ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 243/2022

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR anularea Deciziei nr. 23954/22.07.2020 emisă de Fondul de garantare a Asiguraților și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să soluționeze pe fond cererea de plată formulată.

Prin sentința civilă nr. 28 din 15 ianuarie 2021 Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR ca, neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs recurenta-reclamantă, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că la data de 08 iunie 2014 a avut loc un accident rutier în localitatea Huși, județul Vaslui, constând în faptul că o autoutilitară de peste 3,5 tone MAN cu nr. de înmatriculare x, vehicul proprietatea societății B. S.R.L, încărcat fiind cu materiale de construcții, a intrat cu viteză direct în barul proprietatea reclamantei, situat lângă calea ferată pe strada 1 decembrie, nr. 1 din Huși.

Autovehiculul sus-menționat, cu număr de înmatriculare x deținea polița de asigurare la momentul producerii evenimentului rutier - 08.06.2014 - la S.C. C. S.A. având seria x/17/G17/HR și nr. x.

Prin sentința civilă nr. 438/2017 pronunțată de Tribunalul Vaslui la data de 19 aprilie 2017 a fost admisă în primă instanță cererea recurentei de obligare a Fondului de Garantare a Asiguraților la plata daunelor materiale și morale. Recurenta arată că la data rămânerii definitive a încheierii prin care s-a deschis procedura de faliment împotriva S.C. C. S.A. în dosarul x/2016 al Tribunalului Sibiu - respectiv la data de 17 martie 2017 era deja titulara unui drept de creanță stabilit printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în urma admiterii unei cereri de obligare la plata daunelor materiale și morale formulată în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA).

Anterior promovării acțiunii în instanță, recurenta A. S.R.L a urmat procedura administrativă prevăzută de Legea 213/2015, adresându-se Fondului de Garantare a Asiguraților la data de 03 aprilie 2015, procedură ce nu s-a finalizat.

Prin sentința civilă nr. 28 din 15.01.2021 în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de recurentă în contradictoriu cu intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților, având ca obiect anularea Deciziei nr. 23954/22.07.2020 ca fiind neîntemeiată.

Față de aspectele precizate anterior, data hotărârii pronunțate de prima instanță în urma admiterii în parte a cererii în pretenții și data limită de depunere a cererilor de plată, 16.06.2017, rezultă că nu șterge recurenta nu avea interes și motive pentru a formula o cerere de plată, întrucât avea formulată deja anterior o cerere de plată, la data de 03 aprilie 2015, fiind parcursă procedura prealabilă administrativă și era deja titulara unui drept de creanță stabilit printr-o hotărâre judecătorească care avea autoritate de lucru judecat provizorie.

Este adevărat că ulterior, prin Decizia 779/2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași la data de 08 noiembrie 2017 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea în pretenții formulată în contradictoriu cu Fondul de garantare a asiguraților, însă la acel moment nu a considerat necesară formularea unei noi cereri de plată, considerând că a inițiat deja procedura administrativă.

Cererea formulată la data de 22.06.2020 nu reprezintă o nouă cerere de plată, ci o solicitare de soluționare a cererii anterioare.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătorești se regăsesc toate susținerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat să fie despăgubită cu suma de 63.800 RON reprezentând daune materiale ca urmare a producerii evenimentului din data de 11.07.2016.

Față de asigurătorul C. S.A., Tribunalul Cluj a dispus, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, deschiderea procedurii falimentului prin Hotărârea nr. 132/16.02.2017, definitivă la data de 17.03.2017.

Alternativa de a obține despăgubiri o reprezintă, conform legii, pe de o parte, formularea unei cereri de plată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 213/2015, pe de altă parte, formularea unei cereri de înscriere la masa credală, în temeiul Legii nr. 85/2014.

Înalta Curte constată că, recurenta-reclamantă a ales să se adreseze cu cerere de plată la Fondul de Garantare a Asiguraților.

Astfel, FGA în temeiul Legii nr. 85/2014, în cadrul analizării cererilor de plată și a înscrisurilor depuse în susținerea acestora, a rezultat că cererea de plată a fost tardiv formulată, cu încălcarea termenului de decădere de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma nr. 16/2015, fiind emisă Decizia nr. 18821/07.02.2019.

Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, în soluționarea cauzei, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma nr. 16/2015 din Legea nr. 213/2015, art. 2548 C. civ.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi" iar la alin. (2) " Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potențialul creditor și se depune direct la sediul Fondului sau prin poștă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poșta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate."

Dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților menționează: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări."

Înalta Curte are în vedere că, față de asigurătorul C. s-a deschis procedura de faliment prin hotărârea pronunțată la data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Cluj, definitivă la data de 17.03.2017, astfel încât creanțele ce fac obiectul prezentei cauze sunt creanțe născute anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 reglementează în mod expres un termen de decădere de 90 de zile, toate termenele imperative fiind prezumate a fi stabilite sub sancțiunea decăderii, în lipsa unei derogări. În acest același sens sunt și dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților menționate mai sus.

Față de formularea neechivocă a textului de lege, respectiv, 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță atunci când acesta s-a născut ulterior, rezultă că suntem în prezența unui termen imperativ.

Data nașterii dreptului de creanță este, fără îndoială, data producerii accidentului rutier, data la care reclamantul-intimat trebuia să formuleze cerere de plată, cunoscând încă din acel moment persoana pe care a considerat-o vinovată de producerea accidentului respectiv.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamanta a depus cererea de plată către Fondul de Garantare a Asiguraților la data de 19.06.2020, astfel încât instanța de fond în mod corect a apreciat că cererea este tardiv formulată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 28 din 15 ianuarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.