ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2496/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal la data de 19.08.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava - Serviciul Fiscal Municipal Rădăuți, a solicitat: - anularea Deciziei de antrenare a răspunderii solidare nr. x/16.12.2020, comunicată la data de 28.12.2020, susținând nelegalitatea acesteia în ceea ce privește suma de 3.428.888 RON stabilită în sarcina sa de către organul fiscal; - anularea Deciziei nr. 5063/11.03.2021 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași prin care a fost respinsă contestația administrativ fiscală formulată; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 85 din 20 octombrie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamant și s-a anulat Decizia de antrenare a răspunderii solidare nr. x/16.12.2020 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava - Serviciul Fiscal Municipal Rădăuți, în ceea ce privește suma de 3.428.888 RON stabilită în sarcina sa de către organul fiscal și Decizia nr. 5063/11.03.2021 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, recurenta-pârâtă a declarat recurs invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În esență, a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. c) și lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, raportat la înscrisurile doveditoare existente la dosarul cauzei. Astfel, a criticat hotărârea pronunțată în ceea ce privește soluția de anulare a Deciziei nr. 22303/16.12.2020 prin care Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava - Serviciul Fiscal Municipal Rădăuți a dispus angajarea răspunderii domnului A., în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., în solidar cu societatea, în vederea achitării creanțelor fiscale restante până la limita sumei de 3.428.888 RON, în temeiul art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Legea nr. 207/2015 raportat la art. 72 din Legea nr. 31/1990. A arătat că motivarea instanței referitoare la nelegalitatea deciziilor de angajare a răspunderii solidare, din perspectiva neîndeplinirii condiției relei-credințe, nu poate fi menținută deoarece intimatul-reclamant, în calitate de administrator, avea cunoștință de existența debitului S.C. B. S.R.L către bugetul statului, deoarece obligațiile fiscale datorate sunt formate din declarații depuse de către agentul economic, iar decizia de impunere este din perioada când era administratorul societății și avea cunostiință de somațiile și titlurile executorii emise. În acest context, potrivit probelor administrate, împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L., organul fiscal a derulat procedura executării silite în perioada 2015-2019, fiind încheiate și comunicate debitoarei o serie de acte de executare silită. Toate aceste acte de executare silită au fost cunoscute de debitoarea urmărită, prin administrator. Or, atitudinea pasivă și ignorantă a administratorului în fața succesivelor proceduri de executare silită, care nu a efectuat plăți voluntare la bugetul consolidat al statului pentru a stinge din obligațiile de plată restante ce fac obiectul executării silite, preferând să ignore datoriile înregistrate de societate, indiferent de cuantumul lor și acumulând debite restante la bugetul consolidat al statului sunt elemente și împrejurări care dovedesc reaua-credință. Prin urmare, obligațiile fiscale datorate de către societate provin ca urmare a nerespectării prevederilor legale cu privire la îndeplinirea la termen a obligațiilor, administratorii/asociații făcându-se astfel vinovați pentru neplata datoriilor la bugetul general consolidat al statului. În speță, reprezentantul legal, prin omisiunea achitării obligațiilor fiscale, prin încălcarea obligațiilor statutare, confirmă existența relei-credințe ca și condiție necesară angajării răspunderii solidare. Virarea la buget a obligațiilor legale este obligatorie și întotdeauna prioritară față de alte plăți, întrucât menținerea sau redresarea activității unei societăți comerciale trebuie să fie rezultatul unui management eficient și onest, al unei performanțe economice reale și nu al sustragerii de la plata sumelor datorate bugetului de stat. Organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale, prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege, și să adopte soluția întemeiată pe prevederile legale, precum și pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză raportat la momentul luării unei decizii. Prin constatările prezentate, se identifică legătura de cauzalitate între starea de insolvabilitate a debitorului S.C. B. S.R.L. și comportamentul fiscal necorespunzător adoptat de persoana răspunzătoare, intimatul-reclamant A., cu privire la neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale contribuabilului debitor. Ca atare, a apreciat că Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 22303 din 16.12.2020, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava - și Decizia nr. 5063/11.03.2021 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, Direcția Colectare sunt temeinic și legal întocmite. 