererea sa din data de 21.07.2017, precum și obligarea acesteia la plata sumei de 5000 RON, reprezentând daune morale. Prin sentința civilă nr. 3535 din 11 decembrie 2018, Tribunalul Ilfov, secția civilă a respins, ca neîntemeiate, atât excepția lipsei calității procesuale pasive, cât și cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Ilfov.

Apelul declarat de reclamantul A. și soluția pronunțată de instanța de apel Împotriva sentinței civile nr. 3535 din 11 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, a declarat apel reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac, cu consecința rejudecării cauzei și admiterii cererii de chemare în judecată. Prin decizia civilă nr. 18 din 12 septembrie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 3535/11.12.2018 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Pensii Ilfov, ca inadmisibil.

Recursul declarat de reclamantul A. și soluția pronunțată de instanța de recurs Împotriva deciziei civile nr. 18 din 12 septembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. corobora cu art. 174 alin. (1) și (2) și art. 175 alin. (1) C. proc. civ. Prin decizia nr. 1022 din 22 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 18 din 12 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Contestația în anulare Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 29 septembrie 2022, sub nr. x/2022, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Ilfov, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1022 din 22 februarie 2022, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2017. Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., contestatorul susținând, în esență, că instanța a respins recursul fără a cerceta motivele de casare invocate în calea de atac și a solicitat a fi avute în vedere toate argumentele expuse în actele procesuale depuse în timpul derulării procesului, pe care le-a redatpe scurt.

Apărările formulate în cauză Intimata Casa de Pensii Ilfov nu a depus întâmpinare față de contestația în anulare declarată de contestatorul A.. II. Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând contestația în anulare formulată de contestatorul A., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când … instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen." Dispozițiile legale antecitate au ca situație premisă neexaminarea unor motive de recurs, înțelese ca motive de casare, astfel cum acestea sunt reglementate în cuprinsul art. 488 alin. (1) din același cod, cu ocazia soluționării unui recurs care a fost respins ori admis în parte. Înalta Curte constată că această ipoteză nu se regăsește în cauză, întrucât, deși contestatorul a susținut că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de casare invocate, se observă că prin decizia atacată instanța de control judiciar a respins recursul ca inadmisibil, soluționând cauza în temeiul unei excepții, împrejurare față de care nu s-a mai putut proceda la analiza criticilor formulate prin cererea de recurs. Astfel fiind, argumentele contestatorului nu se încadrează în motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., câtă vreme recursul nu a fost respins ori admis în parte, ci a fost considerat inadmisibil, întrucât legea nu prevede o astfel de cale de atac pusă la dispoziția reclamantului, astfel că nu se impunea analiza motivelor de nelegalitate invocate. Susținerile contestatorului nu vizează, în realitate, omisiunea instanței de a se pronunța asupra motivelor de casare invocate, ci se critică însuși raționamentul prin care instanța de recurs a apreciat că recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 18 din 12 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal este inadmisibil. Or, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestator s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs". Motivele contestației în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența unuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale. Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 508 din același cod, va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă.