Decizia nr. 758/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1182/2022 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 30 aprilie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților B. și Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila", în solidar, la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de prejudiciu produs ca urmare a actului de malpraxis al pârâtei B., respectiv omisiunea de extragere a corpului străin (pansament) din corpul reclamantei în cadrul operației efectuate în luna august a anului 2014.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1182 din 28 iulie 2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila". A fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și Spitalul Universitar de Urgență Militar "Dr. Carol Davila" și chemata în garanție C. S.A.. A fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție a C. S.A.. A fost obligată reclamanta la plata către chemata în garanție C. S.A. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu apărător ales.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 458A din 16 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1182 din 28 iulie 2022 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Spitalul Universitar de Urgență Militar Dr. Carol Davila, B. și C.. A schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pe intimații-pârâți, în solidar, la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale și la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 3630 RON, cheltuieli de judecată efectuate în fața primei instanțe. A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție și a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 458A/16.04.2024 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă au declarat recurs, atât pârâta B., cât și pârâtul Spitalul de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" UM 02482. i. Motivele invocate de către recurentul-pârât Spitalul de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" UM 02482: Prin cererea de recurs, după prezentarea situației de fapt, recurentul-pârât a arătat că instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia, astfel cum prevede art. 1349 din C. civ., sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revenind reclamantei. Instanța de fond a reținut, în mod corect, faptul că "toate concluziile raportului medico-legal sunt susținute și de opinia dr. D., medic primar O.R.L. în cadrul Institutului de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională O.R.L. prof.dr. E., conform căruia fragmentul textil identificat la operația din noiembrie 2014, cu mare probabilitate provine din meșa care a tamponat sinusul și la a cărei extracție s-a produs ruperea sau deșirarea unei porțiuni din aceasta, incident descris de literatura de specialitate prin agățarea de marginile osoase - examenul CT efectuat pe parcursul internării din noiembrie în Spitalul Universitar de Urgentă Militar Central "Dr. Carol Davila" la două luni de la intervenția chirurgicală nu evidențiază prezenta corpului străin", concluzia specialistului desemnat de către instanță fiind aceea că "pacienta a fost tratată de către medical curant conform recomandărilor din tratatele medicale de specialitate, nefiind vorba de neprofesionalism, neglijență sau dezinteres. Solicită să se aibă în vedere răspunsul Comisiei de avizare și control din cadrul INML București, care, la solicitarea instanței de "a se preciza dacă fragmentul străin descoperit în interiorul sinusului, a fost sau nu cauza care a determinat infecția", a reiterat faptul că "prezența materialului străin restant în sinusul maxilar drept a determinat o reacție inflamatorie, în contextul unui proces cronic infecțios preexistent" - în concluzie, prezența fragmentului străin descoperit în interiorul sinusului nu a fost cauza infecției. În continuare, recurentul-pârât a arătat că instanța de apel a ignorant atât toate probele aflate la dosar, cât și motivările instanței de fond și a interpretat răspunsul Comisiei de avizare și control din cadrul INML București ca fiind lămuritor privind cauza infecției. Ori, concluzia Comisiei de avizare și control din cadrul INML București a fost foarte clară: prezenta materialului străin restant în sinusul maxilar drept a determinat o reacție inflamatorie, nu a fost cauza infecției. În ceea ce privește solicitarea sumei de 50.000 euro cu titlu de prejudiciu, apreciază că pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei unității sanitare, ci trebuie stabilit prejudiciul suferit. Mai mult decât atât, reclamanta nu a precizat ce fel de prejudiciu i-a fost adus, pe lângă faptul că nu a adus niciun fel de dovadă în acest sens. Totodată, instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul