ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2397/2022

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" - U.M. 02482 București, în calitate de petent, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, în calitate de pârât, în temeiul art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și a pct. 120 și 121 din "Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale ", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naționale nr. M 5/1999 coroborat cu dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, a formulat plângere, prin care a solicitat anularea deciziei administrativ - jurisdicționale nr. 40/CJI4242/14.05.2019, pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și, pe cale de consecință, anularea măsurii dispuse prin aceasta ca neîntemeiată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 68 din 28 ianuarie 2020 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Carol Davila-UM 02482 București, invocată de pârât. S-a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.: - instanța a încălcat normele de procedură sancționate cu nulitatea, judecătorul fondului nesocotind, atât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 cât și cele generale prevăzute de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., instituind în prezenta cauză un termen de 5 zile pentru exercitarea recursului, fiind incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - sentința este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), respectiv a dispozițiilor leeale cuprinse de O.G. nr. 121/1998 precum si a Ordinului ministrului apărării naționale nr. M5/1999 Instrucțiuni privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale; - instanța a realizat o interpretare stricto sensu a art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, respectiv a faptului că spitalul, neavând calitatea de persoană obligată la repararea prejudiciului nu poate sesiza instanța de judecată; - potrivit doctrinei juridice, în cazul în care între formularea textului legal și cazurile din practică la care se aplică acel text nu există concordanță, în sensul că textul trebuie extins și asupra unor cazuri care nu se încadrează în litera textului, formularea restrictivă față de intenția legiuitorului impune o interpretare extensivă a textului legal. (Drept civil român, Gh. Beleiu, M. Nicolae, UJ, 2003, p.57); - printr-un raționament greșit judecătorul fondului a interpretat instituția repunerii în termen ca pe o cale de atac, arătând recurenta că dispozițiile coroborate ale art. 35 alin. (1) din ordonanță care prevăd posibilitatea revizuirii și la cererea șefului unității precum și cele ale art. 42 alin. (1) privind repunerea în termen, acordă calitate activă și unității militare; - cum decizia comisiei are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește autoritatea militară, s-a arătat că este, de asemenea, greșit raționamentul primei instanțe cu privire la imputarea pagubei celor vinovați de neefectuarea cercetării administrative printr-o altă procedură care poate fi ulterior contestată; Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale pentru Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului pentru neîncadrarea argumentelor în cazurile de casare, excepție asupra căreia instanța s-a pronunțat în ședința publică. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se că indicarea termenului 5 zile pentru exercitarea căii de atac reprezintă o eroare materială, nefiind de natură a afecta legalitatea sentinței. În ceea ce privește soluția dată fondului, s-a arătat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998, care conferă în mod expres calitate procesuală activă doar persoanei obligate la repararea prejudiciului.

Procedura de soluționare a recursului În cadrul cererii de recurs, recurentul – reclamant a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. În motivarea acestei cereri s-a arătat că sintagma "persoana obligată la repararea prejudiciului" este neconstituțională întrucât încalcă liberul acces la justiție prin restrângerea acestuia doar la situația atacării în instanță a deciziei pronunțate de către Comisia de jurisdicție a imputațiilor de către persoana obligată la repararea prejudiciului, cu nesocotirea situației în care este lezată într-un drept legitim de actul administrativ – jurisdicțional unitatea militară. Prin încheierea de ședință din data de 3 mai 2022 pronunțată în dosarul asociat nr. x/2019, s-a admis cererea formulată de recurentul-reclamant Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. 5. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante În fapt, în perioada 23.10. - 18.12.2015, Curtea de Conturi a efectuat un control la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei "Vasile Cândea" (CCUBCV), în urma căruia s-a constatat "efectuarea de plăți, fără temei de drept, în sumă de 7.430,66 RON reprezentând cheltuieli cu analize medicale decontate pentru angajații Centrului". Totodată, s-a dispus conducerii A. "efectuarea unei cercetări administrative, în vederea stabilirii unui eventual prejudiciu, a extinderii acestuia și recuperării de la persoanele vinovate în condițiile prevederilor legale ca urmare a decontării cheltuielilor cu analizele efectuate pentru angajați fără bază legală în anul 2014". Comisia de cercetare administrativă a finalizat activitatea prin încheierea Procesului-verbal al cercetării administrative înregistrat cu nr. x/14.04.2016, prin care a propus stabilirea răspunderii materiale în sarcina a patru persoane, mai exact a comandantului unității, a directorului financiar - contabil, precum și a celor care aveau atribuții de acordare a vizei de control financiar preventiv și de angajare, lichidare, ordonanțare și de plată a cheltuielilor efectuate. Prin Hotărârea de Guvern nr. 399/2016, începând cu data de 01.07.2016, Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei "Vasile Cândea" a fost desființat și integrat în structura Spitalului Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" București. Ca efect al acestui act normativ, paguba în valoare de 15.218,39 RON s-a înregistrat în evidența contabilă a instituției militare. Ulterior, comandantul U.M. 02482 a formulat cerere de repunere în termen, conform prevederilor art. 33 alin. (1) din O.G 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale, precum și a Ordinului ministrului apărării naționale nr. M5/1999 privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din Ministerul Apărării Naționale, apreciind că o altă activitate de cercetare administrativă va putea determina luarea măsurilor legale ce se impun și stabilirea tuturor persoanelor care se fac vinovate de producerea pagubei. Prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 21/CJI 