ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2469/2023

Ședința publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, anularea Deciziei nr. 1386/25 noiembrie 2021, constatarea reclamantei ca fiind persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Iași str. x devenit ulterior nr. 82, fostă proprietate evreiască preluată abuziv de către Statul român.

Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 58 din 9 mai 2022, a respins acțiunile formulate de către reclamanta A. în contradictoriu cu Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România și Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitand admiterea recursului, casarea în tot hotărârea recurate și

În principal, să fie trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond;

În subsidiar, să se rețină cauza spre rejudecare și în ceea ce privește soluția pronunțata cu privire la cererea de chemare în judecată întemeiata pe dispozițiile O.U.G. nr. 83/1999, rejudecand cauza în fond, să se dispună: (i) anularea Deciziei nr. 1386/25.11.2021 emisă de Comisia Specială de Retrocedare (ii) să se constate calitatea recurentei A., de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Municipiul lași, str. x (devenit ulterior nr. 82), Județul lași, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statui Roman și (iii) să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

În ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, rejudecând cauza în fond, să se dispună: (i) anularea Deciziei nr. 9962/25.11.2021 emisă de Comisia Specială de Retrocedare (ii) să se constate calitatea recurentei A., de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul din Municipiul lași, str. x (devenit ulterior nr. 82), Județul lași, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român și (iii) să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ. a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecata efectuate în legătură cu soluționarea prezentei cauze.

Încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității - caz de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

Sub acest aspect, arată că, în fata primei instanțe a solicitat, cu respectarea prevederilor procedurale incidente, administrarea unei expertize tehnice având ca obiectiv principal identificarea imobilului din Mun. Iași, str. x (devenit ulterior nr. 82), probă utilă, concludentă și pertinentă în soluționarea cauzei, în condițiile în care, în cadrul acesteia, expertul urma sa aducă lămuriri importante si esențiale cu privire la identitatea dintre imobilul de la numărul 68 și cel de la numărul 82.

Prima instanță însă a respins cererea reținând că, proba cu expertiza este "nepertinentă față de motivele care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate și a căror legalitate și temeinicie urmează a fi verificată de către instanță."

Aceasta în condițiile în care, aceeași instanța a respins cererea de chemare în judecată reținând ca motiv unic faptul că, "nu este probată identitatea dintre imobilul solicitat a fi retrocedat din str. x cu imobilul preluat de Statul Roman din str. x."

Or, în speță, astfel cum a arătat, prima instanță a respins proba solicitată derecurenta-reclamantă, proba ce era evident pertinentă, concludentă și utilă soluționării acțiunii, îngrădindu-le practic dreptul la apărare și limitându-le posibilitățile de a dovedi temeinicia cererii de chemare in judecată.

Încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fapt ce atrage incidența cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Sub acest aspect, apreciază că, prin sentința recurata le-a fost negat însuși drepturile consacrate de O.U.G. nr. 83/1999 și O.U.G. nr. 94/2000 de a obține măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, pentru imobilul situat în Mun. lași, str. x (devenit ulterior nr. 82) în condițiile în care, pentru acest imobil, au fost depuse o serie de inscrisuri, din a căror interpretare coroborată, inclusiv cu normele incidente în materie de retrocedări, reiese în mod neechivoc îndeplinirea cumulativa a cerințelor prevăzute de lege, respectiv: dovada calității de proprietar și dovada caracterului abuziv al preluării.

Potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 83/1999 si nr. 94/2000 - acte normative cu caracter reparator în materia proprietății - în situația în care este făcută dovada întrunirii cumulative a celor doua cerințe legale, soluția acordării de măsuri reparatorii nu este o simpla facultate, ci o veritabila obligație legală a intimatelor.

În speță, astfel cum rezultă din considerentele sentinței recurate, soluția de respingere a cererii de chemare în judecată a fost justificată în raport de pretinsa nedovedire a existenței dreptului de proprietate asupra imobilului în perioadele de referință ale O.U.G. nr. 83/1999 și nr. 94/2000, prima instanță apreciind că, nu s-ar fi făcut dovada existentei dreptului de proprietate asupra imobilului ulterior anului 1927. Totodată, reține instanța de fond și împrejurarea că, nu există identitate între imobilul din str. x si cel de la nr. 82, întrucât din actele aflate la dosarul de retrocedare nu rezultă că, ar fi operat vreo schimbare de număr poștal.