suferit și despăgubirile acordate, fără a se ajunge în situația îmbogățirii fără just temei. Partea care solicită acordarea daunelor este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta unității. Or, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Concluzionând, recurentul-pârât arată că, pe baza tuturor înscrisurilor existente la dosarul cauzei, a raportului de expertiză, a suplimentului la raportul de expertiză, a constatărilor dr. D., medic primar ORL în cadrul Institutului de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL prof. dr. E., instanța de fond a reținut în mod corect că "nu există o faptă ilicită săvârșită de către pârâta B. și în consecință nu poate fi atrasă nici răspunderea comitentului". Solicită să constate că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și cu ignorarea probatoriului administrat și cuprinde motive contradictorii, apreciind a fi incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. ii. Motivele invocate de către recurenta-pârâtă B.: În cuprinsul cererii de recurs, într-o primă critică, recurenta pârâtă invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. arătând că pentru a dispune admiterea apelului, instanța a apreciat că trebuie să analizeze dacă modalitatea în care pârâta a realizat intervenția chirurgicală la care a fost suspusă reclamanta și controalele evoluției post operatorii a respectat toate condițiile impuse de regulile profesionale și protocoalele medicale, astfel încât să fie exclusă cea mai ușoară culpă. În acest sens, s-a solicitat avizul Comisiei Superioare de avizare din cadrul INML, cu precizarea de a se clarifica dacă prezența materialului străin a avut vreo influență asupra stării de sănătate a pacientei. Raportat la a răspunsul acestei Comisii, instanța de apel a apreciat că concluziile raportului de expertiză sunt contrazise parțial de aviz, dar și de situația de fapt, reținând: "Concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuată în cadrul judecății în primă instanță sunt, cel puțin parțial, contrazise de avizul Comisiei Superioare de Avizare din cadrul INML dar și de situația de fapt care rezultă din probatoriul administrat." Urmează în motivare un raționament logico-juridic care, pornind de la răspunsul suplimentar al Comisiei, arată că, din cauza materialului textil rămas în cavitatea sinusului, situația pacientei s-a agravat, necesitând o intervenție chirurgicală ulterioară, care a provocat acesteia o traumă psihică, sens în care în sarcina pârâtei se reține o culpă. Așadar, deși instanța a plecat de la premisa că o eventuală culpă a pârâtei poate fi reținută doar în contextul în care operația nu ar fi respectat regulile profesionale și/sau tratamentul post operatoriu nu ar fi fost cel optim și adecvat stării pacientei, a ajuns la paradoxul că vina să îi impute faptul că meșa deșirată rămasă în sinusul maxilarului a determinat o reacție inflamatorie, în contextul unui proces infecțios preexistent. Sub acest aspect apreciază că decizia cuprinde motive contradictorii, întrucât inițial analiza raționamentului instanței are în vedere dacă operația și conduita post operatorie a medicului a fost cea conformă, pentru ca, ulterior, să rețină culpa sub aspectul existenței procesului inflamatoriu produs de rămânerea unui fragment deșirat din meșă în sinusul maxilarului drept. Or, în realitate, Comisia superioară validează conținutul raportului de expertiza INML în integralitatea acestuia, mențiunea inserată reprezentând doar un răspuns suplimentar la adresa instanței, care nu contrazice cu nimic concluziile raportului și cele ale specialistului. Concluziile raportului sunt reluate de opinia specialistului, care precizează suplimentar că, dacă pacienta ar fi revenit la control la intervalul recomandat, pârâta ar fi luat decizia unei reintervenții, astfel cum a procedat anterior în prezența unei complicații supurative. Pe cale de consecință, aceste răspunsuri care nu au fost contrazise de către Comisia Superioară, sunt cele care lămuresc raționamentul de la care a plecat în considerente instanța de apel, care a ajuns în mod contradictoriu la a stabili culpa față de faptul că meșa a provocat necesitatea unei intervenții ulterioare (care nu a vizat doar extragerea pansamentului deșirat, ci și rinopansinuzita cronică poliapoasă bilaterală). Mai mult, deși instanța a făcut trimitere la situația de fapt care rezultă din alte probatorii, acestea nu sunt reluate în cuprinsul motivării și nu sunt evidențiate, așa încât decizia recurată are și un fine de nemotivare. De asemenea, deși instanța "constata ca a existat o fapta ilicită și nu poate fi exclusă total culpa pârâtei B.", nu descrie și nu motivează, sub niciun aspect, în ce a constat fapta ilicită de care pârâta s-ar face culpabilă și nici în ce a constat, în mod concret, culpa care îi este atribuită. Printr-o altă critică, susținând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor 1357 alin. (2), art. 1381 și 1382 C. civ. care reglementează regimul răspunderii civile delictuale. Instanța de apel a omis faptul că textele de lege enumerate reprezintă norma generală, însă, față de obiectul cererii de chemare în judecată care este un veritabil malpraxis, trebuia să aibă în vedere și dispozițiile art. 642 alin. (1) lit. b) al Legii 95/2006, astfel cum aceasta era în vigoare în anul 2015. Așadar, instanța de apel a omis să dezvolte și să indice motivele cuprinse în legea specială, invocând, fără a motiva, doar norma generală.

