ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 256/2023

Cererea de chemare în judecată Prin contestația formulată pe rolul Curții de Apel București, contestatorii A., B., C., D., E., F. și G. au solicitat în contradictoriu cu intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a Deciziei nr. 21699/18.11.2019 și admiterea cererii de despăgubire astfel cum a fost formulată prin cererea de despăgubire din data de 04.05.2016: - H., mama defunctei I., suma de 450.000 RON, cu titlu de daune morale; - G., frate al defunctei I., suma de 250.000 RON, cu titlu de daune morale; - B., tatăl defunctului J., suma de 420.830 RON, cu titlu de daune morale atât pentru decesul victimei J., cât și pentru decesul victimei I.; - A., mama defunctului J., suma de 450.000 RON, cu titlu de daune morale; - E., sora defunctului J., suma de 250.000 RON, cu titlu de daune morale; - C., fiul defunctului J. și al defunctei I., suma de 225.000, cu titlu de daune morale pentru decesul tatălui său, J. și suma de 225.000 RON, cu titlu de daune morale pentru decesul mamei sale, I.; - D., fiul defunctului J. și al defunctei I., suma de 225.000 RON, cu titlu de daune morale pentru decesul tatălui său J. și suma de 225.000, cu titlu de daune morale pentru decesul mamei sale, I..

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 149 din 10 februarie 2021, a respins contestația formulată de contestatorii A., B., C., D., E., F. și G., împotriva Deciziei nr. 21699/18.11.2019 emisă de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au declarat recurs. În motivarea recursului se arată că motivele de recurs vizează dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6 și punctul 8 C. proc. civ. și anume faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în procesul de evaluare a daunelor morale (Legea nr. 213/2015, Legea nr. 136/1995 și Ordinul A.S.F. nr. 14/2011). Criticile aduse sentinței instanței de fond au în vedere faptul că, aceasta, fără o argumentație clară, raportată la normele legale în materie, a respins cererea, considerând că, în principiu, Fondul de Garantare a Asiguraților, în mod corect s-a raportat când a dispus evaluarea cuantumului daunelor morale, la concluziile cuprinse în Ghidul elaborat de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, care face parte din procedura internă de evaluare a daunelor, la fel ca și decizia nr. 74/02.08.2018 privind Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese. Conform dispozițiilor din Norma A.S.F. nr. 14/2011, în caz de vătămare corporală, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Instanța de fond a verificat decizia doar prin prisma procedurii interne a F.G.A. Deși în urma acestei analize a constatat nereguli în aplicarea sa, instanța nu a corectat situația și cu atât mai puțin nu a realizat și o apreciere proprie prin prisma textelor de lege invocate. Astfel se validează evaluarea făcută de pârâtă deși instanța arată cum ar trebui să se facă evaluarea. În opinia recurenților instanța de fond aplică discreționar această procedură, fără a face o evaluare justă și echitabilă a prejudiciului suferit. Diferența între posibilitatea teoretică și realizarea efectivă a valorificării tuturor circumstanțelor particulare ale speței e dovedită tocmai de rezultatul din prezenta cauză, sumele acordate fiind plafonate formal, arbitrar și, în concret infime. Instanța de fond pledează practic în favoarea intimatului-pârât F.G.A. În lipsa unor circumstanțieri și a unui calcul care să reflecte măcar felul în care după practica F.G.A. s-au acordat diferite sume, putem să asimilăm atitudinea instanței cu o nemotivare a diminuării despăgubirilor pretinse. Suferința fiecărui reclamant, ca urmare a decesului fiului, fiicei, fratelui, mamei tatălui, trauma psihică la care aceștia au fost supuși sunt motivele care au stat la baza formulării cererii, au fost ignorate de instanța de fond, toate acestea fiind o poziție de apărare a intimatei-pârâte, dincolo de orice norme și probe. Instanța era datoare să procedeze la un examen propriu al pricinii, prin raportare strictă la solicitările făcute în concret în fața instanței. Astfel, magistratul avea obligația, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale să procedeze la examinarea jurisprudenței și nu numai, pentru ca, pe de o parte, persoanele vătămate indirect să fie just despăgubite, dar și să realizeze o veritabilă judecată în echitate. În cauza de față, analizarea cauzei s-a făcut cu încălcarea principiului unei juste și echitabile judecăți prin înlăturarea în totalitate a argumentelor aduse în susținerea contestației, referindu-se la o procedură internă, nepublică, a pârâtei F.G.A. Se mai arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, drept ce nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Astfel, dreptul la un proces echitabil implică mai ales în sarcina instanței de judecată, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, aspect ce nu a fost realizat în cauza dedusă judecății. Prin raportare la cauza Albina împotriva României, poziția Curții Europene a Drepturilor Omului față de o speță similară prezentei, a stabilit faptul că omisiunea instanței, în sensul că lipsa unui răspuns față de argumentele invocate de reclamant și neindicarea motivelor pentru care a optat la menținerea sau schimbarea poziției exprimate de decidentul anterior, respectiv intimata F.G.A., se asimilează unei nemotivări a hotărârii. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor. Instanța de fond nu s-a limitat la enunțarea unor principii generale, ci a expus pe larg motivele contestatei și probele administrate în cauză, inclusiv la declarația martorului propus de către recurenți care este consemnată în încheierea de ședință ce face parte din sentință, enunțând însă faptul că în materia daunelor morale instanțele judecă în echitate, în absenta unor criterii de cuantificare a suferinței umane. