ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 240/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 26.04.2013, sub nr. x/2013, pe rolul Tribunalului Vrancea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, a solicitat suspendarea executării deciziilor nr. 34/25.04.2013 și nr. 35/25.04.2013 emise de AJOFM Vrancea, precum și a deciziei nr. 16/2012 emise de Curtea de Conturi a României, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea cauzei pe fond, având în vedere că în urma punerii în executare a deciziei Curții de Conturi nr. 16/2012, pârâta AJOFM Vrancea a emis deciziile nr. 34 și nr. 35 din 25.04.2013, prin care i s-au retras sporul de confidențialitate și cel de mobilitate, fiecare în procent de 25 % din salariul de bază, respectiv i s-a imputat suma de 6540 RON reprezentând sporul de mobilitate și confidențialitate acordat în anul 2011. Prin sentința civilă nr. 3503/2013 din 30 mai 2013 a Tribunalului Vrancea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea și s-a dispus suspendarea executării deciziilor nr. 34/25.04.2013 și 35/25.04.2013 emise de pârâta AJOFM Vrancea, precum și a deciziei nr. 16/2012 emise de Curtea de Conturi a României, până la soluționarea acțiunii pe fond. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Munca Vrancea, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Curtea de Conturi a României, iar prin decizia nr. 3532/2013 din 21 august 2013, pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013 s-au admis recursurile, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Prin sentința civilă nr. 440/2014 din 27.02.2014, pronunțată de Tribunalul Vrancea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013 s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată. Împotriva sentinței civile nr. 440/2014 din 27.02.2014, pronunțate de Tribunalul Vrancea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire revizuentul A., înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014. Prin decizia nr. 338 din 10 februarie 2015, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 3083/31.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul x/2014 Împotriva deciziei nr. 338 din 10 februarie 2015 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs revizuentul A., iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 468 din 5 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2014, a admis recursul împotriva deciziei nr. 338/2015 din 10 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția de contencios administrativ și fiscal; a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014*. Prin sentința civilă nr. 149 din 11 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de către revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 440/27.02.2014 pronunțate de Tribunalul Vrancea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimatele Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Curtea de Conturi a României, B., C., D. și E.. Împotriva sentinței civile nr. 149 din 11 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs revizuentul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și în rejudecare, să se procedeze la anularea ultimei sentințe, respectiv a sentinței nr. 440/27.02.2014 pronunțate de Tribunalul Vrancea – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul x/2013 În motivarea recursului a arătat că hotărârea a fost pronunțată de alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii. Prin decizia nr. 4033/2020, ÎCCJ a admis recursul și a casat sentința recurată cu trimitere spre rejudecare.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 30 din 23 februarie 2021 Curtea de Apel Galați – secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă București, a respins cererea de revizuire formulată de petentul A., împotriva sentinței civile nr. 440/27.02.2014 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru lipsă calitate procesuală pasivă, a respins, ca fiind nefondate, celelalte excepții invocate în cauză. De asemenea, a respins, ca fiind nefondată, cererea de revizuire formulată de către revizuent, în contradictoriu cu intimatele: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vrancea, Curtea de Conturi a României, B., C., D. și E..