Apărări formulate în cauză Intimata-chemată în garanție C. S.A. a depus întâmpinare, solicitând menținerea hotărârii recurate în privința soluționării cererii de chemare în garanție, aceasta întemeindu-se pe probatoriul administrat în cauză și aplicarea corectă a normelor legale incidente în cauză. În mod corect, instanța de apel a respins cererea de chemare în garanție întrucât nu s-a dovedit că polița de asigurare acoperă daunele morale, iar fapta s-a produs în afara perioadei de valabilitate a poliței. De asemenea, raportat la perioada de valabilitate a poliței de asigurare, în mod corect instanța de apel a constatat că fapta s-a produs înafara perioadei de valabilitate a poliței. Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, comunicată, prin care a solicitat anularea recursului declarat de pârâtul Spitalul de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" UM 02482 București, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate, și respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de pârâta B.. Intimatul-pârât Spitalul de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" UM 02482 București a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimata-reclamantă și admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Procedura de filtru În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la data de 12 februarie 2025, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză. Raportul a fost comunicat la 28.01.2025, 04.02.2025, 19.02.2025, dovezi la filele x către pârâtul Spitalul de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" UM 02482 București, la 20.01.2025 și 18.02.2025 către intimata - reclamantă, A., la data de 18.02.2025 către recurenta pârâtă, B. și la data de 19.02.2025 către C., care nu au depus punct de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la 25 martie 2025, în complet de filtru, fără citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursurile formulate de recurentul-pârât Spitalul de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" UM 02482 București și recurenta-pârâtă B., respectiv aspectul încadrării criticilor formulate de ambele recurente în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursurile formulate, pentru considerentele expuse în continuare. i. În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul Spitalul de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" UM 02482 București: Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate a hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situației de fapt. Scopul recursului transcende, așadar, interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele și le poate aprecia (în primă instanță) sau, după caz, reaprecia (în apel). Prin urmare, motivarea recursului presupune invocarea și argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluția pronunțată de instanța de apel, iar, pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor de casare prevăzute de lege. În raport cu aceste considerente, se constată că, deși formal încadrat în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recursul recurentului-pârât vizează doar aspecte ce țin de temeinicia hotărârii atacate, iar nu de legalitatea acesteia. Astfel, recurentul-pârât își începe argumentația, în cuprinsul memoriului de recurs, prin a invoca nemulțumirea cu privire la interpretarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1349 C. civ. referitoare la angajarea răspunderii civile delictuale și supune dezbaterii de către instanța de recurs modalitatea cu privire la care aceasta a apreciat probatoriul administrat în cauză, respectiv răspunsul Comisiei de avizare și control din cadrul INML București, raportul de expertiză, suplimentul la raportul de expertiză, precum și constatările dr. D. - medic primar în cadrul Institutului de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională O.R.L prof. dr. E., susținând, în fapt că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale întrucât nu există o faptă ilicită care să fie săvârșită de către pârâta