Soluția instanței de fond este nelegală, condițiile existenței dreptului de proprietate și preluarea abuzivă, reglementate de O.U.G. nr. 83/1999 și O.U.G. nr. 94/2000, fiind, contrar celor reținute de prima instanță, îndeplinite în cauză.

Astfel, cât privește condiția existentei dreptului de proprietate în patrimoniul Spitalului Israelit, s-a arătat că, aceasta este îndeplinită, împrejurare confirmată de:

- Testamentul defunctei B. autentificat de Tribunalul lași sub nr. x din data de 13.08.1926, în cuprinsul căruia se arată în mod expres și neechivoc faptul că, testatoarea înțelege să transmită Epitropiei Spitalului Israelit "imobilul meu din Iași, disp. II -strada x nr. 68, cu tot locul împrejmuitor [...]";

- înscrisul intitulat "Darea de seama și Bilanțul Spitalului Israelit din Iași și a Secțiunei Chevra - Kedoische pe anii 1925, 1926 si 1927", în cuprinsul căruia se arată în mod expres faptul că, "Imobilul din str. x, donat de soții C. si B." se afla in proprietatea Spitalului Israelit;

- Copia extras din "Tabloul de imobilele aparținând Comunităților Evreiești din Țară" din anul 1942, eliberat de Arhivele Naționale cu Adresa nr. x - 2841 - C/2015, în cuprinsul căruia se arată faptul că Imobilul în litigiu, situat în Iași, str. x (fost nr. 68), s-a aflat în proprietatea Comunității evreiești;

- Extras al Monitorului Oficial nr. 91 din 17 aprilie 1943, în care a fost publicată Deciziunea Președinției Consiliului de Miniștri, în temeiul căreia au fost trecute în patrimoniul Centrului National de Romanizare mai multe imobile despre care se menționează că aparțin Comunității Evreiești, între acestea regasindu-se și imobilul din Iași, str. x (pct. 44 din lista imobilelor expropriate din Iași);

- Adresa nr. x/27.12.2016 emisă de Municipiul Iași, Direcția Juridică, Compartimentul de Aplicare a Legilor Proprietății, în cuprinsul căreia se arată în mod expresurmătoarele: "Conform Nomenclatorului arterelor de circulație și Numerotare a Imobilelor construite și neconstruite, imobilul (n.n. Imobilul din Iași, str. x) are ca proprietar la nivelul anului 1949 Spitalul Israelit".

De asemenea, dovada proprietății asupra imobilului rezultă inclusiv din actul de preluare abuzivă, respectiv din Procesul-verbal de predare preluare nr. x din 22 - 27 noiembrie 1948 a Spitalului Israelit din Iași, comunicat de Arhivele Naționale cu Adresa nr. x - 17 - C din data de 09.02.2015, în cuprinsul Anexei 20 la acesta fiind menționat în mod expres Imobilul din "str. x donația B.."

Cât privește identitatea dintre imobilul din str. x si cel de la nr. 82, aceasta este evidentă și rezultă chiar din actul de preluare, în cuprinsul căruia se menționează în mod expres faptul că se preia de la comunitatea evreiască imobilul din "str. x donația B.."

În condițiile în care, astfel cum a arătat, singurul imobil intrat în patrimoniul Spitalului Israelit de la B. a fost cel din Mun. lași, str. x, iar în cuprinsul actului de preluare se menționează, referitor la același imobil ce a aparținut defunctei B., ca este situat în str. x, singura concluzie firească este aceea că, anterior preluării, a intervenit o schimbare a numărului postal, numărul 68 devenind numărul 82.

Contrar concluziei instanței de fond, această susținere nu este infirmată de adresa nr. x/2022 transmisă de Arhivele Naționale, în cuprinsul căreia se menționează că nu au fost identificate documente referitoare la renumerotarea imobilelor în mun. Iași,

Împrejurarea că, în fondul arhivistic deținut de Arhivele Naționale nu se regăsește un document referitor la revizuirea numerelor poștale nu înseamnă, în mod absolut, că o asemenea renumerotare nu ar fi avut loc.

