ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1221/2021

Ședința publică din data de 1 martie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017 din data de 7 noiembrie 2017, reclamanta S.C. A. S.A. Suceava, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili București (DGAMC) și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași (DGRFP), a solicitat: (1) anularea Deciziei nr. 5341/27.04.2017 privind soluționarea Contestației la Decizia de Impunere a A.N.A.F.-D.G.R.F.P. Iași; (2) anularea parțială a Deciziei de Impunere nr. x din 23.11.2016, înregistrată la A. S.A. sub nr. x din 15.12.2016, în sensul anulării obligațiilor fiscale suplimentare de plată în sumă de 139.801 RON reprezentând: 93.653 RON TVA, 32.170 RON dobânzi/majorări de întârziere și 13.978 RON penalități de întârziere;

(3) anularea parțială a Raportului de Inspecție Fiscală x/23.11.2016 în ce privește obligațiile fiscale suplimentare menționate la pct. 1; (4) Obligarea pârâtei la restituirea sumei de 139.801 RON achitată de A. S.A. Suceava prin: O.P. nr. x/18.01.2017 suma de 95.216 RON reprezentând TVA conform deciziei F-MC 590 din 23.11.2016, din care 93.653 RON TVA colectat/ajustat suplimentar pentru pierderi de apă nedeductibile fiscal și 1.563 RON TVA suplimentar aferentă facturilor de achiziții de la agenți economici neînregistrați în scop de TVA; O.P. nr. x/18.01.2017 suma de 33.156 RON reprezentând dobânzi/majorări de întârziere conform deciziei F-MC 590 din 23.11.2016, din care 32.170 RON aferente pierderilor de apă nedeductibile fiscal și 986 RON aferente facturilor de achiziții de la agenți economici neînregistrați în scop de TVA; O.P. nr. x/18.01.2017 suma de 14.214 RON reprezentând penalități de întârziere conform deciziei F-MC 590 din 23.11.2016, din care 13.978 Iei aferente pierderilor de apă nedeductibile fiscal și 236 RON aferente facturilor de achiziții de la agenți economici neînregistrați în scop de TVA, precum și dobânda fiscală datorată de la data rămânerii definitive a sentinței de restituire, calculată în conformitate cu dispozițiile art. 182 alin. (2) și (4) coroborate cu art. 174 alin. (5) din Codul de procedură fiscală. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.

Prin sentința nr. 36 pronunțată în data de 27 februarie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili București cu privire la capetele de cerere vizând anularea deciziei nr. 5341/27.04.2017 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, respectiv cel vizând obligarea la restituirea sumei de 139.801 RON.

Admite în parte acțiunea reclamanta S.C. A. S.A. Suceava, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili București, și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

Anulează decizia nr. 5341/27.04.2017 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și decizia de impunere nr. x/23.11.2016, precum și raportul de inspecție fiscală nr. x/23.11.2016 în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare de plată în sumă de 139.801 RON.

Respinge ca inadmisibilă cererea de obligare a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași la restituirea sumei de 139.801 RON.

Obligă pârâtele în solidar la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă".

Împotriva sentinței nr. 36 din data de 27 februarie 2018 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cereri de recurs pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.

Recurenta - pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și-a întemeiat criticile pe motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței de fond și respingerea în tot a acțiunii, ca neîntemeiată.

La rândul său, recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, susține în cadrul cererii sale de recurs că înțelege să critice în parte soluția Curții de Apel Suceava, sub aspectul anulării deciziei nr. 5341 din 27.04.2017 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și implicit a Deciziei de Impunere nr. x din 23.11.2016 precum și a Raportului de Inspecție fiscală nr. xnr. 329 din 23.11.2016, în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare de plată în sumă de 139.801 RON.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata -reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare împotriva celor două recursuri, solicitând respingerea acestora, cu consecința menținerii sentinței de fond, ca legală și temeinică.

În ceea ce privește recursul promovat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, intimata - reclamantă solicită respingerea acestuia, ca nefondat, partea apreciind că sentința de fond este motivată corespunzător, nemaifiind necesare și alte argumente în sprijinul soluției adoptate.

În ceea ce privește recursul promovat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, solicită anularea acestuia, ca nemotivat, nefiind indicate normele de drept material a căror încălcare sau aplicare greșită a fost făcută de instanța de fond, partea susținând că, din conținutul cererii de recurs nu se regăsesc motivele detaliate de încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material care să poată conduce la casarea sentinței.

Invocă dispozițiile art. 492 alin. (2) C. proc. civ.