B. și în consecință, nu ar putea fi atrasă nici răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Se observă, așadar, că, prin calea de atac formulată, recurentul-pârât a procedat la expunerea nemulțumirilor cu privire la raționamentul instanței de apel cu privire la probatoriul administrat în cauză, prin care instanța de apel a constatat că între pârâte există raporturi juridice de prepușenie și că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a acestuia, obligându-i în consecință pe pârâți, în solidar, la plata despăgubirilor morale în favoarea reclamantei A.. Înalta Curte reține că modul în care instanțele devolutive apreciază cu privire la probele administrate în cauză reprezintă obligația pe care o au acestea de a cerceta în fapt cauza, iar instanța de recurs nu poate cenzura modul în care instanțele de fond au înțeles să valorifice probele administrate în cauză. Înalta Curte reamintește că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, instanța de recurs neputând proceda la reevaluarea materialului probator. Astfel, schimbarea situației de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în recurs, ceea ce tinde să obțină recurentul-pârât atunci când aduce în discuție reaprecierea probelor reținute de instanța de apel. În condițiile în care restabilirea situației de fapt și interpretarea probelor aflate la dosar excedează competenței instanței de recurs, așa cum s-a arătat, se impune respingerea criticilor care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 C. proc. civ. ii. În ceea ce privește recursul recurentei-pârâte B.: Înalta Curte constată că nici recurenta-pârâtă nu a invocat veritabile critici de nelegalitate cu privire la decizia recurată, motiv pentru care recursul acesteia urmează a fi anulat pentru argumentele expuse în cele ce urmează. Astfel cum s-a arătat și în precedent, recursul este acea cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri ca urmare a nerespectării regulilor de drept incidente. În acest cadru, cererea de recurs trebuie să conțină critici concrete la adresa hotărârii atacate, cu corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita controlul asupra legalității actului jurisdicțional atacat. Analizând memoriul de recurs în contextul celor arătate anterior, se constată că recurenta-pârâtă s-a prevalat doar în mod formal de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., din moment ce nu a dezvoltat critici propriu-zise de nelegalitate care să poată fi subsumate acestor motive de casare și care să releve ca atare aspecte de nelegalitate ale soluției ori considerentelor deciziei atacate, în raport cu situația de fapt definitiv stabilită în fața instanței de apel, iar nu să provoace o nouă judecată de fond. Astfel, deși în conținutul memoriului de recurs aceasta face referiri la dispozițiile legale pretins încălcate de instanța de apel - art. 1357 alin. (2), art. 1381 C. civ. și art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, susținerile deduse judecății nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, întrucât, în realitate, recurenta-pârâtă urmărește doar o reevaluare a situației factuale reținute de către instanțele fondului. - Printr-o primă critică, recurenta-pârâtă invocă o pretinsă nerespectare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. privitoare la exigențele privind standardul de motivare a hotărârii, precum și asupra faptului că decizia recurată cuprinde motive contradictorii. Astfel, recurenta-pârâtă face trimitere la aprecierea instanței de apel respectiv la analiza modalității în care aceasta a realizat intervenția chirurgicală asupra reclamantei, A. și a controlului asupra evoluției post operatorii privind respectarea tuturor condițiilor impuse de regulile profesionale, astfel încât să fie exclusă cea mai ușoară culpă. Recurenta-pârâtă face trimitere și la răspunsul remis de către Comisia Superioară de avizare din cadrul INML prin care aceasta a avizat raportul de expertiză medico-legală x din 03.09.2019, precum și la suplimentul acestuia asupra cărora instanța de apel a apreciat că rezultatele acestuia sunt contrazise parțial de aviz dar și de situația de fapt, folosindu-se de un raționament logico-juridic, care pornind de la răspunsul suplimentar al Comisiei arată că din cauza materialului textil rămas în cavitatea sinusului situația reclamantei s-a agravat necesitând o intervenție chirurgicală ulterioară care a provocat acesteia o traumă psihică, reținând pe cale de consecință, culpa recurentei-pârâte. Ca urmare a acestor concluzii ale instanței de apel, recurenta-pârâtă apreciază că decizia recurată cuprinde motive contradictorii de vreme ce inițial analiza raționamentului are în vedere dacă operația și conduita post operatorie a medicului a