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond revizuentul A. a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivare arată că prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În fapt a fost încălcată procedura de citare pentru primul și unicul termen de judecată ce a avut loc la data de 23.02.2021, fiindu-i încălcat astfel dreptul la apărare. Arată că nu a primit nici o citație în legătură cu acest dosar, nici el și nici un membru al familiei sale și nu a găsit afișată vreo citație sau proces-verbal întocmit în acest sens. Recurentul consideră că această mențiune nu este în măsură să acopere lipsa procedurii de citare având în vedere dispozițiile art. 161, alin. (1) din C. proc. civ. care precizează faptul că "înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face personal celui citat, la locul citării stabilit potrivit art. 155 alin. (1) pct. 6". Instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale. În condițiile în care ar fi primit citația și ar fi participat la ședința de judecată ar fi avut posibilitatea invocării incompatibilității d-nei F., Președinte al completului de judecată care s-a mai pronunțat în legătură cu prezenta cauză într-un recurs formulat în dosarul nr. x/2010 care privește tocmai una din sentințele care fac obiectul contradictorialității și anume sentința nr. 967/16.12.2010. Hotărârea pronunțată este nemotivată pe fondul cauzei. În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsita de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. procedură civilă. Pe fondul cauzei consideră că sentința civilă nr. 30/23.02.2021 este netemeinică și nelegală și arată în esență următoarele: Având în vedere situația creată prin care i-au fost anulate niște drepturi stabilite prin două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile a procedat la formularea unei noi cereri de chemare în judecată prin care a solicitat anularea deciziilor prin care i-au fost sistate aceste drepturi. În urma analizării acestei noi cereri Tribunalul Vrancea prin sentința civilă 440/27.02.2014 a respins anularea deciziilor prin care i-au fost sistate acordarea celor două sporuri stabilind astfel că nu mai este îndreptățit să le primească, contrar dispozițiilor celorlalte două sentințe în speță nr. 280/21.06.2007 și 967/16.12.2010 încălcând astfel autoritatea de lucru judecat. Astfel, se află în prezența a 3 hotărâri judecătorești definitive și irevocabile din care primele două stabilesc faptul că este îndreptățit la acordarea sporurilor de mobilitate și confidențialitate iar cea de-a treia și ultima stabilește exact contrariul. Așadar este evident faptul că ambele hotărâri judecătorești statuează faptul că este îndreptățit la plata celor două sporuri atât timp cât ocupă funcția de consilier juridic în cadrul AJOFM Vrancea. În ceea ce privește ultima hotărâre și anume sentința civilă nr. 440/27.02.2014 prin care îi este anulat dreptul la cele două sporuri aceasta nu a ținut cont nici de motivele invocate pe fond în baza cărora era îndreptățit în continuare la plata celor două sporuri nici de celelalte două hotărâri care i-au consfințit acest drept. În acest sens invocă și jurisprudența națională și a Curții Europene. Ținând cont de cele prezentate consideră că soluția pronunțată de Curtea de Apel Galați este nelegală motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile 30/23.02.2021 pronunțată în dosarul x/2014 și, în rejudecare, anularea ultimei sentințe respectiv nr. 440/27.02.2014 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul x/2013

Apărările formulate în cauză Intimata Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Instanța de control judiciar constată că temeiul juridic invocat de revizuent în motivarea cererii de revizuire, l-a constituit prevederile art. 509 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Așa cum reiese din prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituția autorității de lucru judecat. Deși această excepție are caracter absolut și deci poate fi invocată și din oficiu de către instanță, uneori, este posibil, ca, în aceeași pricină, două instanțe deosebite sau chiar aceeași instanță, în dosare deosebite, să pronunțe hotărâri potrivnice, astfel încât fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă. Pentru a se putea invoca motivul de revizuire referitor la hotărâri potrivnice, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) să fie vorba de hotărâri definitive potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; b) hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: aceleași părți, același obiect, accesași cauză; c) hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; d) în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi disputat excepția; e) să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat. Referitor la primul motiv de recurs invocat de recurentul-revizuent: Potrivit art. 163 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reședință sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citația unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuiește cu destinatarul ori care, în mod obișnuit, îi primește corespondența, întocmind un proces-verbal cu privire la această împrejurare, cu arătarea identității primitorului. Dacă persoanele menționate lipsesc sau daca, deși prezente, refuză să primească actul, agentul va lăsa citația în cutia poștală sau va afișa înștiințarea prevăzută de