ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 246/2022

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 03.07.2015, reclamantul Ministerul Educației și Cercetării Științifice, prin Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând, în principal, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. x/24.11.2014 ca fiind nulă de drept și exonerarea subscrisului de la plata creanței bugetare în cuantum de 707.161,80 RON datorită aplicării prin două titluri de creanță, a două sancțiuni, pentru aceeași presupusă faptă; în subsidiar anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. x/24.11.2014 pentru nerespectarea termenului de prescripție prevăzut de art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora și exonerarea subscrisului de la plata creanței bugetare în cuantum de 707.161.80 RON; în subsidiar prim. admiterea contestației, să se constate că sunt legale cerințele de calificare și selecție menționate la punctul 6, cu consecința anulării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență nr. x/24.11.2014 și exonerarea sa de la plata creanței bugetare în cuantum de 707.161,80 RON, precum și suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergentă nr. x/24.11.2014 până la soluționarea pe fond a cauzei, în baza prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 202 din 21 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Educației și Cercetării Științifice, prin Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, în sensul că a anulat nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, înregistrată la pârât sub nr. x/24.11.2014, iar la reclamant sub nr. x/27.11.2014 și a exonerat reclamanta de obligația plății vreunei sume în baza Notei anulate.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs . recurentul-pârât, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că instanța de fond, prin sentința nr. 202/21.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității-art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de recurs, arătă faptul că numai deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate pe cale judecătorească la instanța de contencios administrativ și doar în măsura în care instanța ar constata nelegalitatea și netemeinicia acestuia, ar putea trece la analizarea actului administrativ.

Sentința nr. 202/21.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel București nu cuprinde motivele pe care se întemeiază art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Acest motiv de recurs este susținut de împrejurarea, în sensul că sentința civilă nr. 202/21.01.2019, pronunțată de Curtea de Apel București nu cuprinde considerentele în baza cărora instanța de fond a dispus, prin dispozitivul hotărârii, atât respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată, cât și în ceea ce privește admiterea în parte, a acțiunii, în sensul anulării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. x/24.11.2014, emisă de Ministerul Fondurilor Europene în calitate de AM POSCCE, respectiv, în sensul exonerării reclamantei de obligația plății vreunei sume în baza Notei anulate.

În susținerea acestui motiv de recurs, arătă faptul ca instanța de fond a lăsat nesoluționată excepția autorității de lucru judecat.

În subsidiar, invocă faptul că hotărârea instanței de fond, pronunțată de Curtea de Apel București a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere, pe de o parte, respingerea, în mod greșit, a excepției inadmisibilității acțiunii, iar pe de altă parte, admiterea, în parte a acțiunii, prin anularea Notei de constatare a neregulilor, și des stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectului convergență nr. x/24.11.201 și exonerarea reclamantului de obligația plății vreunei sume în baza Notei anulate, fără indicarea niciunui temei de drept care să justifice aceste măsuri dispuse de instanța de fond.

Intimatul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancțiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătorești se regăsesc toate susținerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Tot cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv că sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, raportat la faptul că instanța de fond a lăsat nesoluționată excepția autorității de lucru judecat, Înalta Curte va respinge acest motiv ca neîntemeiat având în vedere faptul că instanța de fond nu a respins acțiunea în urma analizei pe fond a cauzelor care au dus la constatarea neregulii.

Instanța de fond, constatând faptul că cele două note de constatări au fost emise pentru aceeași faptă, raportat la faptul că prima notă de constatare, respectiv nota de constatare nr. x/11.06.2014 a rămas în vigoare prin confirmarea ei de către instanța de judecată în dosarul mai sus menționat, a dispus anularea Notei de constatare nr. x/24.11.2014 atacată în prezentul dosar, întrucât au fost date două note de constatare, două corecții pentru aceeași faptă. Prin urmare, nu se mai impunea a fi analizată excepția autorității de lucru judecat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că urmare a înregistrării suspiciunii de neregulă nr. x/17.04.2013 și efectuării verificărilor ulterioare, instituția pârâtă a emis nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, având număr de înregistrare 6385 din data de 11.06.2014, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului din prezenta cauză un debit în valoare totala 707.111,80 RON.

Această notă de constatare a fost atacată pe cale administrativă și la instanța de contencios administrativ, făcând obiectul altui dosar, având nr. x/2014, prin care s-a respins definitiv acțiunea reclamantului, dobândind astfel caracter definitiv.

Cu privire la primul motiv de recurs, respectiv încălcarea normelor de procedură de către instanța de fond prin respingerea excepției de inadmisibilitate:

Cu privire la acest punct, recurenta invoca faptul ca numai deciziile emise în soluționarea contestației pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, și doar în măsura în care instanța ar constata nelegalitatea și netemeinicia acestuia, ar putea trece la analizarea actului administrativ.

Înalta Curte apreciază că acest motiv este neîntemeiat și este contrazis de dispozițiile art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011 care prevăd:

"(1) împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii."

Prin urmare, reclamantul avea deschisă și calea acțiunii în contencios administrativ, cu respectarea prevederilor legale privind procedura prealabilă prevăzută de legea specială, ceea ce s-a și întâmplat în cazul de față.

Cu privire la susținerea faptului că în cauză nu sunt două titluri de creanță:

În cadrul acestui punct, recurentul invocă faptul că nu au fost emise două note de constatare diferite, pentru aceeași neregulă, ci a fost emisă o singura Nota de constatare nr. x/11.06.2014 prin care a fost stabilită o singură corecție financiară de 25% din valoarea contractului de achiziție, în valoare de 707.161,80.

Înalta Curte constată că, chiar și în cuprinsul recursului aceasta menționează două note de constatare, cu două numere diferite, respectiv Nota de constatare nr. x/11.06.2014 și nota de constatare cu nr. x/24.11.2014 ambele susceptibile de a fi puse în executare, acestea reprezentând titluri executorii.

Nu se poate reține faptul că nota de constatare cu nr. x/24.11.2014 reprezintă o revizuire a notei de constatare nr. x/11.06.2014 întrucât nu există instituția revizuirii.

În situația în care recurentul ar fi dorit ca nota de constatare cu nr. x/24.11.2014 să înlocuiască nota de constatare nr. x/11.06.2014, astfel încât nota anterioară să nu își mai producă efectele, aceasta ar fi trebui să o anuleze sau să o revoce.

Or, în cazul de față avem doua acte administrative, respectiv, două note de constatare emise pentru aceeași presupusă neregulă, prin ambele stabilindu-se creanțe bugetare, ambele note de constatare fiind susceptibile de a fi puse în executare.

Cu privire la nota de constatare nr. x/11.06.2014 ce se susține de către recurent că a fost revizuită prin nota de constatare atacată în prezentului dosarul, Înalta Curte constată faptul că valabilitatea acesteia a fost constatată definitiv în dosarul nr. x/2014.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a constatat că în prezent avem două titluri de creanță pentru aceeași faptă, unul reprezentat de nota de constatare nr. x/11.06.2014 - a cărui valabilitate a fost constatată de către instanța de judecată, și unul reprezentat de nota de constatare cu nr. x/24.11.2014, a cărui nulitate a fost constatată în mod corect de către instanța de fond în prezentul dosar, tocmai pe acest motiv.

Prin urmare, întrucât s-a constatat existența a două creanțe bugetare pentru aceleași presupuse fapte, s-a anulat în mod corect ultimul titlu de creanță emis, respectiv Nota de constatare contestată în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împotriva sentinței nr. 202 din 21 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.