fost cea conformă și ulterior se motivează culpa sub aspectul existenței procesului inflamatoriu produs de rămânerea unui fragment deșirat din meșa în sinusul maxilarului drept. De asemenea, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă contestă situația de fapt reținută de către instanța de apel prin raportare la alte probe care nu au fost reluate în cuprinsul motivării și evidențiate în mod separat, drept pentru care consideră că decizia recurată prezintă și fine de nemotivare, în condițiile în care instanța, deși a constatat că a existat o faptă ilicită a recurentei de care se face culpabilă, aceasta nu a arătat în mod concret în ce constă culpa care îi este atribuită. Cu privire la criticile expuse mai sus, Înalta Curte reține că în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate motive care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive. În realitate, prin intermediul acestor critici, recurenta-pârâtă contestă modul în care instanța de apel a stabilit și interpretat starea de fapt a litigiului dedus judecății, a documentelor avute în vedere la stabilirea acestei situații de fapt, lucruri care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate, ci numai temeinicia acesteia. Stabilirea unei alte valori probatorii a probelor administrate în cauză, despre care recurenta-pârâtă afirmă că nu au fost interpretate în mod corect și complet de către instanța de apel, cu reținerea concluziei susținute de recurentă - că în cauză nu au fost dovedite condițiile reținerii culpei acesteia în producerea evenimentului cauzator de prejudiciu ar însemna o reanalizare a situației de fapt și a modului cum aceasta a fost stabilită de instanța de apel se opune instanței de recurs care poate verifica doar legalitatea hotărârii recurate. Reiese, așadar, că susținerile recurentei-pârâte tind la o cenzurare a aprecierii date de instanța de apel mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se analizează exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei. Se observă, așadar, că recurenta-pârâtă nu a realizat o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în drept și aptă de cenzură de legalitate, ci s-a limitat doar la a reproșa modalitatea în care au fost interpretate probele de către instanța de apel, cu ocazia controlului devolutiv al sentinței tribunalului, la a expune considerații generale și la a reitera contextul factual al cauzei, asupra căruia solicită o altă dezlegare. Astfel, Înalta Curte reține că reaprecierea probelor administrate în cauză - care reprezintă un aspect de netemeinicie a hotărârii - nu poate forma obiectul analizei în recurs deoarece nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În plus, Înalta Curte subliniază că, de principiu, un raționament logico-juridic neconvingător poate conduce la o motivare sau nemotivare corespunzătoare însă, în speță, faptul că recurenta-pârâtă nu a agreat raționamentul judecătorilor din apel, nefiind de acord cu acesta, nu poate echivala cu o nemotivare/motivare necorespunzătoare sau contradictorie. Astfel, Înalta Curte reține că interpretarea într-o altă modalitate decât cea agreată de recurenta-pârâtă a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente nu echivalează cu o motivare necorespunzătoare sau contradictorie în sensul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - Nici criticile referitoare la aplicarea în mod eronat de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1357 alin. (2), art. 1381 și art. 1382 C. civ., precum și criticile referitoare la omisiunea acestei instanțe de a aplica și dispozițiile art. 642 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 prin raportare la eroarea medicală gravă care s-a reținut în sarcina recurentei-pârâte, prin raportare la omisiunea de a extrage pansamentul din locul operat și la refuzul de a investiga simptomele evidente și vizibile pe care reclamanta A. le acuza, nu pot fi analizate de către instanța de recurs. În acest sens, Înalta Curte reține că aceste dispoziții legale au fost doar formal invocate, din moment ce recurenta-pârâtă nu a indicat, în mod efectiv și cu argumente concrete, prin care să se demonstreze în ce mod aceste norme au fost aplicate într-un mod eronat de către instanța de apel la situația dedusă judecății, astfel încât nu este posibilă verificarea acestor critici sub aspectul legalității de către instanța de recurs. Pentru toate aceste considerente, având în vedere că susținerile deduse judecății prin recursurile formulate nu sunt subsumabile motivelor de casare expres prevăzute de lege și nici nu se pot reține motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-pârât Spitalul de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" UM 02482 București și de recurenta-pârâtă B..