De asemenea, contrar concluziei primei instanțe, informațiile regăsite în Registrul cu nomenclatorul arterelor de circulație și numerotarea imobilelor construite și neconstruite nu sunt de natură să infirme susținerile recurentei în sensul existenței unei renumerotări a străzilor la nivelul anilor 1930 - 1931. Împrejurarea că, atât la nivelul anului 1931 cât și la nivelul anului 1949 existau doua imobile distincte la nr. 68 și la nr. 82 confirmă tocmai susținerile recurentei, în sensul că renumerotarea s-ar fi realizat undeva în perioada anilor 1930 - 1931, acesta fiind motivul pentru care, în Nomenclator, se regăsește Spitalul Israelit la numărul 82 atât în anul 1931, cât și în anul 1949.

Contrar celor reținute către prima instanța, împrejurarea că, numerele poștale au fost în realitate modificate, rezultă și din Monitorul Oficial din octombrie 1932, în cuprinsul căruia se menționează în mod expres faptul că, un alt imobil, situat la nr. 104, a avut anterior nr. 84. Susținerile primei instanțe în sensul că "nu există temei pentru a concluziona [...] că dacă un singur număr postal de pe str. x a fost modificat în anii 30, toate celelalte au urmat aceeași soartă", nu pot fi în niciun caz primite. Este mai presus de orice discuție că, dacă numărul postal al unui imobil este modificat, toate numerele poștale de pe acea stradă sunt modificate în mod corespunzător. S-ar ajunge, în caz contrar, la situația nepermisă ca două imobile să aibă același număr, situație cu totul imposibilă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile O.U.G. nr. 83/1999, O.U.G. nr. 94/2000.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, considerând că, sentința recurată este temeinică și legală.

În drept, au fost invocate prevederile O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 1095/2005, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, art. 490 alin. (1) din C. proc. civ.., art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Criticile formulate de recurent subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate și vor fi respinse având în vedere următoarele:

Potrivit textului legal menționat anterior, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În opinia recurentei-reclamante, hotărârea Curții de Apel Iași încalcă regulile de procedură pe motiv că instanța de fond i-a respins administrarea unei probe privind efectuarea expertizei tehnice care avea ca obiectiv principal identificarea imobilului care face obiectul cererii de retrocedare, în sensul de a demonstra că imobilul situat în municipiul Iași, strada x nr. 68, județul Iași și-a schimbat numărul poștal în 82.

Prin Decizia nr. 1386/25.11.2021, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/14.09.2004, depusă în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, depusă de către A., cu privire la retrocedarea imobilului situat în municipiul Iași, strada x nr. 68, județul Iași întrucât solicitanta nu a depus acte din care să reiasă dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat și nici înscrisurile care să facă dovada preluării abuzive a imobilului, în perioada de referință a legii, respectiv 6 septembrie 1940-22 decembrie 1989.

Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare având drept considerente faptul că solicitanta nu a probat dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat și nici nu a depus dovada potrivit căreia imobilul respectiv ar fi fost preluat abuziv de către Statul Român.

Pentru a emite Decizia menționată anterior, Comisia specială de retrocedare a analizat înscrisurile administrate, aflate la dosar și, concluzionând că nu a fost făcută dovada privind dreptul de proprietate asupra imobilului situat în municipiul Iași, strada x nr. 68, județul Iași, a respins cererea de retrocedare.

În procedură administrativă, expertiza tehnică extrajudiciară pentru identificarea fostului amplasament se solicită atunci când, din analiza înscrisurilor aflate la dosar, rezultă fără putință de tăgadă dovada dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului care face obiectul cererii de retrocedare, iar imobilul nu poate fi identificat de către instituțiile publice.

Or, atât timp cât în dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/14.09.2004 nu s-au regăsit înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, Comisia specială de retrocedare nu a mai avut motive pentru care să solicite identificarea imobilului.

În continuarea raționamentului de mai sus, trebuie precizat și faptul că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate nici pentru imobilul situat la numărul poștal 82, astfel că dovedirea identității dintre cele două imobile este inutilă.

În privința solicitării încuviințării probei cu expertiza topo cadastrală a imobilului în cauză, aceasta nu este utilă, pertinentă și nici concludentă în soluționarea cauzei având în vedere faptul că motivul respingerii cererii de retrocedare nr. x/14.09.2022 cu privire la imobilul în cauză îl reprezintă faptul că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate și nu identificarea acestuia.