In subsidiar, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului promovat de această autoritate pentru aceleași considerente expuse în cadrul apărărilor formulate cu privire la recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili,

In cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția din data de 07.01.2019 s-a fixat primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de 09.02.2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că este pentru următoarele considerente:

Recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili cuprinde ca motive de recurs dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recursul declarat de recurenta - pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice cuprinde ca motive de recurs dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. se invocă faptul că soluția dispusă de prima instanță prin care a fost admisă acțiunea nu este motivată decât prin preluarea argumentelor expuse de reclamantă prin acțiune.

Se invocă nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. de către prima instanță și a faptului că nu au fost analizate susținerile părților din întâmpinările depuse la dosar.

Se arată că nemotivarea hotărârii atrage imposibilitatea realizării controlului judiciar și pe cale de consecință se solicită casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. ambele recurente-pârâte invocă greșita aplicare și interpretare a normelor de drept material incidente în ceea ce privește legalitatea actelor de impunere care privesc verificarea TVA pentru perioada 1.04.2010 - 31.01.2015.

Se invocă interpretarea și aplicarea greșită a avizelor ANRSC inclusiv SR 1343-1/2006 în condițiile în care reclamanta-intimată nu avea dreptul la deduceri privind pierderile tehnologice de apă pe rețeaua de distribuție chiar dată nu a existat o aprobare anuală cu privire la un anumit nivel al pierderilor. În cauză valoarea pierderii peste nivelul admisibil a influențat calculul TVA în cuantum de 63.593 RON.

Prin urmare TVA suplimentara aferenta pierderilor de apa peste normele legale in sistemul de distribuție pentru perioada 01.01.2013 - 31.01.2015 a fost calculata de echipa de inspecție fiscala in suma totala de 63.593 RON avandu-se in vedere următoarele prevederi legale:

- pct. 53 alin. (10) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal aplicabil din 2013. în sensul art. 148 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, persoana impozabilă nu are obligația ajustării taxei deductibile în cazul bunurilor distruse, pierdute sau furate, în condițiile în care aceste situații sunt demonstrate sau confirmate în mod corespunzător, în situații cum ar fi, de exemplu, următoarele, dar fără a se limita la acestea: e) pierderile tehnologice sau, după caz, alte consumuri proprii, caz în care persoana impozabilă nu are obligația ajustării taxei în limitele stabilite potrivit legii ori, în lipsa acestora, în limitele stabilite de persoana impozabilă în norma proprie de consum. în cazul depășirii limitelor privind normele tehnologice ori consumurile proprii, se ajustează taxa aferentă depășirii acestora.

În ambele recursuri se formulează critici privind exonerarea de la plata sumei totale de 139.801 RON sumă care cuprinde și accesorii.

În ambele recursuri se formulează critici și cu privire la obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată apreciate ca nejustificate sub aspectul cuantumului.

Se solicită în raport de acest motiv de recurs casarea și rejudecarea în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.A. Suceava.

La dosar intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Analizând recursurile declarate în raport de motivele de recurs invocate, Curtea le apreciază ca fondate, în cauză fiind îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Curtea va răspunde prin considerente comune ambelor recursuri, în cauză impunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În opinia Curții prima instanță nu a dezlegat toate aspectele de fond legate de situația de fapt, plecând de la premisa necontestată în sensul că nu există o hotărâre a Consiliului local Suceava prin care să se aprobe anual nivelul cotei pierderilor de apă.

În opinia Curții prima instanță a plecat de la o premisă greșită pe care și-a fundamentat soluția de admitere în parte a acțiunii în sensul că în cauză sunt aplicabile pe toate sumele contestate dispozițiile Ordinului MAP nr. 150/2005 privind procentul maxim admisibil al pierderilor de apă în cazul reclamantei-intimate aspect litigios apreciat definitiv tranșat în dosarul nr. x/2015.

Curtea apreciază că această dezlegare nu operează în prezenta cauză care are un obiect complex în sensul că sumele impuse nu se referă numai la procentul maxim admisibil ci și la rețeaua de distribuție care include și transportul apei.

În opinia Curții în cauză este contestat de reclamantă un calcul al pierderilor tehnologice maxim admisibil considerate de reclamantă deductibile și pentru care nu se datorează TVA iar în rejudecare instanța va stabili temeiul corect a înregistrării pierderilor de apă de pe rețeaua de distribuție respectiv aplicabilitatea în cauză fie a Ordinului MAI 140/2003 fie a SR 1343-1/2006, plecând de la situația din cauză în sensul că nu există o hotărâre a autorității publice locale care să aprobe cu avizul ANRSC, nivelul maxim al pierderilor.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursurile și va casa sentința atacată trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava împotriva sentinței nr. 36 din 27 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal,

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 1 martie 2021.