1.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 16 martie 2023, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente: 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Prin decizia nr. 22303/16.12.2020 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava - Serviciul Fiscal Municipal Rădăuți s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamant A., în condițiile art. 25 alin. (2) lit. c) și lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, deoarece în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-a îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate, precum și pentru faptul că a determinat, cu rea-credință, nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale. Prin Decizia nr. 5063/11.03.2021 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași a fost respinsă ca neîntemeiată contestația administrativ fiscală formulată de reclamant împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare. Reclamantul a supus controlului instanței de contencios administrativ legalitatea celor două acte administrativ-fiscale anterior menționate, iar curtea de apel a găsit întemeiate criticile de nelegalitate formulate de reclamant și a dispus admiterea acțiunii, anulând decizia de atragere a răspunderii solidare și decizia emisă în soluționarea contestației administrative. Instanța de control judiciar își însușește soluția primei instanțe, apreciind că a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, nefiind susceptibilă de casare prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava – Serviciul Fiscal Municipal Rădăuți. În ceea ce privește motivarea deciziei de angajare a răspunderii solidare a reclamantului, Înalta Curte constată că prima instanță, în mod corect, a reținut că actele administrativ contestate nu cuprind vreo referire la elemente de fapt sau de drept din care să rezulte reaua-credință a administratorului societății. Cu alte cuvinte, în decizia de sancționare nu s-a indicat în ce constau faptele culpabile ale reclamantului pentru a deveni incidente dispozițiile art. 25 alin. (2), lit. c) și lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, organul fiscal limitându-se la a afirma că administratorul societății era obligat să solicite deschiderea procedurii insolvenței, în temeiul prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, având în vedere acumularea de obligații fiscale restante, mai vechi de 60 de zile, precum și faptul că, deși avea cunoștință de existența debitului, nu a achitat la scadență obligațiile fiscale. Instanța de control judiciar amintește că răspunderea solidară reglementată de dispozițiile procedurii fiscale are natura unei răspunderi civile delictuale, însă legiuitorul a prevăzut și condiții speciale pentru antrenarea acesteia. Astfel, pentru a se atrage răspunderea solidară în condițiile codului de procedură fiscală sunt necesare dovezi concludente în vederea demonstrării relei-credințe a persoanei căreia i se atrage acest gen de răspundere. Însă, organul fiscal a motivat angajarea răspunderii administratorului societății prin trimiterea la o stare de pasivitate și la un management defectuos, fără a proba reaua-credință, astfel cum impun dispozițiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 potrivit cărora buna-credință a contribuabilului se prezumă până când organul fiscal dovedește contrariul. În speță, este relevant faptul că debitul în cuantum de 3.428.888 RON pentru care s-a angajat răspunderea administratorului a fost stabilit suplimentar în sarcina societății prin Decizia de impunere x/08.10.2015 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, care a fost contestată în contencios administrativ, litigiul fiind soluționat definitiv prin Decizia nr. 3117 din 06.06.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016. De asemenea, doar faptul că nu au fost achitate la scadență obligațiile fiscale ale societății reprezintă o prezumție simplă din care nu rezultă îndeplinirea tuturor condițiilor privind răspunderea delictuală a administratorului iar, în ipoteza susținută de organul fiscal, s-ar ajunge la împrejurarea răspunderii automate a unui administrator/asociat al unei societăți, odată cu constatarea datoriilor societății prin emiterea deciziei de impunere, ceea ce este contrar însăși voinței legiuitorului care a reglementat condițiile specifice, de excepție, a răspunderii personale a reprezentantului debitoarei. Nicidecum nu se poate constata că simpla deținere a calității de administrator al societății insolvabile ar conduce, în mod automat, la o prezumție de rea-credință sau că omisiune achitării obligațiilor fiscale confirmă existența relei-credințe ca și condiție necesară angajării răspunderii solidare. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același act normativ, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtă, ca nefondat.