Expertiza judiciară nu poate suplini dovedirea de către reclamantă a dreptului de proprietate.

Criticile recurentei-reclamante privind contrazicerea instanței de fond privind motivul unic de respingere a cererii de retrocedare motivat de faptul că nu este probată identitatea între imobilul situat pe strada x nr. 68 și cel situat pe strada x nr. 82 sunt nefondate întrucât Curtea de Apel Iași a respins acțiunea formulată de către A. pe motiv că nu a fost făcută dovada dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în cauză.

Cu privire la acest aspect, Curtea de Apel Iași a reținut că în ceea ce privește fondul celor două acte administrative contestate, din actele depuse la dosarul administrativ nu reiese dreptul de proprietate al Spitalului Israelit asupra imobilului situat în municipiul Iași, strada x nr. 68 ulterior anului 1927.

Mai mult decât atât, în ceea ce privește respingerea probei cu expertiza tehnică privind identificarea imobilului, instanța de fond a respins-o în mod corect ca fiind neutilă și nepertinentă, întrucât prezenta cauză presupune verificarea motivelor de nelegalitate pentru care cererile administrative au fost respinse.

Or, cât timp Comisia specială de retrocedare nu a respins cererea de retrocedare nr. x/14.09.2004 pe motiv că imobilul care face obiectul acelei cereri de retrocedare nu a fost identificat, efectuarea unei expertize tehnice topografice ar fi fost superfluă.

Nu în ultimul rând, reține Înalta Curte că, în mod corect instanța de fond a stabilit că nu se impune efectuarea unei expertize tehnice care să aibă ca obiective identificarea imobilului care a făcut obiectul cererii de retrocedare, întrucât, din coroborarea înscrisurilor aflate la dosarul administrativ a rezultat faptul că există înscrisuri contrare afirmațiilor recurentei-reclamantei, dovedindu-se că nu există identitate între imobilul situat pe strada x nr. 68 și strada x nr. 82.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

În opinia recurentei-reclamante, hotărârea Curții de Apel Iași este nelegală, întrucât instanța nu i-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului care a făcut obiectul cererii de retrocedare nr. x/14.09.2004, depusă în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Criticile formulate de către recurenta-reclamantă sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, avându-se în vedere următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 1386/25.11.2021, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/14.09.2004, depusă în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, depusă de către A., cu privire la retrocedarea imobilului situat în municipiul Iași, strada x nr. 68, județul Iași, întrucât solicitanta nu a depus acte din care să reiasă dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat și nici înscrisurile care să facă dovada preluării abuzive a imobilului, în perioada de referință a legii, respectiv 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989.

Așa cum s-a reținut anterior, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare având drept considerente faptul că solicitanta nu a probat dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat și nici un a depus dovada potrivit căreia imobilul respectiv ar fi fost preluat abuziv de către Statul Român.

Cadrul normativ care reglementează restituirea bunurilor imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România este reprezentat de O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În aplicarea prevederilor acestui act normativ, prin Hotărârea Guvernului nr. 1164/17.10.2002, modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1093/15.09.2005, au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1164/17.10.2002, a fost înființată Comisia specială de retrocedare ca structură abilitată să aducă la îndeplinire dispozițiile actelor normative sus-mentionate.

Totodată, prin Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei speciale de retrocedare prevăzut în Anexa 3 la Hotărârea de Guvern nr. 1.164/2002, modificată prin Hotărârea de Guvern nr. 1094/2005, a fost înființată și totodată au fost stabilite competențele Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, ca entitate abilitată să aducă la îndeplinire dispozițiile actelor normative sus-mentionate.

Acesta este cadrul normativ în vigoare la data emiterii deciziei a cărei legalitate se contestă.

Cadrul normativ menționat anterior creează posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, astfel cum sunt acestea circumstanțiale în art. 1 alin. (1) din O.IJ.G. nr. 83/1999, republicată, și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public (...).

În temeiul O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin cererea de retrocedare nr. x/14.09.2004, A. a solicitat restituirea imobilului situat în municipiul Iași, strada x nr. 68, județul Iași.