acest text de lege. Față de prevederile invocate, în toate cazurile de refuz de primire sau de lipsă a destinatarului/altor persoane care pot primi corespondența, legiuitorul a reglementat posibilitatea afișării unei înștiințări a părții despre posibilitatea de i-și ridica personal citația, sub sancțiunea operării prezumției relative de comunicare, dacă destinatarul nu și-a ridicat actul de la instanța emitentă sau de la primărie, în termenul prescris de lege. În acest context, susținerile recurentului-revizuent potrivit cărora "orice mențiune consemnată de către funcționarul poștal în afara celei privind refuzul de a primi sau semna pe confirmarea de primire a citației face ca procedura de citare să nu fie îndeplinită" se impun a fi respinse ca nefondate. În consecință, nu se poate reține că "prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedura a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității". Referitor la al doilea motiv de recurs invocat de recurentul-revizuent: Potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare, cu excepția cazului în care este chemat să se pronunțe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanța de apel sau, după caz, de recurs. Or, prezenta pricină nu este aceeași cu cauza soluționată de Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ și Fiscal prin sentința civilă nr. 967/16.12.2010 pronunțată în Dosarul nr. x/2010, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1780/12.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. În consecință, nu se poate reține că "instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale". Referitor la al treilea motiv de recurs invocat de recurentul-revizuent: În cuprinsul sentinței civile nr. 30/23.02.2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2014" de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, instanța a argumentat în mod clar, concis și concret de ce în cauză nu se poate reține contradictorialitatea de hotărâri invocată de recurentul-revizuent. În consecință, nu se poate reține că "hotărârea pronunțată este nemotivată pe fondul cauzei". Referitor la al patrulea motiv de recurs invocat de recurentul-revizuent: În ce privește susținerile potrivit cărora "ne aflăm în prezența nesocotirii autorității de lucru judecat având ca rezultat nu una ci două hotărâri contrare impunându-se anularea ultimei și celei de-a treia hotărâri" acestea sunt nefondate întrucât, litigiile dintre recurentul-revizuent și AJOFM Vrancea, soluționate prin sentința civilă nr. 280/21.06.2007 pronunțată în Dosarul nr. x/2007 de Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ și Fiscal și sentința civilă nr. 967/16.12.2010 pronunțată în Dosarul nr. x/2010 de Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ și Fiscal au avut ca obiect obligarea AJOFM Vrancea la plata în favoarea recurentului-revizuent a sporurilor de mobilitate și confidențialitate, iar obiectul acțiunii soluționate prin sentința civilă nr. 440/27.02.2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2013 de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 7781/22.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal l-a constituit anularea și suspendarea executării unor acte administrative emise de AJOFM Vrancea (Decizia nr. 34/25.04.2013 și Decizia nr. 35/25.04.2013) precum și de Curtea de Conturi a României (Decizia nr. 16/12.11.2012). În acest context, instanța de revizuire, în mod temeinic și legal, a concluzionat că "nu poate fi reținută contradictorialitatea de hotărâri, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile acestui text de lege - art. 509 atin. 1, pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că hotărârile indicate ca fiind contradictorii nu îndeplinesc cerința triplei identități de părți, obiect și cauză, impusa de text pentru a avea cazul de revizuire, respectiv au obiecte și cauze diferite". Așa fiind, instanța de recurs a apreciat în mod corect că nu a putut fi reținută contradictorialitatea de hotărâri, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile acestui text de lege – art. 509 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că hotărârile indicate ca fiind contradictorii nu îndeplinesc cerința triplei identități de părți, obiect și cauză, impusă de text pentru a putea avea cazul de revizuire, respectiv au obiecte și cauze diferite. Mai mult, așa cum corect reține instanța de fond cu privire la autoritatea de lucru judecat invocată de reclamant, potrivit Deciziei nr. 1601/9.12.2010 a Curții Constituționale, "autoritatea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească în ceea ce privește obligarea autorității publice la plata unui spor este una absolută pe toată durata de aplicare a prevederilor legale în baza căreia subzistă o atare obligație a autorității publice. Încetarea obligației legale de plată a sporului este determinată de survenirea unui eveniment legislativ care suprimă textul în baza căruia a fost acordat sporul în cauză, aspect ce nu contravine cu nimic autorității de lucru judecat văzut ca garanție a principiului neretroactivității legii". În concluzie, argumentele invocate de recurentul-revizuent nu constituie, în esență, decât o reiterare a situației de fapt din cauza dedusă judecății, precum și a argumentelor cuprinse în cererea introductivă, neconstituind, pe cale de consecință, critici aduse hotărârii atacate. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.