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Se invocă o pretinsă încălcare a art. 2 alin. (3) din Legea 213/2015, considerând că FGA, în calitate de garant al persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvență a asigurătorului, nu a acordat o despăgubire justă și echitabilă. Criteriile avute in vedere respectă legislația în vigoare, respectiv art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 " a)daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Dreptul de apreciere de care dispune FGA nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament echitabil și nediscriminatoriu față de oricare victimă directă/indirectă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, daunele morale acordate recurenților sunt în conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, în lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale. Așa fiind, sunt nefondate criticile aduse în privința stabilirii cuantumului daunelor morale de către FGA, având în vedere faptul că adoptarea unei proceduri interne standardizate nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și un tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri. Procedura utilizată de pârât nu este rigidă, ci cuprinde mai multe criterii și reglementează ipoteze diverse, făcând posibilă încadrarea cât mai obiectivă a situației reale și a împrejurărilor specifice fiecărui caz. Soluționarea cererilor de plată utilizând o procedură internă care asigură un tratament egal, echitabil și transparent pentru toți creditorii de asigurări care înțeleg să urmeze procedura administrativă de plată prevăzută de Legea 213/2015 a fost validată de ÎCCJ ca fiind un instrument valid și echitabil, potrivit unei instituții de drept public, înființată pentru a servi satisfacerii unui interes public, justificată de inexistența unor dispoziții legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale. În analizarea cererilor privind solicitarea de daune morale Fondul de Garantare a Asiguraților se raportează la consecințele negative suferite de victime, atât pe plan fizic cât și psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe, în măsura în care i-au fost afectate situația familială, socială, profesională. Ghidul FPVS constituie doar o sursă de orientare în stabilirea despăgubirilor morale, având în vedere faptul că studiul vizează o jurisprudență vastă, iar a pleca de la sumele la care asigurătorii au fost obligați la plată de-a lungul timpului, înseamnă a ne conforma dispozițiilor art. 49 din Ordinul CSA 14/2011, dat fiind faptul că la elaborarea Ghidului pentru soluționarea cererilor având ca obiect daune morale s-a avut în vedere jurisprudența relevantă și rezultatul unor studii de specialitate nu doar la nivel intern, ci și la nivel european, stabilindu-se astfel valori medii ale despăgubirilor acordate de autorități din diverse state europene pentru prejudiciile morale suferite ca urmare a accidentelor de circulație. La stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul de garantare a asiguraților trebuie să tină seama de criterii determinante. Elementele care stau la baza evaluării despăgubirilor bănești pentru daune morale sunt reprezentate de: - gravitatea prejudiciului moral - rezultat din durerile fizice și psihice este reflectată și poate fi evaluată prin intermediul indicatorului medico-legal denumit "durata îngrijirilor medicale"; - importanța prejudiciului moral - depinde de valorile nepatrimoniale cărora li s-a adus atingere, de măsura în care au fost lezate aceste valori și de intensitatea cu care persoana vătămată a perceput consecințele vătămării; - durata menținerii consecințelor vătămării - determinată de prezența consecințelor posttraumatice sub forma sechelelor și a complicațiilor având legătură cauzal cu accidentul; - consecințele prejudiciului pe plan social, familial, perturbările care au apărut în condițiile de viață personală, socială și profesională a reclamantului, dificultățile înregistrate în demersul de reintegrare în societate, de redobândire a echilibrului sufletesc. Înalta Curte apreciază că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând din dureri psihice, întrucât plata sumei de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacții. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește. Întrucât cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, etc. Un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale implică și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. Și în termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime. De asemenea, Înalta Curte constată că stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate. Din perspectivă jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate. Astfel, în mod temeinic și legal s-a reținut de către instanța de fond că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinței produse reclamantului, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se urmărește prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoașterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că suma acordată de autoritatea pârâtă, cu titlu de daune morale, apare ca fiind adecvată reparării prejudiciului moral suferit de părțile reclamante, în condițiile în care pentru stabilirea cuantumului acestora s-au utilizat criterii obiective, iar în cauză nu s-a susținut și dovedit că reclamanții desfășurau anterior producerii evenimentului rutier o activitate profesională cu caracter de continuitate care îi este inaccesibilă în momentul de față sau care în prezent ar presupune eforturi suplimentare pentru realizare. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Astfel fiind, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.