Având în vedere că pentru dovedirea preluării abuzive a imobilului situat pe strada x nr. 62, recurenta-reclamanta a depus la dosarul aferent cererii de retrocedare Anexa 20 la Procesul-verbal de predare-preluare nr. x din 22-27.11.1948, în care figurează prevăzut un alt imobil față de cel care face obiectul cererii de retrocedare, intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a respins cererea nr. x/14.09.2004, întrucât solicitanta nu a depus acte din care să reiasă dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat și nici înscrisurile care să dovedească preluarea abuzivă în perioada de referință a legii, respectiv 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, în termenul de decădere de 240 de zile, prelungit cu 120 de zile, prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit punctului 10 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, corespunzător art. 1 din Ordonanță, prin sintagma actele doveditoare, prevăzută la art. 1 alin. (4) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată, se înțelege:

a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată și altele asemenea);

b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive (extrasul de carte funciară, istoricul de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, iar pentru mediul rural - extrasul de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate);

d) acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării: actul de înființare, statutul de funcționare și organizare al entității solicitante, dovada că entitatea solicitantă a retrocedării este continuatoarea persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către stat și altele asemenea. Are forță probantă numai originalul sau copia legalizată a hotărârii judecătorești prin care se recunoaște continuitatea entității juridice de drept privat care se pretinde succesoarea fostului titular al dreptului de proprietate.

Competența, în acest sens aparține instanței judecătorești care a autorizat funcționarea entității solicitante, în condițiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, republicată;

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale.

Așa cum se reține din analiza Secretariatului tehnic al Comisiei speciale de retrocedare nr. 470/M/19.10.2017, intimata-pârâtă a solicitat recurentei-reclamantă ca, în termenul de 240 de zile (ulterior prelungit cu 120 de zile) să depună la dosarul aferent cererii de retrocedare înscrisuri care să dovedească dreptul de proprietate și preluarea abuzivă a imobilului, în perioada de referință a legii.

Solicitanta își întemeiază pretențiile pe un testament autentificat de Tribunalul Iași sub nr. x/13.08.1926. Cu toate acestea, recurenta-reclamantă nu face dovada că testamentul menționat anterior și-a produs efectele, respectiv că aceasta și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală și, implicit, faptul că a devenit proprietara imobilului solicitat.

În situația în care recurenta-reclamantă nu probează calitatea sa de fost proprietar al imobilului, ci doar calitatea de moștenitor testamentar al fostului proprietar, aceasta nu poate beneficia de prevederile O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În această situație, recurenta-reclamantă avea posibilitatea de a solicita restituirea imobilului în cauză în temeiul Legii nr. 10/2001 care, la art. 4 alin. (2) dispune că de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Mai mult, reține Înalta curte că, pe lângă necesitatea de a proba că testamentul menționat anterior și-a produs efectele, recurenta-reclamantă trebuie să dovedească atât deținerea în proprietate a imobilului care face obiectul cererii de retrocedare, în perioada de referință a O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, cât și preluarea abuzivă a acestuia.

Din întreaga economie a O.U.G. nr. 83/1999, republicată cu modificările și completările ulterioare reiese faptul că legiuitorul a considerat necesar ca, pentru restituirea unor imobile sau propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în temeiul acestui act menționat, să se facă dovada existenței dreptului de proprietate al solicitantei la data preluării abuzive.

În nicio situație legiuitorul nu a instituit vreo excepție de la necesitatea dovedirii dreptului de proprietate al solicitantei asupra imobilului la momentul preluării.

Prin urmare, intimatei-pârâte nu i se poate imputa nicio culpă procesuală întrucât aceasta a întreprins demersurile necesare pentru completarea dosarului administrativ cu toate datele necesare stabilirii unei soluții de către Comisie și în vederea clarificării calității de persoană îndreptățită a solicitantei cererii de retrocedare.

Ca atare, se impune obligativitatea recurentei-reclamante de a face dovada dreptului de proprietatea asupra imobilului solicitat în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, republicată cu modificările ulterioare.

Așadar, ținând cont de cele expuse anterior, reiese că, instanța de fond în mod temeinic și legal a respins contestația A. împotriva Deciziei nr. 1386/25.11.2021, emisă de C.S.R., ca nefondată, dând eficiență în mod corect normelor speciale în vigoare în materia restituirii proprietăților și acordării de măsuri reparatorii.

Prin urmare, aspectele invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 58 din 9 mai 2022 a Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.