3286/2018 din 10.05.2018, completul de jurisdicție, a admis cererea de repunere în termenul de cercetare administrativa. În acest context, comandantul S.U.U.M.C. a dispus efectuarea cercetării administrative, nominalizând comisia de cercetare administrativă și stabilind termenul de finalizarea a acesteia până la data de 18.10.2018. Comisia de cercetare administrativă a solicitat prelungirea termenului pentru efectuarea cercetării administrative cu 60 de zile prin raportul nr. x din 18.10.2018, aprobarea fiind dată prin rezoluție pe raport, de către șeful eșalonului superior competent. Activitatea comisiei s-a finalizat prin procesul-verbal de cercetare administrativă înregistrat sub nr. x din 18.12.2018, prin care s-a propus angajarea răspunderii materiale pentru suma de 6191,49 RON în sarcina col. (r) B. și încă a 3 (trei) persoane pentru suma de 8.020,38 RON, pentru care au fost emise deciziile de imputare. Împotriva deciziei de imputare nr. A 8883 din 28.12.2018 petentul col. (r) B. a formulat contestație, înregistrată la U.M. 02482 București cu nr. x din 08.02.2019. Prin Hotărârea înregistrată la nr. A 2032 din 12.03.2019, comandantul S.U.U.M.C. a respins contestația formulată ca fiind neîntemeiată și a dispus menținerea răspunderii materiale în sarcina petentului, așa cum a fost stabilită prin decizia de imputare. În soluționarea plângerii formulate de petentul col. (r) B., împotriva Hotărârii nr. A2032 din 12.03.2019 emisă de comandantul U.M. 02482 București, pârâta Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor a emis Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 40/CJI 4242/2018 din data de 14.05.2019, prin care a admis excepția tardivității cercetării administrative, a admis plângerea formulată și a anulat decizia de imputare emisă de comandantul U.M. 02482 București, actele subsecvente, precum și procesul-verbal de cercetare administrativă. În drept, procedura de contestare a deciziei de imputare este strict reglementată de art. 30 - 43 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, atât sub aspectul cadrului procesual, cât și sub aspectul etapelor de urmat. Temeiul acțiunii în anulare formulate împotriva deciziei administrativ – jurisdicționale îl reprezintă dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 121/1998, potrivit cărora: În situația în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile prezentei ordonanțe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii. Analizând punctual criticile de recurs, Înalta Curte reține că recurenta a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susținând că au fost încălcate reguli de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, în condițiile în care prima instanță a stabilit un termen de 5 zile pentru exercitarea recursului. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ., potrivit căruia "(1) Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat". În ceea ce privește neregula invocată, Înalta Curte amintește că limitele și termenele în care poate fi exercitată o acțiune sau o cale de atac, în contencios administrativ sunt prevăzute de lege, fiind o consacrare a principiului securității raporturilor juridice, astfel că nu pot fi suprimate sau prorogate de către instanța de judecată. În cauză nu se ridică problema tardivității recursului, pentru a se reține vreo vătămare, iar, în plus, dispozițiile art. 457 din C. proc. civ., reglementează expres ipoteza indicării inexacte a termenului pentru exercitarea căii de atac, eventuala sancțiune fiind repunerea în termen, din oficiu, iar nu nulitatea hotărârii. În raport de aceste considerente, Înalta Curte va respinge motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Nefondat este și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., referitor la greșita aplicare a dispozițiilor art. 43 din Ordonanța nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu referire la lipsa calității procesuale activă într-o cerere întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 121/1998, dispoziții care nu-i conferă reclamantului calitatea de a contesta nici unul dintre actele administrative emise de pârâta Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor. Textul legal prevede în mod expres că doar persoana obligată la repararea prejudiciului poate contesta în fața instanței judecătorești, conform ordonanței, hotărârea atacată. Cum dispozițiile legale sunt clare, instanța de recurs, nu poate primi interpretarea recurentului - reclamant, în sensul că, prin trimitere la dispozițiile care reglementează procedura revizuirii, care se referă însă la ipoteza descoperirii de fapte ori acte noi (art. 35), noțiunea de persoană obligată la repararea prejudiciul ar trebui extinsă la orice persoană interesată, cum ar fi comandantul unității, susținerea neavând suport legal. Referitor la aprecierile reclamantului privind instituirea unui tratament discriminatoriu prin excluderea posibilității formulării căii de atac, se observă că nici acest argument de nelegalitate nu poate fi confirmat de instanța de control judiciar. Astfel, se observă că, în fapt, reclamantul solicită prin demersul său judiciar ca instanța să adauge la norma legală, controlul de "legalitate" implicând în speță un control de constituționalitate al normei, ceea ce nu intră în competențele instanței de contencios administrativ. Reține Înalta Curte că aceste motive de nelegalitate din cererea de chemare în judecată au fost reiterate în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 43 din O.G. nr. 121/1998, urmând ca asupra acestora să se pronunțe instanța de contencios constituțional. Referitor la concluziile judecătorului fondului referitoare la posibilitatea atacării deciziei nr. 40/14 mai 2019 pe calea contenciosului administrativ, în condițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, precum și aprecierile asupra emiterii, ulterioare, a unor decizii de imputare asupra persoanelor vinovate de neefectuarea cercetării administrative în termen (în condițiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998), vizează eventuale remedii procesuale la îndemâna recurentului – reclamant, astfel că acestea excedează prezentei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 121/1998. Pe cale de consecința, criticile recurentului – reclamant asupra acestor susțineri, sunt neavenite, întrucât nu privesc raportul juridic dedus judecății, ci tind la probarea existenței vătămării, și care ar justifica calitatea procesuală. Cum instanța de fond a dat o corectă interpretare a legii, recurentul-reclamant neavând, pentru motivele mai sus arătate, calitate procesuală activă într-o cerere de anulare întemeiată pe prevederile art. 43 din O.G. nr. 121/1998, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.